E normal sa ma simt ...<deposedata >de energie?
Raspunsuri - Pagina 2
bird70 spune:
Eu nu cred in vampiri de energie si deochiuri, cred ca totul este in imaginatia celui afectat. Luati de exemplu un atac de panica, cei afectati sunt convinsi ca fac stop cardiac si urmeaza sa moara si totusi nu e decat o reactie de anxietate exagerata, nimic organic. La fel si in situatia data, debutul a fost asociat cu o perioada stresanta, cu schimbarea mediului. E suficient sa crezi ca anumite persoane te sug de energie si faci o reactie din asta de anxietate in prezenta lor.
Edessa spune:
quote:
Originally posted by bird70
Eu nu cred in vampiri de energie si deochiuri, cred ca totul este in imaginatia celui afectat. Luati de exemplu un atac de panica, cei afectati sunt convinsi ca fac stop cardiac si urmeaza sa moara si totusi nu e decat o reactie de anxietate exagerata, nimic organic. La fel si in situatia data, debutul a fost asociat cu o perioada stresanta, cu schimbarea mediului. E suficient sa crezi ca anumite persoane te sug de energie si faci o reactie din asta de anxietate in prezenta lor.
Si ce sa inteleg: ca totul e doar in imaginatia mea?? Eu am facut precizarea ca mi s-a intamplat si din cauza unor persoane pe care le vazusem pentru prima data atunci, persoane despre care nu aveam cum sa stiu ca m-ar putea stressa; ba mai mult -era exclus sa imi genereze vreo anxietate fiindca nu aveau de ce. Si ca sa dau cel mai recent exemplu: cineva m-a cautat sa imi multumeasca pentru ca il indrumasem catre secretarul sef al universitatii ca sa isi clarifice o problema legata de actele sale de inscriere. Ulterior s-a intors sa imi spuna ca totul e OK, ca s-a rezolvat favorabil. Ei bine, nu a apucat bine sa iasa pe usa biroului in care ma aflam ca deja ma simteam <golita> de energie. Nu sunt genul de persoana care oboseste rapid nici din cauza muncii, cu atat mai putin a galagiei( de 11 ani lucrez deja cu sute, mii de studenti). Daca era in imaginatia mea oare nu as fi patit-o in primul/primii ani, cand poate ca intr-adevar aveam o stare de teama ca nu mi-ar iesi ora cum trebuie sau ca mi-ar putea reprosa cineva???
De ce o pateam insa intr-un banal mijloc de transport in comun, cand- sa zicem- cineva m-ar fi intrebat<< a cata statie e (...)>>?
In general sunt o persoana comunicativa si amabila, fara a cadea in extreme.Repet: anumite persoane nu aveau cum sa ma cunoasca , cu atat mai putin sa ma inhibe. Frecventa nu este mare. Totusi, starea de rau este evidenta.
Una peste alta: cum sa evit asta? Sunt de dus la psihiatru sau abia atunci voi deveni <caz> cand ii voi spune stupiditatea motivului?
Va multumesc.
Edessa spune:
...Mi-am mai amintit ceva: la atacurile de panica nu e musai sa iti fie frica de stop cardiac sau de moarte. Pur si simplu e o teama de ceva, in general nejustificata, care apare intr-adevar in perioade de stress si care, dupa toate probabilitatile isi gaseste justificare si intr-un dezechilibru mineral existent in organism. Eventual si o distonie neuro-vegetativa...
Parerea mea e ca nu prea se poate face paralela: mie nu mi-e frica de ideea ca mi s-ar putea intampla ce mi se intampla. Pur si simplu, e o manifestare imprevizibila, neperiodica si ne-legata de un anume fond/teren psihic/fizic.
Cine a trecut prin asa ceva poate confirma.
coraly spune:
Edessa, stai linistita, asemenea fenomene exista. Si nu doar in imaginatia ta. Chiar daca unele persoane nu cred, asta nu inseamna ca nu exista, fiecare e liber sa creada ce vrea. Eu zic in primul rand sa eviti acele persoane, si in al doilea sa incerci sa te aperi cumva de acest fenomen. Nu iti pot spune exact cum, dar, daca esti o persoana credincioasa, poti eventual apela la un preot sa te sfatuiasca. Exista cred anumite rugaciuni care te feresc de asta. Incearca sa vorbesti cu un preot.
