relatia parinte-copil dupa divort
relatia parinte-copil dupa divort | Autor: A_Iulia
De ceva timp, fiica mea (are 3 ani), a inceput sa refuze oarecum relationarea cu tatal ei.
Noi suntem divortati de 2 ani. In acesti 2 ani tatal ei s-a ocupat cat a putut de ea. Asta inseamna ca o data la 2-3 zile venea si o lua ce putin cateva ore, si ea de fiecare data era absolut fericita de asta.
De cateva saptamani Vivi (fetita mea) a inceput sa reactioneze negativ cand ii spuneam ca vine tati sa o ia. Motiveaza mereu ba ca e obosita (incredibil pentru un copil de 3 ani), ba ca vrea sa stea acasa cu mine. Nu face mereu, dar deja este cam a 5a oara cand se intampla.
El este distrus, pentru ca tine la ea ca la ochii din cap si ii face toate poftele. Stiam amandoi ca ea e mult mai atasata de mine, mereu a fost, insa daca era vorba sa mearga la distractii era la usa gata de plecare.
Mai obisnuia fetita mea sa mai ramana peste noapte la bunica paterna (tot aici in Bucuresti). Nu va spun ce bucurie era pe capul ei cand mergea acolo, intrucat se putea juca cu cainele familiei. Ei bine, in week-end-ul asta, a refuzat si asta; m-a sunat fostul sot intrebandu-ma ce sa faca - Vivi plangea si zicea ca vrea acasa cu mine. Am incercat sa-i spun sa ramana ca o aduce a doua zi - hohotea in continuare. Asa ca i-am zis ca daca nu vrea sa ramana acolo, sa vina acasa. Imediat a inceput sa topaie intr-un picior pe acolo ca ea vine acasa. Normal, a adus-o acasa. Am intrebat-o de ce nu a vrut sa ramana asa cum am vorbit amandoua, si mi-a raspuns sec: am vrut sa vin la tine.
As vrea sa stiu daca reactia asta este normala si intr-un cuplu obisnuit (sa mai refuze sa iasa cu tatal), sau daca este legat de faptul ca suntem divortati. Mie imi pare foarte rau ca se intampla asa, si pentru ea, si pentru fostul sot. Ma gandesc la tot felul de ipoteze si nici una nu pare a fi cea reala.
Eu cu fostul sot am o relatie absolut cordiala, dar recunosc ca nu mai exista nici un fel de sentiment.
Oare ce sa fie in capusorul ei?
Adina + 
Olivia 04.03.2004
Raspunsuri
violeta69 spune:
Aina,eu zic sa o lasi daca ea nu vrea sa se duca...
la varsta asta nu prea stie ce vrea si e posibil sa se fi saturat sa se tot plimbe de colo colo si tu sa nu-i fi prin preajma...
e normal ca un copil absolut dependent de mama sa se simta in siguranta cu mama si sa se simta oarecum dezradacinat cand nu e acasa la el...
ai incredere in ea...
cand va simti nevoia sa iasa cu tatal ei o va spune singurica....acum o fi obosit si ea 
Vio,mamica de viitor "avionar" 
*GRUPUL FETELOR FANTASTICE*
Tot ce se intampla, se intampla intotdeauna cu un motiv!
A_Iulia spune:
Violeta,
Pai m-am gandit si eu ca poate nu are chef sa iasa si e obosita. Insa s-a intamplat cu mine, imediat, sa vrea sa iasa. Deci mi-a picat si ipoteza asta.
Apoi, ea nu e absolut dependenta de mine - sau cel putin nu la nivelul la care era cand era bebelus. Merge la gradinita, sunt bunicile, e ciudat ca niciodata nu a facut asa si acum a inceput. Crede-ma ca la gradinita cand am dus-o nu a plans absolut deloc, ii place sa socializeze mult. Tatal ei o ducea mereu la locurile de joaca - dupa care este iar innebunita.
Acum cateva saptamani trebuia sa mearga la ziua unui copil, pe insula copiilor in Herastrau. Ea adora locul respectiv. tatal ei s-a invoit de la serviciu sa plece mai repede, a cumparat cadoul, a aranjat totul - si cand s-o ia, ea nu a mai vrut sa mearga. Eu nu eram acasa, era doar bunica, deci nu pot sa spun ca a vrut sa ramana cu mine si de aia nu s-a mai dus.
Mie nu mi-a facut niciodata asa.
Nu stiu ce sa mai zic.
Adina + Olivia 04.03.2004
Adela99 spune:
quote:
Initial creeata de Adina Iulia
As vrea sa stiu daca reactia asta este normala si intr-un cuplu obisnuit (sa mai refuze sa iasa cu tatal)
nu stiu daca e normala :-) da' si al meu pe la varsta de trei ani brusc nu mai voia sa stea, sa iasa cu tata'sau. si a durat cam o jumate de an. oricum am incercat facea niste crize ... ca pe urma la fel de brusc sa fie ok. n-am inteles de ce, deci n-am nici o explicatie. si nici el nu-si aminteste :-)
Teodora D. spune:
Adina, baietelul meu are 3 ani si 3 luni, iar de la o vreme e speriat de ideea ca l-am putea abandona; ma tot gandesc oare de ce crede acest lucru, mai ales ca toata ziua ne dragalim si suntem impreuna. Noaptea vine in patul nostru,seara nu se culca fara noi, trebuie si dupa-masa sa stau cu el in pat pana adoarme, iar cand se scoala imi reproseaza "de ce m-ai lasat singulel?" pt ca nu m-a mai gasit in pat. Nici ziua nu vrea sa stea in alta camera, decat cu unul din noi. Asa ca, fara sa trec prin experienta divortului, as zice ca Vivi trece si ea printr-o perioada in care ii e frica sa nu te piarda; nu stiu sa spun de ce apare aceasta teama, s-ar putea sa fie o etapa normala in dezvoltarea copilului, am insa certitudinea ca va trece, asa cum au trecut toate celelalte perioade.
