Durerea unei pierderi de sarcina ( 37 )
Raspunsuri - Pagina 11
cristy74 spune:
Buna fetelor,
Am revenit si eu dupa 2 zile de concediu in care m-am relaxat cat de cat. Dar ce vad, a-ti cam cazut in butoi?
Danangie imi pare rau foarte rau ca ti-a venit CM. Stiu ca este foarte greu, plangi daca ai nevoie, dar nu te descuraja, trebuie sa te ridici ca vine o noua perioada fertila in care trebuie sa prestezi. Uite te pup eu tare, tare poate se ia de la mine.
Alinushca hai ca dupa duphaston trebuie sa vina ciclu si ai sa reintri in cursa pentru bb. Tin pumnii sa vina cat mai repede.
L5845 ce faci? Cand sunt gata analizele?
Flavia cum a fost la botez? Abia astept poze. Poate cand ai timp imi explici si mie mai pe larg cum e cu graficul tau.
Michelle tu ce faci? Imi pare rau ca luna asta ai ratat perioada fertila, ce ghinion ai avut. Sotul tau ce face, cum se mai simte? La mine nu au inceput greturile, singurul simptom este ca obosesc, adica mi-e somn tot timpul, as dormi 20 de ore din 24 daca as putea. A si ar mai fi unul – fac pipi foarte des. Atat, in rest nimic.
Mav saracutul Sebi, dar cum a cazut asa de rau? De spitale si serviciul de urgenta asa e, sub orice critica. Sper sa-si revina el repede.
Catty sper ca esti bine. Te astept cu vesti bune de la doctor.
Cristina
Poze
cristy74 spune:
Michelle acum am vazut ca si tu ai cazut iar in butoi. Hai cand poti scrie ca iti face bine. Imi pare atat de rau cand te vad suparata. Stiu ca treci prin clipe grele, nu poti profita de perioada fertila, sotul tau e bolnav, te inteleg foarte bine. Iti intind o mana si un umar pe care sa plangi. Plangi cat vrei si apoi ridica-te pentru ca ai un vis important pentru care merita sa lupti. Te pup cu mult drag
Cristina
Poze
Pepsi spune:
hei da ce vad eu aici, plec si eu citeva zile si va faceti de cap? ia luati de aici 
si dati mina la baba sa va scoata din butoi!
michelle, cum e sotul tau? sa stii ca nu prea te-am auzit strigind zilele astea!ei, ia sa coresctam situatia, ma bag pe mess
dana, ma bucur ca esti putin mai bine
mony, imi pare rau ca a venit cm-ul
miha, si eu stiam ca daca mai vrei copii nu e bine sterilet, adica pe mine medicul m-a intrebat acuma daca mai vreau copii, ca vroia sa-mi propuna steriiletul,dar cind a auzit ca da, probabil a renuntat. bafta mare sa iasa bebe cit mai repede si sa nu ai nimic la analize
mav, vai saracutul pitic, imi pare tare rau, si dominic avea 1 an jumate, cind a cazut cu mine linga el pe marginea vanii si si-a spart buza si 2 dinti, de atunci mergem tot la 6 luni la dentist sa vada evolutia sa nu se carieze, pina cind si va schimba. oricum si el va avea nevoie de aparat, dar nu din cauza ca a cazut,mai toti copii au nevoie. sanatate multa
laura, a iesit super botezul asa cum spui ca mi-am propus. a fost ff frumos, am pus poze
cristy, da-mi pe pm si comparam ce stim fiecare, imi trebuie data ta de nastere si a sotului, luna anu
va pup pe toate, si ia stati departe de butoi ca vin cu bita si cu ajutoare(liana,lau), si daca vreti sa rideti uitati-va la pozele mele de la botez sa vedeti ce cavaler a fost david
Flavia mamica fericita de David 22 iunie 2007 si Dominic 17 mai 2004
albumele de familie
Pepsi spune:
caty, ma voi gindi tare de tot la tine, sper ca va fi bine, ai mare grija de tine
mcrissa, sa stii ca m-am rugat si eu ptr sora ta, multa sanatate
Flavia mamica fericita de David 22 iunie 2007 si Dominic 17 mai 2004
albumele de familie
Michelle81 spune:
Tot scriu sterg si iar scriu iar sterg...imi gasesc cuvintele atat de greu...
