Desfierea??

claudia_a spune:

Lina, imi pare tare rau sa citesc ce se intampla in continuare cu Ioana! Urmaresc cu sufletul la gura subiectul asta sa vad ce mai scrii nou, tot asteptand sa vad un final fericit pentru Ioana!
E clar ca tu din pacate esti un caz mai mult decat nefericit, insa eu cred cu tarie ca ce este scris in frunte e pus... si mai cred ca fiecare are crucea lui... ori ca ai un copil adoptat, ori ca il nasti nu stii ce iti rezerva viata! Stiu cazuri de naturali care au uitat efectiv de parintii lor...asa ca nu poti sa stii; noi ne dam tot interesul sa fie bine, sa creasca bine si fericiti, mai departe creierul lor va procesa informatiile acumulate intr-un anume fel!
Aveai mare dreptate ca trebuie sa fii pregatit pentru orice... si tu nu ai fost! Ioana ta era mare cand ai luat-o, era constienta de rudele ei, de mediul ei in care era libera, nu ai fomat-o de mica in mediul vostru... poate fi o explicatie... a fost ca cenusareasa, scoasa din mediul simplu sio imbracata ca o printesa si dusa in locuri care nu o defineau... personalitatea ei nu poate mai mult, sau nu vrea mai mult! Aminteste-ti cu drag de clipele petrecute impreuna, incearca sa o ajuti cat poti (doar pe ea, ca doar nu ai luat de crescut o familie intreaga) si gandeste-te la viata ta!
Nu pot sa dau sfaturi, nu sunt in situatia ta si ma rog sa nu mai fie nimeni... insa trebuie sa te detasezi, ia totul asa cum se intampla, desi cred ca este sfasietor sa iti stii copilul in saracie si lipsuri! Dar daca stii sigur ca ea este fericita, atunci poate te mai linistesti si nu iti mai pui intrebarile: de ce mie? de ce eu?...
Se va deschide o fereastra in curand si in viata ta!
In ce priveste mostenirea genetica a copiilor nostri... sincer nu mi-a pasat si nu-mi pasa cand am luat-o si noi pe Ioana; cine stie ce montruozitati am avut si in neamul meu de-a lungul generatiilor...asa ca ma rog sa fie sanatoasa si apoi vom rezolva pe cat posibil orice problema!!
Numai bine si liniste va doresc!

Mami si www.babiesonline.com/babies/n/nasturica" target="_blank">Ioana nasturica
Niciodata nu trebuie sa plângi dupa ceva care nu poate plânge dupa tine.

cons spune:

Lina sobolina, Vad ca esti in continuare suparata si pe buna dreptate. Nu trebuie insa sa generalizam lucrurile. Eu cred ca fata ta deja regreta in sufletul ei ceea ce a facut. A pierdut acest an din viata de la Bucuresti, dar viata ei nu s-a terminat. Nu va fi poate cum ti-ai dorit tu, dar poate sa fie mai buna decat iti inchipui tu acum. Parinti biologici au gresit prin prisma ca au primit-o acasa la ei, dar nu face tu greseala sa te plafonezi la ideea ca-i va fi mai bine acolo. Poate, dar nu mult timp. Convinge-o sa revina la Bucuresti, isi poate face sigur o viata mai buna.
Poate se va casatori la Bucuresti si va avea copii, pe care tu sa-i ti in brate si sa le fi alaturi, nepotii. Nu renunta la acest lucru! Banuiesc ca este foarte greu, dar nu renunta.
Sa sti ca sunt copii infiati care au ajuns cineva. Materialul genetic este o alta poveste, dar conteaza foarte mult si primi ani din viata copilului.
Baietelul meu a facut trei ani si 3 luni., dar parca totul are numai de la noi. Ii place curatenia, ordinea, invata poezii, cantecele, este foarte activ la gradinita, este sociabil, rade foarte mult, se joaca, plange atunci cand il certi, este sensibil,are personalitatea lui, are dorinte, idei etc., etc. Sa speram ca totul va fi bine.
Sa ne ti la curent. Nu renunta!
Voi fi alaturi de tine tot timpul. Uneori avem orgolii, avem ura, avem mandrie si uitam de ce avem mai sfant ,,de iubire,,.
Dumnezeu sa te ajute!

zarala spune:

Lina, vreau sa-ti povestesc ceva...nu stiu daca te va face sa te simti mai bine sau nu( nici nu cred ca am cum sa te fac sa te simti mai bine)
........sincer inteleg suferinta ta, familia mea trecand prin aceeasi suferinta, iar eu alaturi de ei

