Nasterea iubitei mele fetite, Stefania

Fetita mea implineste saptamana asta 4 luni si m-am gandit sa scriu si eu povestea nasterii ei.

Eram casatoriti de 2 ani, in sfarsit la casa noastra si cu o dorinta din ce in ce mai mare de a avea un bebe. Ne-am pus pe treaba la inceput de an dar lunile treceau si nu se intampla nimic. Ajunsesem sa cred ca am probleme serioase, asa cum citisem multe cazuri pe DC si ma hotarasem ca in luna iulie sa merg la ginecolog. Nu ajunsesem inca la dr. dar intr-o zi cand ma pregateam sa iau niste pastile pt. raceala m-a fulgerat gandul “ce-ar fi sa fac un test inainte?”. Renunt sa mai iau pastile, beau un ceai si ma culc cu nerabdarea sa vina dimineata sa-mi fac testul. Dimineata, dupa ce pleaca sotul la servici (nu-I spusesem nimic), dau fuga la baie si fac operatiunea, astept si sa-mi iasa ochii din orbite, nu alta, cand vad in sfarsit cele 2 liniute. Se intamplase minunea cand ma asteptam mai putin.

Primele 3 luni au trecut foarte greu , aveam dureri de burta, avusesem o usoara sangerare pe la 6 saptamani si eram tot timpul cu spaima in san sa nu cumva sa pierd sarcina. Incet, incet , dupa ce am vazut ca totul merge bine, m-am relaxat si eu si m-am bucurat de sarcina, ca de o perioada speciala din viata mea. Ma simteam destul de bine, imi continuam viata obisnuita doar ca acum era totul de 1000 de ori mai frumos. De la 7 luni am ramas in concediu si imi petreceam zilele facand lungi plimbari prin oras dupa cumparaturi pt. bebe, dormind si asteptand. DPN-ul era 27 martie dar la ecograf tot timpul mi se spunea ca fetita (ca era fetita) este cu 2 saptamani mai mare si ca probabil dupa 10 martie o sa nasc.

Trece si 10 martie, pregatisem camera pt. Stefania, calcasem hainutele, cumparasem toate cele, prietenii ma sunau sa vada daca nu nasc , toata lumea intrase parca in febra nascutului. Eu eram calma, incercam sa nu ma gandesc prea mult ca sa nu ma apuce frica. Toata saptamana aia fusesem singura si eram sigura ca n-o sa nasc tocmai atunci, ca o sa astepte bebelina pana se intoarce tatal ei. Sambata m-am apucat sa fac curat , asa cat puteam, dar cu un chef de zile mari. Duminica seara ma suna mama: “ce faci, nici un semn?” eu “nuuuu, copilul asta vrea sa mai stea, ii place in burta”. Ma simteam destul de obosita dar era de inteles dupa activitatea de sambata. Ma duc cu greu sa fac un dus si observ atunci un firicel mic de sange. Hopa, zic , a inceput sa plece dopul, ei, dar asta nu inseamna nimic, pot trece multe zile pana nasti chiar daca pierzi dopul…Ii spun intr-o doara sotului ca poate nasc in noaptea aia, el imi zice sa-l trezesc daca mi-e rau sau ceva si ne culcam. Pe la 4,30 ma trezesc sa merg la baie si simt ca am usoare contractii. Mi-era cam somn sa iau un no-spa, zic lasa, poate trec. Incerc sa adorm dar eram din ce in ce mai nelinistita si imi dau deodata seama ca tot nu-mi trecusera contractiile alea si ma gandesc ca poate ar fi bine sa ma uit la ceas, sa vad la ce interval sunt. Cronometrez eu si vad ca sunt la 5 minute. Ce chestie ma gandesc, oricum nu nasc ca sunt prea dese si regulate asa dintr-o data. Ma mai duc o data la baie si incepe sa-mi curga brusc un lichid vascos . Inima mi-a luat-o la galop, gata zic, chiar nasc. Cu toti muschii tremurand ma apuc sa-mi fac dus si sa ma epilez si imi trezesc sotul, gata, hai ca nasc. El, “cum sa nasti, te doare ceva”? “Nu ma doare dar mi s-a rupt apa, trebuie sa mergem la spital. Cu ce sa ma imbrac”?

