Ati trecut vreodata pe langa moarte?

lilina spune:

of, ce de povestiri triste pe aici

eu era sa ma inec de vreo 2 ori, si nu pt.ca nu stiam sa inot (pt.ca stiu sa inot), ci pt.ca am obosit si m-am panicat

alta poveste....veneam de la un botez, dimineata pe la 4 si intr=o intersectie, sotul a ramas pe banda 1 dupa o masina, nu a vut chef sa se duca langa acea masina pe banda 2, ca sa fie primul la stop
si vine din spate un bmw si cand pleaca de la semafor, vine o masina din dreapta (pe rosu) si intra in el si-l face praf...de fapt ambele masini s-au avariat serios, plus 2 masini parcate aproape de intersectia respectiva, dar cei din masina nu au patit nimic, insa puteam fi noi in locul bmw-ului (primii la semafor) si nu pot sa-mi inchipui daca finalul era acelasi :(


Lilina si Vlad - Alexandru (23 septembrie 2006)
cum s-a nascut bebe site-ul lui bebe varsta lui bebe

Claudi@ spune:

quote:

---

Si a treia oara au fost niste momente de cosmar pe drum in Turcia. Ora 3 noaptea, drum cu o singura banda pe fiecare sens de mers, drumul plin de tiruri si autocare. Si stiti cum merg soferii turci. Sotul meu se apuca sa depaseasca un camion, si pana sa se dezmeticeasca isi da seama ca vine un tir din fata si ca nu mai are timp sa se bage la loc. Noi eram pe contrasens, in dreapta noastra 2 camioane si nu reuseam sa ne bagam la loc intre ele, tin minte doar farurile imense ale tirului din fata noastra cum se apropiau, parca vedeam totul cu incetinitorul. Cred ca am intrat la loc pe banda noastra intre cele 2 camioane in ultimul moment. N-am vorbit nimic in primele minute, eram inlemniti. Mai aveam 2 prieteni in masina, in spate, ei dormeu si n-au vazut nimic. Insa mi-au ramas in cap farurile imense cum se apropiau si cum ma uitam disperata in dreapta cautand loc sa intram inapoi pe sens...

---

Aceiasi chestie ni s-a intamplat si noua, numai ca pe drumul din Romania. Tu ai reactionat bine, eu am inceput sa urlu si sa-l fac nebun pe sot, doar il rugasem cateva minute mai inainte sa nu intre in depasire. El a incercat sa depaseasca o coloana de tiruri, vreo 5, 6.
Eram insarcinata in 12 sapt.

dewww.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=42340066e8c55f0c49ed82&source=category&category_id=12" target="_blank">Tony,

www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=429b4df014c3faeb7eb9ff&source=category&category_id=23" target="_blank">Nunta

avmaria spune:

Eu am trecut pe langa moarte in prima sarcina, daca nu m-as fi dus la controlul periodic la ginecolog - care m-a trimis cu salvarea cu sirenele suierand la spital, probabil n-as mai fi, cel putin asa mi-au explicat doctorii dupa nastere. Pe mine m-au salvat dar Sacha a murit. In perioada care a urmat mi-am dorit foarte mult sa fi murit si eu. Asa ca pe mine aceasta apropiere de moarte nu m-a marcat prin apropierea insasi, ci prin pierderea suferita. Niciodata nu am putut sa gandesc "am avut noroc". Dar este un caz aparte.

Insa senzatia fizica ca voi muri, o angoasa teribila pe care nici n-o pot descrie, am trait-o in Brazilia, cand am fost atacata de 7 tipi inarmati. Acum cand scriu, cu experienta pe care am dobandit-o ulterior in America de Sud, imi dau seama ca nu am fost atat de aproape de moarte, desi eu asa simtisem pana in ultima mea fibra. Si nu crezusem ca o sa scap de viol cand incepusera sa ma pipaie in chiloti si sutien. Ei de fapt cautau bani.

adra_bell spune:

Am vazut mortea cu ochii cand aveam 14 ani, la mare, eu nu stiu sa inot asa ca ma balaceam cu o minge in brate, iar sor-mea care atunci invata sa inoate, s-a dus mai in fata, a vazut ca nu mai atinge fundul, si s-a speriat. Eu, fiind mai inalta i-am aruncat mingea mea, pe care nu a prins-o, a venit un val, ne-a acoperit pe amandoua. Am incercat sa scot capul din apa, sa strig dupa ajutor - ciudat, dar e adevarat ca inecatul iese la suprafata de trei ori - m-am zbatut o vesnicie, a trecut un picior pe langa mine, am incercat sa ma agat, s-a eliberat, apoi am renuntat. Ultimul gand a fost o imensa parere de rau pentru parintii mei. Apoi m-am trezit la mal, pe mine ma ducea in brate un nene slab, pe sor-mea un nene mustacios. Cat a-si vrea sa-i multumesc pentru viata mea de pana acum pentru fetita minunata pe care o am!
In fine, se pare ca "piciorul" anuntase ca se ineaca niste copii. Am scos apa pe nas timp de cateva ore, am pus-o pe sor-mea sa jure ca nu va spune niciodata parintilor, si n-am putut mult timp sa vorbesc despre cum am vazut marele final.
De atunci nu mai imi este asa de frica de moarte, asa cum am vazut-o eu nu era deloc dureroasa, doar o mare tristete si apoi negru. Dar, asa cum spunea cineva aici, mi-e frica pentru alte existente, mult mai valoroase decat a mea.

Inimioara mea
adra_bell si Eva-Elena (14 nov 2007)

Tala spune:

da, dar nu am fost constienta de asta. Acum 3 ani am facut un accident vascular cerebral, si desi eram semiparalizata si nu mai vedeam cu un ochi (adica vedeam dublu la propriu) eram convinsa ca am doar o cadere de calciu. Am ajuns la spital la insistentele sefului meu si m-au internat la neurologie (acolo cica intri dar nu prea mai sunt sanse sa si iesi). In cele 3 saptamani de cortizon la greu, toate testele medicale posibile, dureri infernale de cap, eu ma certam cu doctorii pt ca nu intelegeam de ce ma tin acolo pt ca 'eu nu sunt bolnava'. Doar sotului meu ii spusesera ca nu mai am mult de trait si au vehiculat cam 4 diagnostice de boli fatale. Cand am putut sa merg din nou si sa vad normal, mi-au dat drumul spunand ca inca nu stiu ce am. Mi-am revenit complet, iar dupa sarcina analizele arata ca nu am absolut nimic. In cazul meu este vorba de o hiba medicala sau mai degraba (varianta in care cred mai mult) de puterea subconstientului: ma simteam bolnava si am cedat, dar am refuzat sa cred ca pot fi bolnava grav si m-am facut bine pt ca asta am vrut. Am convingerea ca te poti vindeca si de cele mai 'incurabile' boli daca iti gasesti puterea sa vrei si sa crezi ca te faci bine. si mai trebuie si sa te iubesca cineva acolo sus. Pe mine ma salvat in primul rand dragostea sotului meu.
Oricum, la o asemenea cumpana realizezi ce este cu adevarat important in viata si ca nu e cazul sa pierzi timp, sentimente cu maruntisuri...

gazea spune:

Da,din pacate am trecut daca imi aduc bine aminte de 3 ori,
1. Am luat niste medicamente prescrise de medic,la care am faut o reactie,era albasta toata si deja ma simteam f. bine,aveam o stare asa de confort total parca zburam si vroiam teribil sa dorm,si medicii stateau si citeau desurpa mea oare de la ce mi se intamplase,dupa ce am stat sub perfuzii mi-am revenit,nu am simtit nici o durere.Numai sarmana maicamea plingea....

2. Eram studenta la Iasi si cu o prietena am hotarat sa mergem la ea in vizita. Ea venea din Tiraspol,acolo se incepuse razboiul,noi nu stiam. Am ajuns cu bine si am mers la ziua de nastere a prietenei dinsei,la un moment dat atmosfera de sarbatoare a fost intrerupta de zgomotul gloantelor ce au trecut prin geamul sfragerii,nimeni nu a patit nimic. Am intrerupt petrecerea si am mers la o alta fata care locuia in scara vecina pentru a dormi la ea. Era liniste,ne-am culcat toate 3 intr-o camera,la un moment dat din somn am auzit zgomotul unui glont pe parchet era la 30cm de pat am crezut ca mor atunci...am iesit din camera si am stat pina dimineata toate 3 in baie in cada,unde mama fetei la care eram in vizita ne puse-se o plapuma. A fost groaznic,nici nu vreau sa imi mai aduc aminte. Dimineata a venit tata prietenei mele si ne-a luat acasa la ea,pe strada am vazut un soldat mort, era mult sange,tata prietenei mele ne-a zis sa nu ne uitam,dar eu deja vazusem...ufff,si acum mi se face rau cand imi aduc aminte. Apartamentul lor nu mai avea geamuri,toata mobila era pusa pe la geamuri...am stat 2 zile la subsolul blocului nu aveam voie sa vb.romaneste,dupa 2 zile mama prietenei mele ne-a zis acum trebue sa plecati repede la pod acolo veneau masini si duceau oamenii la Chisinau,ne-a pupat pe amindoua si a zis ca daca pina la pod nu ne se intampla nimic va fi totul bine,atunci nu realizam de ce era asa de alba la fata...acum stiu eram tinere,frumoase oricand puteam fi victemele unor "soldati ai armatei 14" Am ajuns cu bine era inca intuneric pe la 6 dimineata a venit si masinile in care am urcat si am ajuns cu bine la Chisinau,unde era atat de liniste incat nu putei visa ca undeva atat de aproape e r a z b o i.

