"Daca te bate da-i si tu una"
Raspunsuri - Pagina 24
speed spune:
quote:
Originally posted by denizel
Ma intreb si eu: cum am putea sa punem echivalenta intre un mucos mic de 3 ani care ii da un sut in fund unui alt mucos mic de trei ani si un parinte, adult, care isi abuzeaza sistematic si metodic propriul copil? Oare chiar sunt comparabile cele doua situatii?
denizel,nu te supara dar nu ai pus bine problema.fiindca exista echivalenta intre cele 2 situatii,iar una decurge din cealalta,doar ordinea e inversa.adica un adult ce-si abuzeaza copilul (sau ma rog,ii da asa o palma de control din cind in cind ca sa nu uite cine e shefu') va avea un copil ce va da un sut in fund altui copil la groapa cu nisip.asta simplicizind situatia,dar miezul tot ala e.
in schimb eu accept ca pina si copiii,nu numai adultii,pot nutri sentimente de antipatie ,sau chiar ura,dar violenta fizica nu e o forma acceptabila de manifestare a acestor sentimente.
MissParker spune:
quote:
Originally posted by flaviutza
Miss Parker...te intreb si eu ceva.si crede-ma e fara urma de rautate.
Sustii ca un copil (de 3-4 ani ,ca aia mai mari inteleg altfel problema)care,pentru cateva secunde simte ura si ranchiuna impotriva agresorului si in consecinta aplica si ei palma/sutul primit trebuie educat sa-si infraneze pornirile...ok pana aici?
Si atunci cum Dumnezeu adultii abuzati fizic in copilarie(cazul tau) au voie sa simta ura si ranchiuna toata viata impotriva propriilor parinti?ca si ei sunt doar oameni la urma urmei? mai pe scurt,NORMALITATEA REFUZULUI IERTARII PARINTELUI ABUZATOR.ca asta predica Alice Miller.
fa-ma si pe mine sa pricep cum pot sa coexiste aceste doua teorii in mintea ta.
Alexia 02.05.2004(filmulete)
mami si Ale
flaviutza draga, m-ai inteles gresit si cred ca si pe Alice Miller ai inteles-o gresit.
Vorbesti de simtit "ura si ranchiuna toata viata impotriva parintilor"?? Insasi formularea dovedeste ca tu vezi ura ca pe un act de violenta in sine IMPOTRIVA cuiva. De fapt se spune a simti ura FATA DE cineva, nu impotriva, nu?
Dar oricum te inseli amarnic. In asta consta de fapt tragedia: ca eu (ca majoritatea copiilor abuzati) tocmai ca nu am putut simti furie si ura fata de parinti atunci cand ei m-au abuzat, a trebuit sa reprim toate aceste sentimente atunci, aceste sentimente justificate au ramas refulate pana la 36 de ani, iar cu ajutorul terapiei le scot abia acum la iveala si le simt, pt. ca ele sa nu-mi mai influenteze viata inconstient. Retine, simt si constientizez acele sentimente, dar nu actionez ca sa fac rau cuiva din cauza sentimentelor, eu nu am facut altceva decat sa intrerup contactul cu parintii ca sa ma apar pe mine.
Intelegi diferenta? E un lucru sa simti furie si ura fata de cineva care-ti face rau (sentimente indreptatite) si altceva este sa treci la actiune si sa pui in act acea furie sau ura, facand rau in jurul tau. Eu sustin ideea ca este bine sa ne permitem sa simtim ceea ce simtim, fara a reprima nimic, deoarece sentimentele au intotdeauna motive intemeiate sa apara, DAR intotdeauna trebuie sa ne abtinem de la a actiona distructiv. Sper ca acum m-am exprimat mai clar.
Zau, chiar mi-ar parea rau ca tu doar asta sa fi retinut din Alice Miller. Ea spune clar in articolul ei "Despre ura" urmatoarea chestie:
Si eu sunt de parere ca ura ne poate otravi, dar numai atata vreme cat aceasta ura ramane inconstienta si este indreptata in mod delegativ spre personaje-substitut sau tapi ispasitori. In acest caz ura nu poate fi rezolvata.