Coraly si Sergiu (3 ian 2005)
poze
Alaptatul - Help Line
bird70 spune:
quote:
Originally posted by Edessa
...Mi-am mai amintit ceva: la atacurile de panica nu e musai sa iti fie frica de stop cardiac sau de moarte. Pur si simplu e o teama de ceva, in general nejustificata, care apare intr-adevar in perioade de stress si care, dupa toate probabilitatile isi gaseste justificare si intr-un dezechilibru mineral existent in organism.
Eu nu incerc sa fac misto de tine. Paralela cu atacul de panica se referea la faptul ca exista manifestari fizice extrem de puternice fara sa existe o explicatie organica ci una psihica. Prin natura muncii si educatiei mele cred ca este mult mai probabil o astfel de varianta (simptome fizice produse de o problema emotionala) decat varianta vampirismului de energie. Faptul ca acum nu reusesti sa faci o legatura logica intre manifestarile pe care le ai si anumite persoane sau lucruri care le declanseaza, nu inseamna ca nu exista acea legatura. Uite si ultimul exemplu pe care l-ai dat cu persoana care s-a intors sa-ti multumeasca, ai avut o problema nu la primul contact cu persoana respectiva ci ulterior, cand s-a intors sa-ti multumeasca.
Sa-ti povestesc un caz real, cred ca am mai povestit asta
. Un baiat de 16 ani perfect integrat la scoala si acasa, cu prieteni, cu probleme adecvate varstei. La un moment dat incepe sa se poarte ciudat, sa acuze tot felul de probleme gen dureri de burta, de cap, etc si in timp foarte scurt ajunge sa se izoleze complet, sa refuze sa iasa din casa, sa se duca la scoala. Parintii disperati apeleaza in final la un psihiatru care il diagnostica cu severe anxiety disorder. Intrebarea se pune ce s-a intamplat, cum se poate ca un tanar absolut normal sa sufere de o anxietate atat de severa intr-un timp atat de scurt fara sa existe nici un eveniment evident care sa explice situatia. Dupa ce psihiatrul a lucrat o vreme cu tanarul a reusit sa explice ce s-a intamplat. Cand avea 6 ani baiatul asta aproape ca s-a inecat, a fost resuscitat si a stat cateva zile in spital. Nu a avut nici un fel de probleme dupa eveniment, s-a intors sa inoate la scurt timp si era foarte pasionat de surf. Cu putin timp inainte de declansarea problemelor lui a fost la surf cu prietenii si a fost prins de un val si dat peste cap si a trebuit sa se agite putin sa iasa la suprafata. La momentul respectiv s-a speriat putin si apoi a continuat surful. Treaba asta s-a mai intamplat si altadata in anii de cand facea surf si nu a fost mare lucru. Teoria psihiatrului a fost ca ceva atunci cand a fost dat peste cap de val a facut click in capul lui si o problema veche, sperietura din copilarie, s-a activat si a inceput sa-i cauzeze probleme. Nici macar baiatul nu a vazut legatura cu partida de surf si nu a putut sa explice de ce este atat de anxios si de ce refuza sa iasa din casa.
bird70 spune:
quote:
Originally posted by coraly
Edessa, stai linistita, asemenea fenomene exista. Si nu doar in imaginatia ta. Chiar daca unele persoane nu cred, asta nu inseamna ca nu exista, fiecare e liber sa creada ce vrea.
Nimeni nu a negat ceea ce Edessa simte, ci motivul pentru care simte
.
Brigit spune:
Edessa,
ceea ce povestesti mi-a starnit o gramada de reactii, cred ca daca aveam numarul tau de telefon te-as fi sunat cu siguranta. De obicei sunt o fiinta destul de organizata, insa pentru ca mesajele tale m-au tulburat putin, incerc sa imi organizez ideile pe puncte :
1. CRED cu tarie in existenta fenomenelor pe care le descrii;bird70, ceea ce voiam sa iti spun e ca pentru persoana care e subiectul unor astfel de manifestari e mai putin important daca ele sunt de natura fizica sau psihica; important e modul in care sunt ele percepute si reactia pe care o declanseaza.