...sunt crescuta de matusa si unchiul meu ( parintii mei munceau enorm de mult cand m-am nascut, bonele prin care m-au plimbat, din pacate nu se ocupau de mine ..si atunci au hotarat sa ma lase in grija matusei mele si a unchiului meu ..este sora mamei )........care au avut un baietel - din pacate a murit..(din neglijenta unei asistente din spital - eh ..alta poveste! )

....a suferit enorm si nu au mai putut avea copii - asa a ajuns sa ma creasca pe mine, inca doi verisori de ai mei si fetita lor pe care au infiat-o......

si-au revarsat dragostea asupra noastra
intre timp, pana sa ajung eu la ei , au infiat o fetita de 4 anisori, slaba, tacuta, singuratica, nu vorbea si era mai tot timpul retrasa

parintii mei au hotarat sa ma lase la ei si veneau la fiecare 2 saptamani si ma vedeau, imi aduceau tot ce-mi trebuia, si lor, si mie, si fetitei- mama mea naturala pleca cu lacrimi in ochi de fiecare data cand ma vedea, ii era dor de mine

am stat la matusa mea de la 8 luni pana la 6 ani... .....mergeam in vacanta la parintii mei ori de cate ori aveau timp si faceam toate concediile cu ei

gradinita am facut-o la unchiul si la matusa mea....."mama" ( desi nu vreau sa folosesc ghilimelele...ea chiar e mama mea - dar pentru intelegerea textului) ma lua de manuta de fiecare data cand ma lua de la gradi..imi povestea pe drum ce mancare mi-a facut...ce bine era !

iar scoala am facut-o la parintii mei naturali - m-am imbolnavit
(la propriu) de dorul lor, vroiam inapoi la matusa si la unchiul meu....au trebuit sa am duca la ei timp de 1 an jumate, week-end de week-end, ca sa nu mai sufar
toate vacantele din timpul anului scolar ma duceam inapoi....nu se putea altfel !


cuvantul "mama" i l-am spus matusii mele prima data, unchiul meu stie cand mi-au iesit dintii, ei m-au ajutat sa fac primii pasi pe trotuarul din fata casei, unchiul meu m-a plimba cu saniuta iarna
pe matusa mea am sunat-o s-o intreb daca am facut pojar sau nu ( sunt insarcinata si la inceputul sarcinii m-au intrebat de toate bolile care le-am facut sau nu )
ei imi spuneau povesti seara...ce amintiri placute !

eh....fetita adoptata a fost crescuta dupa aceleasi principii ca mine, a primit aceleasi lucruri ca si mine....au facut-o "om " cum se zice, i-au dat tot ce avea nevoie.....dar s-a casatorit cu cine nu trebuia - au lasat-o , ca s-au gandit ca e majora si ca ea trebuie sa aleaga .......in final ea i-a parasit
le-a trantit poarta (la propriu) si le-a spus "dracu v-a pus sa ma luati de la orfelinat"

a plans , a cazut la pamant de durere, a suferit enorm
si el si ea......umblau prin casa ca doi zombie.....am suferit si eu alaturi de ei.si parintii mei naturali( care au icnercat s-o aduca inapoi si sa stea de vorba cu ea)
...nu intelegeam de ce a plecat asa

......eu am ramas alaturi de ei dintre toti cei 4 copii crescuti de ei
le spun si azi "mama si tata" , ii sun de 2 sau 3 ori pe saptamana
(din pacate nu locuim in acelasi oras)

parintii mei naturali nu s-au suparat ca le spun asa, ii stimeaza merg in continuare la cele .......fiecare 2 saptamani cu tot ce le trebuie..sarbatorile le facem cu totii

gandul ca i-as pierde vreodata ma face sa plang.mi-e o groaza teribila ca intr-o zi nu vor mai fi.......stiu ca am sa regret enorm ca am sa ma gandesc ca nu am petrecut destul de mult timp cu ei, ca nu i-am sunat mai des, ca nu m-am plimbat mai mult cu sania, ca nu am tinut-o pe mama de mana mai mult cand ma lua de la gradinita
aceleasi sentimente de dragoste am pentru toti cei 4 parinti ai mei.....o stimez si o iubesc pe mama mea naturala ca a putut sa indure sa ma lase in grija altcuiva ( desi nu e o straina, e sora ei), il stimez si il iubesc pe tatal meu natural ca a avut grija de mine, de noi toti, si inca are.......iar pe unchiul si matusa mea.....cred ca nu e nevoie sa mai zic........sunt extra-super norocoasa...Dumnezeu mi-a dat 4 parinti !!!

