E grav, doctore?

ai „33“ de ani si nicio speranta de bebe.
ai incercat aproape tot ce se putea, rudele te indeamna sa te opresti, ca-ti trece tineretea .
te zbati in neputinta, neputinta de a avea copilul tau si totul pare in van.

cineva vine si iti impartaseste propria reusita, pilde despre credinta si despre rabdare, despre cum “sa-ti doresti cu adevarat si se va intampla” ;
“bebe nu vine cand vrem noi, vine cand vrea Dumnezeu”;
“detaseaza-te si se va intampla”;
“psihicul face minuni iar stresul dauneaza grav conceptiei”;
“s-a intamplat exact cand ma asteptam mai putin”.

zilele astea mi-a spus cineva: “cine vrea cu adevarat asta, DD nu-l lasa. iti ofera ideea sau mijloacele necesare sa reusesti.“ foarte frumos spus si nu am avut puterea sa-i multumesc. dar eu nu-mi doresc cu adevarat?

da, am obosit sa zambesc si sa trimit pupici si flori cand cineva, de altfel bine-intentionat, ma invata cum sa-mi doresc cu adevarat, cum sa ma rog. intotdeauna pt. acest cineva, "minunea s-a intamplat cand nu s-a mai gandit".

daca minunea mea se va intampla vreodata, promit sa nu va spun niciodata niciunul din aceste clisee.

e grav, doctore?

voi cum reactionati?



ZOZOLINA

andreea

...daca viata ti-a dat lamai... fa limonada!...

COUNTING THE DAYS

chislauriana spune:

Buna, nu sunt doctor dar sunt o femeie disperata ca si tine...si care nu reuseste sa devina mama.....stresul si dorinta asta ma macina de mai bine de 5 ani, timp in care desi n-am incetat sa sper ca voi deveni mamica...parca cu timpul ma faca tot mai trista, deprimata si suparata.N-am nici o explicatie pentru ce trebuie sa platesc aceasta nefericire insa sunt convinsa ca asta e voia lui DD si el ne da la fiecare cate cevba bun in viata.II multumesc ca suntem sanatosi si poate daca el o vrea sa ma faca fereicita pe deplin o va face, daca nu probabil stie el de ce.Te rog sa fii puternica pt ca si eu sunt in situatia ta.Am 31 ani si ma ingrozeste gandul ca voi imbatrani fara sa mi se spuna MAMA.

turturica spune:

andriusca, nu cred ca fetele care spun asta sint rau intentionate, povestile lor de succes sint spuse cu scopul de imbarbatare, de a vedea ca totusi se poate. Desi, cu treaba ca „nu m-am mai gindit si s-a intimplat” nu-s nici eu de acord sau, ma rog, nu o inteleg. Cum faci sa nu te mai gindesti? Am incercat si eu sa nu ma mai gindesc si-am ajuns ca la un joc de-a ascunselea, eu incerc sa nu ma mai gindesc ca luna asta poate totusi se intimpla, dar atunci ma gindesc totusi ca se intimpla tocmai pentru ca nu ma gindesc. Nice, nu?

Mie imi prind bine povestile de succes ale celor in situatie similara cu a mea, ce ma darima sint povestile de genul „am incercat si ne-a iesit din prima” sau compatimirile parintilor de genul „lasa, n-are nimic daca n-aveti copii, voi sa va intelegeti”. Asta pentru ca ambele mame au deja nepoti si pe mine ma doare nepasarea pe care mi se pare ca o arata fata de noi si fata de problemele noastre. Ca si cum ar zice: noi avem nepoti de care sintem asa de mindri, ce mai conteaza daca voi puteti sau nu?

Nu stiu ce sa zic, cum sa fac sa nu ma doara, citeodata imi vine sa ma ascund intr-o scorbura, sa nu ma intilnesc cu nimeni, sa nu aflu nimic, sa pot sa nu ma mai gindesc. Alta data ma simt revoltata si ma intreb de ce tocmai mie mi se intimpla asta, unde am gresit, ce pacate asa mari trebuie sa platesc? Ma simt neajutorata pentru ca sint la mina doctorilor, imi invinovatesc (in gind) barbatul ca are prea putini spermatozoizi, ma infuriu pe mine ca am afurisita de boala pe care o am si am o stare razboinica de eu contra restului lumii. Probabil ca pina nu-mi rezolv furtuna din suflet nici n-o sa am parte de un copil.

