Despre atasamentul fata de mama
Raspunsuri - Pagina 2
MissParker spune:
conchita, pai ai mai vazut-o tu pe undeva? Eu mai corespondez sporadic pe mail cu ea, dar in rest pe forum nu am mai intalnit-o, din pacate...
Uite aici linkul de unde si eu am invatat enorm de multe datorita ei. Citeste reactiile unora si vei intelege de ce a luat distanta:
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=77953
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
speed spune:
miss parker, super link-ul si subiectul!
patou spune:
quote:
Daca cadeau si se loveau nu alergam la ei repede, de acolo de unde eram, le spuneam ca nu-i nimic grav si cand terminau de plans, sa se ridice si sa vina la mine
eu dimpotriva l-am luat in brate de fiecare data si i-am explicat ca-l inteleg ca-i suparat si ca-l doare, si ca in situatia lui as fi procedat la fel. Cu timpul a inceput sa vina singur la mine in brate, uneori nici nu mai plangea, ma imbratisa doar si pe urma mergea din nou la joaca. Acum asteapta sa "suflu" peste bobo :) si ii trece.
scuze daca am deviat de la subiect
Ce n'est pas l'inconnu qui fait peur, mais la peur de se libérer du connu.
iuliana_2007 spune:
Mamicilor am citit si eu cateva raspunsuri de la gazzela si m-am crucit putin.Daca o sa ajungem noi ca mame sa crestem niste roboti o sa fim o tara de roboti.Or sa fie copii fara nici un pic de sentimente,oare cate mame or fi ca ea?
Noi ne atasam sufleteste si fizic de sotii nostrii cu care avem bebei dar oare sufletelul ala mic nu credem ca are si mai mare nevoie de noi?Nu este normal sa se ataseze de noi?
Cum am mai spui noi ca mame trebuie sa stim ce trebuie sa facem la un moment dat dar atunci cand sunt mici cauta tot timpul sa se cuibareasca langa noi.
Poate ca presupusii specialisti pe care ia citat ea nu au copii.
Toate sentimentele pe care le exercitam asupra copiilor nostrii vin din suflet nu din carti.
http://community.webshots.com/user/maya0785/albums/least-recent
conchita spune:
quote:
Originally posted by iuliana_2007
Mamicilor am citit si eu cateva raspunsuri de la gazzela si m-am crucit putin.Daca o sa ajungem noi ca mame sa crestem niste roboti o sa fim o tara de roboti.Or sa fie copii fara nici un pic de sentimente,oare cate mame or fi ca ea?
Noi ne atasam sufleteste si fizic de sotii nostrii cu care avem bebei dar oare sufletelul ala mic nu credem ca are si mai mare nevoie de noi?Nu este normal sa se ataseze de noi?
Cum am mai spui noi ca mame trebuie sa stim ce trebuie sa facem la un moment dat dar atunci cand sunt mici cauta tot timpul sa se cuibareasca langa noi.
Poate ca presupusii specialisti pe care ia citat ea nu au copii.
Toate sentimentele pe care le exercitam asupra copiilor nostrii vin din suflet nu din carti.
http://community.webshots.com/user/maya0785/albums/least-recent
draga Iuliana, esti sigura ca ai citit mesajele Gazelei, nu ale altcuiva??? ma uimeste ce scrii aici, cum ca ea ar recomanda cresterea unor roboti. dimpotriva, ea e cea care promoveaza "cuibarirea" si dragostea, atasamentul, chiar nu inteleg de unde ai tras tu concluzia contrara?! sustine exact ideile pe care le-am remarcat in primul tau mesaj.
Ajutati-o pe Diana
************
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
************
Alaptatul Help-Line
************
mami de Sonia Marie (23 ianuarie 2007)
iuliana_2007 spune:
Scuze conchita se poate sa fi citit in alta parte ca nu prea am dormit aseara si ma luat oboseala.Si am cam mancat din randuri si nu am recitit ce am scris ca pregateam sa ma duc la bebe,mi se mai intampla sa imi fuga mausul ca nu prea stau la birou cand scriu.Imi cer scuze daca am facut o afirmatie gresita.
incognito spune:
Buna fetelor!
Dupa mine,cind e sa se atasdeze se ataseaza si gata,cind nu ,nu.
Eu chiar sint foarte suparata si ma tot intreb unde naiba am gresit.Copii mei sint gemeni si nu sint atasati deloc de mine.Eu zi c ca le-am dariuit in mod egal afectiune-cind unul era in brate,celalat se afla pe picioare si tot asa.
In schimb sint atasati bolnavicios de mama mea.Chiar ma irita acest atasament.Daca bunica este in preajma nu vor sa faca nimic din ceea ce le spun eu fara aprobarea bunicii.De multe ori am vrut sa rup aceasta relatie dar din nefericire am nevoie de ajutorul maicamii cind merg la serviciu.
