Sa vorbim cu copiii despre sentimente!
Raspunsuri - Pagina 4
szivarvany spune:
Bee,
asta aud si eu de la socrii, ca prea ii "suflu in coarne", mai lipsea putin si-mi ziceau ca o iubesc prea mult 
Deh, mare defect sa-ti iubesti copilul
Eu vreau ca Giulia sa stie ca o iubesc neconditionat si ca se poate baza pe mine, imi poate spune orice si impreuna putem rezolva orice problema.
Daria & 
www.webshots.com/user/giulia16" target="_blank">GIULIA_(2004_08_16)
Ingrid S spune:
Bee, foarte bine procedezi! Si eu ii arat mereu Dianei ca o iubesc, ea vine si ma pupa mereu si zice: besc...si de la tatal ei primeste aceeasi afectiune, si de la restul rudelor. Nimeni nu mi-a zis ca e rau sa-ti arati dragostea, cred ca i-as sari in cap.
Am citit undeva ca: "manifestarea sentimentelor le ucide", dar nu se aplica in relatiile cu copilul si chiar cu adultii...asa am observat eu pana acum.
Si Diana e sensibila, dar nu chiar ca Anuka ta, daca ma lovesc de ceva, o apuca rasul...
, probabil ca i se pare comic.
Ingrid S si Diana
http://www.dropshots.com/IngridS_28photo#
szivarvany spune:
Ref la "bubush": Giulia are obiceiul sa ma controleze daca am buba sa-mi poata plica tratament. Ii place f mult sa ma intrebe daca ma doare, daca imi va trece repede, daca imi trece mai repede daca ma pupa pe frunte Si mai merge sa verifice si florile daca nu au bube si le face dush cu pufaitoarea sa se bucure de freshuit
Sunt copii iubiti care stiu sa ofere iubire 
Daria & www.webshots.com/user/giulia16" target="_blank">GIULIA_(2004_08_16)
MissParker spune:
quote:
Originally posted by Ingrid S
Am citit undeva ca: "manifestarea sentimentelor le ucide", dar nu se aplica in relatiile cu copilul si chiar cu adultii...asa am observat eu pana acum.
Citatul e intr-adevar monstruos si pur si simplu neadevarat. Un cliseu din cine stie ce creier stralucit si fara viata...
Eu citisem ceva mult mai frumos, in care cred: "Deschide-te si vorbeste despre ceea ce simti, sufletul universal are mare nevoie de fericirea ta", sau cam asa ceva.
Cred ca si pentru majoritatea adultilor este un exercitiu putin neobisnuit, generatia care ne-a educat pe noi era obisnuita cu motto-ul ala cretin "copilul sa-l mangai doar in somn", de aceea noi acum trebuie sa luptam ca sa inclinam iar balanta in directia buna, sa ne aratam si sa ne exprimam fara teama sentimentele.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
szivarvany spune:
Mama mea spunea intotdeauna ca cel mai bine e sa-mi arat sentimentele, sa le cer si celorlalti asta si astfel voi economisi muuult timp si energie
Daria & www.webshots.com/user/giulia16" target="_blank">GIULIA_(2004_08_16)
Ingrid S spune:
Miss Parker, o sa caut citatul, eu imi aminteam de el tocmai pt ca nus'ce scriitor a spus-o...la vremea aia, acum 5 ani mi s-a parut interesant, era un ex ca daca te arati prea dragastoasa fata de sotz, risti sa-l sufoci...sau cam asa ceva.
Eu una nu-l practic .
Ingrid S si Diana
http://www.dropshots.com/IngridS_28photo#
kores spune:
quote:
Originally posted by daniela_b
Sint dintre copiii care s-au straduit sa inteleaga dragostea dincolo de cuvinte.
Am auzit doar ca:
-esti moale
-esti proasta
-esti urita ( ca bunica-ta, ai ochii ei de vaca, ai parul ei aiurit, ai vocea ei de "tabagista")
-esti ca cele mai groaznice dintre rudele noastre ( x, Y, Z)
-nu-ti intra nimic in cap, iti vor minca si ciini din traista.
