face ORICE ca sa treaca neobservat

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 3

filofteia spune:

Aici gresesti! Asa cum am spus, eu sunt o persoana careia nu-i place sa iasa in fata, dar asta nu inseamna ca poate cineva "sa ma calce pe batatura" cum s-ar spune.
Una este sa nu iesi in fata, alta sa nu-ti sustii punctul de vedere atunci cand trebuie.
Eu niciodata nu ridicam mana, raspundeam numai cand eram intrebata.
Dar asta nu inseamna ca atunci cand mi s-a dat o nota pe nedrept am tacut.
Mie nu mi se pare ca mi-a fost mai greu, pentru ca asa este firea mea. Mi s-ar fi parut greu sa fiu activa....

Iar revin... dar mi se pare ca prea vrei sa dirijezi felul de a fi al baietelului tau, cu intentii bune, bineinteles. Incearca sa dai mai mult frau liber firii lui, pentru ca este altfel decat tine. Ceea ce tie iti place lui s-ar putea sa nu-i placa. Ceea ce tie ti se pare usor lui i se pare greu si invers. Lasa-l asa ca este un baietel minunat, de ce trebuie sa-l schimbi?

simali spune:

de ce trebuie sa-l schimbi?

In nici un caz nu vreau sa-l schimb. Incerc insa sa-l indrum pe cat posibil, cu maxima delicatete, astfel incat, ca adult, dupa ce noi nu vom mai fii, sa poata face greutatilor vietii.
Daca ar fi undeva o lista cu ce nu puetm influenta la oameni mie
mi-ar fi mult mai usor.

De pilda zilele acestea avem diverse discutii despre ceea ce inseamna sa fii generos. Vlad nu a dat NICIODATA nimic nimanui, nu vrea sa imparta cu nimeni ceea ce are, e foarte egoist ca majoritatea copiilor singuri la parinti. Pur si simplu eu nu ma pot uita cum este egoist cu alti copii si cum are de pierdut din asta. Nu pot ca mama sa nu discut cu el, sa nu-i explic de ce generozitatea este foarte importanta pentru a avea relatii frumose cu cei din jur. Mamicile cu doi copii OBLIGA copiii sa fie generosi unul cu celalalt. Eu nu pot sa-l oblig, dar macar pot sa-i citesc povestea cu Hagi Tudose si sa-i soptesc usor, printre dinti "Hagi" cand incepe sa-si arate egoismul.

NU cred ca noi, parintii chiar nu trebuie sa facem nimic niciodata cand copiii nostrii ne dau semnale ca ceva nu este in ordine. Iar daca s-a dovedit alarma falsa, cu atat mai bine...

alice

flaviutza spune:

Normal ca trebuie sa intervenim cand copilul da semnale ca nu e ok. Normal ca trebuie sa incercam sa reducem comportamente anormale dpdv social.

El are prieteni? socializeaza? in afara de gradi,unde e un mediu oarecum controlat ,asa,in general. se joaca afara cu copiii? aduce acasa copii?

Sti de ce intreb asta? pt ca mi se pare (egoismul in doza mare la 6 ani) un comportament de copil care sta prea mult cu parintii(adultii) si prea putin cu cei de varsta lui,la joaca.

Si inca ceva...eu stiu, oricat de istet si matur ar fi un copil...cred ca mai bine invata lucrurile astea prin intermediul propriilor experiente,incercari si esecuri,cu prietenii de varsta lui,decat din discutii cu mama.

Si noi ne-am luptat intre doi-3 ani cu egoismul .si a priceput singura,dupa ce a fost respinsa de copii ca daca nu face schimb de jucarii,daca nu coopereaza la nisiparnita este data la o parte.chiar imi amintesc cum statea cu jucariile personale in brate pe banca uitandu-se cu jind la ceilalti care se jucau.pana la urma a cedat.

mobriq spune:

Nu am participat la discutie, doar mi-a atras atentia fraza de mai sus. Interpretarea mea la ce spui este ca atata timp cat parintii sunt in viata, copii nu trebuie sa-si faca griji in legatura cu greutatile vietii. De abia dupa ce nu mai ai parinti vin greutatile. Asta vrei sa spui ?

In general, copilul devine adult cu mult timp inainte ca "parintii sa nu mai fie" ... cand trebuie exact sa faca fata greutatilor vietii ?

Monica si Eduard (3 ani)

filofteia spune:

S-ar putea sa ai dreptate Flaviutza, caci uite ce scrie Simali:

Simali si eu cred asta, dar una este sa intervii cand copilul arata egoism si alta atunci cand nu vrea sa "iasa in fata".

