In deriva
Raspunsuri - Pagina 2
Laina spune:
quote:
Originally posted by Elle_seb
El i-a zis la un moment dat ca are nevoie de cineva sa-l impinga de la spate. Oare de ce? Nu se simte pe picioarele lui? Nu se simte capabil de a se descurca singur? Ce ii trebuie ca sa capete incredere in el? Pentru ca si aici e o problema, el nu are incredere in fortele proprii.
stii cum imi facea mama mie cand imi era frica sa merg, cand eram mica? ma tinea cu un fir de ata. ata de papiota. atat incat eu sa fiu si pe picioarele mele, dar sa ma simt si protejata.
Logic ca nu se simte capabil sa fie singur daca n-a fost niciodata singur.
Poate sa-i reduca un pic, dar un pic si pe nesimtite, mijloacele financiare. ca daca i le intrerup pur si simplu, el va interpreta ca o pedeapsa pentru ca nu s-a conformat standardelor lor, pentru ca n-a jucat asa cum i-au cantat, pentru ca nu s-a supus ca un catel ascultator. (am fost mai dura, dar poate asa gandeste el)
Fir-ar sa fie, omu' asta ar fi foarte sociabil si deschis, dar nici nu stie cum. Adik...daca vine altu' la el si intra in vorba, totul e bine si fain, da' nu cred ca el stie cum sa faca el primul pas. De'aia cred ca-i super ideea cu stransul grupului.
baga-l si pe el pe forum
Elle_seb spune:
quote:
Originally posted by miki68
Sorry, nu vreau sa ranesc sentimente, asa ca daca nu va place ce spun, ignorati-ma: lui Alexandru "i se cauta prea mult intre coarne". La 25 de ani ar trebui sa fie un tanar barbat responsabil.
Poate ca ai dreptate. Poate i s-a cautat in coarne, cum spui tu, insa oare nu toti parintii cauta in coarne copiilor lor, mai mult sau mai putin, sub o forma sau alta? Pe de alta parte, ei par sa accepte ca undeva au gresit, insa nu-i usor sa-ti repari greselile, iar copilul nu mai are 5 ani, are 25. Da, i s-a cautat in coarne, dar oare care este modul cel mai bun de abordare ACUM, dupa ce raul este facut?
quote:
Poate mai mult decat sa repare telefoane mobile? OK. Sa demonstreze. Multi dintre noi am inceput de la munca de jos si, da, ne-am spus ca putem mai mult (unii am si demonstrat-o), dar faptul ca am lucrat intr-un loc in care am deprins ce-i ala program de lucru, disciplina in munca, responsabilitati, ne-a ajutat sa progresam. Eu lucrez de 22 de ani si, ca oricare, am avut si perioade mai proaste insa nu m-a lovit nici o depresie. Ba, mai mult, nemultumirea era motiv sa caut job-uri compatibile, aplicam si, uneori eram si chemata in interviu, unde ma lamuream daca e ceea ce-mi trebuie. Dar, sa stai sa-ti plangi de mila nu ajuta la nimic.
Sunt de acord, si eu sunt la fel, bataioasa, nu mi-a placut un job am cautat altceva samd. pentru ca singurul meu suport era in mine.
Dar pentru el (care nici macar nu stim ce poate si care pana acum a fost sustinut de parinti si care mai este si intr-o stare de depresie) care-i solutia?
Elle_seb
Laina spune:
si-am uitat: e super ideea cu grupul si din alt motiv. Iar vorbesc din ce am simtit eu, nu stiu daca e valabil si pentru el, dar anyway. Stii, familia te iubeste pentru ca asa trebuie, te accepta oarecum pentru ca esti de acelasi sange cu ei, trebuie sa te accepte printre ei, e datoria sociala. insa prietenii ti-i alegi si te aleg, ei sunt langa tine strict pentru ca asa vor ei, datorita valorii pe care TU o AI in ochii LOR. Deci daca Alex se va integra printre astia prieteni ai tai, va gandi cumva in felul urmator: "uite mai, am si eu o oarecare valoare, pot si eu sa fiu iubit si acceptat, pot face niste oameni sa tina la mine fara sa fie siliti de conveniente sociale"
filofteia spune:
Elle, eu nu vreau sa-ti dau chiar un sfat. Ci sa-ti spun povestea noastra, poate parintii lui Alexandru vor intelege ceva.
