Sa vorbim cu copiii despre sentimente!
Sa vorbim cu copiii despre sentimente! | Autor: MissParker
Nu fii trist, copile!
- articol tradus de pe urbia.com -
"Hei, nu fii asa timid, spune buna ziua lui nenea care a venit in vizita", cere mama copilului de trei ani. Acesta se intoarce cu spatele, se agata de piciorul mamei si nu scoate un cuvant. "Hei, impune-te si tu, acum e randul TAU", ii striga un tata fiicei de patru ani la locul de joaca, vazand ca ea le tot lasa altora randul la tobogan. "Hei, nu trebuie sa fii trista, maine sigur o sa se joace Lea din nou cu tine", il consoleaza educatoarea plina de bune intentii pe baietelul dezamagit. "Si? Te bucuri ca ai o surioara mai mica, nu-i asa?", insista bunica sa primeasca o confirmare de la nepotica de patru ani. Nepotica priveste incruntata si putin mai tarziu o ciupeste pe surioara ei care doarme, incat aceasta se trezeste si plange.
Copiii nostri nu au o viata usoara. Caci noi avem asteptari mari de la ei. In primul rand ne dorim un copil vesel si fara griji. Apoi sa fie deschis si social. Are voie sa-si faca loc putin si cu coatele (desi asta n-o spunem cu voce tare), fiindca in fond e bine sa nu se lase dat la o parte usor. Cand apare un fratior sau o surioara, copilul mai mare trebuie sa se bucure din inima. Gelozia nu este dorita. Pentru propria lui siguranta, copilul nostru trebuie sa fie capabil sa spuna si energic "Nu". Dar in nici un caz noua. Furie, tristete, invidie - asta mai bine nu, fiindca nu se potrivesc cu imaginea noastra despre cum trebuie sa se comporte un copil fericit. De ce uneori ne este atat de greu sa toleram la copiii nostri agresiuni, durere, tristete sau gelozie?
Poate din cauza ca nu dorim sa vedem decat o jumatate din copilul nostru, si anume partea deschisa si prietenoasa. Ca si cum copilul ar fi luna, a carei parte intunecata nu ne prea place. La fel ca si la noi insine. Ne dorim sa ne reflectam in copilul nostru. Dar nu asa cum suntem, ci asa cum am vrea sa fim. Sentimentele negative ne nelinistesc. Astfel ne grabim sa bagatelizam unele emotii ale copiilor cu cuvinte de genul "Lasa, ca nu doare asa tare!" sau "Nu e nevoie sa fii trist pentru asta!"
Mult prea des le solicitam copiilor sa simta altceva decat simt ei in realitate: "Nu fii mereu atat de fricos, du-te la ceilalti copii!" etc. Din pacate, prin aceasta nu-i transmitem copilului mai multa siguranta de sine, ci doar mesajul: "As vrea sa fii altfel decat esti. Nu te vreau asa cum esti tu". Uneori dincolo de asta se ascunde teama noastra ca mai tarziu in viata copilul nostru nu va sti sa se impuna.
Un copil nu poate insa sa devina un adult fericit decat daca invata sa-si identifice si sa-si gestioneze sentimentele. Imi amintesc de micutul Niklas, pe care l-am cunoscut cu mama lui la grupa de gimnastica. In primele 20 de minute el a refuzat sa participe. La indemnul educatoarei "Hai, participa si tu!", el a raspuns incet: "Eu sunt mai timid, o sa intru in joc mai tarziu". Cu siguranta ca Niklas va avea un viitor frumos. Un copil care insa nu invata sa constientizeze ceea ce simte va avea mari greutati in a-si dezvolta o personalitate completa si armonioasa. Neurologul Antonio Damasio descrie acest lucru intr-o fraza simpla: "Simt, deci exist", cu care il contrazice pe celebrul Descartes cu al lui "Gandesc, deci exist".
Terapeuta Alice Miller descrie foarte bine ce anume trebuie sa i se permita copilului sa simta, pentru ca acesta sa-si pastreze echilibrul sufletesc: "Am voie sa fiu trist sau fericit cand ceva ma face trist sau fericit, nu datorez nimanui veselie si nu trebuie nici sa-mi reprim tristetea sau teama sau alte sentimente in functie de nevoile altora. Am voie sa fiu si rau si nu moare nimeni din asta, nu capata nimeni migrene din cauza asta, am voie sa tip si sa stric obiecte, fara sa pierd prin asta dragostea parintilor", scrie A. Miller in cartea "Drama copilului dotat". Un copil trebuie sa aiba voie sa traiasca sentimente de furie si mânie fara a fi criticat sau pedepsit, caci numai asa va ramane vital sufleteste.
