Tensiuni permanente cu parintii
Raspunsuri - Pagina 3
IreneCAM spune:
1. Esti la buget, e un mare plus. Restul banilor de care ai nevoie ii poti castiga luandu-ti un job. N-ai ce pierde, du-te cu o saptamana inainte de inceperea cursurilor in camin, vezi ce anunturi de angajare sunt prin ziare, te duci la un interviu, doua, trei...o sa vezi ca nu ai de ce sa te temi. Ca studenta la informatica ai multe oportunitati, plus sansa de a castiga binisor. Orice job e bun in etapa asta, de la vanzator la firma de software, pana la vanzator in magazine de echipamente informatice sau simpla tehnoredactare. Daca ai un job, poti sa-ti iei si un laptop, in rate, in cel mai rau caz.
2. Ti s-a spus sa stai cuminte si sa ii asculti pe parinti. Dupa mine, niste parinti care te trateaza asa nu merita sa fie ascutati...Ceva ma face sa cred ca sunt genul de profesori de care elevii se tem, iar lor le place acest mod de a se impune, de aceea au continuat sa se poarte asa si acasa. Din ce ai povestit tu, eu inteleg: ca nu au facut nici cel mai mic efort sa iti construiasca increderea in tine, ca te fac sa te simti ca nu esti in stare de nimic, ca ti-au creat iluzia unei dependente de ei, pe care o alimenteaza, ca te controleaza si te vor controla multa vreme de acum inainte. Nu vor fi multumiti cu jobul ales de tine sau cu prietenul, decat daca e ales de ei. Cunosc genul...daca te vei revolta, vor poza in sfinti si vor spune: dupa cate am facut pentru ea...Vor povesti cunoscutilor despre fiica nerecunoscatoare si vor face pe victimele.
3. E foarte important sa incerci sa te detasezi putin de ei, fara sa te certi dar si fara sa mai povestesti amanuntit tot ce faci. Mai raresti vizitele acasa dupa ce incepi cursurile. Si, neaparat, cauti un job! Vezi singura ce si cat poti. Si o sa fie bine. E probat de altii, care au reusit!
Cristina_A spune:
quote:
Originally posted by pisigri
si tu si sora ta sinteti mari de-acuma. nu stiu cit de curatenie trebuie sa fie la voi acasa ca sa se cheme ca ESTE curatenie
Ai observat bine, pisigri. In mod normal nu ar trebui sa existe discutii si drame in privinta curateniei. Dar la noi in casa nu se face curatenie intr-un mod normal, ci intr-un mod compulsiv, anormal. Mama da startul: "Apucati-va sa faceti curat acuma, ca e dimineata!" Sa mai spun ca nu se mentine? Sa mai spun ca tata doar murdareste si lasa asa? Nici farfuriile nu si le spala (de obicei mananca in pat, in fata TV-ului).
Casa parintilor mei este una dintre cele mai urate pe care le-am vazut pana acum, in care prostul gust in amenajare si mobilare este completat de o curatenie de fatada. Cred ca nu e intamplator, sunt sigura ca aceasta casa reflecta personalitatea celor care o detin si atmosfera care domneste aici. O casa fata de care nu am nici un sentiment de apartenenta, si in care nu vreau sa investesc efort (numai fiindca sunt obligata o fac). Este casa patintilor mei, nu a mea, nu ma simt legata afectiv in nici un fel de loculinta asta, uratenia de aici ma deprima si abia astept sa plec odata pentru totdeuna. E una dintre dorintele mele secrete inca de cand eram in scoala generala.
Cristina_A spune:
Pentru MissParker: am incercat sa-ti trimit mesaj privat pe acest forum, dar am primit mesajul de eroare: "Scuze, MissParker nu accepta mesaje private". Cred ca ai mesageria privata neactivata. Asa ca voi posta aici continutul mesajului pe care am vrut sa ti-l trimit:
Miss Parker,
adevarul este ca imi doream si asteptam comentariul tau. Am descoperit forumul DC in urma cu o saptamana: cautand nu mai stiu exact ce pe google, am ajuns pe o pagina a unui topic pe care l-ai deschis cu cateva luni in urma. Mi-a cazut privirea pe una dintre postarile tale si atentia mi-a fost captata inca de la primele cuvinte. In urmatoarele 3-4 zile, ti-am cautat si citit aproape toate de pe acest forum. M-au impresionat si m-am regasit in povestirile despre copilaria ta. Cu vreo cateva saptamani in urma am primit pe e-mail cartea "Femei care iubesc prea mult" pe care am citit-o cu sufletul la gura si datorita careia am inceput sa inteleg ce si de ce mi se intampla. Ma intereseaza orice material de lectura pe care mi-l recomanzi. Adresa mea de e-mail este:
***Am sters adresa de e-mail pentru a-mi pastra anonimatul. Cine doreste sa ma contacteze, sa-mi trimita PM***
Pot citi materiale si in limbile franceza si engleza.
