limitele relatiei mama-copil

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 20

pitzinuca spune:

elise, daniela, felicia toata admiratia mea si sa aveti la fel de multa putere pana la adanci batraneti

eu ce sa va zic? nu am suferit abuzuri, insa am simtit diferentele intre frati, precum si non-limitele relatiei mama-copil.

mama cand m-a nascut si-a dorit de fapt baiat. si nu s-a ferit niciodata sa imi povesteasca asta pe parcursul copilariei mele, ba chiar cu amanunte picante: "cand am vazut ca esti fata te-am zvarlit de peretii maternitatii" - bineinteles ca nu o credeam credeam ca are ea umorul mai negru. pe la 25 de ani imi iau inima in dinti si intreb: cum ai putut sa-mi povestesti asa ceva cand eram mica, povestile alea horror? (imi mai spunea si ca m-a schimbat cu algt copil de la gunoi, si altele faine), ce credeti ca mi-a raspuns mama? "hai mai mama ca nu te-am dat tare"

voi ce ziceti? isi bate joc de mine in continuare sau o fi adevarat? ca eu nu am mai abordat subiectul, ptr ca nu as mai putea-o vede o buna perioada de timp...

buunn... peste 10 ani de la nasterea mea se naste si BAIATUL. am simtit diferente clar si vreau sa va spun ca nici lui nu i-au facut bine, eu nu pot sa inteleg iubirea asta: maica-mea a facut tot ce a vrut si ce nu a vrut frati-miu, insa numai pe plan material, nu s-a ocupat de nici unul de noi cu adevarat, noi nu stiam ce e aia iesire / masa / distractie / discutie in familie, fiecare cu aia masii.

si va zic: suntem 2 ratati:

eu nu reusesc sa am o viata de familie normala, nu sunt instare sa duc nimic pana la capat, nu stiu sa discut, nu stiu sa comunic, imi calc propriul cuvant constant, cu greu am ajuns sa inteleg importanta unei mese impreuna, a unui lucru facut in comun.

am un baietel, si dupa acea prima clipa de imensa fericire a venit acea clipa de imensa teama ca nu voi fi in stare sa-l cresc, ca il voi abandona mai mult sau mai putin.

iar fratele meu nu a fost sfatuit, nu s-au ocupat de el, nu l-au invatat nimic bun, si el e varza la capitolul comunicare, se minte pe sine insusi, nu are pic de incredere in el desi daca il vezi e cel mai tare - a invatat singurel de 6 ani prestidigitatie si ilusionism asta a fost pasiunea lui - este "ia o pauzati-s posmagii" alive, a stat un an pe afara a dat de droguri, l-au trimis in tara, mama tot l-a sustinut in depresia lui, acum iar a plecat si ma rog la Dumnezeu sa ii fie bine de data asta.

iar intre noi doi nu prea exista relatie; si diferenta de varsta, si faptul ca eu m-am schimbat si nu mai accept sa vina la mine si sa doarma toata ziua, sa manance si sa isi lase farfuriile pe masa, si faptul ca nu putem sta de vorba, si, si, si....

spuneti-mi voi ma plang mai tare decat e cazul? eu incerc sa nu dau vina pe ai mei ptr cum sunt, dar nu-mi iese nimic de care sa fiu mandra ca am facut si eu niste lucruri de om matur in viata asta.

eu nu stiu daca am iertat-o sau nu pe mama (si tata are partea lui de vina), nu vreau sa ma gandesc la asta, nu am atat putere in mine, daca ar fi s-o zic pe bune, eu de maine nu as mai vorbi cu ea.
a inceput sa se mai schimbe pentru ca am obligat-o si ptr ca e moarta dupa fi-miu, desi recent m-a mintit in fata ca nu i-a dat nimic de pe strada la care fi-miu cice "decat chipsuri si banana"

deci limita relatiei intre mama si copil este sa incerci sa ii dai cat mai multa iubire dar sa il si responsabilizezi / educi / cu cateva notiuni de mimite, ca sa zic asa.

dragostea mamai mele pentru fratele meu, nu are limite - iar el o simte in fiecare zi, pe pielea lui

va pup,

b

MissParker spune:

Andrada, iti multumesc mult.

si eu pe toate fetele.

Of, Doamne, cate suflete de copil zdrobite...

Suntem cu adevarat generatia care are puterea sa schimbe ceva in bine! Doamne-ajuta!

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre

*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

Roxali spune:

Fetelor santeti niste luptatoare.
La randul meu am fost si eu c-am hartuita de taicamiu...din prea multa iubire incerca sa-mi distruga prieteniile, idealurile...noroc cu mama care sa tinut tare.
Dar stand si analizand acu la "batranete" cred ca si el copil fiind a ramas cu niste sechele de la ai lui parinti(tatal-alcoolic, mama-depresiva).S-a chinuit singur sa-si cresca sora.
Mama , orfana la 2 ani, crescuta de frati, de o mama vitrega vipera e painea lui D-zeu.E o adevarata mama buna si dulce...