Sunt atat de trista,nu stiu am impresia ca totul si toti sunt impotriva mea...nu mai reusesc sa am o zi fara sa fiu prost dispusa si nervoasa si sa plang.eu sunt satula de asemenea stari dar sotul meu care ma vede asa?Oare ce o gandi?Mi.e frica,ca intr-o zi voi innebuni...degeaba imi spun mereu"ca va fii bine ca voi reusi"caci simt ca nu va fii deloc asa...Aceasta suferinta nu stiu e atat de ingrozitoare imi distruge toata viata...nici nu mai simt ca traiesc,trece timpul doar de dragul de a trece,orice as face NIMIK nu are cu adevarat sens pentru mine.Eu ma chinui de doi ani sa traiesc cu aceasta durere a pierderii unui sufletel si dese sunt momentele cand imi vine sa renunt pur si simplu...Cand ne accidentam ne ducem la doctori,cand ne e frig ne ducem la caldura,cand ne e foame mancam cand ne e sete bem dar cand sufletul ne doare atat de tare ce putem sa facem??De ce nu exista remdiu si pentru asa ceva pentru ca suntem si noi DOAR oameni si puterile noastre sunt limitate.Cum pot eu o viata intreaga sa suport aceasta durere cand eu de doi ani abia ma chinui sa rezist,numai sa rezist,despre o viata"normala"nici nu poate fi vorba,mai am drum lung foarte lung pana acolo.Luna viitoare fac 24 ani,dar de ce nu ma simt ca la aceasta varsta,de ce nu am inocenta,bucuria acestei varste?De ce?Pentru ca sufletul mi.e distrus...Poate credeti ca dramatizez dar eu spun ceea ce simt ca daca nu va spun voua atunci cui sa spun?ca daca ii spun doctoritei psiholog care mai trece pe la mine,daca ii spun tot ceea ce simt cred ca mi-ar recomanda o clinica ceva...In momentul ca care afirmi ca viata nu mai are sens esti considerat un pericol pentru tine insuti de aceea nu pot vorbi cu ea sau cu oricine altcineva(deact cu voi)despre ceea ce simt exact.Sincer nu am crezut ca va durerea atat de rau,ca la doi ani de cand am pierdut prima sarcina si la aproape un an de cand am pierdut-.o pe fetita ma voi simti tot atat de rau,ca voi plange tot la fel de intesiv.Nu ma pot bucura cu adevart pentru nimik fetelor,parca pe zi ce trece sau cu cat incerc sa am timpul mai ocupat cu atat ma gandesc mai mult la ceea ce s-.a intamplat...ma gandesc ca a fost poate o decuzie falsa sa asculatam de medici ca poate de aceea nici nu mai raman gravida ca poate Dumnezeu ma considera egoista si rea ca am renuntat la fetita noastra...nu stiu.Sunt atatea intrebari la care as vrea sa primesc raspuns...de ce nu pot accepta ceea ce s.-a inatmaplat?daca as fi dus o viata chaotica,as fi fumat ,as fi baut in timpul sarcinii daca nu as fi ascultat de medic,daca nu as fi facut toate analizele necesare da as putea spune ca am un raspuns la intrebarea mea"de ce"insa cand stiu ca am facut totul corect si asa cum mi.a spus medicul,atunci nu pot intelege...Si acum ne-am decis sa incercam din nou...dar oare am puterea sa traiesc cum ar trebui,zilele de sarcina(daca am sa mai fiu gravida)?...sunt sigura ca vor fi zile extrem de grele,o continua lupta cu frica asta ingrozitoare si la sfarsitul acestei lupte or voi innebuni ori imi voi tine copilasul sanatos in brate...Nu stiu...Cred ca am spus si ma repet:nu mai inteleg nimik...Cine ce vrea sa ne demonstreze facandu-ne sa trecem prin cea mai mare durere din viata asta?E pacat si stiu,sunt constienta ca las viata sa treca pe langa mine fara sa o mai simt cu adevarat si am sa regret peste cativa ani,insa daca nu pot altfel ce sa fac?M-am saturat...Cum spunea si Danangie asa ma simt si eu,nu ma mai simt deloc femeie in fata sotului,de multe ori m-am gandit ca ar fi fost mai bine sa divortez sa isi gaseasca pe alta care poate sa ii dea copii cu care mai poate sa rada si sa se simta bine si langa care sa nu se mai chinuie atat..daca ati stii de cate ori m-am gandit si la asta...of dar daca l-as pierde si pe sot atunci sigur nu as mai putea nici o secunda sa lupt..Ma trezesc dimineata si as vrea sa zambesc sa ma bucur de o zi frumoasa,de sanatate,de sot,de familie dar NU POT...poate ca veti spune ca sunt o nerecunoascatoare dar nu e asa...numai ca nu mai pot fi fericita...nu mai pot simti acea fericire deplina in suflet...Am fost puse cu toate de aici la o incercare ffoarte grea dar cand suntem puse deja si a doau oara mai ales cand suntem atat de aproape de a ne tine copilul sanatos in brate atunci...atunci sigur ne depaseste...Timpul trece,oamenii se schimba,cei din atturaj uita ceea ce s.a inatmplat dar noi..noi nu vom uita veci si fiecare mic pas pe care il facem sa mergem inainte numai noi stim cata putere ne ia si cat de greu este...