Iar mie, poate gresesc aici, si faza cu Hagi Tudose mi se pare prea dura pentru un copil de 6-7 ani.
Iar ce spui aici:

arata ca ai un complex si cu faptul ca este singur la parinti.

flaviutza spune:

Nu cred ca e vb de nici un complex..doar de o constatare. copiii singuri la parinti sunt oleaca mai egoisti decat ceilalti(stiu eu,ca sunt copil unic

)

strict la subiect: copiii maturi pt varsta lor ,copiii ce depasesc intelectual media si in plus sunt oleaca retrasi(daca este cazul lui Vlad,tu sti asta) manifesta aceasta tendinta de a se conforma mediei. Incearca sa stea in spate, incearca sa-si ascunda abilitatile,tocmai in ideea de a fi acceptat de grup. Daca nu sunt atent consiliati,unii din ei ajung sa invete prost intentionat spre pubertate,tocmai pt a fi in rand cu restul.Unii manifesta chiar tendinte depresive chiar. Nu o spun eu asa din burta e o idee des vehiculata in cartile de specialitate. Tocmai de aceea, cel putin in tari mai calde,exista posibilitatea unor clase speciale pt copii cu un intelect superior.

Strict opinia mea: Uneori avem tendinta de a trata un copil mai..precoce ca pe unul mult mai mare. sunt doua directii in care un copil poate fi precoce:
- in chestiuni academice,logica,gandire,memorie.un copil precoce va intelege mai repede,va asimila mai mult si mai usor etc.
-maturizare emotionala. iar aici eu cred ca nu e cazul sa intervenim,dar DELOC. pentru ca asta il va face un retras,un izolat si ii va da mari batai de cap. Cazusem si eu in capcana,cand i-am explicat despre moarte (a intrebat) si m-am trezit cu ea ca-i e frica sa nu moara.De atunci m-am lamurit ca astfel de kestiuni nu se discuta cu un copil mic. asta cu moartea e o extrema(sincer nici nu ma asteptam sa priceapa) dar la fel maturizeaza emotional si discutii LA NIVEL DE ADULT despre diverse: stima,respect,generozitate , om bun/om rau si nu-mi mai vin acum in minte.

Copilul e copil si in momentul cand incepe sa-si puna intrebari de astea..existentiale nu se mai joaca atat de candid si exuberant .asta in medie undeva pe la 12-13 ani. Dar discutand lucrurile astea prea devreme la un nivel serios cred ca grabim un pic procesul.Ca o exemplificare, un copil caruia i-a murit un parinte sau care a intampinat greutati se va maturiza mult mai devreme decat restul,tocmai pt ca a avut contact cu seriozitatea vietii.

Tocmai de aia,mie, personal, Hagi Tudose si o explicatie ca la carte despre zgarcenie mi se pare potrivita undeva la vreo 10 ani. la fel fabulele alea moralizatoare si uneori triste. nu degeaba hagi tudose e in lectura pt clasa a 4(parca) si nu pt 6 ani. la 6 ani POVESTI POVESTI si Mos Craciun si zane.Chiar daca respectivul copil e in stare sa-ti explice cum a aparut viata pe Pamant si stie tot despre dinozauri sau citeste cursiv de la 4 ani.

Cunostiintele academice il pot cel mult plictisi la scoala,in schimb discutiile la nivel de adult cu un copil il pot introduce prea devreme in lumea oamenilor mari. Chiar daca suntem tentati sa tratam un copil inteligent ca pe un adult si sa discutam cu el la acest nivel, eu cred ca strica.(e strict opinia mea, posibil sa ma insel,dau eu asa simt)

simali spune:

la 6 ani POVESTI POVESTI si Mos Craciun si zane

Legat de asta eu chiar ms consider avizata. Am ineceput un program de deschidere a copilului catre carte undeva pe la 2 ani (vizite in librarii, cumparat carti, lecturi in fiecare zi, etc.) si pot sa spun ca:
- am inceput cu ceea ce credeam eu, clasic ca ar fi de nivelul uni copil de 2 ani;
- am cumparat carti superbe, cu imagini frumose sau am incercat sa redescopar povestile copilariei mele din vechea mea bilioteca.
NIMIC. Copilul nu se arata in nici un fel interesat de aceste povesti. Eram disperata si banuiam ca nu pricepe, ca are probleme de intelegere, ca nu se poate concentra (pur si simplu citeam aceste povesti ca televizorul pentru ca el isi gasea altceva de lucru, umbla prin casa, etc.)
- intr-o zi s-a dus singur catre Encicopediile Larouse si, surpriza, le-a vrut acasa. Si de atunci am cumparat si am citit, fara nici un fel de exagereare, absolut tot ce a aparut la capitolul stiinta pentru copii mici (de la cosmos si corpul omenesc pana la cum sun construite fortaretele sau viata subacvatica). Ba mai mult, pentru ca nu este multumit niciodata cu cat cit reusim sa-i citim noi, astazi, Vlad ia cartile si a inceput sa le citeasca singur, cu greutate, pe litere, buchisind singur si cate o ora in camera lui...

