Tensiuni permanente cu parintii

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 2

Lemoni spune:

Lilina imi pare rau pt tatal tau sincere condolante .
Din pacate ne dam seama toti prea tarziu sa apreciem si sa ne bucuram de ce avem.

Loma spune:

Hai sa fim seriosi Lemoni, tu asa faci cu copii tai, le spui sa faca ciorbe pentru tacsu care toata ziua sta in fata monitorului sau TV si in rest nu are nici o grija, si apoi ii suni din 2 in 2 ore sa-i verifici daca au facut, cati adolescenti sunt preocupati de a face curatenie toata ziua in casa, sau de a umple oale cu mancare.

nu vezi ca de fapt problema e cu totul alta, fata asta nu are curajul sa faca mai nimic in afara casei de frica ca cineva o excrocheaza, ti se pare normal? cine stie ce povesti de groaza ii spune mama ei, ca o violeaza angajatorul sau ii taie capul.

Si apoi si episodul cu Liliana, nu mi se pare ca le face cinste parintilor.

Lemoni spune:

Loma vad ca ma urmaresti.

Loma spune:

quote:
Originally posted by Lemoni

Loma vad ca ma urmaresti.

"To acquire love...fill your self up with it until you become a magnet."
Charles Haanel

ha ha mai rau ca politia.

Loma

marcellinna spune:

quote:
Initial creeata de Cristina_A

inca din copilarie am avut probleme de a ma exprima, de a spune clar, fluent si cu exactitate cum ma simt, care sunt semtimentele si emotiile pe care le simt, de a povesti coerent niste fapte care m-au afectat negativ. Nu inteleg de unde vine aceasta dificultate, care oricum imi da o senzatie de nefiresc.

Maica-mea a devenit o matroana autoritara care ne altoia frecvent cu vorba sau cu palma, sau cu matura cand eram mai mici, pe mine si pe sora. Apoi ne lua im brate. Ambii mei parinti sunt profesori de liceu.

5. In dimineata zilei de 13 septembrie, tata vine in camera mea si ia telefonul pentru a vorbi cu mama (nu pusesem telefonul pe hol). Dar nu iese din dormitorul meu pentru a vorbi, nu se duce in bucatarie, in dormitorul lui sau pe balcon (apartament cu 3 camere). Vorbeste vreo 10 minute cu mama la telefon de toate, vrute si nevrute, banalitati, barfeli, si vorbeste tare, are o voce sonora. Incerc sa-i sugerez discret, pe un ton cat puteam de jovial sa se duca sa vorbeasca in bucatarie, ca, gasesc eu motivul, nu ma pot concentra cand citesc. Imi raspunde nervos "Ai, ma, rabdare! Ce, nu poti sa astepti 10 minute? Te zgarma-n c**?". Asta cu "asteapta 5/10/15/20 de minute" nu e o vorba intamplatoare,ci, dupa parerea mea, chiar un tic verbal al lui taica-meu, pe care il cunosc din copilaria mica. Lui i se par putine 10 minute? Mie nu.

adresandu-se mamei la telefon "M-am saturat de atata nesimtire! Da' sunt tac-su! Pe toti strainii ii pupa-n c**, numai eu nu vad nici un pic de respect de la ea. O tin la facultate, i-am cumparat laptop, si tot nesimtita e!" si alte variatiuni pe aceeasi tema.

Imi spunea ca sunt "o proasta de la tara, ca Liliana. Liliano!".
Nu-mi mai amintesc exact cuvintele ei, nici ce ingaimam eu, la un moment dat nici n-o ai ascultam, al lasat telefonul de la ureche, sa vorbeasca singura. Ultimul lucrul pe care l-am auzit a fost pe un ton aproape urlat "Conversatia asta s-a incheiat" si a inchis ea.

Mama mea spune cu dispret despre ea ca "era o proasta de la tara", ca nu se integra cu ei -grupul de studenti si studente- ca era o proasta infumurata si "plina de rautate", ca il invidia pe frate-su (care e taica-meu). Tata e mandru cand povesteste cum ii trantea el usa peste degetele de la picioare surorii mai mici care il deranja.

Parintii mei i se considera superiori, dar din punctul meu de vedere sunt monstruosi. La fel ca Liliana.