3. A fost un accident,era iarna si masina a derapat si am alunecat,rostogolindu-ne de vre-o 2 ori totul s-a petrecut atat de repede ca nici nu am constientizat,nu am patit nimic,numai masina s-a sifonat un pic.
Eii uite ca pe scurt cam astea au fost cu toate ca mici accidente ce ne pun viata in pericol sant multe,dar nu le dam importanta.

csampetru spune:

Tin minte ca era Ajunul Craciunului si eram cu parintii mei acasa, impodobeam bradul. Si eu bosumflata ca nu mergea nicio instalatie electrica si nu aveam beculete in geam. Ii zic mamei ca ma duc pana jos sa cumpar o instalatie de brad de la buticarii de pe strada (stiti cum era inainte, se vindea in statia de metrou sau pe trotoare), iar mama isi pune si ea repede haina pe ea si zice ca nu ma lasa singura si vine cu mine. Cumparam instalatia electrica si ne indreptam spre casa. Chiar in fata blocului, este o straduta, o alee relativ circulata. Ne uitam in dreapta si-n stanga sa ne asiguram, vedem o masina la o distanta relativ mare si eu dau sa traversez. La care mama pune mana pe mine si ma opreste si spune "ia lasa-l pe asta sa treaca sa e zapada, alunecus, nu stii niciodata" si de o data masina incepe sa alunece pe drum si pac fix in alta masina parcata care era chiar in dreptul nostru. Mare noroc am avut ca nu am traversat pentru ca sunt sigura ca am fi fost prinse intre cele doua masini. Mama are gura aurita. Culmea e ca atunci cand soferul a iesit din masina, putin afumat de la vin, spune "sa nu spuneti la nimeni, am baut si eu putin si m-am ametit, nu spuneti nimanui", dar a gandit prost pentru ca masina parcata era a noastra.

carla2005 spune:

Am trecut si eu de cateva pe langa...poate de mai multe ori, dar de vreo 3-4 ori am fost constienta de asta!
1. Eram studenta locuiam in D-na Ghica, si cand treceam printr-un pasaj dintre doua blocuri s-a dezlipit o bucata de ciment de pe fatada blocului si mi-a cazut la picioare... in ziua aia nu am mai fost om , nici eu nici tipa colega mea cu care eram, imi tot zicea ca a crezut ca acolo am ramas!
2. Stundenta in camin, omul bun la toate, improvizasem un reseu caruia i se ardea rezistenta din cand in cand! Vin in camera intr-o zi si ma anunta fetele ca iara s-a ars rezistenta, eu nervoasa ca nu au fost in stare ca lege si ele rezistenta, ma duc direct la reseu iau rezistenta si...ma trezesc aruncata cat colo...nu scosesera reseul din priza, m-am curentat atat de rau ca am avut arsuri pe maini ci basici de dabea mi-au trecut, am vazut negru in fata okilor, ele erau la masa nu au vazut ce s-a intamplat, norocul meu a fost ca nustiu cum naiba din socul ala electric m-a aruncat mult in spate de se intinsese rezistenta si mi-a scapat din maini, ca ramasesem cu mainile asa inclestate!Fetele au mancat linistite, i apoi m-au vazut stand pe pat dusa cu pluta, le-am zis ca muream acolo langa ele!
Tot in studentie, aveam obiceiul prost sa jucam fotbal pe Dambovita, iarna cand era inghetata...multa minte ne mai trebuia! Si am sarit odata din lift, ca ramasese blocat intre etaje, mi-a deschis cineva usa si am iesitpe un spatiu ingust, cum am iesit a chemat cineva de sus liftul si imediat a pornit! Apoi am realizat ca puteam sa fiu prinsa intre lift si scara!