Evident ca nu suntem niste monstri lipsiti de inima. Ne consolam copilul cand s-a lovit. Cand copilul nostru nu este invitat la ziua unui prieten sau cand este exclus dintr-un joc, ne sangereaza inima pentru el. Mai greu ne vine insa sa-l lasam sa simta atunci intreaga dezamagire pe care o simte el.
Alte sentimente ale copilului nici nu le luam de pilda asa in serios. Astfel, adultii rad cu pofta cand cei mici fac greseli de exprimare invatand sa vorbeasca. Adesea ei nici nu observa ca veselia lor il umileste pe copil. Si mai dificil este atunci cand inconstient refuzam sa acceptam comportamentul copiilor. De exemplu, cand parintii asteapta ca baiatul lor visator, care are nevoie de mult timp ca sa observe totul, sa fie mai indraznet si mai descurcaret.
Aceasta coliziune intre asteptarile parintilor si nevoile copiilor este denumita "misfit" (ceva nu se potriveste) de catre pediatrul elvetian Remo H. Largo. Acest "misfit" apare datorita unei adaptari insuficiente a mediului inconjurator la nevoile si caracteristicile individuale ale copilului, explica el in cartea lui "Ani de copilarie". Un "misfit" prea mare rezulta adesea in manifestari de comportament cum ar fi agresiunile, in simptome psihice (face pe el) sau in intarzieri de dezvoltare.
"Cum strigam in padure, asa ni se raspunde"... Foarte usor apare in urma unui astfel de "misfit" un cerc vicios: Daca un copil simte si se comporta cu incapatanare asa cum noi nu vrem, parintilor le scapa repede reprosuri de genul "Chiar trebuie sa fii intotdeauna atat de lent?" Psihologul australian Steve Biddulph vorbeste in acest caz de "programari negative". Fatale sunt observatii de genul "Esti exact ca maica-ta/taica-tu", care ignora total unicitatea copilului. "Asemenea afirmatii au un efect hipnotizant si actioneaza grav asupra subconstientului", avertizeaza Biddulph in cartea lui "Secretul copiilor fericiti". "Aceste afirmatii sunt ca niste seminte in mintea copiilor, vor da roade si intr-un final vor influenta probabil intreaga lui personalitate".
Cum reusim insa in valtoarea de zi cu zi sa acceptam mai relaxati si sentimentele negative ale copiilor si trasaturile lor mai putin dorite?
E ceva aproape magic: tot ce are un nume este mai usor de imblanzit, iar asta se aplica si la sentimentele neplacute. De aceea este bine ca si cei mai mici copii sa fie ajutati sa puna in cuvinte ceea ce simt: "Da, inteleg foarte bine ca te simti dezamagit". Sau "Esti furios ca surioara ta ti-a stricat jucaria?" Adesea, in situatii stresante, simpla constientizare si articulare a sentimentelor copiilor contribuie la scaderea tensiunii si nervozitatii. Dar si emotiile pozitive au nevoie de cuvinte: "Hei, vad ca astazi esti foarte vesel si bine dispus! Si eu sunt la fel."
Psihologii folosesc in acest context expresia "reflectare": parintii trebuie sa reflecte sentimentele copiilor, adica sa le faca vizibile pentru copil. Pare un paradox, dar prin insusi faptul ca un copil isi cunoaste sentimentele si le numeste, acestea se transforma adesea in ceva pozitiv. In prima zi de gradinita, fetita mea de trei ani si jumatate a fost intrebata (cam fara tact) de educatoare "Hei, tu de ce plangi acum?" si a raspuns printre lacrimi "Fiindca ma simt straina aici, nu cunosc inca pe nimeni..." Marturisesc ca am simtit mandrie cand educatoarea mi-a relatat dupa-amiaza foarte surprinsa cuvintele micutei, pe care nu le mai auzise niciodata de la vreun alt copil.
