Va respectati indeajuns parintii?

Fania spune:

Cred ca parintii sunt singurii care ne iubesc neconditionat si sincer. Sunt singurii care sufera sincer atunci cand noi suferim, care se bucura sincer de realizarile si implinirile noastre, sunt umerii siguri pe care te poti sprijini atunci cand te clatini, e mana intinsa intotdeauna catre tine pentru a te trece peste prapastia neincrederii.
Suntem bogati atata timp cat avem parinti!
Ce pacat ca ii pretuim si intelegem cat i-am iubit doar atunci cand nu mai sunt..........
Incercati sa construiti puntea dintre voi si parinti atat de trainica incat micile incercari ale vietii sa nu o miste cu nimic.
Incercati sa-i intelegeti si sa-i iertati mai des, poate intr-o zi vom repeta greselile lor fara ca macar sa ne dam seama.
Incercati sa-i iubiti si sa-i respectati neconditionat asa cum ne iubesc ei pe noi si chiar daca gresesc uneori o fac tot din prea multa dragoste....

poze

kores spune:

Multumesc, Miss Parker, ma culc mai linistita in seara asta... insa maine dimineata stiu ca ma voi simti mizerabil, nu-mi place sa fiu certata cu nimeni, dar mai ales cu parintii...

intr-adevar eu la parintii mei m-am simtit incatusata, complexata, ingradita, de cind sunt cu sotul meu sunt alt om, increzatoare in mine, ma simt iubita, apreciata, frumoasa, inteleasa, alintata, respectata, la noi in familie nu se vorbeste urit...nu ma jigneste nimeni,

mihaela_80 spune:

kores,
s-ar putea ca parintii tai sa faca parte din categoria oamenilor care se simt mai bine intr-o stare conflictuala decat in armonie si pace. daca e asa, n-ai ce sa le faci, vor cauta mereu mici certuri si nemultumiri.

si s-ar mai putea sa fie convinsi in adancul sufletului ca un ginere oricum nu-si iubeste socrii, ca odata ce le-a luat fiica incearca sa o indeparteze de ei, si sa actioneze pe principiul profetiei care se autoimplineste. cam asa sunt ai mei. au incercat in primii ani sa-l bage si pe sotul meu sub obladuirea lor inteleapta, el s-a tinut tare pe pozitii si acum ne trateaza cu raceala si au grija sa vedem cat de dezamagiti sunt ei de noi amandoi.

inainte de a avea relatia asa, in care sunt fericita, ii iubeam pana la cer pe amandoi, si ii iubesc inca, dar ma intristeaza ca m-au fortat sa aleg intre a-i face pe ei fericiti (adica a-i lasa sa se simta importanti si ascultati) si fericirea mea conjugala.

lor le placea la nebunie sa stau cu ei si sa-l toc pe raspectivul cu care eram in momentul acela, asta incepand din adolescenta, ei sa faca presupuneri si sa emita judecati de valoare asupra familiei lui, sa-mi dea sfaturi (in esenta sfaturile erau : nu te merita, lasa-l), mai intoteauna sareau calul cu presupunerile depsre lucrui rele, iar daca negam ca ar fi asa, venea argumentul suprem: noi am vazut mai multe in viata, pana la urma asa va fi, cum spunem noi.

in momentul in care am refuzat sa mai am astfel de dicutii si sa le mai dau apa la moara au inceput si reprosurile, iar in curand cred ca se implinesc trei ani de cand am auzit ultima vorba buna, sau ultima apreciere pozitiva legata de vreun lucru pe care l-asi fi facut.


de asta spun ca tu ar trebui sa-ti asculti simtul moral :) si sa-i tii partea celui nevinovat, corect si bine-intentionat din familia ta, care in cazul asta mi se pare a fi sotul

aaa, si nu te mira ca nu ii apreciaza ajutorul, stii doar ca in multe familii e de la sine inteles ca feciorii si nurorile si fiicele si ginerii sa vina in w-e sa participe la muncile campului,casei, etc, ca doar fac parte din familie acum.

kores spune:

Multumesc Mihaela pentru raspuns,
La noi nici nu se pune problema ca macar sa fie ai mei cu muncile cimpului, pur si simplu,suntem 2 familii care traim la oras, iar
tata ne-a promis ca daca noi vom pune pe picioare o casuta a lui mostenire de la parinti, undeva intr-un satuc, ea va fi a noastra(iarasi mi se pare un santaj, caci timp de 45 ani, ai lui parinti l-au rugat mereu sa faca ceva cu acea casa si el, nu se prea pricepe ...insa ii era rusine ca va fi birfit de vecini ca nu a fost niciodata in stare sa o intretina).
Noi ,nu din acest motiv mercantil ne-am pus pe munca, pt ca oricum noi investim mult, ci pt ca acum , dupa vreo 7-8 ani de discutii subtile ,am considerat noi ca a face o casuta de vacanta aproape de domiciliu e un lucru bun pt copiii nostri mici, si in felul acesta indeplinim si visul de-o viata al tatalui;
si dupa atita rivna si investitii , ai mei se tin mari, importanti, nu am vazut sau auzit o afirmatie de satisfactie sau de incurajare sau ceva sa vedem ca ii facem fericiti cu ceva,...de aceea zic eu, ca incidentul cu...banalul cleste, indirjirea maica-mii e ridicola...
faptul ca s-a tipat la ei,(dind astfel satisfactie vecinilor din acel sat, unde el este f bine vazut), parinti ce sunt oameni de altfel f respectati si bine vazuti la viata lor, cu slujbe importante si recunoastere pe masura,i-a facut sa ia hotarirea ca noi sa facem ce vrem de acum inainte, ca nu ma mai recunosc cu atitudiea mea, ca etc....

Amindoi ai mei sunt oameni civilizati, nu sunt in relatii conflictuale cu nimeni, linistiti in societate, dar eu am constatat ca toate acestea provin din firea lor inchisa, ei nu au musafiri, vizite, eu sunt f chibzuiti, spre zgircenie chiar, insa si f cicalitori, sa conduca ei tot finatele mele, de ce si mai ales pe ce cheltuim noi de nu mai avem bani, de ce nu suntem in stare sa stringem bani pt ca ei au avut bani sa-mi ia mie apartament, si uitre acum ce face ginerele cu ei....de ce avem atitea credite, de ce mergem la mare in loc sa stam la munca.......

cam asta e... imi pare rau ca spal rufele in public, dar sunt complet derutata, nu mai stiu cine are dreptate, cine greseste, eu sunt in bataia vintului, maine ii iert, poimaine mi-aduc aminte numai aberatii , si mai presus de toate sunt mihnita...ca nu pot fi in echilibru, ca copilasul meu cel mare intreaba" de ce nu ne iertam, si sa-l pup pe bunu lui". Ei imi iubesc copiii f mult, ma ajuta, si cu ei si cu gospodaria insa uneori eu zic ca prea exagereaza cu drepturile lor de parinti la care nu trebuie sa ridici vocea....sau sa ii contrazici cu parerile tale...

liliana27 spune:

kores, parintii tai sunt ca socrii mei. Si ei il trateaza pe sotul meu exact cum esti tu tratata de ai tai. Eu cred ca in ambele cazuri (i-am spus si sotului) nu este vorba de lipsa de respect din partea voastra fata de parinti (cum vi se tot repeta) ci de lipsa de respect al parintilor fata de voi. Ei au dreptul sa spuna si sa faca ce vor fara sa fie criticati. Noi ii lasam pe socrii mei in pace si evitam discutiile cu ei ca orice am face tot nu e bine.