fetita de care povesteam, cea infiata.....( care de fapt e o femeie matura, acum are 2 copii la randul ei, nici in ziua de azi nu le vorbeste...stiu ca regreta ca am italnit-o pe strada si ma intreaba de ei....regreta pentru ca nu avea nici un motiv sa-i paraseasca si sa-i raneasca asa, regreta pentru ca stie ca au facut-o "om" si ca au iubit-o , regreta pentru ca nu mai are nici MAMA nici TATA )
........MI-E MILA DE EA

ea si-a dat seama ca a gresit, ar vrea sa-i vada, sa se bucure de ei asa cum ma bucur eu.........dar nu se mai poate......au scos-o de la inima si ei sunt cei care nu vor s-o vada acum..raul pricinuit a fost mult mult prea mare....
pacat ! stiu ca si pentru ei a fost greu cand copilul in care au investit, nu bani, nu timp...........ci sentimente ( astea conteaza cel mai mult)....i-a parasit dupa 24 de ani....dureros

pentru ei...nici nu mai exista, eu sunt singurul lor copil, unica lor alinare si acum ca vor avea o nepotica - fac tumbe amandoi de fericire prin casa -

insa pentru fata adoptata de abia acum incepe durerea......cand nu mai poate intoarce foaia inapoi, cand nu mai are acces la poarta o data trantita, cand aude vesti despre ei de la vechii cunoscuti

sunt sigura ca fiecare copil adoptat , o data ajuns la varsta maturitatii, mai devreme sau mai tarziu, va fi recunoscator si va inclina capul in fata celor care l-au ridicat pe picioare pentru a pasi in viata.....iar daca nu poate nutri astfel de sentimente, pentru cei care l-au ajutat din bunavointa.............atunci Dumnezeu sa-i ajute......caci chiar sunt singuri pe un drum numai de ei stiut

dragi viitori parinti, aveti grija de voi, invatati sa va pregatiti pentru ORICE.......chiar si pentru momentul in care copilul, speranta voastra va intoarce spatele -

e trist
dar se poate intampla

sanatate tuturor

claudia_a spune:

Zarala, mi-au dat lacrimile citind povestea ta de viata!
Nu pot sa nu ma gandesc cat au suferit parintii tai cand fata lor dupa 24 ani le-a intors spatele... insa, nu pot sa-mi inchipui cat sufera copila asta acum cand si-a dat seama ca a gresit! Oricine are dreptul la o a doua sansa, vreau sa cred (desi Doamne Fereste sa nu trecem niciodata prin suferinta parintilor ei)orice pe lume trebuie iertat, cu maturitate si cu iubire!
Cati dintre noi nu am gresit macar o data in viata, zicandu-le parintilor nostri vorbe care sa-i doara... insa de aici pana la a ne renega e o distanta foarte mare!
Nici o situtatie nu este de judecat, fiecare face cum simte si crede de cuviinta, insa raman la parerea mea ca inca o sansa data copilului tau... sau scuze mii de sanse acordate copilului tau dovedesc iubirea neconditionata!
Tu esti singura care poti pune "o vorba buna", ai obligatia sa faci asta pentru sora ta, trebuie sa o faci... sa-i faci sa inteleaga ca nepotii lor nu au nici o vina si au nevoie de bunici! Niste oameni asa de buni sigur nu pot rezista copiilor ei!
Cred ca este cumplit pentru ea sa stie ca usa casei ei va ramane inchisa pentru totdeauna pentru ea!
Te admir pentru ca ai 4 parinti si pentru ca ii iubesti atat de mult! Cu iubirea ta poti schimba lumea... si situatia surorii tale (care si-a pierdut pentru a doua oara parintii)!

Mami si Ioana nasturica
Niciodata nu trebuie sa plângi dupa ceva care nu poate plânge dupa tine.

Alexa Ioana spune:

zarala impresionanta povestea ta ! Dumnezeu te'a binecuvantat cu o familie minunata, iar acum vei avea un copilas ! ma bucur din suflet pentru tine, pentru cei 4 parinti minunati
sunt de acord cu claudia... incearca sa vorbesti cu sora ta, iar apoi cu mama si cu tata... trebuie sa fiti din nou o familie unita, mai ales ca sora ta isi doreste asta... a gresit, dar dragostea TREBUIE sa le rezolve pe toate...
sentimentele, dragostea, apropierea, dedicatia... asta ne face o familie adevarata, nu genetica...
sa va ajute Dumnezeu in continuare. sarcina usoara iti doresc, si sa mai vii sa ne mai spui despre voi !

patri spune:

Vreau sa va intreb, daca copiii nascuti de voi v-ar aduce in situatia in care sa va spuna ca n-ati facut nimic pt ei (desi le-ai dat tot sufletul tau!) u-ati renega? Vreau sa va spun ca , in functie de temperament, adolescentii au perioade in care se lupta cu ei insisi, in care nemultumirile interioare rabufnesc. Si atunci dau in ce au mai drag, in cine e mai aproape, si cam acolo e mama...spun asta pt ca si eu am un fiu coleric, care arunca vorbe care dor...dar e al meu, stiu ca eu l-am facuit asa_asta el mi-a zis-o, ca daca vroiam sa fie altfel trebuia sa-l fac mai bun!!!-si are dreptate, nu? E pur si simplu o perioada, e o nemultumire interioara, asta e si astept sa treaca, daca as pune la suflet...poate ca mi-e mai usor ca stiu ca e al meu, si nu o pun pe seama mostenirilor genetice...celalalt baiat e un flegmatic, asa ca el e cu zambetul pe buze tot timpul, nu reprosaza niciodata nimic, cu el nu te poti certa...sunt crescuti impreuna, dar temperamente diferite...Cititi cartea: Personalitate plus- Florence Litauer- si veti reusi sa va intelegeti mai bine copiii, sotii, pe voi! E asa de important sa realizam ca suntem diferiti, ca atunci cand avem probleme cu noi ne legam de altiii, si de obicei de cei mai dragi, cei mai apropiati!!!!

simali spune:

quote:

---

---

ea si-a dat seama ca a gresit, ar vrea sa-i vada, sa se bucure de ei asa cum ma bucur eu.........dar nu se mai poate......au scos-o de la inima si ei sunt cei care nu vor s-o vada acum..raul pricinuit a fost mult mult prea mare....
pacat ! stiu ca si pentru ei a fost greu cand copilul in care au investit, nu bani, nu timp...........ci sentimente ( astea conteaza cel mai mult)....i-a parasit dupa 24 de ani....dureros

quote:

---

---

Parintii adoptivi au scos-o mult prea usor de la inima pe fetita pe care au crescut-o de mica dar care a avut tupeul de a face in viata propriile ei alegeri - bune sau proaste nu conteaza. Ceea ce inseamna ca iubirea lor nu a fost niciodata NECONDITIONATA.

alice

zarala spune:

EH cred ca ar fi trebuit sa va povestesc mai pe larg ca sa intelegeti de ce au scos-o asa de "usor" de la inima........

.......ca de exemplu.......furturile ce au avut loc in casa lor( si a parintilor mei naturali) si injuraturile si alte, multe alte lucruri urate de care au avut parte din partea ei(mi-e si rusine sa va povestesc, parca as fi intr-un film cu drogati cand fura ca sa-si cumpere ce au nevoie).....inainte de a da replica finala "dracu v-a pus sa ma luati de la orfelinat"

oricum nu cred ca am ce face, am incercat sa stau de vorba cu ei si nici nu vor sa auda....in schimb m-am gandit sa fac in asa fel sa se intalneasca la botezul copilului meu..poate cine stie...cu ocazia evenimentului

....si stau si ma gandesc daca le fac bine sau nu

offtopic

vineri la 8.30 ma pregatesc sa nasc........yupiiiiiii ...am asa emotii ...imi vine sa fac tumbe de fericire

Alexa Ioana spune:

nastere usoara ! sa vii cand poti sa ne prezinti minunea ta !

Elise spune:

Uf... delicat subiect.
Fara sa vreau ma gindesc ca sper doar ca, indiferent cit o fi fie-mea de diferita de mine, sa reusesc tot timpul sa ii fiu PRIETENA. Mi se pare extrem de important de la o anumita virsta sa nu ii impun sau ii pretind nimic in schimbul atentiei, afectiunii sau sprijinului meu.
In mod cert o sa aiba nevoie de mine. Toti copiii deveniti adulti au nevoie de parinti, fie si pentru a-i imbratisa citeodata si atit.
Dar nu e cert ca fie-mea o sa devina tot ce mi-as dori eu. Asa ca n-as vrea sa conditionez una de alta.

Dar asa vad eu lucrurile, si le vad asa probabil pentru ca provin din doi parinti carora sau le indeplineai asteptarile exact, sau nu existai pentru ei. Cu tot ADNul nostru comun.
Ai mei n-au fost alaturi de mine cind am avut nevoie de ei, si, desi sint constienta ca am facut greseli, tot nu mi se pare just. Tot consider ca ar fi trebuit sa fie. Si ca relatia parinte-copil nu se ajusteaza in functie de comportamentul sau de realizarile copilului.
Si asta nu consider ca e un subiect care tine de adoptie... cred ca e valabil in toate familiile.

Elise & BBLisa