danangie spune:
MICHELLE pe cat te crezi tu de slaba....pe atat esti de puternica. Scrie, nu te opri. Scrisul sa stii ca este o terapie. Dupa cum stii...noi raspuns nu vom gasi in vecii vecilor. Din pacate, destinul ne este scris si nu poate fi schimbat. Uneori, unii zic: daca vrei iti poti schimba destinul. Cum faci sa ti-l schimbi? Cum faci sa-ti vina cheful de viata? Imi pare rau ca tu la asa o varsta frageda, te simti deja mult mult mai matura din cauza suferintelor. Intr-adevar....cum zici...ti-e frica ca innebunesti.....dar oare chiar asta vrei? Vrei chiar sa innebunesti? Nu stiu.....ai incercat oare......sa iti inchipui ca esti la ospiciu......ca mai esti si legata....ca nebunii asa mai sunt...legati.....te inchipui inchisa intr-o camera cu zabrele? Ghemuita intr-o colt, leganandu-te si gandindu-te la copii tai pierduti? Te vezi nebuna, ca insipiri frica? Ti-ai inchipuit Michelle toate astea? Ce alegi? Sa mergi inainte.....sa te impaci pana la urma cu gandul ca copiii tai nu mai sunt.....ca lacrimile tale din pacate nu-i mai aduc inapoi....sa incerci sa zambesti...........sau alegi chiar sa innebunesti? Eu sunt trista.....ma amarasc......dar imi dau forta ca viata merge inainte.......ca orisice as face nu voi rezolva nimic. Nu stiu ce as putea sa-ti spun.....ca stii prea bine ca bine nu stau nici eu......dar vreau sa cred ca va fi bine. Cand scriam ca nu mai vreauuuu, ma refeream ca efectiv nu mai vreau sa am viata asta. am devenit prea obsedata de dorinta asta de a avea un copil si de aceasta viata mea se duce de rapa. Pentru ca si nervozitatea asta.....o transfer si sotului......si uite asa iese conflictele intre noi. El, ca e satul sa ma vada mereu trista, ca viata merge inainte, ca inca suntem tineri, uite multe persoane au facut copii la peste 35 de ani.......eu, ca nu ma intelege ca sufar, ca suferinta mea e foarte diversa de a lui.....pe langa faptul ca eu sufar pentru pierderea sarcinii...dar sufar si pentru schimbarile din organismul meu. De exemplu, la tine, a fost si mai evident....ca tu aveai si lapte. Deci...uite asa ne impungem si uite asa ni se rovina viata ca nu am fost destul de maturi sa intelegem ca viata merge inainte, ca viata nu s-a oprit aici......nici nu stiu daca intelegi ce scriu aici.....cred ca gandesc cu voce tare......cred ca incerc sa ma incurajez si eu......pentru ca VREAU ca viata mea sa fie ca inainte. Vreau ca totul sa fie bine. Vreau sa gandesc pozitiv. Vreau sa ma bucur de orisice gravida o vad. Deci, am inteles ca nimeni pe pamantul asta nu ma poate ajuta daca eu nu ma ajut. Pentru ca pot sa am o echipa intreaga de psihologi......ei oricum nu vor reusi sa ma ajute. Pentru ca nu vor stii niciodata absolut tot ceea ce se petrece in sufletul si mintea mea. Eu pentru ei nu sunt decat o pacienta. De aceea , vreau mult sa ma schimb, sa nu mai fiu asa de plictisitoare. Am observat ca atunci cand zambesc.....Alin al meu nu-l urmareste depresia......doarme linistit. Dar cand plang si stau trista incep cosmarurile. Michelle draga, numai si numai tu te poti ajuta. Numai dorinta de a vrea sa ai o viata linistita. Trebuie neaparat sa te impaci cu aceasta durere. Trebuie neaparat sa iti impui ca nu poti continua asa. Trebuie sa-ti fie dor de Michelle cea care radea. Durerea cum spui va ramane mereu. Dar macar ajut-o sa se miscoreze putin.