Sa presupunem de exemplu ca eu urasc negrii sau tiganii dar nu mi-am permis niciodata sa constientizez cum m-au tratat parintii mei cand eram copil, cum m-au lasat ore intregi sa plang in propria mea urina sau in propriile fecale, cum nu am primit de la ei nici macar o privire plina de iubire. Intr-un asemenea caz voi suferi din cauza unei forme latente de ura care ma poate urmari toata viata si imi va cauza tot felul de simptome fizice. In schimb, daca stiu ce mi-au facut parintii in ignoranta lor si imi constientizez indignarea perfect justificata fata de comportamentul lor, atunci nu mai am nici un motiv sa-mi redirectionez ura asupra altor persoane. In timp, ura fata de parintii mei se va atenua sau va disparea temporar, pentru a renaste ca rezultat al unor evenimente prezente sau al unor noi amintiri. Dar acum stiu ce este cu aceasta ura. Datorita sentimentelor pe care le-am simtit in mod activ, ma pot cunoaste bine pe mine insami si NU MAI SIMT NICI O CONSTRANGERE DE A FACE RAU CUIVA DIN CAUZA SENTIMENTELOR MELE NECONSTIENTIZATE DE URA.
Adesea intalnim oameni care sunt recunoscatori parintilor pentru bataile incasate cand erau mici sau care afirma ca au uitat demult abuzurile (sexuale si nu numai) ale caror victime au fost. Ei afirma ca prin rugaciuni i-au iertat pe parinti pentru „pacatele” acestora. Concomitent insa aceiasi oameni simt constrangerea de a recurge la violenta fizica in cresterea propriilor lor copii si de a abuza de acesti copii intr-un fel sau altul. Orice pedofil isi expune deschis „iubirea” fata de copii si nu realizeaza ca in adancul sufletului lui el se razbuna pentru ceea ce i s-a facut lui cand era copil. Desi nu e constient de ura pe care o are in el, el ramane sclavul si marioneta acestei uri. O asemenea ura latenta este intr-adevar periculoasa si greu de rezolvat deoarece nu este indreptata asupra persoanei care a cauzat-o, ci asupra unor persoane-substitut. Cimentata in diverse forme de perversiune, aceasta ura se poate intretine singura o viata intreaga si reprezinta o amenintare serioasa, nu numai pentru anturajul persoanei care o nutreste, dar si pentru persoana insasi. Ura constienta, reactiva este cu totul altceva. Ca orice alt sentiment, aceasta se poate retrage si poate slabi in intensitate odata ce am trait-o activ si constient. Daca parintii nostri ne-au maltratat, poate chiar cu sadism, si daca suntem capabili sa acceptam acest adevar, evident ca vom trai sentimente de ura. Dupa cum spuneam, asemenea sentimente se pot atenua sau pot disparea in timp, desi acest lucru nu se intampla niciodata de pe o zi pe alta. Intreaga dimensiune a maltratarii si abuzului comis asupra unui copil nu poate fi rezolvata dintr-o data.
Cand simti ura fata de cineva care te-a chinuit, poti vedea clar responsabilitatea acelui om, poti vedea adevarul si in timp te vei elibera de ura, in timp ce daca negi ca simti ura fata de acel om, acea ura refulata se va cere descarcata subconstient pe tapi ispasitori (care sunt de cele mai multe ori propriii copii).
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
denizel spune:
quote:
Originally posted by speedquote:
Originally posted by denizel
Ma intreb si eu: cum am putea sa punem echivalenta intre un mucos mic de 3 ani care ii da un sut in fund unui alt mucos mic de trei ani si un parinte, adult, care isi abuzeaza sistematic si metodic propriul copil? Oare chiar sunt comparabile cele doua situatii?
denizel,nu te supara dar nu ai pus bine problema.fiindca exista echivalenta intre cele 2 situatii,iar una decurge din cealalta,doar ordinea e inversa.adica un adult ce-si abuzeaza copilul (sau ma rog,ii da asa o palma de control din cind in cind ca sa nu uite cine e shefu') va avea un copil ce va da un sut in fund altui copil la groapa cu nisip.asta simplicizind situatia,dar miezul tot ala e.
in schimb eu accept ca pina si copiii,nu numai adultii,pot nutri sentimente de antipatie ,sau chiar ura,dar violenta fizica nu e o forma acceptabila de manifestare a acestor sentimente.