Am crescut spunandu-mi-se ca "parintii sunt sigurii care iti vor binele" si "noi suntem singurul tau sprijin". Nu mai stiu ce sa cred. Oare sunt chiar atat de neajutorata pe cat mi se pare mie?

Si se mai vorbeste pe aici pe undeva de vorbit cu copilul despre sentimente.
Cristina,cronologic, nu mai esti un copil,dar ascunzi in tine niste lucruri...hmmm mai bine nu le zic.

Draga mea ,nici nu cred ca vrei sa afli ce parere am eu despre parintii tai.
Singurul lucru pe care pot sa ti-l spun e ca ar trebui sa-ti fixezi niste obiective in viata ta,sa tii cu dintii sa le realizezi,sa reusesti sa pleci de-acolo cu capul sus lasand un loc de buna ziua si sa traiesti in sfarsit.
Nu mai fi atat de neincrezatoare in puterile tale,le ai, sunt acolo in tine,trebuie doar sa le descoperi si sa le exploatezi.

Sigur in viata de multe ori avem esecuri,dar asta nu inseamna ca nu le putem rezolva,oricat de catastrofale par.De foarte multe ori (de cele mai multe ori) dupa o anumita varsta ,cam pe la varsta ta,putem si chiar trebuie sa le rezolvam fara ajutorul parintilor.
Descoperati potentialul SINGURA(ar fi trebuit sa fie "treaba" facuta pana acum si pt asta nu te invinovatesc pe tine),exploateaza intreg potentialul tau si NU TE TEME!!!
Vei fi in siguranta.
Multa bafta iti doresc!!!

pisigri spune:

cristina, am uitat sa iti mai spun ceva (mai degraba discutiile fetelor mi-au amintit)...

si tu si sora ta sinteti mari de-acuma. nu stiu cit de curatenie trebuie sa fie la voi acasa ca sa se cheme ca ESTE curatenie si nu stiu ce pretentii are tatal tau de la mincare....insa..pentru linistea ta sia surorii tale, cel mai simplu, mai putin consumator de timp si de nervi, este sa stergeti si voi praful in fiecare zi, o data la doua zile, sa faceti repejor un bors (eu m-am specializat, intr-o ora jumate doua e gata oala de 8 kg)...si uite-asa, toata lumea e multumita...si daca toata lumea e multumita, va e si voua mai bine

Cristina_A spune:

quote:
Originally posted by Lorenza

toate amenintarile alor tai sunt doar santajuri sentimentale,n-o sa recurga niciodata la ele,desi ar fi facut mai bine sa recurga la ele. De ce spun asta,copii care invata de mici sa se descurce singuri,aceia sigur vor reusi in viata !

Sa recurga la ele? Doamne fereste! Si la modul general, dar mai ales in cazul de fata!Nu vad ce vina am eu exact si de ce ar trebui sa fiu supusa unor masuri punitive de catre parintii mei.

Nu sunt de acord cu ideea ca copiii (scuzati cacofonia) trebuie sa fie privati de conforul material SI emotional (sustinere, incredere) pentru a "invata sa se descurce in viata". Aceasta idee mi-a amintit de o fraza pe care am citit-o in primul post din topicul "Sa vorbim cu copiii despre sentimente!" : "(dupa parerea parintilor, un copil) Are voie sa-si faca loc putin si cu coatele (desi asta n-o spunem cu voce tare), fiindca in fond e bine sa nu se lase dat la o parte usor." De cand e mic copilul si pana cand ajunge la vreo 18-20-22 de ani (si asa a fost si cazul meu)e tinut sub papuc, controlat, manipulat sa nu iasa din cuvantul parintilor, sa fie sluga si marioneta lor. Copilul ajuns tanar trebuie "sa se descurce", "sa-si faca un viitor", "sa invete sa reuseasca in viata", desi acest tanar nu are nici un pic de exercitiu de independenta inteligenta. (inteligenta, adica sa fie capabil sa nu se lase exploatat nici de altii) Independenta asta se invata (banuiesc, pentru ca n-am avut ocazia sa cunosc) inca din copilarie si atitudinea iubitoare si inteligenta a parintilor este esentiala. Dar multi spun: cat stai la mine in casa trebuie sa ma asculti, sa-mi fii sluga si sa nu iesi din cuvantul meu. Daca nu vrei sa mai stai cu mine si vrei sa-ti faci o viata a ta, descurca-te! Si asa se spala parintii pe maini de o mare responsabilitate (asa cred eu, ca este responsabilitatea lor) care le revine in educatia(cresterea) copilului lor.