Se facuse intre timp ora 6. O sun pe doctorita, o trezesc din somn si-I zic ca mi s-a rupt apa, ce sa fac, sa merg la spital sau sa mai astept. Ea imi zice sec sa merg la spital ca ne vedem acolo. Imi parea rau ca o sunasem, mi se paruse enervata, nu ma asteptam la prea multa atentie de la ea. Gasesc in sfarsit ceva de imbracat, bagajul era facut, chemam un taxi si fuga la spital. Cand ajungem la poarta ii spun sotului sa coboram acolo ca sa-mi iau niste apa si ceva de mancare ca asa auzisem eu ca ti se face foame rau dupa nastere…fac cumparaturile, mergem pe jos pana la camera de garda, eu linistita de-acuma, parca nu mai simteam nici o contractie, sotul hiper-agitat si privindu-ma neincrezator , cum sa nasc cand eu eram asa calma?! Acolo ma ia in primire o asistenta, ma controleaza si-mi zice ca am dilatatie 4 si probabil o sa nasc in ziua aia. Sotul pleaca dupa pungi de plastic ca nu aveam voie cu geanta de voiaj, eu ma schimb intr-o camasa de sacrificiu super larga si scurta si cotizez la asistenta care urma sa-mi faca clisma. Vine sotul , ne luam ramas bun si-mi zice sa am curaj ca o sa ma descurc , eu ii zic sa stea linistit, sa plece la servici ca cine stie cand nasc si n-are rost sa stea pe-acolo…

De la camera de garda m-a preluat o asistenta care m-a dus la sala de nasteri, de fapt intr-o camera de travaliu cu vreo 3 paturi, unde mai era o femeie care parea destul de cuminte. M-am bucurat pt. ca asta fusese tot timpul teama mea – sa nu nasc in acelasi timp cu altele ca sa ma demoralizeze strigatele lor. Moasa era tanara si foarte amabila, m-a controlat si ea, apoi a venit medicul de garda si hai din nou pe masa la control… deja ma durea mai tare din cauza controlatului decat din cauza contractiilor… Le spun eu acolo ca mi s-a rupt apa si dr. ma intreaba “cam cat a curs?” , buna intrebare, ce crezi ca l-am cantarit, “nu stiu , zic, destul de mult…” O intreb si pe moasa cand crede ca nasc, ea cica in 2-3 ore. Bineinteles ca n-am crezut-o, eu aveam in continuare contractii foarte usoare si eram convinsa ca mai dureaza mult pana o sa nasc. Femeia de langa mine imi spune si ea “a, ca sa nasti trebuie sa ai dureri mari, mari , atunci iese copilul”, e clar, ma gandesc, mai am de asteptat.

Pe la 8 vine si dr. mea, eu imi cer scuze ca am trezit-o, ea foarte zambitoare imi spune ca nu-I nimic, ma urca iar pe masa la controlat si simt deodata mult lichid curgand – “ei, vezi, acuma ti-am rupt membranele”. Ma duc din nou in pat si mi se pune o perfuzie si moasa imi spune sa ma uit la ceasul de deasupra patului sa cronometrez contractiile.