Eu am avut citeva luni de pauza la incercari in care STIAM ca nu ramin insarcinata si mi-a prins bine, m-am detasat de numaratori, temperaturi, asteptari si deceptii. Insa se apropie perioada in care vom putea iar sa incercam, asa ca ma simt din ce in ce mai agitata si stiu ca nu e bine.

Sincera sa fiu, pina si forumul asta e toxic pentru mine, pe de o parte imi face bine ca gasesc informatie si suport din partea celorlalte in situatia mea, pe de alta parte sint mereu expusa la ceea ce face obiectul obsesiei mele. Asa ca incerc sa ma rup de forumul asta, sa imi gasesc linistea.

ioana_p76 spune:

Andreea, off..draga mea..ce bine te inteleg, prin starile astea de cate ori nu am trecut si eu si inca nu am ajuns la 33, peste o saptamana fac 31. Singurul lucru care ma face sa nu cad in depresie de data asta, e ca urmeaza , dupa cum stii, sa fac inca un fiv si bineinteles imi pun toate sperantele mele in el.
Dar de atatea ori am trecut prin starile astea, mai ales cu rabdarea stau f.prost si la multe inseminari pe care le-am facut cum oricat am incercat sa fiu calma mi-a fost tare greu, tot numarand zilele pana la test. Si la fiv, ce sa mai zic..
e foarte greu sa te detasezi cand iti doresti asa de mult un copilas si incerci, incerci, dar tot nu se intampla.
Si cu persoanele care incearca sa ne incurajeze cu vorbe de genul celor enumerate de tine, le cred pe acelea care intr-adevar au trecut prin ce trec si eu, nu pe cele care chipurile, doar ce au terminat pilulele, nu s-au stresat, au fost in vacanta si gata s-a intamplat.
Stiu ca e bine sa ai o stare pozitiva in general, dar cum sa faci dupa atatea esecuri?!! ca eu chiar vreau sa-mi schimb starea, sa plec cu o stare cat mai buna acum la fiv, sa ma detasez, dar ma gandesc CUM voi face?
Cum sa ma detasez cand eu la doua zile merg la echo, iau tratament hormonal la greu, fac si anestezie si apoi stau cu grija dupa transferul embrionilor, cum sa fac??
Si asa vreau sa fac: vreau sa ma consider deja gravida, sa ma port ca o gravida. (chiar daca de nu va fi sa fie voi cadea iar in starea mea de disperare)
Acest lucru e valabil acum pt mine, ca plec cu speranta sa fac FIV, am sanse sa fac un copilas
Dar..cum zici tu..cand esti poate intre incercari si ai impresia ca trece timpul degeaba..atucni e cel mai greu...nu stiu ce sfat sa-ti dau ca sa poti trece de starea asta, cred ca doar sa te pregatesti de o noua incercare, si sa te gandesti ca vei reusi, sa nu te gandesti la altceva
E f. greu (stiu doar ca si eu tot asta fac), dar altceva nu stiu ce sa-ti zic, nu pot sa-ti zic nici sa fii multumita ca esti sanatoasa, sau ca ai o relatie minunata cu sotul tau, si stiu de ce, ca asa ma gandeam si eu cand eram la pamant, dar nu , nu era de ajuns, atat timp cat dorinta noastra de a vea un copilas nu se realizeaza...chiar daca am o relatie super cu sotul meu, ce, eu nu-l vad ca sufera si el ca nu putem avea un copilas sau cu sanatatea, e ceva relativ din moment ce din cauze medicale nu avem un copilas.

O fi sau nu grav, si eu ma gandeam, poate exageram, si din dorinta care nu se mai indeplineste odata, aceea de a avea un copil, nu mai vedem restul bucuriilor din jur.
Dar cred ca e normal prin ce trecem..si poate singurul lucru care ne va "vindeca" ar fi sa avem copilasul nostru si sper din tot sufletul ca pana la urma asa se va intampla!