Eu m-am decis sa nu renunt. Vom continua sa prestam. Dar nu va mai fi la comanda. Voi presta cand simt mucusul specific ovulatiei....si cand colul se va inmuia. Nu voi mai presta din 2 in 2 zile......
Stiti cumnata mea a prestat doar o singura zi!! Doar o singura zi.....dupa o absentza lunga lunga. Si uite ca in ziua aia s-a prins. De ce trebuie sa ma gandesc: o azi trebuie sa prestez ca au trecut 2 zile. Da' chiar gata cu acest plan. Sus fruntea. Asta e. Nerabdarea asta ne omoara. Dar trebuie sa invatam sa o controlam. Atata tot. 
Dana
noi
IreneCAM spune:
Se povesteste ca intr-o zi din vremuri demult apuse un om a trebuit sa faca o calatorie intr-o tara indepartata, aflata peste mari si tari.
In drumul sau a intalnit tot felul de oameni, cu obiceiuri mai mult sau mai putin asemanatoare. Si-a amintit pentru tot restul vietii de unul dintre acestea.
Era dimineata cand a zarit in departare turnurile unei cetati. Pana sa ajunga in apropierea ei se facuse deja pranzul, si cum in partea dreapta a drumului se afla un cimitir ingrijit, cu pomi umbrosi si flori frumos parfumate, omul s-a hotarat sa faca un scurt popas.
Pasind catre o banca pe care o zarise in apropiere, omul a citit ceea ce era scris pe cruci… “A trait sase ani, trei luni si patru zile”… “A trait unsprezece ani, doua luni si cinci zile”… “A trait trei ani, patru luni si patru zile”… “A trait noua ani, opt luni si doua zile”…
S-a intristat crezand ca nimerise intr-un cimitir pentru copii, si unul dintre locuitorii cetatii l-a vazut si a intrebat:
- De ce esti atat de trist, ai pe cineva din familie ingropat aici? Mama, tatal poate…?
- Cum s-ar putea una ca asta, doar vad ca aici sunt ingropati numai copii!
- Nu… doar ca, vezi… noi cand ne nastem primim fiecare cate un carnetel. La inceput tin socoteala parintii pentru noi, apoi scriem singuri… de fiecare data cand ne-am bucurat si pentru cat timp… iar cand unul dintre noi se duce, familia aduna timpul pe care l-a petrecut bucurand-se… si asta este ceea ce vezi tu scris aici.
- Timpul pe care l-ati petrecut bucurandu-va…
- Da, pentru noi doar asta conteaza!
Daca ar fi fost sa ai un astfel de carnetel, tu cati ani, cate luni si cate zile crezi ca ai fi adunat in el pana acum? Oricata bucurie ai adunat si ai daruit pana acum, iti doresc sa traiesti… pana la adanci batraneti!
Am gasit asta pe forum recent. Noi toate avem, in spiritul povestii, un carnetel al clipelor in care am suferit, care sunt multe, grele, apasatoare, care se aduna in loc sa dispara, care ne-au imbatranit uneori inainte de vreme. Eu am albit in ultimul an...ma uit in oglinda si nu-mi vine sa cred. Nimic din jur nu ma lasa sa uit. Simt ca nu ma voi mai putea bucura niciodata pe deplin, ca totdeauna va ramane un colt de umbra in suflet. Dar eu vreau sa am un carnetel al bucuriei, al multor ani plini de bucurie...Asa ca, in semn de protest pentru tot ce mi s-a intamplat eu rup imaginar carnetelul durerii...Nu mai vreau sa o contabilizez, nu mai vreau sa o adun. Si dau o tura si pe la ale voastre, cand nu sunteti acasa!
Parca Flavia ii spunea lui Michelle sa spuna zilnic: eu voi reusi! Asa spun si eu, cat de pot de tare! Ma auziti?!Hai, acum toata lumea!!!!!!!!!
