Sa vorbim cu copiii despre sentimente!
Raspunsuri - Pagina 10
filofteia spune:
quote:
Elise a scris:
Eu zic ca nu.
Cu toata franchetea, cind eram mica ( nu foarte mica, la virste foarte mici am avut o copilarie perfecta) eram perfect capabila de reactie: si foarte capabila sa sufar. Din pacate. Nu cred ca am ascuns vreo urma de suferintza sub presh. Din contra, am aruncat-o fix in ochii celor care trebuiau sa ma protejeze.
Motiv pentru care in final am si plecat.
......
Si, ai dreptate, am avut avantajul ca aveam vreo 12 ani. Nu 2-3 ani. La 2-3 ani eram centrul universului, ca dupa aia am picat cam de sus...asta e. Macar am apucat sa "prind" primele lectii de zbor ca lumea.
Ei vezi Elise, eu imi aduc aminte de prima bataie si umilinta la 4-5 ani. Si acum .a 37 de ani vad toata scena.
Iar cand eram mai mare nu se punea problema sa-i arat suferinta mea pentru ca nu-i pasa, adica era si ma rau, adica dadea si mai rau si spunea "Na ca sa ai de ce plange". De foarte multe ori a gresit, dar in loc sa-si ceara iertare spunea "Ce proasta esti, te-am batut degeaba ieri ca ai luat 10 la lucrare". La un moment dat a considerat ca sunt prea mare sa ma mai bata, asa ca ma jignea.
Eu nu-mi urasc mama, dar doare al naibi ca nu pot s-o iubesc. Recunosc insa ca nu am facut greselile ei, desi de multe ori ma trezesc aproape cu "cuvintele in gura" cum s-ar spune. Dar asta presupune multa informare, mult control si o acceptare a situatiei.
Cand am venit de la maternitate prima propozitie spusa sotului a fost "Copilul asta nu se bate nici macar cu o palma la fund" si sotul meu nu este violent, iar copilul avea trei zile. Acum are 7 ani si niciodata nu a fost agresat intr-un fel sau altul. Deci se poate, prin asta mi-am dovedit mie ca se poate sa educi un copil fara agresiune nici fizica nici psihica.
MissParker spune:
quote:
Originally posted by Elise
MissParker, ma bucur ca vorbim aceeasi limba. Pina acum tot aveam impresia ca iti spun ceva si intelegi altceva. Probabil nu m-am exprimat nici eu ca lumea. Sint foarte obosita.
Poti sa ma crezi ca eu ma bucur si mai mult ca tine ca in esenta vorbim aceeasi limba, fiindca e clar ca amandoua ne implicam neconditionat de partea copilului, indiferent de situatie.
Probabil ca ceea ce sperie uneori la mine este vehementa si "inversunarea" cu care imi apar punctele de vedere, dar stii ce zicea Camil Petrescu? Ca sa nu-mi ies din mana (
), iata citatul care mie mi-a mers la inima si cu care am inceput eu sa ma identific cam din liceu:" - Cum calm? De ce sa nu pun patima?... Numai imbecililor le e indiferent ce opinie au. Obiectivitatea e necesara numai in actul judecatii, cere adica sa nu ai interese contrare si sa iei toate masurile de precautie intelectuala. Dar astea sunt de domeniul inteligentei si al onestitatii, nu al indiferentei sufletesti. Un om poate sa fie prost sau interesat, lipsit de luciditate, dar nu de "obiectivitate". Si, in orice caz, dupa ce, judecand calm, ai ajuns la o opinie, esti dator s-o sustii cu hotarare si indarjire, cat mai expresiv. Chiar oamenii de stiinta, dupa ce, pasionati si cu grija adevarului - caci nimic nu se poate face fara pasiune - au ajuns la o descoperire sau la o concluzie, o sustin cu tenacitate si cu dorinta de a o face sa triumfe, chiar daca ar fi amenintati cu rugul sau cu ocna. Nu se poate sustine stupiditatea ca nu exista cauze si adevaruri care sa merite sa te pasionezi pentru ele, ca totul e relativ si indiferent, in raport cu... eternitatea. Totdeauna indiferenta asta ideologica si amabila, prezentata sub unghiul vesniciei, ascunde mici aranjamente facute sec, sub unghiul actualitatii si cu caracter strict personal. Sa te consideri spectator indulgent si amuzat al lumii acesteia plina de infamie si de prostie e sa faci parte din ea, sa beneficiezi de infamiile ei, avand aerul ca-i esti deasupra.