Ingrid S spune:

Kores, rau imi pare sa aud de neintelegerile dintre tine si parinti vizavi de sotzul tau. Parerea mea este ca banalul conflict cu clestele este doar "paiul care a rupt spinarea camilei", in sensul ca au asteptat ceva sa ii scoata ochii. Probabil ca nu il plac si motivele pot fi variate...de ce nu discuti cu ei sa vezi ce au impotriva lui? Asa poate te lamuresti. Si intr-adevar, o distantiere (pt scurt timp) ar fi benefica, poate se calmeaza.
Mama mea mereu il lauda pe sotzul meu, chiar in detrimentul meu, de am ajuns sa o intreb: tu la cine tii mai mult, la el? Mi-a spus ca ea vrea sa fie totul bine intre noi doi, si ca e un baiat extraordinar, de ce nu l-ar lauda daca o merita?? Dar ca normal ca ma iubeste pe mine mai mult...nah, ca ma lamurise. Ea mergea pe principiul: ce tie nu-ti place, altuia nu-i face si spunea ca toata viata parintii ei (bunicii mei) l-au urat la maxim pe tatal meu si mereu ii spuneau sa divorteze (fara motiv), ea a trecut prin multe cu ei, asa ca nu dorea sa se repete situatia si in familia mea.
Ai grija ce faci, iti doresc putere sa depasiti situatia si ca parintii tai sa revina la sentimente mai bune.


Ingrid S si Diana
http://www.dropshots.com/IngridS_28photo#

cristiama spune:

Kores,

Vazuta din afara povestea ta suna cam asa:

Parintii tai visau sa-si construiasca o casuta la tara pt ei.

Si aici intervine sotul tau: se apuca de casa, desi ei in sinea lor nu vor asta, el munceste bine si repede, DAR evident ca asta nu e de lauda. Din contra, e in detrimentul lor: casuta va fi a voastra si nu a lor, poate un pic de invidie din partea tatalui ca el nu se pricepe la constructii.

Si cauta nod in papura, cand il gasesc sigur ca nu vor sa-i dea drumul, peste 20 de ani la un gratar la tara tot despre clestele furat o sa se vorbeasca.

Problema la voi e ca lucrurile sunt amestecate: stai in ap cumparat de ai tai, renovati casa lor, si atunci ei au drepturi.
Aici ar trebui sa gasesti rezolvarea.

Nu vad nici o problema de respesc aici, decat ca ai tai nu au deloc respect pt tine, in schimb asteapta de la tine: recunostinta, respect, supunere orbeste.
Ma bucur ca te tii tare pe pozitii, ca esti alaturi de sot, care pare un tip super din cum il descrii tu.
Eu nu as mai pune o piatra la casa la tara, e clar ca nu vor ca voi sa o terminati!

Principesa spune:

Kores, e bine ca ai primit multe raspunsuri pentru ca ele te ajuta sa te distantezi un pic si sa vezi mai clar realitatea, nu doar prin ochelarii de cal pe care ti-i tot ofera parintii tai.
Subliniez lipsa lor de respect, manifestata atat de clar prin atitudinea depreciativa fata de sotul tau si implicit fata de tine care l-ai ales.
Uneori, parintii, pentru a-si manipula si controla mai bine copiii, le transmit anumite mesaje. Mesajul care imi transpare mie din comportamentul lor este "Nu fi apropiata de ceilalti ci doar de familie". Pentru ca daca te apropii de ceilalti s-ar putea sa primesti feedbackuri pozitive si alte lucruri bune si nu ai mai fi asa maleabila in raport cu ei.
In plus, mi se pare ca atributele "obraznica, nerecunoscatoare, prost crescuta" nu descriu deloc un adult, nici macar in termeni negativi. Sau oare ei au nevoie sa li se aduca aminte ce varsta ai?
O sursa mare de probleme este aspectul financiar, ca ei va ajuta sau orice fel de ajutor. Pentru ca orice fel de ajutor pe care ti-l ofera, il vei plati extrem de scump. Cu linistea ta. Pentru ca supunerea pe care o vor ei din partea ta nu este deloc un pret mic.
Cu cat vei reusi sa pui limite mai clare intre voi si chiar distanta, cu atat iti poate fi mai bine


Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

Adrianaa spune:

quote:

---

Originally posted by kores

dar totusi eu cunosc si stiu ca in familia mea orgoliul, incapatinarea si ultimul cuvint al mamei sunt la loc de cinste...