Pai da, Speed, sunt de acord cu ce zici tu: un adult violent va avea un copil violent.
Dar nu despre asta era vorba. Era vorba despre faptul ca MissParker nu are voie sa simta ura pentru parintii care au abuzat-o (fiindca e adulta), in timp ce unui copil ii este ingaduit sa simta ura fata de un alt copil care il pocneste.
iar eu ziceam ca nu este echivalentza intre cele doua situatii, pentru ca una este o rafuiala intre doi pici de 3 ani (si modul cum acestia o percep) si alta este cum percepe adultul abuzul la care a fost supus o copilarie intreaga.
-------------------------
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil ! ! !
-------------------------
Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :-)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.
MissParker spune:
Hai sa vedeti ca nu numai Alice Miller "predica" ura 
(gluma!!!).
Susan Forward – Parinti toxici
"Nu e necesar sa va iertati parintii pentru a va simti mai bine si pentru a va schimba viata! Principiile religioase, filozofice si psihologice va spun de cele mai multe ori ca iertarea este primul pas spre linistea sufleteasca (uneori chiar unicul), dar eu nu cred asta. La inceputul carierei mele am facut aceasta greseala si le-am cerut clientilor mei sa-i ierte pe cei care le facusera rau, mai ales parintilor. Alti clienti sustineau inca de la inceputul terapiei ca si-au iertat deja parintii pentru raul facut, dar ulterior constatam ca asta nu-i ajuta deloc sa se simta mai bine! Unii se simteau chiar si mai complexati, si mai vinovati, gandeau "poate nu i-am iertat suficient" etc. Am inceput sa examinez cu atentie conceptul de iertare si sa ma intreb daca nu cumva iertarea incetineste procesul vindecarii.
Am concluzionat ca iertarea cuprinde doua aspecte: renuntarea la dorinta de razbunare si absolvirea vinovatului de raspundere.
Am acceptat ca trebuie sa renuntam la gandul de razbunare. Razbunarea este un sentiment normal, dar negativ, creeaza nefericire si frustrare si lucreaza impotriva starii emotionale de bine. O razbunare ofera o satisfactie efemera si produce in schimb haos emotional. Este o pierdere de energie si de timp. Renuntarea la dorinta de razbunare este un pas dificil dar sanatos.
Celalalt aspect nu este insa atat de clar definit. Totusi aveam senzatia ca ceva nu este in regula, din moment ce ni se sugereaza sa ignoram responsabilitatea unui om care a maltratat alt om, mai ales un copil. De ce, pentru numele lui Dumnezeu, am ierta a priori un parinte care a batut si a terorizat? Un parinte care a chinuit si a facut viata altora un iad? Acest gen de iertare nu este decat o alta forma de negare: "Daca te iert, ne putem preface in continuare ca ceea ce s-a intamplat n-a fost asa grav." Aceasta componenta a iertarii ii impiedica pe multi oameni sa-si recastige controlul asupra propriei vieti.
Unul din cele mai periculoase aspecte ale "iertarii" este ca influenteaza capacitatea de a elimina emotiile/sentimentele acumulate si tinute la adapost atata timp. Cum poti sa mai fii furios pe un parinte pe care l-ai iertat? Responsabilitatea nu poate merge decat in doua directii: in exterior, catre oamenii care ne-au facut rau, sau in interior, catre propria persoana. Cineva trebuie sa poarte raspunderea. Deci puteti sa-i iertati pe parinti, dar va veti ura pe Dvs. insiva si mai mult. Iertarea nu e o scurtatura ca sa suferiti mai putin in timpul terapiei. O perioada trebuie sa va pastrati furia vie daca doriti rezultate. Ii putem ierta pe parintii "toxici", dar mai bine s-o facem la sfarsitul decat la inceputul perioadei de curatenie emotionala.
