Copil fara tata - cum ii explicam ?
Raspunsuri - Pagina 3
ocebine spune:
Ramona...cei mai greu este ca parintii sotului (nu imi vine sa le zic bunici) locuiesc la 5 minute de noi cu masina
...
Anamaria
"After all is said & done, more is said than done."
Andrada spune:
Eu cred, indiferent ce le-am spune, copiii simt lipsa iubirii, povara unui tata/bunic absent o vor purta oricum. Nu cred ca le foloseste sa le contrazicem sentimentele. .
Pentru ca in final majoritatea copiilor incearca sa ne implineasca asteptarile. Si vor imprumuta limbajul nostru si vor spune ca se simt iubiti...etc, minciuna se va propaga, si vor invata ca un adevar exista in suflet si altul se vorbeste in familie.
Probabil as evita sa vorbesc despre iubire din partea persoanei respective, si as incerca sa mut accentul pe copil, sa-i arat unde si de cine e iubit, sa-i explic ce inseamna dragoste adevarata si ca acolo unde nu e, e pierderea persoanei respective, nu a copilului. Asta fireste cind copilul e cit de cit pregatit emotional.La 3 ani insa cred ca e buna explicatia cu exista mai multe tipuri de familii, noi avem una fara tata, dar avem bunici, ma ai pe mine mereu...etc,
A
A
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu
sanziana72 spune:
Cred ca pana la urma o sa ii explic ca sunt intradevar mai multe tipuri de familii:
- cu un copil sau cu mai multi copii
- cu un parinte sau cu mai multi parinti
- cu un bunic/bunica sau mai multi
- cu un verisor sau mai multi verisori
Sper ca asa sa ii fie mai usor sa inteleaga. As fi vrut o poveste in care sunt doar mama si fata, dar in povestile clasice ramane de obicei tata si fata cu o mama vitrega. Chiar incep sa ma intreb, ce o fi fost in capul lor cand le-au scris. Majoritatea printeselor din povesti (Alba ca Zapada, Cenusareasa...) sunt orfane. Oare Scufita Rosie avea tata ?
Momentan intreaba doar de ce nu vine (tata), nu si daca o iubeste. Cand va pune si aceasta intrebare cred ca ii voi spune ca o iubeste in felul lui (doar ca unele feluri de a iubi pot fi ingrozitoare, dar oricum e prea mica ca sa stie asta).
Sanziana & Marina (03/10/2004)Cand s-a nascut Marina... Varsta Marinei
"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari – doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)
A_Iulia spune:
Offtopic: apropo de povesti: m-am mai obisnuit acum cu ele, dar majoritatea sunt horror.
Fii-mea cand s-a uitat prima data la dumbo a plans, la fel si la bambi, si la altele. Povestile le mai cosmetizez eu, da' filmele chiar nu pot.
Povesteste-i unui copil cum vine capra acasa si gaseste peretii toti manjiti de sangele iezilor. Zau asa.
Iar astea cu mama vitrega care vrea sa o omoare mi se pare de-a dreptul cumplita. Ce tampenie, oare nu sunt copii care ajung sa fie in aceeasi situatie? Oare cum reactioneaza?
Sanziana, da, cred ca varianta asta cu mai multe tipuri de familie e buna. Am s-o aplic si eu.
Adina + 
Olivia 04.03.2004
april spune:
Copilul percepe lipsa tatalui sau a mamei, dupa caz, vazand in jurul lui familii alcatuite din mama, tata si copii. Ei se raporteaza la majoritatea din jurul lor. Daca majoritatea ar fi doar cu cate un parinte, atunci copii cu ambii parinti s-ar intreba de ce ei au si mama si tata, nu ca si X sau Y care au doar mama sau doar tata. Ceea ce constituie majoritatea in orice domeniu ni se pare ca fiind normal, consituind normalitatea. Ceea ce se abate percepem ca "diferit" sa nu zic anormal.
Si nu cred ca doar copii vad asa ci si noi, adultii.
marimar spune:
Sinziana,
Poti sa inventezi tu o poveste, sau mai multe povesti in care se vorbeste despre familii formate doar din mama si copil !
Si poti sa-i dai mai multe variante de ce au ramas doar mama si copilul:
-tata a plecat departe si nu s-a mai intors,
-mama a vrut neaparat o fetita asa ca ea, Marina, si s-a rugat la Doamne Doamne, care i-a dat o fetita s-o creasca singura, sau
-tata a murit
sau....stiu si eu...ce-ti mai vine in minte....
succes!
-------
Alaptati cit de mult, incepeti diversificarea de la 6 luni si mare atentie la ce alimente dati copilului!
Nu va jucati, repercursiunile in timp pot sa fie iremediabile !
sanziana72 spune:
Asa ma gandeam si eu, sa inventez singura o poveste. Daca am timp poate o scriu si aici daca iese ceva.
Sanziana & Marina (03/10/2004)Cand s-a nascut Marina... Varsta Marinei
"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari – doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)
Principesa spune:
Sanziana, uneori copiii dau curs si gandurilor si emotiilor mai mult sau mai putin constiente ale parintilor.
Tu cum te simti cu situatia ta actuala?
Pentru fetita sugestia mea este sa o incurajezi sa vorbeasca pentru ca astfel poti afla si care sunt nevoile si fantasmele ei si poti cauta modalitati in realitate de a raspunde la ele.
Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita
b.nica spune:
cand copilul constientizeaza ca alti copii au si tata si mama, iar el nu are, trebuie sa-i dam nu numai o explicatie responsabila, ci sa adaugam si o compensatie in functie de situatia din care cauza nu are tata.
am cunoscut in familie un astfel de caz in care copilul statea agatat de gard si intreba barbatii care treceau prin fata casei:tu esti tatal meu?Asta se intampla deoarece nu i se daduse nicio lamurire.
eu cred ca sufera copilul care nu in intelege(nu are o explicatie logica)de ce nu are in peisaj un tata.si sa fim intelesi,este vorba de tatal biologic;nu umblati cu povesti!
cred ca daca nu veti subaprecia capacitatea de intelengere a lor,sau,nu aveti ce va reprosa,puteti sa-i lamuriti chiar si la o varsta frageda,dar,sa fiti sinceri;daca ii "aburiti"sunteti pierduti in viitor!
nu va vor mai crede indiferent de motiv si va vor acuza categoric,chiar daca nu sunteti vinovat,ca nu i-ati oferit un camin normal.
LYADA spune:
Sanziana,
Am fost si eu in aceeasi situatie, despartita de tatal copilului inainte de nastere.
Imi aduc aminte ca am cautat carti de psihologia copilului, deschideam plina de speranta sa gasesc capitolul, paginile, paragraful referitor la situatii similare si...din pacate, la vremea respectiva nu gaseam mare lucru. Parca in Dr Spock era ceva referitor la mame singure.
Cand a venit vremea intrebarilor, adica tot in jurul varstei de 3 ani, i-am spus ca nu ne-am inteles, eu si cu tatal lui, si din cauza asta nu locuim impreuna. I-am spus copilului ca il iubesc, ca toata familia il iubeste- familia mea (cu sora, bunici si strabunici). Nu a cerut explicatii suplimentare.
Eu am evitat ani in sir sa folosesc cuvantul tata. Tatal oricarui copil era mentionat pe nume, nu spuneam tatal lui cutare. Pe al meu tata il chem "tatushu" inca din copilariei si asa ii spun si acum. Practic, nu ma auzea folosind cuvantul tata. Gradinita a inceput-o la 3 ani si ma temeam ca va vedea acolo familii intregi si vor veni intrebarile in valuri. Nu a fost asa, mai ales ca majoritatea copiilor erau doar dusi de tati (si ajungeam la ore diferite, nu ii vedea) dar cel mai adesea erau luati de mame si bunici.
Am folosit de cate ori am avut ocazia explicatia familiilor cu componenta diferita, accentuand ideea ca un copil este un dar de la Dumnezeu de care trebuie sa ai mare grija, ca eu am primit cel mai frumos dar, copilul meu. Baietelul meu vorbea si se exterioriza f f putin pe tema asta si imi era teama sa nu ii apara stresul ca as putea sa il parasesc si eu. A doua oara m-a mai intrebat pe la 4 ani si ceva, in contextul multelor desene animate care, ca un facut, aveau episoade intregi de tati care se jucau si faceau toate ghidusiile cu copiii lor.
Cand era intrebat, rar ce e drept, de catre persoane care nu ne stiau, ceva despre tatal lui, raspundea: Eu nu am tata. Il corectam de fiecare data bland, dar ferm: Ai tata, insa nu sta cu noi.
O perioada scurta ma striga pe mine sau pe bona "Tati, tati" prin casa - lucru care m-a surprins si in lipsa altei reactii mai inteligente la momentul respectiv, imi aduc aminte ca refuzam sa raspund. Cand ma striga mami raspundeam bineinteles si ii explicam ca eu sunt mami, nu tati si sa nu ma mai strige asa. Nu s-a intamplat decat de maxim 10 ori, insa de fiecare data ma punea pe ganduri.
Mi s-a parut important sa ma mentin de fiecare data ferma in explicatii, sa nu simta ca e o situatie nemaipomenita; am avut si avantajul financiar, copilul a avut aproape tot ceea ce banii pot cumpara, mai putin fericirea de a merge in 3 sa vizitam diferite locuri mai indepartate de ex. Altfel, ieseam cat puteam de mult, jucam fotbal, ne jucam cu masinutele, etc.
Nu i-am lasat niciodata sa inteleaga ca ne aflam intr-o situatie exceptionala si chiar nu cred ca era exceptionala. Cred ca Tudor simtea ca sunt stapana pe situatie, ca il iubesc si ca nu are de ce sa se teama si asta a fost f important.
Intre 4 ani jumate si 5 ani cred ca s-a simtit usor "tradat" de cumnatul meu, care venise timp de un an pe la noi si se juca cu el, insa anul trecut sora mea a nascut si evident cumnatul a fost acaparat de propriul copil.
Din fericire, cand Tudor avea 5 ani am intalnit un barbat special, care il iubeste mult si il considera copilul lui. Tudor i-a spus tata dupa 2 luni si il iubeste la fel de mult. Ieri dupa-masa i-a spus chiar ca il iubeste pe el mai mult decat pe mine, pentru ca se joaca jocuri pe calculator
. Mai pe seara, mi-am reluat pozitia fruntasa
Sper sa te fi ajutat.