Sa reduci lumea din jurul unui copil mic la zane si Mos Craciun inseamna, mai ales daca el nu vrea acest lucru, este dupa parerea mea un mare abuz.

alice

simali spune:

El are prieteni? socializeaza? in afara de gradi,unde e un mediu oarecum controlat ,asa,in general. se joaca afara cu copiii? aduce acasa copii?

Nu, Vlad nu se joaca pe strada sau in fata blocului. Merge la gradinita, la Aikido, se intalneste cu copiii prietenilor care uneori raman la noi peste noapte sau vin cu noi in vacantele de vara, dar nu are alti prieteni.

alice

simali spune:

Interpretarea mea la ce spui este ca atata timp cat parintii sunt in viata, copii nu trebuie sa-si faca griji in legatura cu greutatile vietii. De abia dupa ce nu mai ai parinti vin greutatile. Asta vrei sa spui ?

Nu ma refer la greutatile materiale. Ci la faptul ca, dupa ce noi nu vom mai fi, NIMENI nu-l va mai iubi neconditionat.

alice

simali spune:

-maturizare emotionala. iar aici eu cred ca nu e cazul sa intervenim,dar DELOC. pentru ca asta il va face un retras,un izolat si ii va da mari batai de cap. Cazusem si eu in capcana,cand i-am explicat despre moarte (a intrebat) si m-am trezit cu ea ca-i e frica sa nu moara.De atunci m-am lamurit ca astfel de kestiuni nu se discuta cu un copil mic. asta cu moartea e o extrema(sincer nici nu ma asteptam sa priceapa) dar la fel maturizeaza emotional si discutii LA NIVEL DE ADULT despre diverse: stima,respect,generozitate , om bun/om rau si nu-mi mai vin acum in minte.

Vreau sa comentez doua aspecte aici.
Legat de discutiile cu copiii despre moarte. Suntem prieteni cu o famile de preoti tineri dar deosebit de respectati in orasul nostru pentru ideile lor si pentru realizarile lor in comunitatea locala. Au doi baieti, amandoi sub 6 ani. Am avut o discutie cu ei despre cum percep copiii moartea. Si ei mi-au spus ca au luat copiii la cimitir, la diferite evenimente, ca tatal vine seara casa si copiii intreaba "unde-i fost?", "pai l-am ingropat pe cutare." ,"si de ce a a murit" "a fost bolnav, taticule". Copiii s-au obisnuit de mici cu ideea ca noi, pe lumea asta suntem trecatori, Dar ca de obicei mor oamenii batrani si bolnavi, iar copiii si parintii lui sunt tineri si mai au muuuult de trait". Le-am spus ca eu nu am indraznit sa vorbesc cu Vlad despre moarte. Si mi-au spus ceva ce m-a pus pe ganduri:
"Si ce faci daca-ti moare brusc cineva in famile, cineva la care copilul tine, mama ta de exemplu? Va avea un soc si va fi mult mai greu sa repari dupa aceea."

A doua zi am vorbit cu Vlad despre moarte. A fost putin emotionat dar a trecut, a inteles si acum are in fata o viata in care sa se obisnuiasca cu ideea ca tot ceea ce este viu moare, inclusiv noi. De aceea trebuie sa pretuim viata, sa ne iubim si sa facem fapte bune.

Legat de maturizarea emotionala. Si eu sunt TOTAL impotriva maturizarii emotionale fortate. Copiii nu ar trebui expusi la ceea ce nu pot procesa, gen emancipare sexuala, violenta, problemele grave ale adultilor, alcool sau droguri, petreceri tarzii si glume pentru adulti, etc. Dar sa-i vorbesti cu delicatete si sa-l pregatesti in legatura cu adevaruri care pot sa-l loveasca indiferent ce-ati face tu sau el, nu ineamna maturizare fortata. Si nici sa raspunzi, pe intelesul lui, la intrebarile pe care le pune sau sa-i hranesti curiozitatea pe domeniile lui de interes nu este.

alice