Cand l-am cunoscut pe sotul meu, eu eram la master (anul in care se infiintase), iar el era in anul II, dupa ce repetase anul I... iti dai seama cum a sunat pentru toata lumea. Apoi eu am terminat masterul, iar el repeta anul II, pentru un examen (atunci nu se inventasera creditele). Din toata familia eu am fost singura care l-am sustinut, adica, nu ii faceam reprosuri, nu-l puneam sa invete, aveam grija sa doarma noaptea. Era atat de obosit si stresat de toata situatia, plus presiunea familiei, incat nu ma putea dormi. El, asa cum spui un copil bun. Nu este singur la parinti, deci nu are legatura, dar ... parintii erau mai ingrijorati de ce vor spune colegii de serviciu, decat ca baiatul lor este intr-un impas din care nu reuseste sa iasa si are nevoie de ajutor. Ne-am mutat impreuna, l-am ajutat psihic sa treaca peste depresie. Nu pot sa uit cand parintii lui ne-au vizitat cu o saptamana inainte de examenul de licenta si nu i-au adus costumul de acasa pentru ca nu-l va lua. Asa ca sotul meu s-a dus in noaptea de inaintea licentei acasa ca sa ia costumul, de unde a venit cu "incurajarea" de la tatal sau ca nu va lua 10 si a luat, pentru ca eu l-am invatat cum se sustine un examen, ca nu este important ce nota va lua, ca eu il sustin indiferent ce va fi.
A terminat facultatea si iar dezamagire mare cand n-a vrut sa mearga la examenul pentru catedra. Ei ar fi vrut sa fie profesor, el are o minte de inginer stralucita, asa ca s-a orientat spre ceva ingineresc in contact cu facultatea facuta, administrator de sistem. A trecut pe la o firma privata si pana la urma si-a gasit un serviciu pe gustul lui, unde castiga foarte bine este foarte apreciat, pentru ca este un specialist bun, informat, cu idei si viziuni.
Cum spune Laina, familia ar trebui sa-l sustina, sa nu mai dea importanta acelei facultati. Eu il inteleg pe Alexandru pentru ca si-a sacrificat toata viata invatand, poate chiar ceva ce nu-i place si abia acum si-a dat seama.
Miki68 Alexandru nu este rasfatat ci un tanar care n-a luat niciodata o atitudine, nefericit sunt sigura, pe care parintii nu stiu sa-l sustina.
Este foarte trist, eu am trecut prin asta si cu sufletul si-mi este tare mila de baiat. Cred ca un consult psihologic ar fi de mare ajutor.
Elle_seb spune:
quote:
Originally posted by Marox
As zice si eu precum compatriotii mei: "Cherchez la femme"... Alexandru are vreo prietena? A avut vreo deceptie sentimentala?
Marox, mama lui Alex (n. 14.06.03) si a Juliei (n. 29.03.05)
Nu are nici o prietena, si tind sa cred ca si asta il afecteaza mai mult sau mai putin constient.
Cred ca ii este greu sa relationeze cu fetele, nu stiu ce sa zic, e mai timid, asa...
Taica-su l-a intrebat mai pe ocolite: "Ce ai facut, te-ai mai intalnit cu colega aceea cu care ziceai ca trebuia sa iesiti la un film?" Si el i-a raspuns: "Nu, nu m-am mai dus sa ma mai intalnesc cu ea ca se lucreaza prin Grozavesti... e mai greu de ajuns acum prin zona aia." Si tatal lui, uimit: "Cum, mai, pai eu cand eram la varsta ta, saream garduri in sprinturi ca sa ajung la mandra!"....
Nu, nu are o prietena, cred ca ii este teama, nu stiu ce sa zic...
Elle_seb
A_Iulia spune:
Hm...altii la 25 de ani intretin responsabil o familie cu cativa copii si nu mai fac depresii.
Oricat ma straduiesc, NU pot sa inteleg.
Daca e bolnav, sa se duca sa se caute. Parintii nu au nici o vina, sunt convinsa ca l-au inconjurat cu toata dragostea de care au fost ei in stare.
Elle, ce misiune ai! 
Eu sunt de regula o fire rabdatoare, da' in cazul asta zau daca nu m-as duce sa-i ard vreo doua pe spinare.