Este normal sa fim furiosi pentru ce s-a intamplat. Este normal sa fim tristi pentru ca nu am primit dragostea pe care ne-am fi dorit-o. Trebuie sa incetam a minimaliza sau a ignora suferinta care ne-a fost provocata. "A ierta si a uita" se traduce mult prea des prin "a ne preface ca nu s-a intamplat nimic".
Iertarea este acceptabila numai atunci cand parintele care v-a facut un rau face ceva ca sa merite iertarea; el trebuie sa recunoasca ce a facut, sa-si asume intreaga responsabilitate si sa demonstreze prin fapte ca vrea sa-si repare greseala. [...] Linistea sufleteasca v-o veti recapata cand va veti desprinde de controlul parintilor toxici, chiar si fara a-i ierta."
Eu asta am facut. M-am desprins de controlul toxic al parintilor mei si acum imi merge mult mai bine (mi-au trecut toate durerile de stomac si gastrita, nu mai am dureri permanente de coloana etc.).
Ura fata de tata mi-a trecut deja; chiar i-am scris o scrisoare si l-am rugat sa-mi completeze niste lacune de memorie referitoare la copilaria mea si sunt in stare sa-l vad in propria lui situatie tragica si sa simt compasiune pentru el, desi el neaga in continuare totul si incearca sa ma manipuleze sa ma simt tot eu vinovata: chestii de genul "mama Feliciei nu a batut-o niciodata pe Felicia" amestecate cu "Felicia ar trebui sa renunte la a-si face arborele genealogic, mai bine ar vedea in ce saracie se zbate mama ei" (de unde se vede clar ca pe ei doar banii i-au interesat de la mine, nici unul nu se gandeste cum sa repare relatia distrusa 
). Si tot asa. Macar el face un efort de a-mi scrie si de a-mi raspunde la intrebari (asa cu negare si cu fuga de adevar, dar apreciez gestul), pe cand ea ... fumeaza, bea vodca si se vaicareste pe messenger la tata (ca deh, "copilul cuminte" le cumparase la amandoi si computere).
Dar nu vreau sa monopolizez topicul asta. Deci, repet: eu sunt pentru constientizatul sentimentelor si total impotriva violentei si agresivitatii, de orice fel.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
doramunte spune:
am si eu o astfel de problema.
fiica-mea are la gradi o fetita ffff violenta. educatoarele sunt cate 1 pe tura, la 26 de copii. sunt foarte binovoitoare. incearca sa o stapaneasca, dar nu reusesc nici ele.
s-a incercat sa se vorbeasca cu mama, carfe o tine una si buna, ca fiica ei e ok, doar ca e mai vioaie si cu asta basta.
toti copiii ies batuti de fetita asta.
fetei mele i-am zis se plece de langa ea. problema este ca fetita bine dupa ea. daca o vede educatarea, inceteaza doar pt. un timp, dupa care o ia de la capat, cu urmatoarea ocazie. ma-sa a zis xa nu o mai intereseaza nimic, ca nu mai vrea sa auda nimic nici de la educatoare, nici de la parinti.
ce ziceti de asa o atitudine??? i-am zis fetei mele ca, daca fetita asta o mai bate, sa dea si ea. doar in cazul sata. alta solutie eu nu am gasit.
doramunte spune:
draga puppe
ai grija cu cartoon network!!!!!
este un canal tv FFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFF VILENT.
unita-te si tu odata, de curiozitate, ca te ia cu fiori. este groaznic. doamne, si ce limbaj folosesc la tradus ....
simali spune:
quote:
ma-sa a zis xa nu o mai intereseaza nimic, ca nu mai vrea sa auda nimic nici de la educatoare, nici de la parinti.
