atacul de panica
Raspunsuri - Pagina 3
bird70 spune:
quote:
Originally posted by roxanal
tratamentul medicamentos ca si internarea nu fac decat rau, mai ales pe termen lung...
Cred ca depinde de la persoana la persoana. Daca vorbesti de internare in Romania, sunt tentata sa-ti dau dreptate, dar nu peste tot spitalele de psihiatrie sunt lagare de concentrare. Pentru cei care au agrofobie foarte severa, care fac atacuri de panica foarte des, cum spunea si Val, nu poti sa aranjezi terapia decat in spital. Asta presupunand ca spitalul este un loc unde pacientul se simte in siguranta, are incredere in personalul de acolo, primeste atentie si ajutor cand are nevoie. In felul asta pacientul are acces la ajutor 24/7, exista un medic acolo tot timpul, personal calificat care poate ajuta pacientul sa puna in aplicare tehnicile de reducere a intensitatii atacului pe care le-a invatat in sedintele de psihoterapie. Chiar si numai faptul ca exista cineva acolo care nu judeca pacientul si e capabil sa ii ofere ajutorul de care are nevoie sa treaca peste un atac de panica este deosebit de util si incurajeaza bolnavul sa incerce si ii da incredere in sine ca sa poata sa lupte cu problemele pe care le are.
MissParker spune:
bird70, am si eu o prietena care a venit in Germania din Romania, cu istorie de depresie puternica, alternand cu atacuri de panica, iar aici au internat-o la psihiatrie vreo doua luni, unde mi-a zis ca aproape incepuse sa creada si ea ca e nebuna 
.
Noroc ca dupa aceea a gasit in alta parte o psiholoaga care a inceput sa lucreze intens cu ea la o terapie mai profunda, sa-i redea increderea in ea, ca sa poata incet-incet sa renunte la medicamente. Nu stiu, poate ca am eu prejudecati (intemeiate 99%), dar eu cand aud de psihiatrii carora nu le mai dezlipesti mana de carnetelul de retete, ma ia cu fiori pe sira spinarii. Majoritatea fac mai mult rau decat bine. Si e trist, fiindca foarte rar simptomele sunt atat de insuportabile incat oamenii sa trebuiasca sa fie drogati...
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
bird70 spune:
quote:
Originally posted by MissParker
bird70, am si eu o prietena care a venit in Germania din Romania, cu istorie de depresie puternica, alternand cu atacuri de panica, iar aici au internat-o la psihiatrie vreo doua luni, unde mi-a zis ca aproape incepuse sa creada si ea ca e nebuna
Internarea la psihiatrie nu se face ca moft, exista un motiv serios. In cazul celor cu atacuri de panica severe care nu ies din casa nu exista alta posibilitate de tratament decat internarea, asta daca nu isi permit sa aduca un psihiatru acasa. Pentru cei cu depresie internarea se face atunci cand exista pericol ca pacientul sa-si faca rau (sinucidere, auto-mutilare, etc) sau sa faca rau altor persoane.
MissParker spune:
Pai tocmai de acest paradox vorbeam, ca la ea nu era cazul, insa medicii s-au speriat prea tare (ea plangea foarte mult) si atunci au internat-o. Nu era in pericol de sinucidere si nici altcuiva nu-i facea rau. Ulterior chiar ea si-a dat seama ca nu ar fi fost cazul de spital de psihiatrie si de medicamente, mai ales ca s-a speriat cand a vazut ce fel de oameni mai erau pe acolo, a realizat dupa aceea ca timpul petrecut in spital i-a facut mai mult rau decat bine. Eu spun ce mi-a povestit ea. Deci sunt cazuri si cazuri.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
bird70 spune:
quote:
Originally posted by MissParker
... ca la ea nu era cazul...
Nu incerc sa te contrazic dar este posibil ca ceea ce ti-a povestit ea sa nu fie exact ce au vazut medicii? Atat timp cat nu ai acces la notele facute de medicii care au internat-o ca sa vezi ce au vazut ei ca era in neregula cu ea este greu sa judeci o situatie. Una din problemele cele mai mari ale pacientilor de la mental health este ca nu au insight, adica nu inteleg gravitatea bolii. Lipsa de insight este de exemplu atunci cand o persoana care tocmai si-a rupt picioarele intr-un accident iti spune ca maine merge la lucru sa spele podele. Perceptia situatiei la persoana respectiva nu coincide cu felul in care ceilalti o percep. Nu stiu daca am fost suficient de clara. Sunt sigura ca prietena ta nu a fost internata degeaba si a existat un motiv intemeiat.
MissParker spune:
Da, se prea poate. Se poate si ca ea sa se fi speriat atat de tare de ceea ce a vazut la altii in spital, incat a inceput sa creada ca la ea problema nu era nici pe departe atat de grava ca la ceilalti. Ca doar intotdeauna e mai usor sa vedem la altii decat la noi insine, nu?
Hai, ca mi-ai dat de gandit. Noroc ca tipei acum ii merge mult mai bine.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
Val_ spune:
"Si e trist, fiindca foarte rar simptomele sunt atat de insuportabile incat oamenii sa trebuiasca sa fie drogati..."
Inseamna ca tu esti un caz fericit si de asemenea ca nu ai cunoscut prea multe persoane cu astfel tulburari. Eu am cunoscut si stiu ca sunt multe cazurile in care medicatia este necesara. Si nu ne referim la drogare.
Chiar nu inteleg de ce majoritatea oamenilor au senzatia ca un anxiolitic sau andidepresiv duce implicit la "drogare". In cazul celor cu atacuri de panica acest fapt se intampla extrem de rar. Pentru ca au o teama specifica de medicamente, printre altele pentru ca ii relaxeaza si ii fac sa nu mai fie asa de "in control".