Si vreau sa mai adaug ceva. Varsta de 18-20-22 de ani nu garanteaza ca tanarul va deveni independent. Sunt unii care raman in casa cu parintii pana la 30-40 de ani sau toata viata. Tipica fata batrana, tipicul "baiatul mamei". Imi vin in minte ca exemplu personajele Aurica si Titi, copiii lui Aglae Tulea din romanul "Enigma Otiliei".
Dar cunosc doua astfel de cazuri reale: unul in familie si un altul care mi-a fost prieten apropiat. Acest fost prieten este un barbat care la 28 de ani sta inca in casa cu parintii, care il controleaza permanent, in verifica telefonul, ii cotrobaie prin camera etc.

Cristina_A spune:

quote:
Originally posted by pisigri

unde e capatul de tara? unde e marea excrocherie? nu moare nimeni dinasta, iti stringi lucrurile si pleci si asta este. data viitoare o sa fii mai atenta...

quote:
Originally posted by Loma

Si apoi ce risti aici....eu nu vad nimic asa de speriat.

Multumesc pisigri si Loma. Pe de o parte ma tem, pe de alta parte banuiesc ca as fi capabila sa depistez si singura o eventuala intentie rea, ca nu as fi o prada chiar atat de usoara.

quote:
Originally posted by Lemoni

Vreau sa fiu indepent sa numai fiu la mana parintiilor. Dar pe bani lor daca se poate si sa nu fac nimic din ce spun ei?

Pe banii lor nu de voie, ci de nevoie, deocamdata. Am sesizat ironia, dar intentia mea nu este sa-mi exploatez financiar parintii. Ceea ce vreau eu este: sa-mi continui studiile in conditii bune iar asta inseamna inclusiv sa scap de stresul psihic constant cauzat de conflictele cu parintii. Sunt de acord ca nu pot trai pe banii lor fara sa dau nici un pic de socoteala, dar in acelasi timp ii consider responsabili pentru incapacitatea mea de a deveni independenta.

quote:
Originally posted by Loma

nu are curajul sa faca mai nimic in afara casei de frica ca cineva o excrocheaza, ti se pare normal? cine stie ce povesti de groaza ii spune mama ei, ca o violeaza angajatorul sau ii taie capul.

Concret mama imi spune ca un angajator imi poate pune in carca datorii fictive "de-o sa platesti la ele zeci de ani". Ca vor sa ma exploateze, ca voi fi legata de glie, iar daca nu as fi multumita si as incerca sa demisionez, va trebui iar sa platesc sume mari...ca toate aceste clauze ascunse sunt greu de depistat de o persoana fara experienta ca mine.
Insa eu sunt constienta ca, fiind angajata, voi avea responsabilitati, ca se asteapta de la mine seriozitate si eficienta. Dar vreau sa iau decizia in cunostinta de cauza adica sa stiu tot ce implica angajarea: nu am voie sa demisionez x ani decat daca platesc nush ce suma (lucru cu care nu as fi de acord si deci nu as accepta sa ma angajez acolo). Cat despre datoriile fictive...chiar se face asa ceva?

Frecvent?

Cristina_A spune:

quote:
Originally posted by Marcellina

Cristina,cronologic, nu mai esti un copil,dar ascunzi in tine niste lucruri...hmmm mai bine nu le zic.

Draga mea ,nici nu cred ca vrei sa afli ce parere am eu despre parintii tai.

Ma intereseaza parerea ta, Marcellina. Eu insami sunt departe de a-i ideliza, deci e imposibil sa fiu socata, orice ai scrie despre ei.

De fapt nu sunt prea atasata de ei. Voi scrie mai tarziu despre sentimentele mele actuale pentru ei si despre evolutia acestor sentimente lor in timp.