Eu am inteles altceva, am inteles doar ca:
-nu sint moale, sint calma
-nu sint proasta, doar ca inteleg mai greu ( dar pentru totdeauna!) lucrurile
-nu sint urita, sint deosebita si nu seman cu bunica chiar asa (m-am uitat pe poze)si nici bunica nu era chiar urita, doar ca fi-su (taica-miu) avea o problema iar vocea mea e doar joasa si uneori chiar placuta (necum de "tabagista")
-nu am cum semana cu toate rudele, ar vrea ele!!!
- imi mai intra citeva in cap cind sint atenta si interesata iar ciinii de mi-or minca din traista, ma bucur, iubesc ciinii!
Deci eu spun ca m-au iubit da' nu stiau cum sa imi spuna, sa nu mi se urce la cap!
www.helpsonia.com
daniela_b ma uimeste ce copil bun esti si ce echilibrat, cred ca ai niste nervi de otel, de unde atita intelegere? cred ca si acum tot asa procedezi cu ai tai...
eu dimpotriva, am mari probleme cu aceasta toleranta, am si deschis un subiect "va respectati parintii?" insa eu simt ca acei ani de adolescenta privati de declaratii de iubire sau de incurajari, laude, de teama sa nu ni se urce la cap, desi eu si sora eram copii f buni, admirati de toti, acum eu la maturitate rabufnesc mereu, le reprosez, si ei sunt oripilati de ce copil au crescut...mai aun un pic si vor sa rupem orice relatii
eu insa nu vad nimic rau, totul e argumentat, citesc mult in cartile specifice de care se vorbeste si pe aici si in rest... le spun zilnic copiiilor mei ce mult ii iubesc...
Marci, sincer mi-au dat lacrimile cind ai povestit despre mama ta, extraordinar, sa o tina Dumnezeu sanatoasa, chiar vreau sa te intreb, libertatea si vesnica ei toleranta chiar nu ti-au facut rau niciodata? adica dinsei nu i-a fost frica "sa nu o iei razna, cum a facut fata lui x, cind eu va spun sa ma ascultati pe mine?", citez din spusele...altora
filofteia spune:
Eu am o problema un pic altfel cu baietelul meu (6 ani si 8 luni)referitor la sentimente. Adica la sentimentele pe care le nutreste fata de varul sau de 4 ani. Spune mereu ca-l uraste. L-am intrebat de ce... raspunsul a fost pentru ca urla tot timpul, ma ciupeste, ma musca...si tanti cu unchiul nu-i spun nimic. Recunosc ca are dreptate. Dupa parerea mea copilul respectiv este neglijat sufleteste. Noi am incercat sa vorbim cu cei doi, dar de fiecare data au crezut ca avem ceva impotriva copilului si a lor si ca de fapt Adi este prea sensibil, ca prea la orice ciupitura si muscatura face caz. I-am spus cumnatei ca este de preferat sa "faca caz" decat sa-l bata pe cel mai mic, dar tot nu a inteles. De fapta educatia ar trebui sa inceapa de la parinti aici. Le-am sugerat chiar sa mearga la un psiholog impreuna, dar va dati seama ce reactie au avut. Bineinteles ca discutiile nu s-au purtat de fata cu copii.
Revenind la subiect pana la urma, i-am explicat lui fiimiu, ca nu mai are voie sa spuna ca-l uraste pe var. Sunt de acord cu sentimentele lui, dar una este sa si le exprime fata de noi, alta este sa-i spuna in fata varului sau asta sau parintilor lui. Ca daca face asta ii raneste pe toti.
Drept sa spun nu prea stiu cum sa procedez aici.
In ce priveste sentimentele noastre, pe langa faptul ca ii spunem ca-l iubim, l-am invatat ca si noi suntem oameni. Si mami poate fi nervoasa, si el poate fi cicalitor, iar mami sau tati sa fie obositi ci sa nu aiba rabdare. Daca este trist sau il enervam, l-am invatat sa ne spuna asta...Mai rau este ca a inceput sa-si exprime trairile si fata de ceilalti. Asa ca l-am auzit spunandu-i soacrei ca este foarte cicalitoare, ca nu are voie sa faca nimic cand este cu ea. (este adevarat ca soacramea este prea protectoare... la genul... nu te juca cu apa ca racesti, nu te sui pe aia ca o sa cazi, vai de mine ce-o sa faci la scoala...etc...)