3. Accident de masina, eu cu sotul dabea ne cunoscusem, veneam de langa oras de la un gratar, cand ne-am trezit cu inca un cal putere la masina (asa glumim noi acum)! Am avut noroc ca tocmai intrasem pe drumul national si nu aveam viteza prea mare, eu eram ocyupata cu niste CD-uri sa schimb muzica, nu stiu ce s-a intamplat, ca l-am auzit pe sotu urland "Ce faci nene ne omori" si am auzit o bufnitura puternica! Sotul era aplecat spre mine cu mana plina de sange si partea lui de masina facuta zob! La-m intrebat daca e bine, mi-a zis ca da sa ies repede din masina...atunci m-am panicat, ma gandeam ca poate ne loveste cineva din spate , stiu ca nu reuseam sa scot centura si urlam ca e blocata ca suntem blocati (de fapt centura la masina lui avea butonul pe lateral si eu apasam aiurea)! Am iesit, si nu stiu de unde aparuse atata lume acolo, una cu o patura si cu un bidon de apa ne intreba daca suntem bine! Ce se intampase? O caruta trasa de o iapa cu manzul dupa ea si un catel care zburda printre picioarele ei, intrase pe contrasens, masina era zob, nici nu a mai pornit, calul a murit, nu o sa il uit cum in zmucitura lui se urcase direct pe masina si ulubele de la caruta trecusera prin geamul din stanga! Sotul daca nu se lasa instinctiv spre mine cred ca nu mai era! El s-a ales cu o zgarietura la mana cu care isi acoperise fata, atat! Am fost destul de calma la inceput dupa ce am iesit, am sunat la politie, ne-au zis ca daca nu sunt victime sa ne deplasam la post...cu ce...nustiu! Cetateanul cu calul, cand a vazut ca i-a murit calul a inceput sa faca scandal, stiu ca asa m-a enervat cand l-am auzit ca la usa cortului, ca m-am ridicat si am inceput sa urlu la el, dar cu o vocea pe care nu mi-o recunosteam, mi-a zis sotul ca atunci a realizat ca am fost la un pas de moarte, cand am inceput sa-l fac pe ala in toate felurile ca putea sa ne omoare drept urmare i s-a facut rau, iar pe mine m-a calmat un prieten care venise sa ne ia de acolo, ca cred ca il si bateam pe ala!

mama de 1 an si 6 luni

Tethys spune:

Hmhhh... eu, chestiile astea le numesc cumpene... asa ca...

- I cumpana - nu mi-o aduc aminte ... dar, mi-a povestit-o mama: eu, m-am nascut in ziua cutremurului din 1977... Presimtindu-l intr-un fel, n-am avut rabdare si am venit mai devreme, dimineata... fiind mosita, la capatul satului... Salvarea, fiind pe drum, ne-a dus la spital... iar, seara a fost cutremurul, cum bine stiti ... Ei... atunci am avut noroc de mama, care in momentul ala... m-a luat din patut! Eu si inca alti opt bebelusi parca (eram noua in total sau zece , dupa spusele mamei...), am fost luati la timp pentru ca, in secunda urmatoare, s-a prabusit tavanul spitalului peste patuturi!

- a II- a cumpana - pe care mi-o aduc aminte... sa fi avut intre 8-12 ani... nu stiu sigur, doar mi-o amintesc... Eram in vacanta la unchiul meu... si ma scaldam intr-un rau cu sora mea... Era o apa destul de repede si cu albia destul de nesigura... Stiu ca, am incercat sa ma indepartez de sora mea... si am disparut sub valuri ... Noroc ca sora mea nu era departe si m-a tras inapoi... Vreo zece minute (daca nu mai mult ...) am tremurat ca o frunza pe cearsaf... incercand sa respir... Ce m-am speriat eu... dar, ce s-o fi speriat soru-mea!

-a III- a cumpana (si ultima ...) - care inca mai are efecte asupra mea ... este una sentimentala! Mda, veti zice voi... ce legatura are una cu alta? Ei bine, pentru mine are! Fiind o fire destul de sensibila, poate prea sensibila... tot ce are caracteristici sentimentale, are mare influenta asupra mea... Adica, mi-am inceput viata "amoroasa" printr-o astfel de cumpana , care, in cele din urma (avand in vedere ce-a urmat...), m-a adus in starea unui zombie. Si inca mai lupt sa-mi revin ... dar, incet-incet reusesc sa-mi revin... si voi reusi! Trebuie!