quote:
Ma-sa a zis. Dar tu ce faci, ii indeplinesti dorintele ? Continua sa i teplangi de cate ori o vezi, hartuieste-o pe unde-o prinzi cu intrebari serafice de genul "si cu dumneavoastra e la fel de violenta?", "ma intreb daca nu cunva micuta are alte probleme si ar trebui s-o duceti la un psiholog", "astazi iar a lovit-o pe fetita mea. Ea e un copil iubit si de aceea nu raspunde la violenta cu violenta. Poate ar trebui sa petreceti mai mult timp cu fiica dumneavoastra".
alice
puppe spune:
Doramunte, ai perfecta dreptate cu Cartoon Network. Pana acu' vreo luna, ma omora Andrada si cu Jetix, alte cretinitati de "desene animate". Intr-adevar, limbajul pe care-l aude acolo (si, bineinteles, il reproduce, ca doar e la varsta optima!!)ma lasa cu gura cascata. Daca am reusit pana la urma sa o dezvat de Jetix (i l-am scos din programe, si nu-l mai gaseste cu telecomanda), cu Cartoon Network nu mi-a mers, a urlat si s-a dat cu fundu' de pamant, nu a mai vrut sa manance, s-a crizat si eu am cedat... Si i-am luat gramezi de DVD-uri cu Tom & Jerry, Barbie, Alba ca Zapada si tot ce inseamna Disney. Singurul DVD pe care-l revede deja obsesiv este unul cu Scooby Doo, ca m-a innebunit. Am incercat sa o iau in camera mea, sa coloram, sa-i citesc povesti...rezista maxim 10 minute, dupa care se duce tot la Cartoonul ei. Trist e ca in mare parte e vina mea, pana sa mearga la gradi eu lucram pana la 7 seara si cu ea statea o femeie care se bucura ca fata se uita la TV si nu face prostii.Acum, fiindca e la tara, la bunici, se uita mai putin, acolo are loc de joaca si prefera sa alerge prin curte, cu alti copii. Dar cand vine inapoi, iar o iau de la capat. Pacat ca in zona noastra nu e un parc mai ca lumea, doar un simulacru plin de caini vagabonzi si de betivani. O sa incerc sa o dau la inot din septembrie, poate isi mai ocupa timpul cu ceva, si ii scot si Cartoon Network din grila de pe Tv ei. Poate, poate, imi mai repar greselile.
Scuze, fetelor, pentru un off-topic atat de lung.
simali spune:
quote:
Singurul DVD pe care-l revede deja obsesiv este unul cu Scooby Doo, ca m-a innebunit.
quote:
La fel si fi-miu. Nu stiu ce pun in Scooby Doo dar pare sa fie de mare succes. Totusi prefer Scooby decat Ed Ed si Edy. Asa ca i-am mai luat DVD-uri cu Scooby. Acolo macar se vorbeste frumos si totul pare sa aiba o logica.
alice
flaviutza spune:
quote:
Originally posted by speedquote:
Originally posted by denizel
Ma intreb si eu: cum am putea sa punem echivalenta intre un mucos mic de 3 ani care ii da un sut in fund unui alt mucos mic de trei ani si un parinte, adult, care isi abuzeaza sistematic si metodic propriul copil? Oare chiar sunt comparabile cele doua situatii?
denizel,nu te supara dar nu ai pus bine problema.fiindca exista echivalenta intre cele 2 situatii,iar una decurge din cealalta,doar ordinea e inversa.adica un adult ce-si abuzeaza copilul (sau ma rog,ii da asa o palma de control din cind in cind ca sa nu uite cine e shefu') va avea un copil ce va da un sut in fund altui copil la groapa cu nisip.asta simplicizind situatia,dar miezul tot ala e.
in schimb eu accept ca pina si copiii,nu numai adultii,pot nutri sentimente de antipatie ,sau chiar ura,dar violenta fizica nu e o forma acceptabila de manifestare a acestor sentimente.
Alice Miller sustine ca parintii sunt si ei in fond niste oameni, au gresit, suporta consecintele. Alice Miller e total impotriva ideei "iarta-i la batranete,ca te-au facut si in fond si la urma urmei datorita lor existi"
Alexia 02.05.2004(filmulete)
mami si Ale