Hai ca m-am intins prea mult, dar tare greu cu sentimentele astea... daca am avea numai sentimente frumoase ce bine ar fi .
MissParker spune:
Ingrid S, bine faci ca nu traiesti dupa citatul ala. Exact contrariul e adevarat: exprimarea si trairea libera a sentimentelor (cand ele sunt autentice) le intareste si te apropie de oamenii respectivi. Ce poate fi mai frumos?
Da, exista si oameni care nu sunt capabili decat sa simuleze sentimente, sa vorbeasca despre ele fara a le avea. Un tip imi povestea odata despre marea "iubire" a unei tipe pe care el o simtea straina in ciuda cuvintelor ei: "Invazie de sentimente. Cred ca asta mi s-a parut cel mai ciudat la relatia noastra. Nu stiu, poate sunt eu mai rece ca si fire, dar ea imi spunea zilnic ca ma iubeste ca nu mai poate de dorul meu, ``eu o iubesc?``... Dar aceste sentimente nu aveau o fundatie.. ma iubea si se topea dupa mine.. asa din senin. Avem valori diferite, gandim diferit, ascultam muzica diferita, citim lucruri diferite, ne plac filme diferite. Si totusi ea era agresiv de atasata de mine. Mi s-a parut superficial si m-a pus intr-o situatie jenanta, daca nu raspundeam sentimentelor ei, ar fi insemnat ca nu sunt implicat si ca nu o iubesc. A trebuit sa-mi joc rolul si nu-mi placea asta. Incercam sa evit astfel de momente, i-am spus ca sunt un tip introvertit si ca am probleme in a-mi exprima sentimentele." Ei, tipul asta simtea de fapt ca la prietena lui nu era nimic dincolo de cuvinte, ba chiar mai rau, era o chestie egoista, declaratiile ei erau de fapt un cersit de sentimente din partea lui...
filofteia, eu zic ca nu e bine sa-i interzici copilului tau sa exprime sentimentele pe care le are. Chiar daca sentimentele gen furie, ura, mānie nu sunt bine vazute in societate, ele exista si reprezinta un barometru prin care acel copil simte ca ceva este in neregula. Daca il inveti sa nu-si mai exprime acele sentimente, el va invata sa ignore acel barometru foarte important, care mai tarziu il va invata sa asculte de ceea ce simte. Va ajunge cum am fost eu inainte de terapie, ca luam drept bun tot ce mi se spunea si nu aveam deloc contact cu propriile mele sentimente, astfel incat m-am lasat folosita si mintita de foarte multi oameni.
E drept ca situatia e serioasa in ce priveste manifestarile de violenta ale varului mai mic, probabil ca vina este a parintilor lui care il neglijeaza sufleteste (sau chiar mai mult), iar el se descarca de agresiuni asupra copilului tau, pe care-l simte mai "slab" sau mai bun/bland... Poate incerci sa-l tratezi macar tu pe acel copil cu iubire, sa-l faci sa simta ca alti parinti sunt altfel decat ai lui, sa simta ca numai prin bunatate si iubire poti primi iubire la randul tau, invata-l pe copilul tau sa nu raspunda cu agresiune, spune-i ca varul lui nu e un baiat rau, ca probabil sufera in sinea lui din cauza ca parintii lui nu sunt prea buni cu el si de aceea se razbuna si el pe cine poate, dar ca nu e vina copilului tau pentru asta si nici a varului, invata-i sa se joace frumos si in armonie. Copilul tau poate avea o influenta pozitiva asupra varului. E greu, dar merita incercat.
Cat despre discutiile cu parintii si sfaturile de a merge la psiholog, cui ii place sa priveasca in oglinda si sa-si faca autocritica? Daca acei parinti ar fi fost iubitori si deschisi, copilul lor nu ar fi ajuns asa... Ei probabil se cred perfecti si arunca vina pe copilul tau, care in ochii lor e prea sensibil (probabil cum si la copilul lor ignora sensibilitatea si il ranesc in diverse moduri). Ce dureros...
