Despre barbatii care inseala si despre femeile ...

Lo_li_Ta spune:

Lalilu, eu ti-as spune sa-ti raspunzi tie la cateva intrebari, fara pic de tenta acuzatoare:

1.Vezi in relatia cu tipul asta o doar forma de refulare, de evadare sau o oportunitate de a-ti schimba/reevalua viata? Aceeasi intrebare si pt el.
2.Povestea asta merita riscul de a ramane si fara sot si fara acest barbat?
3. Daca ai afla ca sotul tau face acelasi lucru te-ai simti deranjata sau usurata?
4. E doar atractie fizica alimentata de clandestinitate sau si altceva?

lalilu spune:

LO LI TA,

1. relatia mea cu acest tip nou nu cred ca este doar atractie fizica. Exista o foarte buna comunicare cu el, eu incep o fraza, el o termina, etc..Intelectual sunt mai apropiata de el decat de sotul meu9poate pt ca avem aceeasi pregatire-stiinte juridice).In prezenta lui am o mare stare de bine.

2. Daca sotul meu ar face ca mine(daca ar fi el in locul meu), cred ca m-as simti..usurata, dar...nu stiu daca pt ca asta imi doresc sau ar fi o scuza pt mine, pt linistirea constiintei mele.

Problemele mele din cuplu nu sunt datorate de acst tip nou, el a fost cumva..butonul care a declansat totul..

Aseara,din alte motive, am avut o discutie cu sotul meu, in care am reusit sa i spun ca vreau mai mult de la viata, ca nu mi e bine..Raspuns"poate ca nu pot mai mult sau poate ca...nu am motivatia..." Nu are motivatia?! Si atunci? Eu, niciodata nu as fi pus problema asa, macar din politete daca nu din alte considerente.
I-am spus ca daca nu gaseste motivatia in el, de la mine sa nu se astepte la mai mult..Am incheiat discutia, care a fost scurta, pe un ton calm, iar dimineata s a comportat ca si cum nu s a intamplat nimic. Cred ca nici nu a realizat efectul vorbelor sale sau nu i s a parut ca a fost vreo problema...

Lalilu-mama Mariei si a lui Luca

MadameBovary spune:

Probabil ca te-ar deranja pana cand ai realiza ca si tu ai facut la fel. Dupa care ai lua-o de-a dreptul: fiecare a gresit, sa ne vedem de vietile noastre mai departe.
Multe persoane se simt lezate cand afla ca si partenerul a calcat la fel de stramb, de parca uita ce au facut ei insisi. Odata cu aflarea unor astfel de intamplari incepi sa te intrebi "ce are ala/aia si nu am eu?", "ce i-a oferit?", "oare nu m-a iubit niciodata?" etc. E un proces anevoios pentru cineva care a pus suflet intr-o relatie si caruia nu i-a trecut nici macar o secunda prin cap ideea de a insela.

In plus, atunci cand ceva nu merge bine intr-o relatie si ai o aventura sau gasesti pe cineva care iti da acel ceva de care ai nevoie (fie sex, fie de ordin sentimental, comportamental etc), incepi sa realizezi si mai mult discrepanta dintre tine si partenerul tau actual. Si incepe sa te sacaie si mai tare pentru ca stii ca exista cel putin o persoana care are acel ceva in plus.

Am vazut ca s-a discutat mult aici despre barbatii/femeile care inseala o data si gata - cunosc o persoana, fac sex, la revedere. Dar despre cei care inseala cu aceeasi persoana timp de mult timp ce ziceti? O fac din... comoditate? Din rutina? Pentru ca stiu ca exista cineva care face ce nu face si femeia/barbatul de acasa si atunci pastreaza respectiva persoana langa ei?

I never fake ... sarcasm

Lo_li_Ta spune:

Lalilu, sunt situatii si situatii. Cunoscand doar ce spui tu, eu tind sa spun ca ai "dreptul" sa traiesti aceasta poveste. Poate n-a fost cel mai destept lucru ca te-ai bagat in ea, dar avand in vedere unde esti acum, probabil e un lucru care trebuie sa sa consume in directia in care o va duce timpul. Eu una nu suport sa traiesc cu "un ce-ar fi fost daca?" deasupra capului. Nu e un manifest pro-inselat, ci o parere oarecum nuantata.
MadameBovary are dreptate. Cu cat e mai atragatoare pasarea de pe gard,stii tu, cu atat mai nepotrivita e asta de-acasa,dar...forteaza-te sa fii obiectiva! Eu spun ca problemele din cuplu au fost de fapt fondul care ti-a dat disponibilitatea sufleteasca de a te apropia de altcineva.

lalilu spune:

LO li Ta si MadameBovary, va multumesc...!

E mare lucru sa poti vorbi cu cineva fara sa fii judecat.E mare lucru sa poti vorbi, in general.

Incerc sa fiu cat pot de obiectiva. Relatia mea de acasa este ca si pana acum, nu am facut nimic care sa ridice semne de intrebare, incerc sa pastrez decenta si bunul simt..
Cu celalalt...lucrurile evolueaza lent..dar sigur. Asa mi se pare. Am norocul/avantajul ca este un tip relativ cerebral, care intelege ca situatia e complexa, care in momentul asta are mai multe mustrari de constiinta ca mine.Dar, pe de alta parte, zice ca , langa mine are sansa sa traiasca ceva ce n-a mai trait pana acum..pt ca, zice el, relatia lui cu mine este la un alt nivel, alta traire..