Majoritatea iau doze foarte mici, pe care le ajusteaza de obicei in minus si la care renunta atunci cand nu mai au nevoie de sustinerea oferita de medicament. O persoana cu anxietate/atacuri de panica, chiar daca va lua intial o doza mai mare sau un medicamete prescris de catre un psihiatru va renunta imediat la acel medicament sau va reduce doza daca il va face sa se simta mai rau. Literatura de specialitate spune asta, nu eu.
Oricum nu pot face nimic decat sa stea in casa si sa isi planga de mila daca nu cumva isi permit sa isi angajeze un terapeut personal, vorba lui bird70.
Dozele mari se prescriu in general pentru tulburarile psihotice iar atacul de panica nu are nimic de a face cu asa ceva.
Valentina cu bebe Mariuca (25.04.2007)
"Am invatat ca un om are dreptul sa-l priveasca pe altul de sus doar cind trebuie sa-l ajute sa se ridice" - Johnny Welch - ''Marioneta''
Mariuca in prima luna
www.sonia.as.ro" target="_blank">Pentru inima Soniei
Principesa spune:
Val, perfect de acord cu "Perfect de acord ca solutia pe termen lung este psihoterapia dar ce te faci daca ai o agorafobie atat de mare incat nu poti iesi din casa pentru a merge la terapeut si nici nu exista nimeni disponibil care te-ar putea insoti macar pentru un timp?
Sau daca faci atacuri de panica atat de des si de o intensitate atat de mare incat terapeutul nu poate lucra cu tine?".
Atacurile de panica sunt expresia unor conflicte interioare. Insa in stare acuta, nu mai poti sa explorezi, sa investighezi si sa remediezi.
Chiar si cancerul este considerat forma cea mai inalta de depresie. Dar in momentul in care se dezvolta tumora, psihoterapia nu mai este suficienta.
Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita
teocezi spune:
Si eu am suferit anul trecut un atac de panica. Toata viata am fost o fire anxioasa si asta mi-a daunat.
M-am chinuit 3 luni de zile singura cu atacurile de panica fara sa stiu ce am. Aparusera si tot felul de fobii:agorafobia, claustrofobia, frica de sange
. MI-am dat demisia si cand trebuia sa ies din casa mergeam numai insotita.
Faceam si 2 atacuri de panica pe ora. Nu scapam bine de un atac ca dadeam de altul si tot asa. Eram tot timpul panicata. Am crezut ca inebunesc.
Nu stiam ce mi se intampla iar analizele erau toate bune. Mergeam cam din 2 in 2 zile la camera de garda a spitalului Dr. Bagdasar (stau in zona) si intr-o zi un doctor, exasperat de prezenta mea, mi-a zis ca n-am nimic, ca sunt sanatoasa si totul e in mintea mea. Apoi am fost indrumata catre consiliere psihologica.
Ca sa pot iesi din casa singura luam xanax (3 pastile de 0.5mg pe zi - timp de 6 luni) si tot felul de vitamine si minerale: magne B6, supradyn, cal-C-vita. Dupa vreo 3-4 luni de psihoterapie am scapat de fobii si de atacurile de panica. Am mai ramas cu ceva anxietate. Nu m-am vindecat complet. Dar am scapat de cea fost mai rau. Intre timp m-am angajat si chiar sunt si soferita.
Nu vreau sa-mi aduc aminte prin ce-am trecut(nopti nedormite, palpitatii, ameteli puternice, frica de moarte...) desi, psiholoaga mi-a zis ca e bine sa-mi aduc aminte de acele momente deoarece ma motiveaza pe viitor.
Atacul de panica desi seamana cu un atac de cord, nu te omoara dar nici nu te lasa sa traiesti normal. Conteaza foarte mult sa iti doresti sa te faci bine, adica sa ai vointa si incredere in tine.
De asemenea conteaza foarte mult sustinerea familiei de care eu m-am bucurat din plin.
Eu mi-am schimbat modul de a gandi si felul de a vedea lucrurile si este muuuuuult mai bine acum. Anul acesta nu am facut nici un atac de panica si sunt foarte mandra de mine.
Psihoterapia ajuta enorm iar medicamentele au si ele partea lor de contributie. Dar atata timp cat tu nu faci nimic pentru tine ca sa te ajuti, nici un medicament si nici un psiholog sau psihiatru nu te poate ajuta.
Conteaza foarte mult gandirea pozitiva, autosugestia si sa urmezi sfaturile psihologului: exercitii de meditatie, medicatia, fisele de autoevaluare.
Eu merg in continuare la psiholog desi ma simt vindecata in proportie de 95%. Imi face bine si consider ca mai am destule de invatat.
Eu am reusit. Poti si tu! 
Val_ spune:
Teocezi intr-adevar ai facut progrese importante pe calea vindecarii si ma bucur foarte mult pentru tine.
Este foarte adevarat ca nici terapia si nici medicatia nu te pot ajuta, in absenta motivatiei si a unui efort real si sustinut, sa scapi de atacurile de panica si de anxietate.
Probabil ca anxietatea te va mai insoti un timp si apoi va reveni in anumite momente si poate si atacurile de panica isi vor face aparitia din cand in cand, dar cu siguranta nu vor mai avea aceeasi intensitate pentru ca nu te mai sperie ca in trecut. Stiu asta din proprie experienta.
Mult succes in continuare si sa auzim numai de bine.
Valentina cu bebe Mariuca (25.04.2007)
"Am invatat ca un om are dreptul sa-l priveasca pe altul de sus doar cind trebuie sa-l ajute sa se ridice" - Johnny Welch - ''Marioneta''
Mariuca in prima luna
www.sonia.as.ro" target="_blank">Pentru inima Soniei
Sa il ajutam pe Marian