Ioana
poze szeged poze cu animalutele mele poze noi animalutze!

andriushca spune:

ioana, , multumesc, prompta ca intotdeauna si pe aceeasi lungime de unda :)
chislauriana, multumesc pt. raspuns, stiu ca nu esti doctor, de fapt banuiam ca nu o sa-mi raspunda un doctor, era asa, ca o gluma, intrebarea mea. off, de 5 ani te chinui si tu. eu de vreo 2-3 ani incerc si deja simt ca nu mai pot. problema e ca uneori ma incurajez singura ca mai am timp, apoi imi amintesc cat de repede au trecut acesti 2-3 ani si intru in panica, deja ma vad pe la 38-40 in acelasi stadiu.
31, fetelor? tinerele, tinerele! va doresc multi inainte alaturi de bebeii vostri!
turturica, da am si recunoscut ca acele persoane sunt bine-intentionate si vor sa ne incurajeze, numai ca uneori, in sufletul nostru imbarbatarile lor nu au acest ecou. si mie mi-e jena ca simt asa fata de ele.
ai dreptate vis-a-vis de efectul dual al forumului asupra noastra: pe de o parte ne simtim usurate si ne bucuram ca avem cu cine impartasi aceste probleme, pe de alta parte ne alimentam permanent obsesia :), pentru ca pana la urma, despre asta e ste vorba, a devenit o obsesie.
mi-a placut jocul tau de-a ascunselea cu a constientiza sau nu!
multumesc!



ZOZOLINA

andreea

...daca viata ti-a dat lamai... fa limonada!...

COUNTING THE DAYS

aiuras spune:

Desi nu plac acester sfaturi chiar au un sambure de adevar.
Deznadejdea, spaima, teama sunt toate energii negative pe cand mica speranta este de la DD si are o imensa putere pozitiva.
Eu va inteleg perfect si eu am sperat si luptat mai mult de 10 ani si am rezolvat in felul meu, acum postam la Adoptia...

Pana veti gasi raspunsul la dorul vostru incercati sa va traiti viata, sa va iubiti cu sotii si sa va bucurati de fiecare moment si nu pe grafic, la datorie. Nu va mutilati viata pentru aceasta asteptare.

Eu ajunsesem sa plang pe strada cand vedeam un BB

capra cu trei iezi spune:

fetelor, nu disperati...cuplurile biblice Zaharia si Elisabeta si Ioachim si Ana-dumnezeestii parinti au avut copii la batranete.poate ca nu ar trebui sa fiti asa incrancenate si suparate, cel putin la 33 si 31 de ani sunteti tinere. eu va doresc din suflet copiii pe care-i asteptati. sper ca mesajele noastre sa va dea un pic de liniste si optimism!

capra cu trei iezi cucuieti, si ce cucuieti!

IUBESTE SI FA CE VREI!

Elise spune:

andriushca,

Stii cind m-am linistit eu? Cind am realizat ca trec pragul de la care, chiar daca vine, o sa aiba parte de o mama nebuna si o familie destramata... Pragul disperarii.
Trebuie sa intelegi pina unde dorinta ta de a avea bebe te ajuta sa iti implinesti visul, si de unde incepe sa te impiedice sa-l implinesti. La un moment dat, de disperare, actionezi chiar impotriva scopurilor tale, fie ca realizezi, fie ca nu.

M-am operat de trei ori, de doua ori era sa mor pentru ca n-aveam voie sa fac anestezie generala si n-am spus. Mi-am asumat riscul.
Uram tot ce era in jurul meu si era cit pe ce sa omor pe strada o tiganca care isi chinuia bebele nou nascut tinindu-l la soare in intersectie.
Am lasat si job (job managerial in multinationala, pentru care am muncit zi si noapte zece ani), am lasat barbat, prieteni, casa, masa.
Am stat numai prin spitale, m-am luat cu toti doctorii de git, am zis gata...sau la bal sau la spital...oricum daca n-am copil n-am nimic... si nu ma intereseaza cit si ce pierd pentru asta, VREAU COPIL.

Si, la un moment dat, asa din ceata deasa din jurul meu, a aparut intrebarea "ok, si acum, daca ar fi sa-l am, ce-i mai ofer?! Si cum il cresc?! Si ce-i ofer, daca tot mi l-am dorit asa mult - o viata cu o mama singura si bolnava si nebuna si fara nici un ban?! Merita?!"