"Singura lectie de morala care este potrivita pentru un copil, cea mai importanta lectie pentru fiecare moment al vietii lui, este aceasta: ''Nu rani niciodata pe nimeni.'' " - autor: Denis Breeze . - eu completez: ... pentru ca, nu vei putea sti niciodata cat de mult rau si cat de multa suferinta poti cauza!!!

flower-power spune:

Da ,am trecut pe langa moarte ,mai greu insa decat daca ar fi fost propria mea moarte .Mi s-a intamplat si mie in copilarie cand la mare fiind ,in apa cu mingea ,nu am mai atins cu picioarele fundul si imi amintasc cc c-am intrat in panica dar m-a prins un nene de par si n-am avut timp sa vad negrul ,imi amintesc doar spaima ...

Desi au trecut ani inca imi e rau fizic cc cand ma gandesc la asta .Fiul meu s-a nascut cu o malformatie cardiaca ,a fost operat la varsta de 3ani si cateva luni .Pe atunci nu exista chirurgie cardiovasculara specializata pt copii ,intre timp profesorul care l-a operat pe el a facut ca acest lucru sa existe ,motiv pt care ii multumesc si pe aceasta cale ,chiar daca al meu copil n-a putut beneficia ...sunt atat de multi copii care sufera ,nici nu mi-as fi imaginat pana nu am vazut-o cu ochii mei ...Stiam ca operatia e grea ,a intrat in sala ,9 ore am asteptat rugandu-ne sa fie bine ,nu au putut sa ma dezlipeasca din holul blocului operator care dadea in ATI,cand a iesit profesorul mi-a spus ca a fost greu dar e bine ...urmau sa inchida ceilalti care l-au asistat ,si apoi deodata am simtit dupa agitatia din jurul meu ca ...ceva nu mai e bine .Asteptam sa-l aduca cu patul in terapie ...Aparuse o complicatie si cordul se edematiase ...S-a intors profesorul ...l-au adus in terapie ...oamenii aia care statusera atatea ore in sala au stat langa copilul meu in special anestezistul si au facut totul .iar eu eram acolo cu un sentiment teribil de frustrant ca nu pot face nimic sa-mi ajut copilul.Tarziu in noapte ,l-au chemat pe profesor de acasa ,i-au montat un cateter ,luptau pt viata,pe mine au reusit sa ma indeparteze nu aveam voie sa asist la asemenea manevre ,desi ...A doua zi au discutat cazul chiar in terapie in prezenta mea (asta mi-a dat si multa incredere )si au decis sa reintre cu el in sala ,chiar si pt un neavenit ca mine urmarind fisa lui se vedea clar curba descendenta .Au reintrat cu el in sala cu o alta echipa ,odihnita ,doar profesorul a reintrat ,si cand au iesit dupa alte 7 ore sternul lui era lasat deschis pt ca nu putea fi inchis ...Cordul se marise atat de mult incat nu-si msai putea face cursa cu sternul inchis ...A stat asa 7 zile suspendat intre viata si moarte(acum realizez asdta ,atunci nici nu voiam sa concep ), iar mie mi-a fost frica sa intreb asistentele din terapie ce s-a intamplat cu celelalte doua cazuri care au ramas cu sternul deschis ...Momentul cand am simtit cu adevarat mirosul mortii a fost atunci cand incercand sa-l detubeze nu putea sa respire singur .A fost cumplit ...Asta chiar nu sunt in stare sa descriu in cuvinte. Nu exista cuvinte sa poata descrie asta ...L-au reintubat si apoi au reintrat cu el in sala sa-i practice traheostomie pt a putea totusi sa se alimenteze ...Deci ,de patru ori in sala ,luand in calcul si inchiderea sternului ,plus nici eu nu-mi mai amintesc cate linii venoase ...intr-o luna de ATI,si ...restul .Atunci am trecut cu adevarat pe langa moarte nu numai copilul meu dar si eu ...Am vazut intr-o luna de terapie cum sa vrei sa mori si nu te lasa(niste oameni de exceptie aici ),am vazut monitorul cu linia dreapta si piuind la o batranica ,pe care s-au suit la propriu si au readus-o la viata ,cand si-a revenit nici macar nu am gasit cu cale sa-i spun .I-au rupt o coasta parca ,dar i-au salvat viata ...Acum suntem bine ,alearga ,joaca fotbal ,merge cu bicicleta ,role ,skate...si este copilul pe care si l-ar dori cred,orice parinte .Si cred ca am invatat care sunt lucrurile cu adevarat importante in viata ,ne-am regandit prioritatile .Mergem din cand in cand la control si mergem sa-l vada toti cei care s-au luptat pt el ,asta in mod sigur le da motivatia sa mearga mai departe si stiu sigur ca le da un sentiment de implinire .

---

The most beautiful thing in life is LIFE itself

Mara mami de Tibi-Mares