Aveam contractii la 3 minute, insa suportabile inca, eu suferisem tot timpul de dureri menstruale si durerea asta mi se parea foarte asemanatoare. Incet, incet contractiile se intensificau si i-am multumit in gand celui care a pus noptiere cu bare de metal langa pat ca ma tineam strans de ele… pe la 10 durerea devenise coplesitoare si absurda, orice as fi facut nu gaseam nici o alinare, ma amageam ca daca ma intorc pe partea stanga n-o sa mai fie asa rau… de la o vreme am inceput sa ma simt din ce in ce mai obosita si imi ziceam “daca mai dureaza mult, n-o sa mai am putere sa imping”. Strangeam din dinti si repetam “doamne-ajuta” , convinsa fiind ca daca lasam sa-mi iasa un strigat imi pierd si ultimele puteri… La un moment simt o nevoie acuta sa imping si ii spun asistentei ca imi vine sa fac kk, eu chiar asa simteam, habar n-aveam ca aia e senzatia de impins, la care ea cu nasul in hartii imi zice “respira”. Pai de respirat , respiram eu ca asa citisem si vazusem in filme dar senzatia de impins era din ce in ce mai puternica si taman atunci plecase si asistenta si dr. Pana la urma strig “imi vine sa impiiiiiiing!” iar femeia de langa mine incepe sa o strige speriata pe asistenta . Vine si dr. si intre 2 contractii ucigatoare ma duc din nou pe masa. Eram cumva pe jumatate constienta, eram foarte, foarte obosita si imi era infiorator de sete – noroc ca imi cumparasem apa si mai luam din cand in cand cate o gura. In sfarsit dr. imi zice ca raman pe masa ca o sa iasa copilul si imi arata de unde sa ma tin, cum sa stau si imi zice sa imping cand imi spune ea. Cand sa imping, nuuuu, nu din gat, sa imping din fund, strang din dinti si incerc si asa , dr. ma incurajeaza, cica e bine, mai e putin, ma pune sa ma opresc cat imi face epiziotomia si apoi mai imping odata puternic si am o senzatie de “fleoshc”, usurare si …..liniste. Imi arunc ochii in stanga mea, unde dr. tinea un ghemotoc roz-mov si ii spunea asistentei sa aspire. Dupa cele mai lungi secunde din viata mea i-am auzit scancetul si m-am lasat pe spate, cu ochii in lacrimi, nevenindu-mi sa cred ca s-a petrecut totul asa repede si ca nu mai simteam nici o durere. Intreb daca e bine fata si cat e ceasul … era 10:45.

Mi-au adus-o imediat pe Stefania langa mine sa o vad si o asistenta m-a atins pe fata cu un piciorus de-al ei umed, avea o fata alba si rotunda, era cel mai frumos copil …intr-un colt al salii au cantarit-o, avea 3,900 si asistentele ziceau ca e un copil frumos …. Eu stateam pe masa cu ochii inchisi, fericita si relaxata, nu ma mai durea nimic, dr. cosea de zor si estetiza pe-acolo si la un moment dat vine impacientata langa mine si ma intreaba ce fac, nu mai zic nimic, mi-e rau? Nu mi-e rau, ma simt bine, am reusit, am o fetita minunata si afara e o zi asa frumoasa, insorita, eram cu fata spre ferestrele mari de la sala de nasteri, nici nu se putea sa nu fie totul bine intr-o asemenea dimineata de luni.

Dupa 2 ore de stat cu gheata pe burta m-au dus in salon, eu eram intrigata ca m-au pus intr-un scaun cu rotile pt. ca ma simteam foarte bine, imi trecuse orice oboseala, abia asteptam sa-mi vad copilul. Abia cand am incercat sa ma spal mi-am dat seama ce ametita si extenuata sunt si am vrut sa dorm un pic. Dar ce sa dorm, s-a deschis usa si au intrat 3 asistente in sir indian, una din ele cu mogaldeata infasata in brate. M-am ridicat sa o pun la san, nici nu stiam cum sa o tin, mi-a aratat una din ele care m-a si ajutat mult cat am stat in spital. Stefania ma privea cu niste ochi mari si negri, nici vorba sa doarma si ea, si la un moment dat i-am zis “eu am citit ca nou-nascutii dorm mult, tu ce faci puiule?”.

Au urmat niste zile grele, laptele mi-a venit abia a 4-a zi, Stefania plangea si nu ma puteam odihni deloc, eram ingrozita de ce-o sa urmeze. Insa cand am ajuns acasa ne-am linistit ca prin farmec amandoua, ea a dormit in prima noapte 5 ore legate, si am reusit si eu sa-mi revin.