Si ar mai exista varianta ca in cursul unei iesiri cu tatal s-a intamplat ceva care a speriat-o pe Vivi- un cuvant, un gest al lui, care pt el sa nu fi insemnat nimic deosebit, dar pt micuta sa fi fost ceva traumatizant.
Oricum, pt o perioada nu ar fi rau sa fii si tu prezenta la intalnirile lor si sa vezi care va fi atunci comportamentul lui Vivi.
Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.
iuliana_2007 spune:
Este micuta si in mintea ei ea vede lucrurile altfel.Vede ce s-a intamplat intre voi si isi da foarte bine seama ca sunteti despartit.Eu cred ca ea traieste cu teama sa nu te piarda asa cum l-a pierdut in mare parte pe tatal ei si refuza sa mearga cu el pt ca si asa il vede rar(adica nu in fiecare zi) numai ca sa nu te piarda si pe tine.
Poate ca a obosit intr-adevar sa faca drumul asta dintre voi doi,pt un copil de varsta ei este greu sa inteleaga ce se intempla intre voi si de ce mami si tati nu mai pot sta impreuna.
"Oamenii nu pot fi judecati dupa ceea ce spun altii despre ei, dar iti poti face o parere destul de corecta despre ei daca ii asculti ce spun ei despre altii."
poze
A_Iulia spune:
Iuliana, ea nu are absolut nici o problema ca mami si tati nu stau impreuna, crede-ma. As fi simtit cumva. Pentru ea normalitatea e situatia asta de acum. Cand vine el si o aduce, daca mai zaboveste, ea il trimite si-i spune hai acum du-te tati, hai pa. Nu neg ca ar putea sa aiba o problema prin comparatia cu altii copii la un moment dat, insa sigur nu o poate face acum pentru ca nu stie inca, m-ar fi intrebat ceva pana acum.
Teodora si Adela, multumesc. M-am mai linistit un pic si astept deci sa-i treaca.
Adina + Olivia 04.03.2004
zepellina spune:
Fetita mea are 5 ani jumatate si tatal ei a plecat de un an jumatate. S-a obisnuit greu, apoi a fost ok dar acum este aceeasi problema si la noi. Nu a mai stat nici in tabara (anul trecut a fost ok)pt ca vrea sa stea numai cu mine, "oriunde, si in gunoi, dar cu tine sa fiu"
Si tatal ei o iubeste ft mult, iese mai rar si se bucura dar eu am impresia ca pt el depune un efort sa fie "perfecta", este intotdeauna bine dispusa...dar apoi ft nevoasa, se descarca.
A simtit la un moment dat o insecuritate. Tatal exista dar daca nu este mereu, ea simte lipsa stalpului de sustinere si atunci...vrea la mama. I-a spus odata cand a luat-o de la gradi (eu stiam si nu era vreo problema) ca "nu vreau sa creada mami ca plec si eu cum ai plecat tu". Ei simt ft mult si nu imi dau seama uneori nici eu ce gandeste. Desi ii e dor, il respinge ft rau uneori.
A_Iulia spune:
Mi-e mila de el, numai la asta se gandeste. E asa trist...ca nu stie de ce il refuza Vivi. Ma tine in telefon cate jumatate de ora si nu stiu ce sa-i mai spun sa-l linistesc. Acum Zepelina m-a dezorientat de tot.
Vrea sa stea mai mult timp cu ea, s-o duca in week-end la mare. O fi asta o solutie? Oare cum o sa reactioneze Vivi?
Adina + Olivia 04.03.2004
zepellina spune:
Zepellina este chiar ea ft dezorientata.
Depinde ft ft mult de copil, tata si de multe multe altele. Din cate observ tu esti linistita, tatal se intereseaza ft mult de ea. Si la noi o iubeste ft mult dar iese destul de rar cu ea (maxim odata la o sapt), de parc nu mai vorbim.Cred ca si asta conteaza.
Ramona J spune:
Si eu cred ca pe masura ce creste incearca sa-si explice singura situatia. Cine stie ce scenarii sint in mintea ei. E clar ca tu esti cea care ii ofera stabilitate si prefera siguranta oferita de tine. Poate discuti cu ea situatia, las-o sa-ti explice cum vede ea lucrurile si apoi linisteste-o pe cit posibil. Poate ca exista vreo carte pentru copii care sa explice situatia.
Ea creste, isi pune intrebari si e bine s-o ajuti sa inteleaga situatia.
The best thing you can do for your children is to love your wife.