MissParker spune:

Ma gandeam ca daca mi-as amputa creierul si sufletul as putea si eu sa raspund cam asa:

"Iarta-i, draga, ca sunt parintii tai care te iubesc, nu conteaza ca rupea maica-ta matura pe tine in copilarie, ca te jigneste si la 20 de ani, ca amandoi te controleaza, te terorizeaza si iti inoculeaza de-o viata intreaga ca fara ei nu vei reusi nimic in viata (ca o hipnoza otravita)... Tu iarta-i si inghite in continuare totul, taci si suporta, ce rost are sa inveti sa decizi singura pt. viata ta din moment ce ei nu suporta sa te piarda de sub control, ei vor sa te duca de manuta pana la pensie, sa aiba ei grija de tine si sa hotarasca ei cum sa-ti traiesti viata. Tu lasa ciocul mic si fa ciorbe zilnic, da cu aspiratorul si sterge praful, dar vezi sa nu cumva sa-l deranjezi pe tatic de la TV sau PC, tu telefoneaza de 8 ori pe zi cu mama ta si da-i raportul de cate ori a fost taticul la WC si daca i-a priit ciorba. Tu taraste-te in genunchi si saruta-le picioarele de recunostinta ca ti-au cumparat un laptop nenorocit si ca te sustin financiar ca sa termini facultatea, ca asta e un sacrificiu pe care numai ei il fac, alti parinti isi trimit copiii la munca de la 15 ani si numai tu, norocoaso si nerecunoscatoareo, ai aceste privilegii pe care nu stii sa le apreciezi... Cum, draga, dar parintii tai sunt niste eroi care merita o statuie in fata casei, si uite cu ce copii nerecunoscatori au fost blestemati, saracii de ei..."

Eu nu suport jocul asta plin de ignoranta si orbire si lipsa de empatie.

Cristina draga, eu cred ca ceea ce ai scris tu aici este doar varful aisbergului. Tu ai avut probleme in a te exprima si a-ti descrie emotiile tocmai pentru ca parintii tai (mai ales mama ta) te-au dresat in asa fel incat tu sa nu-i confrunti niciodata cu rezultatul actiunilor lor: cand mancai bataie nu aveai voie sa exteriorizezi cumva sentimente negative (caci asta le-ar fi deschis ochii ca ceea ce fac ei este GRESIT), cand iti controleaza si respiratia nu accepta nici un fel de rezistenta fiindca nu le convine lor ca tu sa fii independenta si stapana pe tine (dar ce parinte iubitor e ala care ii frange copilului aripile????), lor le este mai important sa te tina in bezna controlului lor emotional decat sa te incurajeze sa iti dezvolti personalitatea proprie si sa devii matura si responsabila in viata... Cum nu asculti ordinele si simt ei un iz de rebeliune, cum te santajeaza financiar ca sa te poata controla mai bine.

E cazul sa-ti iei zborul din acea cusca si sa risti ceva pt. a-ti castiga independenta. Eu aveam 22 de ani cand am plecat din Romania, ce-i drept nu am plecat cu scandal (pe vremea aceea inca eram "copilul perfect"), insa nu mi-am dorit nimic mai mult decat sa fiu cat mai departe de parinti, desi am realizat-o tarziu. Tu ai sansa sa constientizezi acum teroarea la care esti supusa, rautatea pe care mama ta o proiecteaza asupra ta dar este de fapt A EI, lipsa de iubire prin care incearca sa te manipuleze si sa-ti bage pumnul in gura ca sa nu cumva sa gandesti prea mult cu capul tau si sa-ti dai seama ca de fapt pe ei nu-i intereseaza decat de ei. Imi pare rau ca sunt asa categorica, dar cred ca daca reusesti sa vezi adevarul si realitatea iti va ajuta mai mult decat sa te intorci cu capul plecat ca sa saruti mana care te loveste.

Daca vrei, da-mi un PM si iti pot trimite niste materiale de lectura care poate te vor ajuta sa vezi mai bine anumite adevaruri. Sunt adevaruri neplacute, dar care pe termen lung iti vor face mult mai bine decat sfaturi de o morala indoielnica, menite doar sa-ti dubleze lanturile de sclavie care te leaga de parintii tai. Nu e usor sa devii independenta si mai ales sa-ti castigi autonomia si identitatea proprie in ciuda unor parinti egoisti, dar e posibil.

si iti doresc mult curaj, tarie de caracter si sa nu-ti pierzi speranta!