---

Kores, sunt de acord cu Miss Parker in general, iar din ce povestesti, cred ca aici este vorba de o competitie a mamei tale - care influenteaza si pe cei din jurul sau - si a sotului tau. Nu suporta sa fie cineva pe locurile din fata in familie, mai ales ca sotul tau a dovedit ca face lucruri foarte bune in familie. Din nefericire, exista si astfel de parinti si nu ca nu te-ar iubi, dar asa cum ai spus si tu, in familia ta primeaza orgoliul si incapatinarea, iar odata cu varsta, defectele se accentueaza.

Poate ar fi bine sa faceti o pauza si sa va indepartati de parinti o perioada, pana se mai lamuresc lucrurile si poate dupa un timp veti regasi totusi armonia. Decat sa fiti mereu in conflict, mai ales pentru lucruri minore, mai bine o aerisire a relatiei pentru un timp. Ma refer la relatia cu parintii.

---

istorioare cu talc (pentru copii)

Chan spune:

Ca sa raspund intai la intrebarea din titlu - ii respect enorm.
Cand era Deea mica aveam discutii interminabile cu parintii mei, oameni tineri, bine intentionati. Orice faceam se putea mai bine, pentru toate hotararile pe care le luam exista loc de mai bine, orice decizie era despicata, daca certam copilul in fata lor era dezastru, orice faceam era mediocru facut sau eram “obligata” de sot sa le fac.. Eram aproape permanent suparata! Ma simteam jignita, inutila.
Cand i-am luat Deei role evitam sa-i spun mamei ca mergem in parc cu rolele pentru ca ma suna din 5 in 5 minute sa ma intrebe daca a cazut (parca noi nici nu eram cu ea) in conditiile in care eu am avut role si mergeam cu ele afara fara ca mama sa-si faca vreo problema. Mentionez ca parintii mei sunt genul de oameni cu care nu poti fi certat – sufera f. mult, nu mai pot dormi etc si care ma iubesc enorm.
Pana intr-o zi cand mi-am dat seama ca imixtiunea asta in viata mea imi stirbea incet dar sigur si relatia cu sotul si cu copilul, paream un om slab. A trebuit sa imi dau seama ca familia mea principala sunt copilul si sotul. Intai ei sunt prioritatile mele si apoi parintii. In acel moment le-am spus ca ii iubesc mult, ca Deea ii iubeste f. mult, ca sotul ii iubeste la fel de mult si atat. Am inceput sa avem timp din ce in ce mai putin pentru mers la bunici. O data la 2 saptamani. Cand mergeam le spunem ca suntem bine, suntem fericiti, le povesteam numai lucrurile bune intamplate in viata noastra. La telefon vorbeam si vorbim in fiecare zi dar numai lucrurile pe care le supun eu atentiei, lucrurile bune din viata noastra – ce sens are sa-i mai amarasc cu problemele noastre? Oricum cu multe din decizii luate de noi ei nu ar fi de acord …
Mergem la zilele lor de nastere, de nume, le vizitam pe strabunici, ne vizitam toate rudele de la tara, facem pachetele de sarbatori pentru toata lumea, vorbim in fiecare zi la telefon, ii trimitem in concedii impreuna cu Deea.
Mi-am dat seama ca ei asa sunt si nu mai incerc sa-i schimb, ii iau asa cum sunt, cu bune si rele. Daca nu-mi convine ceva le spun diplomatic, daca stiu ca lor nu le convine ceva evit subiectul. In cei 15 ani de cand am plecat de acasa am invatat ca diplomatia este elementul esential intr-o relatie copil – parinte – copil (ca si in afaceri!).
In timp si-au dat seama ca nu mai suntem copii nestiutori, ca viata ne-a invatat cate ceva, ca ceea ce am invatat de la ei putem aplica fara sa avem nevoie de sprijin, ca am reusit sa avem independenta noastra si ca ne descurcam in viata si cu bune si cu rele, ca am reusit sa crestem si sa educam copilul bine. Au invatat sa ne trateze ca pe niste oameni maturi si nu ca pe niste copii si sa ne respecte si ei pe noi, familia noastra, deciziile noastre…
In concluzie respectul trebuie sa fie reciproc.
Nu numai noi trebuie sa ii respectam ci si ei pe noi.
Faptul ca ne-au dat viata nu este suficient ca ei sa detina controlul asupra vietii noastre!