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
daniela_b spune:
quote:
Originally posted by kores
daniela_b ma uimeste ce copil bun esti si ce echilibrat, cred ca ai niste nervi de otel, de unde atita intelegere? cred ca si acum tot asa procedezi cu ai tai...
eu dimpotriva, am mari probleme cu aceasta toleranta, am si deschis un subiect "va respectati parintii?" insa eu simt ca acei ani de adolescenta privati de declaratii de iubire sau de incurajari, laude, de teama sa nu ni se urce la cap, desi eu si sora eram copii f buni, admirati de toti, acum eu la maturitate rabufnesc mereu, le reprosez, si ei sunt oripilati de ce copil au crescut...mai aun un pic si vor sa rupem orice relatii
eu insa nu vad nimic rau, totul e argumentat, citesc mult in cartile specifice de care se vorbeste si pe aici si in rest... le spun zilnic copiiilor mei ce mult ii iubesc...
Kores, mersi de aprecieri.
Da, am nervi de otel, nu ma intreba cum de..., nu stiu sa-ti spun.
Dar stiu sa-ti spun ce am facut eu ca sa ma tin sub control (cu precizarea ca nu e o solutie general valabila, dimpotriva, cu mintea de acum imi dau seama ca poate fi chiar periculoasa pentru psihicul unui copil, doar ca la mine a functionat, am fost norocoasa sau m-a protejat cineva deasupra -cineva de sus m-o fi iubit
).Cind aveam "dureri" provocate de cuvintele sau admonestarile (fara de inteles ale) parintilor, ma gindeam cu atentie la ce am facut (derulind in imaginatie, ca pe un scenariu) sa le "merit".
Am descoperit cu mintea mea de copil ca mi-e mai usor sa accept ca parintii gresesc si nu eu, mi-a fost astfel posibil sa ii vad pe ei ca pe niste copii si pe mine ca pe un adult care trebuie sa transforme supararea in intelegere, toleranta, fiindca am crezut ca daca esti adult esti destept asa ca am ales sa fiu eu adultul.
Cind mama ma certa ( mai rar, e drept si doar pentru ca nu eram harnica), ma gindeam ca nu e din cauza mea ci din cauza ca e suparata, obosita, ranita de cine stie cine ( poate bunicii, poate -dar mai sigur- tatal meu).
Cind tatal meu ma certa ( si aici e buba mare, ca ma si certa, ma si batea, ma ancheta, ma umilea, ma acuza de toate relele din lume apoi ma pedepsea de "sa treaca prin mine")plingeam mult pentru ca sa ma descarc si imi spuneam mereu ca tata are probleme si e "trist" fiindca nu e capabil sa vada lumea prin ochii mei.
Astfel credeam eu ca nu ma impovarez cu "tristetea" lui, rezistind la orice, tin minte ca imi spuneam adesea ca ce trage el dupa sine e o incarcatura cit un camion si eu n-o sa pot trage niciodata si camionul lui, pe linga ce aveam eu de carat.
De ajutor mi-a fost si faptul ca in afara de ei, toata lumea ma vedea ca fiind "perfecta", si cuminte si desteapta si politicoasa. Ceilalti (si adulti si copii imi cautau compania, ma laudau, ma stimulau) asa ca de mic copil am putut vedea discrepanta intre ei (ai mei) si ceilalti.
Pur si simplu, am ales sa ascult de mine si ceilalti, nu de parinti, fara ca asta sa-mi stirbeasca dragostea fata de ei.
E ca si cum, ai avea un prieten drag, din copilarie pe care il observi ca greseste, ca-ti da sfaturi proaste dar asta nu te face sa-l respingi total ci sa incerci sa-l ajuti tu mai mult, lasind de inteles ca ii asculti sfaturile fie si ele cele mai proaste dar ca nici el nu trebuie sa se supere ca nu i le urmezi.
Nu stiu cum sa va explic, pe masura ce scriu imi dau seama ca e greu de inteles ce si cum am facut.
A fost de parca m-am hotarit sa raspund cu sentimente bune la orice sentiment rau pe care l-am primit crezind ca asta va inchide rana mai degraba decit s-o adinceasca. De parca m-am hotarit sa nu tai si mai rau in carne vie, cind observam ca imi apare vreo fisura in inima, mi-a fost mai usor sa pun "pansament" sub forma de "nu conteaza ca TU nu ma iubesti cum sint, conteaza ca EU te iubesc oricum"...
Of, nu-mi gasesc cuvintele
.Revin cind oi fi mai inspirata.
www.helpsonia.com