Iti multumesc din suflet,
Cristina
betiana spune:
Draga Cristina, toate mesajele ce ti-au fost trimise mi se par pertinente.E bine ca-ti tii un jurnal si poate astfel iti descoperi mai bine calitatile si defectele.Increderea in sine se construieste cu greu.Dar poate mai importanta este stima de sine.Spui ca nu prea esti sociabila.Eu nu prea am intalnit studenti nesociabili.Poate inca nu te-ai adaptat in colectiv.Incearca sa te faci remarcata.O gluma sau un raspuns bine gandit iti poate atrage simpatia colegelor/colegilor.Cei mai frumosi sunt anii tai asa ca nu ii risipi.In privinta angajarii fiicei mele ea si-a gasit de lucru datorita unui prieten care avea o firma.Numai bine iti doresc.
anna spune:
Cristina_A, sunt alaturi de tine si e minunat ca ai citit "femei care iubesc prea mult"!E greu, e f. greu , e o munca pe termen lung desprinderea din lanturile oarbe emotionale insa ce uimire si cutremur au loc dupa...!
Miss_Parker, minunate randurile tale, asa cum le stiu..
pisigri spune:
cristina, eu te cred ca la tine acasa curatenia se face intr-un mod impulsiv, cum te exprimi tu...la parintii mei acasa era o adevarata "rascoala" printre covoare daca soacra mamei isi anunta vizita, mai ceva decit daca ar fi venit in vizita regina angliei. ideea este ca daca tu esti de parere ca deocamdata ti-e mai bine acasa, locsor caldut in care, pentru ca esti copilul parintilor tai, ai dreptul la bani de carti si la laptop, trebuie sa te supui regulilor de acasa. si sa participati la curatenie (sau chiar sa va ocupati voi doua de curatenia "de rutina" din casa) nu este chiar un capat de tara, chiar daca nu va place sa faceti asta...
sint de acord ca parintii tai sint departe de a fi ideali si nu le iau in nici un fel apararea; din contra, ai vazut ca te-am incurajat sa-ti iei inima in dinti si sa iti cauti singurica un loc de munca. dar am vazut ca la noi la romani se considera firesc ca parintii sa isi ajute copiii toata viata lor. proaspetele mamici considera ca este OBLIGATIA bunicilor sa le ajute cu copiii, copiii studenti considera ca este OBLIGATIA parintilor sa ii tina in facultate...
nu este asa in toata lumea asta mare. iti pot confirma fetele care sint plecate din tara de mai mult timp si care s-au integrat pe deplin in tara de adoptie. in multe locuri din lumea asta copiii lucreaza inca din timpul liceului si asta e normalitate. bunicii considera ca si-au facut "meseria" de parinti cit si-au crescut proprii copii si nu vin sa faca serviciu de bona si menajera si bucatareasa neplatita in casa fiicei sau a norei, din contra, se bucura de pensie si calatoresc prin lume. multi dintre studenti se intretin SINGURI in timpul facultatii.
tu singura afirmi : "Ceea ce vreau eu este: sa-mi continui studiile in conditii bune iar asta inseamna inclusiv sa scap de stresul psihic constant cauzat de conflictele cu parintii. Sunt de acord ca nu pot trai pe banii lor fara sa dau nici un pic de socoteala, dar in acelasi timp ii consider responsabili pentru incapacitatea mea de a deveni independenta."
daca s-a ajuns in situatia ca parintii sa te streseze psihic, sa nu poti sa suferi casa in care traiesti, sa ti se para nu urita ci CEA MAI urita...fa-ti draga bagajele si porneste in viata de una singura. incapacitatea ta de a deveni independenta li se datoreaza SI parintilor tai, dar lasa-ma sa o pun si pe seama faptului ca asa rau cum e acasa, e mai bine decit sa te zbati singura. pentru ca tinerii carora le este INTR-ADEVAR rau acasa, asta fac: isi iau inima in dinti si pleaca sa se descurce, si nu se tem de pacalelile angajatorilor, pentru ca sint disperati si stiu ca MAI RAU nu se poate...
asa ca, chiar daca mi-as fi dorit sa ai parinti mai buni...cred ca e si un pic de "autovictimizare" in postarile tale
iarta-ma daca te-am suparat (tare)
Loma spune:
Cristina
eu te sfatuiesc sa nu ai nici o teama de angajre...probabil asta e tot o arma de a mamei tale sa te manipuleze cum vrea ea, motivele invocate de ea sunt de-a dreptul puerile.
ce poti tu face este ca la angajare sa ceri fisa postului si acolo iti vezi clar care sunt atributiile si responsabilitatile, sau intreaba-l direct pe angajator atunci la interviu, este chiar foarte indicat daca acestea nu sunt la vedere.
Mama ta daca vine, ce face cere documentele contabile sa vada daca firma are datorii pe care eventual si in mod paradoxal o sa ti le imputa tie, hai mai sa fim seriosi mama ta ii crede pe toti niste copii pe care ii poate controla daca si-au facut temele.