Ma imbolnaveste aceasta relatie a lor de-a dreptul.Am sentimentul ca mi se fura afectiunea lor.Si asta in conditiile in care doi ani la rind nu m-am miscat de linga ei zi si noapte.Mama mea a inceput sa stea cu ei in momentul in care eu am inceput serviciul,si nu tot timpul decit atunci cind lipseam.Diferenta intre noi doua este ca eu am reguli bine conturate-nu inflexibile,dar nu le permit orice si nu-i incurajez in orice traznaie-de exp.imi spune ca are nevoie sa faca pipi si sintem in curte la ai mei,il tirasc in baie deosebit de mama care il lasa pe copil sa faca pisu oriunde doreste prin curte.
Am avut n discutii cu maicamea pe tema atitudinilor fata de ei terminate cu scintei chiar cu amenintari din partea maicamii ca ma lasa sa ma descurc singura,ceea ce bineinteles m-a potolit imediat,nu am posibilitatea sa platesc o bona si sa-i duc la o gradinita cu program prelungit iarasi8 pune probleme-programul meu nu e foarte stabil-sint asiostenta nmedicala,lucrez in spital-tot as avea nevoie de cineva.Simt ca mi se fura multe.
Singura situatie in care ma cauta disperati este atunci cind sint
bolnavi ori au nevoie de un anume lucru pe care mamaie nu-l poate satisface material-o jucarie scumpa,o haina anume...ceva de genul acesta(oricum intretinerea lor materiala e asigurata de mine,nu va imaginati ca ii sustine bunicii),altfel nici nu viseaza de mine.Tatal lor se implica mult prea putin si tot asa intr-o maniera care o contrazice pe a mea.
Am sentimentul doar ca am esuat clar,ceea ce ma face depresiva o data in plus.Ma simt data la o parte.Ma straduiesc sa ma apropii de ei dar...-nu te iubesc,mi se spune.pleaca.O vrem pe maicu.Si au 4 ani si jumatate.sint maricei zic eu.
Chiar azi ma gindeam ca poate nu ar fi rau sa incerc sa mai am un alt copil,in cresterea caruia sa nu dau voie nimanui sa se amestece.
Uneori ma cuprinde disperarea.Nu sint fasoane ori fite.Este numai ceea ce simt.
Cu drag,
Incognito
ursik spune:
salutare!
Incognito, eu am crezut multa vreme ca sunt nebuna. Asa am fost determinata sa cred pentru ca mi se punea pe suflet ca fata mea de 7/8 luni plangea cand ajungea la mine in brate. Voia, desigur la bunica/sa. Iar eu imi petreceam fiecare clipa cu ea. Si acum, la aproape 2 ani imi este apropiata dar muncesc din greu pentru asta. Adica in permanenta ma joc cu ea, facem diverse lucruri impreuna. Dar ma face sa cred ca atunci cand ma voi intoarce la serviciu o voi pierde iremediabil, pentru ca va sta cu bunica. Si eu am avut o serie de reguli pe care bunica i le/a desfiintat. Dar m/am adaptat la regulile bunicii pentru a/mi atrage fata.
In marea mea ignoranta, credeam ca atasamentul fata de mama trebuie sa fie o chestie naturala. Am aflat cu stupoare ca nu e deloc asa. Nu ma bucur ca mai e cineva in sitruatia asta dar imi pot confirma mie insami ca totusi reactiile mele sunt cat de cat normale.
patou spune:
ma alatur si eu voua, incognito si ursik, si rasuflu usurata :)
baietelul meu isi prefera tatal. Cand el e acasa uita aproape complet
de mine. Am fost foarte nedumerita si frustrata la inceput, acum
m-am resemnat :) si pun asta pe seama faptului ca eu nu il adorm
in brate in fiecare seara dansand cu el pe muzica (ca nu sunt in stare),
pe urma eu sunt aceea care-l spala pe dinti si ii taie unghiile.
Nu stiu daca asta e explicatia dar incerc sa-mi fac curaj :)
Ce n'est pas l'inconnu qui fait peur, mais la peur de se libérer du connu.
iuliana_2007 spune:
Patou pot sa imi spun si eu parerea in legatura cu povestea ta?Sper ca nu te vei supara pe mine!
Nu ai dat prea multe detalii dar eu trag niste concluzii simple:cred ca sotul tau greseste foarte mult in ceea ce il priveste pe copilul tau si pe tine ca mama te pune intr-o lumina proastra.Atunci cand este vorba despre educatia copilului,de taiatul unghiilor cum ai spus tu sotul tau ar trebui sa se retraga.Atunci cand se pune problema ca copilul tau sa greseasca(tu bineanteles ca nu ai spus nimic despre asta) sotul tau nu trebuie sa ii i-a apararrea pt ca nu ve-ti ajunge nicaieri cu el si stii cum sunt barbatii"nu esti in stare sa educi un copil"
Poate ca ar trebui sa discutati pe tema asta.Copii au intradevar nevoie de atatsament din partea parintilor dar si de educatie.
Te rog sa ma corectezi(asa cum a facut conchita) daca am gresit cu ceva in tot ce am spus.Nu vreau sa fac o afirmatie gresita doar pt ca am inteles eu aiurea.
Numai bine va doresc.
"Oamenii nu pot fi judecati dupa ceea ce spun altii despre ei, dar iti poti face o parere destul de corecta despre ei daca ii asculti ce spun ei despre altii."