Ei, si de atunci, incet-incet, am schimbat strategia.... si am inceput sa recuperez ce am pierdut... si in final a aparut si bb. Cel mai minunat bebe din lume.
Asa ca sfaturile de relaxare au si ele un scop, am vazut-o pe pielea mea.

Elise & BBLisa

Val_ spune:

Andriushca sa stii ca se poate si la 39 de ani. Eu aveam 39 de ani si 2 luni cand, acum 4 luni, am nascut-o pe Mariuca.

Nu a venit dintr-o data ci dupa multe incercari si investigatii (care nu aratau nimic in neregula) si un avort spontan.

Practic nu mai aveam viata sexuala, totul se derula in jurul datei ovulatiei, sexul era programat. Teste de ovulatie, ecografii de monitorizare, tste de sarcina si...nimic. Sotul meu devenise atat de stresat de chestia asta ca uneori aveam adevarate certuri pentru ca voia sa renuntam si sa fim doi adulti normali. Practic o luasem razna.

Intr-un final am inteles ca nu am ce face si ca nu pot controla cand si daca raman insarcinata. Si am plecat in vacanta, in strainatate. M-am simtit minunat, nu am facut evident nici un test si nici o ecografie. Si surpriza. Cand m-am intors eram insarcinata. Iar acum am o fetita perfecta. Un copil minune trimis cu siguranta de catre Dumnezeu. Asa incat da, sfaturile pe care le-ai primit au corespondent in realitate.

La urma urmei daca nu va fi sa aveti un copil al vostru ce va impiedica sa infiati? Noi asa decisesem si chiar o sa facem asta peste cativa ani. Poti fi la fel de implinit, poate chiar mai implinit, daca schimbi in bine destinul unui pui de om abandonat. Eu asa cred.

Nu te mai stresa, mai ai pana la 39 de ani si, cum spuneam, mai exista si copii care abia asteapta sa aiba parinti.



Valentina cu bebe Mariuca (25.04.2007)

"Am invatat ca un om are dreptul sa-l priveasca pe altul de sus doar cind trebuie sa-l ajute sa se ridice" - Johnny Welch - ''Marioneta''

Mariuca in prima luna


www.sonia.as.ro" target="_blank">Pentru inima Soniei
Sa il ajutam pe Marian

andriushca spune:

aiuras, te admir pentru faptul ca ai luptat atatia ani si acum ai puterea sa te lupti cu adoptia, , iti dau dreptate cand spui ca trebuie sa ncercam sa ne traim viata si sa ne iubim fara grafic, fara datorie. nu stiu in ce stadiu esti cu dosarul, dar iti doresc sa rezolvi totul si sa te bucuri de ceea ce iti doresti de 10 ani!

capra cu trei iezi, ma bucur ca ne mai considera cineva tinere la 33 de ani. eu una ma simt de 100!

Elise, probabil ma indrept incet-incet spre pragul de care vorbesti. si voi spune, ok, decat asa o viata, mai bine imi las soarta in mainile DD si fie ce o fi! dar pana la resemnarea asta cred ca mai am de tras!

Val_, problema infierii este una tabu deocamdata la noi. nu am pus aceasta problema sotului pana acum. nu stiu cum m-as simti sa admit ca gata, nu se poate decat asa. am nevoie sa sper, inca, chiar daca uneori o mai iau pe alaturi. cat despre 39 de ani, mie mi-e teama de aceasta varsta, pt. ca mama mea a intrat la menopauza la 40 de ani si eu am FSH mare deja si se spune ca lucrurile aste a se mostenesc. asa ca nu prea suna imbucurator pt. mine varsta asta.

va multumesc mult, mult pt. raspunsuri!


ZOZOLINA

andreea

...daca viata ti-a dat lamai... fa limonada!...

COUNTING THE DAYS

romana spune:

Dar medicul ginecolog ce spune?
Ai consultat unul bun care sa te puna sa faci ceva analize punctuale?

Si mai mult ... ar trebui sa te detasezi de aceasta obsesie. Si cind o sa ai primul copil apoi o sa vina si al doilea si al treilea, asa cum am "patit" si eu.

Ai incredere.

Romana si cei trei pitici