ce este maturitatea?

ce este maturitatea? | Autor: pitzinuca

Link direct la acest mesaj

va intreb pe voi: cum se defineste o fiinta umana la 30 de ani matura? care ar fi caracteristicile?

mi se spune sa gandesc matur - cum se cuvine unui om de 30 si de ani...
mi se spune ca am ramas blocata pe la 15, a6 ani, ca si reactiile sunt ca atare, ca nu se poate discuta cu mine, la mine nu este nimic responsabilitate, nu stiu ce vreau, etc...

deci va intreb pe voi: ce inseamna sa fii matur? eu nu cred ca stiu... sau ce stiu eu nu e bine

multumesc!

b

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Eliza5 spune:

Eu una prin maturitate inteleg stabilitate. Emotionala in primul rand. Un om matur nu trece dintr-o stare in alta extrem de usor, nu isi manifesta emotiile puternice, nu reactioneaza spontan si pripit ci trece mai intai evenimentele prin filtrul ratiunii.
Un om matur intr-adevar incepe sa stie cam ce vrea de la viata si are niste obiective cat de cat clare. Stie sa se adapteze schimbarilor si nu mai da o importanta atat de mare unor lucruri care la 18 ani te devasteaza.
Cam asta inteleg eu prin maturitate..

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns betiana spune:

Cred ca raspunsul anterior a surprins in mare caracteristicile maturitatii.Se presupune ca stadii ale dezvoltarii ontogenetice urmatoarele etape:copilaria,adolescenta,maturitatea,senectutea.La 30 de ani ai patruns de mult in ograda maturitatii.Acum stii sa iei decizii corecte, poti sa iti asumi responsabilitati, nu mai ai un echilibru fragil emotional.Nu crezi ca la aceasta varsta nu ti-ar mai coveni sa ia deciziile parintii in locul tau? Deci gandeste singura ce este mai bine pentru tine.Si chiar daca esti deja in sfera maturitatii, in interio poti sa te bucuri ca un copil.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns pitzinuca spune:

betiana, nu e vorba de parinti... ci de sotz. un sotz care este parca din ce in ce mai mult profesorul sau tatal meu / el spune ca imi spune toate aceste lucruri/critici pentru ca ii pasa de mine, pentru ca mi-e prieten...

caracteristicile surprinse de eliza, intr-adevar imi cam lipsesc:

1. stabilitate emotionala mica: acum ma bucur de ceva, acum aud o melodie si ma buseste plansul; nu e prea bine, nu? dar pare o fi de la imaturitate sau de la faptul ca sunt sa zicem depresiva/anxioasa

2. si eu stiu ce vreau de la viata: vreau o familie fericita, vreau sa reusesc ca baietelului meu sa ii placa sa fie un om bun, vreau sa calatorim si... vreau mai mult de o camera! dar la cumpararea unui apartament nu am sprijinul sotzului, asa cum si el zice ca nu are sprijinul meu, desi eu sunt c ea care am salariu lunar pe cartea de munca, eu sunt cea care platesc facturile si gradinitza copilului, sa nu mai zicem de mancare/spalat/gatit... dar degeaba, "nu vom reusi sa luam casa daca nu estt in stare sa pui niste bani deoparte"-zice sotul

3. stie sa se adapteze schimbarilor - ce inseamna asta? am schimbat mai multe locuri de munca, mi-am imbratisat cvu drag noul statul de mama... dar! sotul meu zice ca nu si pe cel de sotzie: ca a trebui sa traga de mine sa vad importantza mancatului impreuna, ca eu numai dau din gura, promit fara sa indeplinesc (da, de multe ori asa e, e un obicei prost, insa vreau sa fac cat mai multe dar nu pot fara ajutorul lui - de fapt ma simt cam singura in viatza asta de cuplu)luam decizii si eu imi bag picioarele in ele (idem mai sus), ca nu sunt consecventa
chiar ieri i-am spus ca nu mai e tandru, nu mai iesim nicaieri, nu mai facem nimic, nu ni se mai intampla nimic... CA NE-AM SCHIMBAT! iar el a spus ca oamenii se schimba: ca ma sperii si ma deprim cum imi dau seama ca ma schimb un pic, ca ies un pic din cusca mea...