2. Paralela facuta de bird cu atacurile de panica e discutabila,insa nu e de neglijat. Ceea ce tu spui e ca :
la atacurile de panica nu e musai sa iti fie frica de stop cardiac sau de moarte. Parerea mea e ca nu prea se poate face paralela: mie nu mi-e frica de ideea ca mi s-ar putea intampla ce mi se intampla. Pur si simplu, e o manifestare imprevizibila, neperiodica si ne-legata de un anume fond/teren psihic/fizic.
Si asta e discutabil. Parerea mea este ca in atacul de panica tocmai manifestarile pe care le declanseaza acesta duc la frica. Acum , revenind la ce descriai tu, e bine ca reactia pe care tu o resimti la acest moment nu este frica. Frica ar putea conduce la manifestari paroxistice ale simptomelor tale.
Ce cred ca poti face este sa incerci sa analizezi mai profund modul in care a survenit reactia ta, pe care o percepi acum ca fiind manifestare imprevizibila, neperiodica si ne-legata de un anume fond/teren psihic/fizic.
Eu cred ca tocmai reactiile FIZICE intense fac dificila recunoasterea , in cazul tau, a emotiilor negative. Incearca pe cat posibil sa analizezi :
- momentul in care a aparut criza
-gandurile pe care le-ai avut in momentul respectiv
-emotiile tale
3. legat de EVITARE. A fost un sfat pe care l-ai primit aici pe forum,pe care imi permit sa il combat. EVITAREA este exact tigger-ulunui cerc vicios in care ai putea intra (nu pot sa vorbesc cu X, pentru ca imi produce aceasta stare- evit sa vorbesc cu X- pe de alta parte pot oricand sa ma intalnesc cu Y de care nu stiu, dar care imi poate produce aceasta stare=> nu mai vorbesc cu nimeni - ajungi ca in exemplul lui bird dat mai devreme sa nu mai iesi din casa). E un exemplu dus la extrem , dar care NU ESTE imposibil.
Incearca sa iti dezvolti o strategie personala prin care sa poti face fata intr-un mod pe care tu il consideri ACCEPTABIL momentelor de "secatuire energetica". Exista o multime de astfel de modalitati prin care sa iti poti muta atentia de la factorul perturbator-care pot fi invatate cu ajutorul unui specialist, apoi exersate de tine. Sunt de asemenea tehnici de relaxare, pe care le-ai putea invata si care te-ar putea ajuta.
Nu lasa lucrurile asa, ele ar putea evolua.
APRIL
www.youtube.com/watch?v=l9KHHkEluv4" target="_blank">WALKING ON SUNSHINE
Edessa spune:
Sa incerc sa fiu mai explicita in descrierea detaliilor, exemplificand:
-mi se intampla ca intr-o zi sa fiu bine dispusa, odihnita,satisfacuta, poate chiar uneori si cu motive de a fi foarte fericita. Sau macar bucuroasa ca mi-am incheiat treaba pe ziua aceea. Inainte de a pleca acasa trec din automatism pe la biroul catedrei sa ii salut pe colegi. Se intampla-poate- sa fie mai multi in birou, care discuta probleme ce nu ma vizeaza direct, poate doar tangential. Asta e o situatie obisnuita, la orice catedra, nu?Ei bine, mi s-a intamplat ca dupa un schimb cat se poate de amabil sau banal de cateva replici cu o persoana (nu aceeasi!!!), in momentul in care am iesit pe usa sa simt ca imi crapa capul, ca <ma scurg> din picioare si cu greu ma pot deplasa pana la masina in parcare. Ba mai mult, cu toate ca starea persista un oaresice timp, sa ma incerce si un sentiment amestecat : lehamite, mila, jale s.a....,oricum un maglavais indescriptibil si plin de contradictii. Asta in conditiile in care- am precizat- pana la momentul respectiv mi-era cat se poate de bine.
Cat despre <evitare> nu o privesc ca pe o izolare si ca un refuz de comunicare; nici pe departe!V-am spus, sunt o fire comunicativa si- nu ca sa ma laud- dar am trecere la studenti/studente.