Asa-i cand ti se pune totul pe tava si nu ai de muncit ca sa-ti castigi existenta...
As mai fi inteles criza asta s-o faca pe la 16 ani, dar la 25 e deja in floarea varstei, sa-si poarte singur de grija si sa-si ia ce serviciu doreste.
Imi aminteste chestia asta de fiul unei foste profesoare de-a mea. M-a sunat maica-sa sa-l primesc sa mai discut cu el. Baiatul mi-a zis clar ca el vrea sa fie manager, a incercat alte joburi si nu-i plac, le-a lasat balta. Cool, nu?
Auzi dom'le nici la prietena nu se duce ca se lucreaza pe sina de tramvai si ajunge greu. Ufff, ia o pauzati ti-s posmagii...
Adina + Olivia Q1.04
Chuny spune:
Cred ca nu-l putem judeca din afara. Exista 2 variante : ori e un lenes ( sau are o perioada mai calma ) , ori are niste probleme pe care parintii in nici un caz nu trebuie sa le bagatelizeze. Faptul ca repeta anul nu mi se pare asa o mare scofala, mult mai grav mi se pare ca nu poate comunica cu parintii.
Iar felul in care a raspuns la intrebarea despre colega e normal. La asa o intrebare superficiala, asa un raspuns!
Nasterea ariciului junior Pozele mele Poze cu noi si Vladimir
BurnedBrain spune:
Cu riscurile de rigoare intervin si eu in discutie: la o prima vedere e parca desprins din cartea lui Tony Attwood, "The Complete Guide to Asperger's Syndrome" (vezi pe Amazon, e cam $25 cu tot cu shipping in Romania), capitolul legat de perioada adolescentei/studentiei. Pronosticul e bun, daca are sustinere parentala si isi gaseste o iubita stabila, situatia se stabilizeaza, va termina facultatea si isi va gasi si o slujba chiar bine platita. Exista si riscul de a ajunge pe la tot felul de doctori care sa ii puna diagnostice de schizofrenie (atipica) in loc de AS. Oricum daca vorbim de asa ceva e o problema cu care s-a nascut si cu care va trai toata viata - nu vorbim de vreo vina explicita a parintilor.
betiana spune:
La 25 de ani te indrepti pe cararea maturitatii.Incepi sa-ti definesti scopul.Sa cauti resursele pentru a accede la acel scop.Deci,cred ca ar trebui intrebat de verisoare cam asa : care-i scopul tau in viata ? Cum te vezi peste 5,10 sau 20 de ani ? Verisoarele ar trebui sa-l introduca in grupul lor de prieteni,prietene cu care el sa relationeze.Ascultati impreuna muzica, jucati monopoly sau whist.El trebuie sa iasa din incorsetarea psihica pe care o simte.Jucati un joc. Fiecare sa-si gaseasca 10 calitati si 10 defecte.O sa vedeti ca este un joc greu, al descoperirii de sine.Dupa acest joc cautati mijloacele prin care sa puteti elimina defectele ( ex: incapacitatea de a relationa).Daca nu reusiti " sa-l dezmeticiti" putin adresati-va unui psihoterapeut(dar va trebuie acordul lui).Daca este sceptic in privinta psihoterapiei si dezvolta o doza mare de rezistenta psihoterapia nu are efect.Parintii ar trebui sa stea de-o parte un timp, pana cand Alexandru isi revine din angoasa.Fara cereri, fara reprosuri,fara justificari.Ati spus ca-l intereseaza viata din exterior.Incercati cand sunteti cu prietenii sa comentati cazuri de persoane care au reusit sa termine o facultate si sa se angajeze in afara tarii,reusind in viata.
diana2004 spune:
Poate ca de fapt nu vrea sa termine facultatea ,atit timp cit e student e sustinut financiar si de bine de rau se invirte intr-un mediu pe care il cunoaste .Odata cu licenta ar trebui sa-si caute de lucru ,sa ia contact cu oameni noi ,sa iasa din carapace .
Sau poate ca nu si-a trait adolescenta si o traieste acum la 25 de ani.
Nu cred ca parintii vor avea intelepciunea sa-i spuna : faci cum crezi tu ca e mai bine ,ia o pauza daca vrei ,noi te iubim si te sustinem .