M-am gandit sa las lucrurile asa, pana cand se va impune sa iau o decizie.Nu incerc sa repar nimic acasa(sunt dezarmata de modul in care sotul meu a spus:"Dar poate nu am motivatie..?"), dar, pe de alta parte, nu incerc nimic mai mult nici cu aceasta noua relatie. Sper , ca timpul/evolutia lucrurilor, sa imi spuna in ce directie sa o iau.

Acum , am o stare de..bine..

Va multumesc...

Lalilu-mama Mariei si a lui Luca

MadameBovary spune:

E bine daca lasi timpul sa treaca. Uneori asa e cel mai bine ca sa iti dai seama daca anumite sentimente sunt doar trecatoare sau daca, din contra, devin mai puternice, daca intr-adevar compatibilitatea e mare si dureaza sau a fost ceva de moment care a durat cateva saptamani sau luni.
Copiii tai sunt mari? Cum crezi ca ar reactiona in cazul unui divort?

I never fake ... sarcasm

lalilu spune:

Copiii mei nu sunt mari: 9 ani (fata) si 2,4 ani baiatul.

Copiii sunt marea mea strangere de inima.Nu stiu cum ar reactiona in cazul unui divort. Nu am puterea de a ma gandi acum... Nici nu stiu daca le-ar fi mai bine cu o mama nefericita sau altfel..

Ma gandesc ca ar fii bine ca toata povestea asta sa fie doar o poveste, sa o traiesc, sa ramana o amintire frumoasa...sa am ceva frumos la care sa ma gandesc si...atat..
Pe de alta parte...mi-as dori o poveste cat o viata..

Incerc sa traiesc clipa, pentru ca nu pot, mi-e frica sa ma gandesc mai departe.Sper ca timpul sa-si spuna cuvantul.

Eu sunt o persoana libera, exuberanta, cu drag de viata, nu cred ca sunt facuta sa traiesc poate marele compromis al vietii mele..Probabil doar gandul la copiii mei, la echilibrul lor, ma face sa nu iau decizii radicale.

De-a lungul celor acestor ani de casnicie, poate ca au mai fost tentatii in viata mea, dar am vrut/putut sa le evit fara probleme. Asa cum zicea Lo li Ta, poate nu a fost cea mai desteapta idee sa ma bag in povestea asta, dar...cred ca nici nu am vrut sa o evit, cred ca as fi reusit. De data asta am vazut ca e altfel, ca acest tip e altfel si atractia este alta..in mod cert nu e doar fizica. De altfel, in afara de cateva saruturi, nici nu s-a intamplat, inca, altceva. Ne dorim sa se intample, dar ne gandim ca ...poate totul ar lua amploare si e prea devreme.

Faptul ca vorbesc cu voi imi face bine...



Lalilu-mama Mariei si a lui Luca

MadameBovary spune:

Cred ca in situatia de fata te simti mai intai mama si apoi femeie. Te simti mai indatorata fata de copiii tai decat fata de tine si poate asta e un lucru bun pentru ca te tine din a lua decizii pripite si prea timpurii. E bine ca esti totusi cerebrala si nu te arunci cu capul inainte doar pentru ca iti place pe moment. Si mai cred ca daca nu se intampla acum si cu acest barbat, tot se intampla pana la urma (mai ales daca zici ca esti exuberanta, deschisa la minte si cu pofta de viata). De regula, in astfel de relatii, cand te simti nefericit, la un moment dat vei gasi o persoana "din afara" care sa iti ofere ceea ce tu iti doresti... depinde insa de tine cum iei deciziile si daca accepti sau nu.
Sunt de parere ca atunci cand lucrurile nu merg bine intr-o relatie/casnicie, esti din ce in ce mai deschis spre lumea din exterior pentru ca, la modul constient sau nu, toti cautam si ne dorim sa fim impliniti (cum e si normal, de altfel). Si daca nu putem in relatia actuala, atunci ne indreptam gandul spre altcineva care ne poate oferi ceea ce ne lipseste si de care avem nevoie...

I never fake ... sarcasm

lalilu spune:

Da..Nici nu stiu ce sa zic. Ideea este ca toata aceasta situatie isi pune amprenta asupra mea.Pana acum nu a observat nimeni , sunt ceva mai distrata, dusa pe ganduri, aud ,dar nu inteleg..Cateodata ma intreb daca starea asta este compatibila cu o femeie de 32 ani, cu picioarele pe pamant. Nu mi-as fi inchipuit ca ma va mai atinge "morbul" asta, ma gandeam ca asta se intmpla la adolescenta sau in prima tinerete..Ma simteam imuna la ...indragostit, nu "cadra" cu starea/statutul meu social.
Ma gandeam ca o fi si "criza" femeii de ..nu stiu ce varsta..Aia pe care cica o au barbatii la patruzeci si ceva de ani...?
Dulce-amar..asta e combinatia.Of, Doamne..!

Lalilu-mama Mariei si a lui Luca

MadameBovary spune:

Hai ca se pare ca am ramas singura pe aici care se aventureaza in pareri . Nu cred ca e neaparat o faza ca aceea pe care o au barbatii incepand cu o anumita varsta. Cred mai degraba ca e inima ta care se vrea mai implinita si mai fericita si isi cere drepturile sa ii dai ce i se cuvine . Cum ziceam si in postul precedent: cand ramai intr-o relatie in care nu esti fericit, atunci esti mult mai deschis spre oamenii din jurul tau care ar putea sa iti ofere ceea ce tie iti lipseste. Timpul le rezolva pe toate, te ajuta sa iti raspunzi la intrebari si pune sentimentele in ordine!



I never fake ... sarcasm