L5845 spune:
Michelle draga mea, nu se poate sa te lasi doborata, mai ales acum, cand ai analizele foarte bune si ai toate sansele sa ramai gravi. Nu ai voie sa te lasi doborata, intelegi? Stiu ca ceea ce s-a intamplat cu sotul tau, ti-a daramat sperantele pentru luna asta, dar asta nu e un motiv ca sa te lasi infranta de durere si tristete. Capul sus, privirea inainte, cerul si sperantele sunt deasupra, nu in pamant, acolo unde e privirea ta acum, priveste-le si ia-ti putere sa mergi inainte. Doar tu esti cea care vei putea sa te regasesti si sa continui drumul spre telul miracol. Noi, stii bine ca suntem alaturi de tine ca intotdeauna, dar nu putem face mare lucru, orice ti-am spune (chiar daca te ajutam cu cuvinte de imbarbatare), doar tu, prin puterile si vointa ta (asa cum iti spunea si Dana), vei putea atinge linistea si impacarea sufleteasca, atat cat sa poti sa nu cedezi si sa mergi mai departe, asa cum trebuie. Raspunsurile la intrebarile pe care ti le pui, nu le avem, nici noi, nici tu, nici nimeni, in afara de Bunul DD, trebuie sa te ridici, sa ai incredere ca tot ce faci iti va fii rasplatit. Stiu, e foarte greu, pare imposibil, dar nu e, cu siguranta atat de imposibil asa cum ti se pare tie acum. Hai fata frumoasa, ridica-ti privirea si nu mai plange, o sa vezi ca-si intoarce fata si la tine DD si o sa-ti dea un copilas, nu mai fii trista, ca tristetea nu te ajuta.
Va doresc si voua ce-mi doresc mie: sanatate si mult doritul BEBE!
Lau-Meli 
si
Poze
Trebuie sa renasti din cenusa, ca si pasarea Phoenix si niciodata sa nu spui "Niciodata"!
alinushca spune:
Fetelor, fara nominalizare, va rog iesiti din butoi! Ca altfel am sa ma arunc si eu adanc de tot in el.
S-a confirmat azi sinechia. Se pare ca este numai la intrarea in uter. Sper sa fie DOAR ATAT. M-am intrebat din nou "DE CE EU???". As fi vrut un bebe. Acum daca totul decurge bine... de data asta... abia peste vreo 3 luni o sa mai pot intra in cursa pentru bebe... asta daca cine stie nu o sa am o noua pierdere de sarcina. Simt ca inebunesc!
Acum trebuie sa decid unde ma duc sa "ma tratez" si prin ce metoda. Trebuie sa o fac cat mai curand.
Vedeti mai fetelor? Daca va luati dupa unii doctori asteptati linistite mult si bine si nu vine ciclul si mai da un progesteron si mai zice sa mai astepti... dar sa caste urechea bine la simptome parca inseamna sa ceri prea mult de la ei! Pai daca nu citeam pe forum si daca nu adunam doi cu doi stateam linistita mult si bine! Trebuie sa fim foarte bine pregatite cu informatiile la zi.
Nu mai imi e asa groaza cum a fost la chiuretaj. Sper ca o sa ma anestezieze din nou bine si ca nu o sa ma doara prea tare. Acum singura groaza cu care raman este: DACA o sa se intample data viitoare la fel? Cred ca am sa il incerc si eu pe Tutunaru. Am nevoie de un doctor care sa ma ingrijeasca cu adevarat in toate detaliile si nu de unu care sa stie el mai bine ce am eu indiferent de simptomele pe care le povestesc...
M-as duce la Badiu ca are mana usoara. Desi teoretic lui ii datorez intr-un fel sinechia. Se stie ca un chiuretaj "temeinic" duce la asta...
Va rog sa ma sfatuiti cum stiti mai bine!
Nu am pe nimeni langa mine!
Nu am pe nimeni care sa ma inteleaga. Toti isi dau cu parerea pe de laturi. Nici mamei nu am sa ii spun de asta. M-am saturat de reprosuri si de pareri pe langa subiect.
In asteptarea lui 
jojo_miha spune:
Fetelor sper din tot sufletul ca pozele mele sa va mai inveseleasca .
http://community.webshots.com/album/560608464rHUeBp
Mihaela 
35+
Theodora Natalya