4. lucrurile care la 18 ani ma devastau - in afara de muzica nu ma mai atinge nimic din ce era la 18 ani... o fi bine, o fi rau?

so, tragand o linie generala, cam are dreptate: nu sunt prea matura; cu stabilitatea si intelighentia emotionala sunt varza; adesea ma simt un copil care duce prea multe in carca; la care el zice "vai saraca de tine!" la misto, evident...

asa ca, va cer de data asta sfaturile, PLEASE:
de unde as putea sa incep sa ma maturizez? din afara prietenii ma vad pe mine o persoana mai responsabila in viata de familie decat el... el zice ca nu e asa, iar eu sunt un copil care nu am curaj sa iau viata in maini...

m-am saturat sa imi vina sa plang tot timpul de propria-mi nefericire, dar in acelasi timp sa stau cu mainile in san...

m-am saturat sa ii vad pe majoritatea din jurul meu facand ceva pentru a trai o viatza decenta, pentru a lasa ceva in urma pentru copilasii lor - cica astea sunt doar dorintze materiale cu care ne inutilizam vietzile. cica nu ar trebui sa ma deprim ca inca mai stam in garsoniera (mare ce-i drept, ultracentrala) si cel mic are 4 ani deja.

stiu ca si pentru el e greu: el este programator si lucreaza acasa (acea garsoniera ar trebui sa fie de fapt biroul lui - insa nu vrea sa ne mutam in alta parte deocamdata, eu as fi fericita sa aiba biroul lui, insa nu vrea sa inchiriem nimic deoarece "eu nu sunt in stare sa pun bani deoparte" - iar el deocamdata nu garanteaza un venit fix)
de multe ori nu sunt cele mai bune conditii de a lucra unde sta si un copil... - imi zice ca nu ii respect munca si ca i-am fost un obstacol in calea reusitei, eu l-am intarziat mult in finaliatea a ceea ce face el de 10 ani - prin tensiunile pe care le creez si permanentele dezamagiri...

vreau sa devin, matura, stapana pe mine, nu mai vreau sa il deprim cu nefericirile si dorintzele mele banale, vreau sa ma bucur de ce am, fie si de-o amarata de garsoniera, vreau sa nu ma simt vinovata daca vreau mai mult, vreau sa il fac si pe el sa simta ca trag la aceeasi carutza sau ca trag la o carutza la care sa isi doreasca sa traga si el...

asa ca CE SA FAC?
rog moderatorii sa nu mute subiectul la in 1sau 2, as vrea sa primesc niste sfaturi de un as putea sa incep sa ma schimb pe mine, sa ma simt bine si sa iau hotarari mature, sa fiu un sprijin pentru familie si pentru mine.

MULTUMESC!





b

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ellej spune:

b

Adevarul e ca dupa un anumit numar de ani pretrecuti impreuna cu jumatatea si mai ales dupa aparitia copiilor lucrurile se schimba, nu neaparat in bine sau rau dar evolueaza. Si noi mai avem diverse discutii pe teme care cum 10 ani erau inexistente. Acum 10 ani nu eram franti de oboseala, nici nu aveam de platit un salariu la banca, nici nu trebuia s-o vad pe soacra-mea odata la doua zile. Si eu ma simt uneori parca nepregatita in fata atator responsabilitati (copil, casa, credite, serviciu, parinti care incep sa aiba si ei problemele lor...) insa imi spun ca trebuie sa facem fata.

Dar daca tragem amandoi la aceeasi caruta, cum se spune, trebuie sa avem aceleasi obiective, sa fim o echipa. Cred ca de asta ai si tu nevoie, sa simti ca sunteti o echipa. Ati putea incerca sa va fixati obiective comune, oricare ar fi ele, si sa mergeti impreuna in aceeasi directie.




Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns slimatei spune:

quote:
Originally posted by ellej

b

Adevarul e ca dupa un anumit numar de ani pretrecuti impreuna cu jumatatea si mai ales dupa aparitia copiilor lucrurile se schimba, nu neaparat in bine sau rau dar evolueaza. Si noi mai avem diverse discutii pe teme care cum 10 ani erau inexistente. Acum 10 ani nu eram franti de oboseala, nici nu aveam de platit un salariu la banca, nici nu trebuia s-o vad pe soacra-mea odata la doua zile. Si eu ma simt uneori parca nepregatita in fata atator responsabilitati (copil, casa, credite, serviciu, parinti care incep sa aiba si ei problemele lor...) insa imi spun ca trebuie sa facem fata.

Dar daca tragem amandoi la aceeasi caruta, cum se spune, trebuie sa avem aceleasi obiective, sa fim o echipa. Cred ca de asta ai si tu nevoie, sa simti ca sunteti o echipa. Ati putea incerca sa va fixati obiective comune, oricare ar fi ele, si sa mergeti impreuna in aceeasi directie.



cred ca ai gasit cele mai potrivite cuvinte...super...nu cred ca se gaseau mai bune...

Stefania18 Cred in puterea lui Dumnezeu! nu am de ce sa fiu stresata...
nu vreau sa stiu sexul lui bb, vreau doar sa stiu ca e bine
nu am fost niciodata un manechin& foto cu burtici

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns alessia105 spune:

Eu cred ca maturitatea este un complex de sentimente,reponsabilitati si trairi... cred ca maturitatea presupune o doza de nebunie, o doza de veselie , o doza de copilarie sau de zapaceala adolescentina ...asa cum presupune si o doza de intelepciune,lucidate,seriozitate si responsabilitate ...Omul este o fiinta complexa ,iar maturitatea dupa mine tocmai asta ar trebui sa insemne ...o complexitate de trairi.Sa stii sa fii copil ,sa fi adolescent si adult in acelasi timp .Sa stii sa fi mama ,iubita ,sotie ,partener de joaca si lista ar putea continua pana maine .
Dar ceea ce descrii tu ,pitzinuca, nu cred ca tine de maturitatea ,ci mai degraba de frustrarile personale ...tu inca te refugiezi in lucruri sau sentimente de pe timpul in care te simteai implinita si asta nu pentru ca nu ai fi matura , ci pentru simplu fapt ca realizezi ca visele pe care le aveai la varsta aceea au ramas doar vise ...imi cer scuze daca sunt prea directa nu am nici cea mai mica intentie sa te jignesc ...cred ca multeee dintre noi simt la fel ..eu am simtit ... aveam mii de vise ...din cele mai diverse si cele mai nastrusnice ...si nu mi s-au implinit ...m-am simtit jos ..m-am simtit ratata ... dar dupa multeeeee necazuri si intamplari urate din viata mea mi-am dat seama ca am gresit enorm visand lucruri materiale ... sunt atatea lucruri in jurul nostru mult mai importante ca materialul ,dar in goana noastra dupa material le omitem ..le calcam in picioare ..le pierdem ...uitam ca nu materialul ne face pe noi,ci noi facem materialul si devenim sclavii lui ...
Cand te-ai simtit ultima data in stare sa iti aliniti sotul ? Sau sa te alinti pe tine? Sunt sigura ca demult pentru ca mereu ai spus ca nu ai bani sa iti aliniti sotul sau sa te alinti sau ai zis ..decat sa il alint mai bine il las sa munceasca ca avem de platit factura la ...sau factura la ...Oare cum va alintati cand erati adolescenti si aveati (daca aveati ) banii de buzunar dati de parinti? oare atunci cum se putea si acu nu ?
Sunt sigura ca si sotul tau simte la fel ca tine ..numai ca el a pierdut undeva pe drum ( cel putin la suprafatza) baiatul din el si nu mai vrea/numai poate sa se intoarca acolo ..mai ales ca are o familie de intretinut ...pe cand tu te poti intoarce la fata zglobie de la 15-16 ani .Aici e diferenta
Ce sa faci?? Simplu sa vorbiti ...sa comunicati ..IMPREUNA sa gasiti solutiile bune voua ...fi-ti o echipa in orice ...spui ca ai schimbat multe locuri de munca ...eu as face echipa cu el ..l-as ajuta in munca lui daca as considera ca cu cat se dezvolata afacerea lui cu atata ne va fi si noua mai bine ...tre sa fie ceva cu care il vei putea ajuta ...ca vei face pe secretara ..ca vei umbla prin oras dupa lucruri necesare lui ... ( e adevarat ca si asta e cu dus si intors daca nu e genul de om care sa aprecieze ceea ce faci ) vindeti garsonierea ultracentrala si luati-va doua mai necental(cleintii multumiti vin oriunde ) ...sau un apartament si o garsoniera( fie ea si inchiriata) ...dar toate astea nu sunt realizabile daca trageti unul pe un drum si altul pe altul ...daca sunteti o echipa ..puteti face multeee .
Solutii sunt numai ca depinde de voi si numai de voi sa vreti sa o gasiti pe cea mai buna .