Daca te temi de asta eu zic sa cauti joburi care nu presupun luari de gestiune sau lucrul cu banii in mod direct, ci din astea de birou un part time undeva, daca te pricepi la limbi straina poti sa traduci din cand in cand texte, sau orice altceva ..
marcellinna spune:
Cristina reciteste raspunsul lui Miss Parker si ai sa afli exact parerea mea despre parintii tai,cu deosebirea ca Miss Parker a fost destul de blanda (banuiesc ca nu vroia sa puna si mai mult gaz pe foc) .
Una peste alta am o parere foarte proasta despre parintii tai.
Scuza-ma am cunoscut persoane semianalfabete ce au avut bun simt nativ ,au stiut sa vorbeasca pe limba copiilor lor la orice varsta si parintii tai nici la nivelul calcaielor nu le-ar putea ajunge cu toate diplomele ce le au.
Sa nu-ti spun ca in mesajul asta, initial scrisesem mult mai mult ,dar chiar nu vreau sa pun paie pe foc.Ti-as deschide ochii si mai mult decat vad ca ,spre binele tau si sanatatea ta mintala si sufleteasca tu de fapt intelegi si realizezi.
Doar ca,nu-i asa ,trebuie sa ne incadram intre anumite limite.
Cristina,nu irosi ceea ce ai inca.Sunt sigura ca esti capabila sa stai pe picioarele tale.Trebuie doar sa descoperi si tu asta.
N-as vrea sa fiu prea lunga in explicatii ,iti spun ce ai putea sa faci tu ca sa vezi de fapt cum ar putea sa stea lucrurile.
Ai mai fost la vreun interviu pt un loc de munca?
Ai putea sa te duci(pt inceput) DOAR ca sa vezi cum se desfasoara,cam ce ti s-ar putea oferi,sa vezi ce potential ai ,sa-ti corectezi comportamentul reticent ,sa-ti invingi teama asta indusa ca tu nu ai reusi singura.
Fa asta ca un exercitiu sa-ti castigi increderea in tine.Uite pe sit-ul asta sunt undeva si indicatii care sa te ajute la un interviu.
Nu spun sa te si angajezi,sa nu semnezi numic deocamdata,dar fa asta ca un exercitiu pt tine,fara ca sa sufli vreo vorba cuiva.
Nu mai fi atat de speriata de lumea din jurul tau,incearca incet incet sa realizezi ca lumea te asteapta,este acolo in exteriorul familiei tale si in curand vei avea de-a face cu ea.
Nu-ti face iluzii ca pana la sfarsitul facultatii mai este timp,sau ca parintii tai pana la urma tot vor pune umarul sa te ajute(cu toate reprosurile de rigoare).
Tu ai pierdut prea mult timp ,cineva a avut grija ca tu sa-l pierzi si sa nu-ti castigi increderea in tine.
Incepe sa o faci tu.De AZI!!!
Cat despre ce sa faci in situatia in care esti acasa.Va fi greu sa mai suporti inca trei ani lipsa de...tot ceea ce-ti lipseste. Incepe de acum sa prinzi aripi.Iti vor servi mai incolo.
Nu stiu cat inseamna acel "mai incolo",depinde de tine.
bird70 spune:
Esti fata mare acum si e timpul sa stai pe picioarele tale. In primul rand trebuie sa te hotarasti ce vrei. Nu ai avut parinti perfecti, e trist dar destul de comun. Pe de o parte vrei sa stai in casa lor, pe banii lor sa iti continui studiile in liniste, pe de alta parte nu vrei sa investeti efort intr-o casa care nu e a ta si de care nu esti legata sufleteste 
. E zic sa te hotarasti ce vrei, sa stai sub papucul parintilor si sa induri situatia sau sa iti iei lumea-n cap si sa-ti construiesti viata ta. Eu am mai spus-o undeva, as considera un esec al meu ca mama daca copiii mei ar mai sta cu mine dupa 20 de ani. Pe de alta parte atata vreme cat stau in casa mea si asteapta sa le pun mancare in farfurie si sa le dau bani de buzunar, trebuie sa respecte regulile mele. Faptul ca eu fac regulile in casa mea nu imi da mana libera sa fiu absurda. Dar aici nu discutam despre niste copii incapabili sa se apere ci despre niste adulti care ALEG sa se complaca in situatia data.
Natasa spune:
Cristina, dincolo de relatia cu ai tai, problema e la tine. Esti dependenta financiar si mental de ei si depinde doar de tine sa nu mai fii. Angajeaza-te undeva, oriunde la inceput, imparte fluturasi, fii chelnarita seara, fa pagini web, traduceri, meditatii cu copii, numai ca sa vezi ca munca nu omoara pe nimeni si nu incearca angajatorul sa te fure. Ia-ti un ziar cu anunturi (Romania Libera de luni) si vezi in cite locuri te poti angaja si cita incredere iti va da asta. Evident ca la inceput, fara experienta nu vei avea salariu mare, dar daca amini asta pina termini facultatea, vei lucra atunci pe bani putini si vei mai dependenta mult si bine de banii si de casa lor.
Eu lucrez de cind am intrat in facultate (de la 18 ani), cu toate ca nu aveam probleme cu ai mei si nici de acasa nu am plecat pina nu m-am maritat, numai ca asa e normal, o data de poti munci, sa o faci.