Poate ca aceasta capacitate de verbalizare a micutei noastre i-o datoram unei carti minunate intitulata "Pasarea sufletului", pe care o recitim frecvent. Aceasta pasare se simte uneori mica si neajutorata, alteori mare si vesela. Uneori isi intinde de fericire aripile in tot cerul. In fiecare zi pasarea deschide sertare nenumarate, caci ea are pentru fiecare emotie din lume un sertar al ei. Exista un sertar pentru furie, pentru invidie, pentru bucurie, pentru suparare, pentru fericire etc. Seara, la ritualul de adormire, ne putem intreba copilul ce sertare de emotie a deschis in ziua respectiva. Adesea primim reactii neasteptate: "Azi la pranz cand am fost fortata sa mananc toate legumele, m-am simtit rau. Tu ai spus odata ca nu sunt obligata sa mananc ceea ce nu vreau", iar cu asta avea din pacate dreptate...
Este foarte important ca un copil sa dispuna de o paleta cat mai bogata de sentimente. Un copil sanatos este in cea mai mare parte a timpului vesel si doar rareori trist sau agresiv. El trebuie sa se joace mult, sa fie interesat de tot ce se intampla in jurul lui si sa fie plin de viata. Parintii trebuie sa intervina atunci cand la copil predomina sentimentele negative, deci cand copilul este aproape mereu trist sau agresiv, cand plange frecvent, cand isi pierde interesul pentru lucruri care obisnuiau sa-i placa, daca devine lipsit de energie sau capata frecvent dureri de cap sau de stomac, daca nu se poate concentra, daca tiparul lui de alimentare sau de somn se modifica in mod evident. Fiindca dincolo de asemenea simptome se poate ascunde si la copiii mai mici o depresie sau alte probleme de echilibru sufletesc. In asemenea cazuri trebuie consultat pediatrul sau un psiholog de copii.
Carti recomandate:
"Pasarea sufletului" de Michal Snunit und Na'ama Golomb
"Ani de copilarie" de Remo H. Largo
"Drama copilului dotat" de Alice Miller
"Secretul copiilor fericiti" de Steve Biddulph
"Simt, deci exist - Descifrarea constientului" de Antonio R. Damasio
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
Raspunsuri
patou spune:
am si tiparit articolul-pentru uzul soacrei :)) (asta nu inseamna ca nu-mi suna
si mie )
Ce n'est pas l'inconnu qui fait peur, mais la peur de se libérer du connu.
patou spune:
am si tiparit articolul-pentru uzul soacrei :)) (asta nu inseamna ca nu-mi suna
si mie )
Ce n'est pas l'inconnu qui fait peur, mais la peur de se libérer du connu.
P&ANA spune:
Buna seara Miss Parker !
Esti fantastica , crede-ma ca am cautat in ultimile zile
postarile tale , si sunt uimita de cata rabdare si ordine in gandire ai.
Postarea ta o voi tipari ca nu pot citi acum pe indelete.
Bine ca exista oameni ca tine !
alina71
a fi om e lucru mare...
Ingrid S spune:
Miss Parker, articolul e foarte util. Eu am observat (si ma supara foarte tare) ca daca plange Diana, vine cineva (soacra, mama, vreo ruda) si-i zice: vaiii, ce urata esti cand plangi! Le-am interzis sa mai spuna asta, dar ei cica nu pateste copilul nimik, ce rau ii face?
Mie personal mi se pare o prostie, eu analizez cauza pt care plange si nu o tratez cu indiferentza, daca o face din rasfat, pur si simplu o las sa se calmeze, dar nu-i zic asa ceva.
Ingrid S si Diana
http://www.dropshots.com/IngridS_28photo#
szivarvany spune:
Si eu am mai citit prin cartulii si incerc, de fiecare data, sa respect sentimentele fie`mi. De multe ori imi spune ca e vesela, ca e trista. Unii spun ca rau-fac, ca vad eu peste ani ... de multe ori plange la nervi. Nu stiu dc e asta o problema, si copiii trebuie sa-si descarce sufletul, nu ?! ...
Daria & 
www.webshots.com/user/giulia16" target="_blank">GIULIA_(2004_08_16)
MissParker spune:
quote:
Originally posted by Ingrid S
Miss Parker, articolul e foarte util. Eu am observat (si ma supara foarte tare) ca daca plange Diana, vine cineva (soacra, mama, vreo ruda) si-i zice: vaiii, ce urata esti cand plangi! Le-am interzis sa mai spuna asta, dar ei cica nu pateste copilul nimik, ce rau ii face?
Mie personal mi se pare o prostie, eu analizez cauza pt care plange si nu o tratez cu indiferentza, daca o face din rasfat, pur si simplu o las sa se calmeze, dar nu-i zic asa ceva.