- Obiectivitate inseamna sa recunosti ca si adversarul are dreptate, uneori cel putin, imi replica ironic si suficient, din nou Anisoara [...].
- Alta aberatie... Raportate la acelasi punct nu pot sa existe doua adevaruri, opuse, in acelasi timp. Daca adversarul meu are dreptate, nu uneori, ci foarte adeseori, atunci renunt eu la opinia mea - si pentru asta inca iti trebuie curaj - si o impartasesc pe a lui, dar tot cu pornire si hotarare. Indiferenta nu poate fi în nici un caz, caci exista o pasiune a adevarului insusi."
quote:
Si cam asta se intimpla si cu copiii. Multiplicarea experientei e tot o reconfirmare subconstienta, tot un mod de a "impaca" copilul din tine, dar un mod nociv.
Cred ca asta e stadiul in care ai nevoie de terapie... pentru ca nu realizezi ca, de fapt, e gresit ce iti faci tu tie insati. Daca realizezi ca esti pe directia gresita, incerci sa gasesti cauzele, sa le contracarezi, macar ai puterea sa faci ceva, sa te aperi.
Stadiul cel mai ...trist este atunci cind habar n-ai ce ti se intimpla.
Elise & BBLisa
Ei, aici ai pus un mare punct pe i.
Exact pentru asta lupt si eu. Pentru realizarea si constientizarea propriei istorii abuzive, tocmai pentru a nu mai fi constransi sa repetam (cu noi sau cu altii) ceea ce ni s-a facut noua.
Si sa stii ca imi insusesc si critica ta, din pasajul asta:
quote:
Sau crezi ca poti "deschide" altora la modul asta usi pe care tu le-ai deschis prin ani intregi de terapie? Eu nu stiu daca e bine sa o faci.
Tu te-ai descurcat cind te-ai confruntat cu trecutul propriu, cu ajutor specializat.
Esti foarte sigura ca e cazul sa iti urmeze cineva exemplul, sau e o experienta de genul "do not try it at home"? Mai ales atunci cind n-are imaginea completa - care e scopul, de ce o face, pina cind, ce urmeaza?
Sunt constienta ca nu multi oameni au interesul si puterea de a deschide propriile usi spre trecut, sunt constienta ca multi se prabusesc in cea mai neagra depresie cand incep sa vada adevarul reprimat, insa la fel sunt constienta ca este singurul drum bun, de aceea ma agit ca sa-l arat celor despre care simt ca au nevoie (atat pentru ei insisi, cat mai ales pentru copiii lor, care altfel vor suferi la fel).
Da, ar trebui sa ma gandesc mai mult la faptul ca unii oameni au fost atat de vatamati incat si-au construit niste mecanisme de aparare care nu pot fi dezamorsate doar prin influenta cuiva din afara... oricat mi-as dori eu asta pentru ei, ca sa se vindece. Am discutat cu terapeuta pe tema asta si ea e de parere ca, odata ce voi fi facut curatenie tot mai mare in mine insami, impulsurile alea navalnice, de a ajuta pe cineva fie si impotriva vointei aceluia, se vor diminua considerabil deoarece vor disparea trigger-ele interioare in mine si voi putea fi ceva mai detasata de problemele persoanei respective, fiind capabila sa ma abtin de la orice "ajutor" (atata vreme cat respectivul nu il cere) si in acelasi timp sa nu ma simt indiferenta fata de durerea lui numai pentru ca nu intervin direct. Asta e un obiectiv spre care ma indrept acum cu pasi mari si iti multumesc ca mi-ai atras si tu atentia, ca sa-mi dau seama inca o data cat e de important.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia
anna spune:
Miss Parker, eu am ajuns la concluzia ca cei ce ingroapa cu indarjire si spun ca trecutul e trecut eu acum sunt stapan si suveran ..pe aceia nu am cum sa ii fac macar atenti.Suntem responsabili de noi si numai de noi, eu ma resemnez cu cei ce nu pot sa vada..