Sotul meu mi-a spus dupa aceea ca totul s-a derulat ca intr-o zi normala de lucru, ne-am trezit de dimineata, am plecat fiecare la treburile lui, el convins fiind ca nu nasc in ziua respectiva.

Eu am avut norocul sa am o nastere rapida si usoara (atat cat poate fi o nastere naturala). Dupa nastere m-am intrebat daca mai am curajul sa fac un bb, asta asa la cald, pt. ca mai sincera ca atunci nu puteam fi si raspunsul a fost da.

Nimeni nu-ti spune ca nasterea e floare la ureche fata de ce urmeaza dupa, mie primele 2 saptamani mi s-au parut grele, am avut momente cand simteam ca nu mai pot din cauza oboselii dar imi spuneam intr-una ca o sa treaca si o sa vina si vremuri mai bune si intr-adevar.... acum pot spune ca au venit!.


Mihaela cu Stefania (19.03.2007)

poze Stefania

am 3 luni

Laina spune:

Mihaela...sa-ti traiasca puiuta! Am plans o gramada citind...asa de frumos si cald ai povestit... am simtit din nou tot... nu se poate asa ceva... orice s-ar intampla cu noi, pe lumea asta am facut tot ce se putea mai frumos!...
Va doresc din tot sufletul numai bine si sanatate si sa va bucurati una de alta!

Elena si Antonia (3 mai 2007)

Varsta Antoniei

HelleneC spune:

Felicitari Mihaela si sa iti traiasca micuta Stefania! Sunteti toti niste frumosi, m-a emotionat povestea ta!

Elena - mami de www.babiesonline.com/babies/g/gabrielacapraru/" target="_blank">Gabriela (12.04.2007) si www.babiesonline.com/babies/g/GeorgeC" target="_blank">George (6.09.2002)
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=2982d59ca18ccf32422fed" target="_blank">Poveste fara sfarsit!

Mihael@ spune:

Laina, Elena, multumesc mult
Sa aveti si voi parte numai de bucurii de la puiutii vostri!

Mihaela cu Stefania (19.03.2007)

poze Stefania

am 3 luni

claudela spune:

Sa va traiasca fetita, multa sanatate si lumina! Impresionanta poveste!

http://tt.lilypie.com/pYDdp3.png
http://s204.photobucket.com/albums/bb58/jidovuclaudia/

martutza spune:

Sa-ti traiasca Stefania si sa te tzi de cuvant.Sa-i faci un surior sau o fratioara, cum o vrea D-zeu.Dar sa fiti sanatosi si sa va bucurati de cresterea fetei si a celui care va veni.
Ma bucur pentru tine ca ai putut naste normal si ca nu ai ramas cu gust amar cum au patit alte fete.
Inca o data:multa sanatate.
Va pup.

Marta mama lui Victor Mihai 12.03
Varsta lui Victor
Victor Mihai

elyanne spune:

Foarte frumos

Asa... sa ii faci fetei o fratioara

Mie mi-a spus cineva ca nasterea e floare la ureche pe langa ce urmeaza... doctorul imediat dupa ce am nascut... si nu pricepeam cu poate sa fie mai greu... doar nascusem

violetan spune:

Felicitari! Frumoasa poveste! Multa multa sanatate si sa va bucurati unii de altii!

http://bd.lilypie.com/ZcINp3.png

violeta, 36+

desprecopii spune:

Mihael@, sa iti traiasca micuta Stefania si sa iti aduca numai bucurii. Povestea nasterii micii tale printese este acum pe prima pagina la Desprecopii.com. Felicitari. A ajuns deja o mica vedeta.

cu drag,

---

Desprecopii.com - Asa se naste o mare iubire.
iubesc:www.supereva.ro. Blog: http://mirelablog.supereva.ro/dblog/

SARILLA spune:

Felicitari!Sa iti traiasca fetita si sa va bucurati de ea!

Mihael@ spune:

Ce surpriza frumoasa, sa-mi regasesc povestea pe prima pagina!

Multumim foarte mult pentru felicitari si pentru gandurile bune.

Mihaela siStefania (19 martie 2007)

Varsta Stefaniei