Ingrid S si Diana
http://www.dropshots.com/IngridS_28photo#
Ingrid, iti multumesc mult, mi-ai adus aminte de ceva important!!! Wow, uite cum uitasem chestia asta...
In 2001, cand m-am despartit de fostul sot, venise tata la mine in vizita. Eu eram trista si furioasa concomitent din cauza celor 10 ani "pierduti" langa Manfred, ascultam cantece de genul "Independent women" si "Survivor" si incercam sa ma autosugestionez ca ma doare in cot de deznodamantul casniciei mele (de, asa m-am obisnuit, sa nu arat slabiciuni de nici un fel, nu erau binevenite in familia mea).
Ei, dar la un moment dat imi dadusera lacrimile in timp ce cantam refrenul de la "Survivor", iar tata m-a vazut plangand.
Dupa cateva ore, vine cu ideea lui de "consolare"
: "Stii, mai Feliuta mai, ma uitam la tine mai devreme cand ai plans si ma gandeam asa, in sinea mea - Mai, ce urat e copilul asta cand plange!" Aveam deci 33 de ani si lui tata inca ii era frica de adevaratele mele sentimente, pe care le refuza pe motive "estetice" 
Ingrid, foarte bine procedezi ca iei in serios sentimentele fetitei tale. Astfel o inveti ca sentimentele nu sunt rusinoase, ci absolut normale si indreptatite.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
lorelaim spune:
MissParker
Din pacate multzi parintzi de la noi - si in speciali din vechea generatzie - NU au fost invatzatzi ei insisi sa-si defineasca sentimentele si sa denumeasca ceea simt... E o problema care ii face sa sufere si ca adultzi... In toate cartzile (din Canada) citite de mine autorii arata clar importantza copilului de a realiza ca simte ceva (bucurie, manie, tristetze, frustrare, etc), de a invatza sa denumeasca ceea ce simte si de a invatza sa "lucreze" cu starile prin care trece si eventual, in timp, sa-si poata controla starile negative (in special frustrarea si mania)...
Multa sanatate si numai bine va doresc!
Lorelai
Haga Parken-Fluturi, Haga Parken-Flori de pai
Gabisor face "salata", Gabisor in parc,
A inflorit iasomia, Alte albume foto
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."
columbiana spune:
Felicia,
am citit si rascitit articolul, o postare excelenta, ca de obicei; este greu sa fii parinte bun, sa gasesti mereu atitudinea si vorbele potrivite, dar nu e rau sa inveti in fiecare zi ceva, iar uneori chiar copilul te invata, trebuie doar sa fii pe faza si sa receptezi semnalele.
http://www.floriinro.ro/
Simonna spune:
Felicia, o floare si de la mine!
O sa merg sa caut pe site titlul cartii Pasarea Sufletului in engleza sau fr, poate o depistez pe-aici, mi-a placut mult ideea cu sertarele.
In completare, am de povestit si eu ceva, apropos de exprimarea sentimentelor:
Regula generala, la parinti cu copii scolari este ca intreaba "cum a fost la scoala". Pina am intrebat asa, am obtinut raspunsul standard: bine! Intr-o zi m-a traznit si am intrebat: ce-a fost bine si ce-a fost rau azi la scoala?
Atomix a asimilat intrebarea ca pe un ritual de zi cu zi dupa o vreme, la inceput era refractar, dar, acum, imi raspunde concret.
De regula, la ce-a fost bine, imi este dat sa aud fapte. Ca s-au jucat, ca au sarit etc. Citeodata, intram si in aria sentiment, de regula mindrie pentru de a fi fost laudat, bucurie pentr ca a reusit ceva etc.
La capitoul "ce-a fost rau" apar sentimentele, evident, negative. Frustrare, furie, nervi... In genere aflu mici intimplari pe care altfel nu mi le-ar fi povestit, de genul: invatatoarea a strigat la mine cind i-am cerut voie sa merg la toaleta, copiii rid de mine pentru ca am camasa verde, etc, etc, dar care imi permit sa am o baza de discutii cu el, sa-l indum, ba chiar - vezi camasa verde - sa ajustez si comportamentul sau actiunile mele.
Gata lunch, fug la treaba,
pupici,
Simona
marcellinna spune:
quote:
Originally posted by mamagiuliei
Unii spun ca rau-fac, ca vad eu peste ani ...
Ba las ca o sa vezi tu peste ani ca n-ai facut rau.