----------------------------------------------------
Alessia,Dezbracatu' si Spiderman

Si ei au dreptul la viata...semneaza si tu

O parte din mine

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Sabina spune:

cred ca maturitate inseamna sa-ti asumi reszponsabilitatile fara sa te vaicaresti.Fara sa te plangi incontinuu etc etc.
fara rasfat:)

(io am vreo 8 ani asa)



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!


Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia

Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns patou spune:

ce este maturitatea? Obisnuirea cu raul . Momentul in care nu mai visezi ca poti schimba lumea si intelegi ca tot ce poti face e sa te schimbi pe tine

Ce n'est pas l'inconnu qui fait peur, mais la peur de se libérer du connu.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Eliza5 spune:

s-ar putea sa ma insel... insa daca ma gandesc bine singurul mod in care am reusit sa ma maturizez a fost sa primesc shuturi. Prin shuturi inteleg experiente neplacute, cateodata traumatizante, dezamagiri, suferinta si asa mai departe.

inainte de ele eram o persoana naiva.. si imatura.

faptul ca am reusit sa ma ridic de pe jos, experienta de a-mi recladi sufletul facut tandari, asta a construit maturitatea mea. asta m-a facut sa apreciez si mai mult experientele pozitive ulterioare (prin contrast daca vreti)

chiar, asta imi ridica o dilema. o persoana care le are pe toate, care nu trece prin dezamagiri prea profunde si experiente prea neplacute niciodata.. se poate maturiza cu adevarat vreodata? maturitatea se poate construi si pe experiente de viata pozitive? Mi-ar placea sa cred in ceea ce spune Alessia, ca maturitatea presupune si o doza de nebunie, de copilarie sau zapaceala adolescentina, insa experienta mea imi spune ca maturizarea presupune tocmai renuntarea la cele enumerate mai sus..

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ellej spune:

slimatei, ma bucur ca imi impartasesti opiniile

eliza, sunt si persoane (ca mine de exemplu ) care nici in tineretea cea mai tanara :) n-au fost foarte exaltate. Sigur, am facut si prostii, mi-am luat si eu shuturile de rigoare cum bine spui, insa de mica m-am gandit mereu si la cea mai sumbra perspectiva a oricarei situatii si asta m-a ferit in anumite cazuri de dezamagiri crunte (sau poate carapacea specifica racului m-a mai protejat putin?).

Tin minte si acum ca aveam 14-15 ani si dupa ce terminam vreo chestie neplacuta gen tocit pentru teza :) sau asa ceva, imi spuneam 'acum stop, pauza de visat la cai verzi pe pereti'. N-are sens sa rememorez ce copilarii imi treceau prin minte, insa chiar si atunci stiam, mai mult sau mai putin, ca sunt copilarii. Poate de asta 'maturizarea' nu m-a afectat foarte tare, cred ca eram pregatita.

Mergi la inceput