Problema pe care incerc acum sa mi-o elucidez este ca as zice ca starea cu pricina este asociata cu momentele in care vreau sa fiu amabila cu persoane care parca o cer insistent. Nu stiu daca ma exprim corect:oameni care insista sa le acorzi atentie; parca o cersesc. Si...cred ca din respect pentru om in general sau macar din complezenta, ca sa nu se simta respinsi...le acord cateva momente atentia mea. Chestia asta insa vad ca ma cam costa!
Desi comunic cu foarte multa lume, afectiunea mi-o impart numai cu cei foarte apropiati:copil, sot, parinti, sora,nepoata. In rest sunt un pic mai rece in sensul ca nu ma reped sa ma pup cu vecinele, cu ...cuscrele de cumatre,cu vanzatoarele, cu fostii colegi de gradinita sau cu secretara.Pentru ca nu simt nevoia sa ma exprim astfel. Cu ai mei, dimpotriva.
Cred ca problema este ca in viata nu am facut decat chestii in care am crezut cu adevarat.
Cred in Dumnezeu si cred in milostenie dar mi-e greu sa ofer atentia cu pricina celor care o cer atat de vizibil( si nu ma refer la bani in cazul asta). Eu le ofer un deget- ca stiu ca e omeneste- dar nu pot sa imi blochez mainile!!!! Daca SIMT ca merita sa investesc emotional in anumite persoane, o fac....dar nu pot sa accept <<dragoste cu sila>>.
Cu riscul de a ajunge caz patologic pe forumul asta,precizez ca nu m-am confruntat cu astfel de probleme in viata sentimentala: nu mi s-a bagat nimeni pe gat si nici eu nu m-am bagat pe gatul altuia. Deci, nu de aici mi se trage, sigur!
Nedumerirea mea este ca nu fac legatura intre momentele cand am constientizat ce mi se intampla prima oara si viata mea ulterioara.
In concluzie, simt epuizare la maxim( nejustificata),greutate de a ma misca, plenitudine cefalica si dorinta de a ma abandona eventual intr-un somn lung ( dupa caz...cand am timp).
Brigit spune:
A-haaaaaaaaaaaaaaaaa,
iata cum , exemplificand ai ajuns si la o posibila cauza a simptomelor tale:
"as zice ca starea cu pricina este asociata cu momentele in care vreau sa fiu amabila cu persoane care parca o cer insistent. Nu stiu daca ma exprim corect:oameni care insista sa le acorzi atentie; parca o cersesc. Si...cred ca din respect pentru om in general sau macar din complezenta, ca sa nu se simta respinsi...le acord cateva momente atentia mea. Chestia asta insa vad ca ma cam costa!"
Ce ai pputea face este in primul rand sa iti acorzi tie mai multa atentie , si sa faci exact ceea ce consideri ca iti face bine.
De asemeni , ai putea incerca sa gaseti un specilaist in terapie cognitiv comportamentala , care sa te ajute, intelegand simptomele, sa :
-depasesti sentimentul de lehamite, mila, jale prin intelegerea gandurilor pe care le ai in acel moment si care iti afecteaza negativ perceptia
-te ajuta sa definesti emotiile care te cuprind in acele momente
- iti ofera cateva modalitati prin care sa te "descarci" , altele decat epuizare/dureri de cap.
Incearca in primul rand sa gasesti un specialist BUN, cu care sa poti sta de vorba. Nu te vei " vindeca" in cateva sedinte , insa in primul rand ai fi mult mai linistita, pentru ca ai intelege:
- ca o neglijare a nevoilor/dorintelor tale poate duce si la astfel de manifestari, pe care acum le percepi ca fiind paroxistice
-ca lucrurile se pot imbunatati , facand un efort constient directionat in sensul asta, cu ghidarea corespunzatoare.
Ai grija de tine, sa auzim numai de bine!
APRIL
www.youtube.com/watch?v=l9KHHkEluv4" target="_blank">WALKING ON SUNSHINE
Clover spune:
Eu cred ca nu e nimic paranormal la mijloc. Ai dezvoltat o reactie in anumite situatii, chiar daca nu poti intelege exact ce iti declanseaza aceasta reactie. Poate daca ai intelege exact ce te face sa te simti asa ai putea cumva sa incerci sa controlezi situatia. Mi-e greu sa cred ca o persoana care intreaba la a cata statie e x cerseste atentia in ochii tai.
"Orice adevar este mai bun decat o incertidudine continua." - Arthur Conan Doyle