Ali18+ Enrico 7ani

marcellinna spune:

quote:

marcellinna nu numai ca nu vom repeta unele din greselile parintilor nostri ci vom face si greseli proprii

nici nu declar ca as fi perfecta sau ca vom deveni perfecti,departe de mine gandul.Greseli am facut si voi mai face dar in orice caz sunt aproape sigura ca al meu copil nu va suferi din lipsa de dragoste de mama.
De-ar fi sa gresesc fata de copila mea vreodata sunt sigura ca va gasi puterea de a se simti iubita si a simti dragostea mea...sau cel putin cu siguranta va avea amintirea ei(ca nu-s sigura ca n-o sa ma ramolesc de tot de-ar fi sa traiesc prea mult).
Eu una nu pot sa spun acelasi lucru,chiar daca acum(nu stiu daca sti am 37 de ani) se pare ca mama mea incearca sa reia drumul intorcandu-se pe urmele propriilor pasi.

Suna patetic nu? Am 37 de ani si inca mai sper sa simt dragoste fata de propria-mi mama.Poate ca daca n-as fi mama si daca nu mi-as iubi copilul atat cat il iubesc mi s-ar cam falfai la ora asta.
Am ignorat foarte mult timp treaba asta,ca un soi de sistem de autoaparare dar golul ala in suflet revine mereu .Nu prea reusesc eu sa scap de el desi am in jurul meu peroane ce ma iubesc nespus.

principe spune:

felicia,ptru tine special
si pentru celelalte fete

nu stiu cum sa exprim exact ce vreau sa spun ,sper ca o sa intelegi,ca nu o sa o luati ca o critica ,ci ca o incurajare spre vindecare.

inauntrul vostru exista acel copil suferind ,care nu mai este abuzat acum de parinti,acel factor extern nu-si mai exercita forta asupra lui fiindaca adultul din voi nu-i mai permite, dar acel copil inca sufera si este totusi abuzat,este abuzat de voi insiva,prin amintiri.
acel copil vrea sa uite ,sa ierte si sa fie iertat cum iarta si uita toti copiii ,dar adultul din voi nu-i da voie.acel copil din voi vrea dragoste si atentie ,cine ii poate da aceasta dragoste si atentie acum,sunteti voi adultii.dar voi acum nu sunteti concentrati in al ocrotii ,al iubii pe acel copil cu lipsuri,ce faceti defapt, il tiriti in timp ,sii-i aruncati in fata fiecare clipa a nenorocirii lui.
cine sufera si acum,nu sunteti voi adultii ,sunteti voi copiii,adultul vrea doar sa razbune copilul,sa-i faca justitie sa-i ceara drepturile,dar cum sa porti aceasta batalie cu trecutul??
lasa-ti copilul din voi sa uite sa ierte ,sa fie liber ca voi sa fiti liberi,sa iubiti si sa fiti iubiti.
impacati adultul din voi cu copilul din voi si voi doi impacati-va cu trecutul,impcati-va cu parintii vostrii.
trecutul nu-l puteti schimba il puteti accepta spre binele copilului si adultului din voi.

a gresii este omenesc a ierta este divin.

dumnezeu sa va dea pace in sufletele voastre atit de ranite.

monica mami de print

XIO spune:

Intrebare: daca ati afla ca a facut ecva grav copilul vostru, o crima de exemplu , un viol ,ca a batut un batran sau ceva , l-ati denunta sau nu ?

http://pg.photos.yahoo.com/ph/gia_devil/my_photos

capra cu trei iezi spune:

xio, intrebarea e grea, mai ales pentru o mama si cred ca raspunsul e ipotetic.pentru un fapt atat de grav cred ca l-as denunta, dar nu pot sa bag mina in foc ca asa as face concret,in caz real. imi aduc aminte de un film in care un tinar ucide un altul fara premeditare, o chestie de moment. ucigasul este arestat, mama victimei suferea f tare, era f revoltata. in final merge la ucigas sa inteleaga ce l-a facut sa-i omoare fiul si intre ei se creaza un soi de relatie. femeia ajunge sa fie renegata de familie. in final il iarta pe ucigas si il ajuta sa se reabiliteze si sa fie eliberat. nu vroia ca o alta viata sa fie distrusa, mai ales ca si-a dat seama ca ucigasul nu era om rau si periculos si a fost doar o intamplare nefericita ca i-a ucis fiul. este doar un film, dar eu una nu pot spune ce as face in realitate ci doar ipotetic. doamne sa ne feresti de asa realitate!dar cred ca fiecare om ar trebui sa isi asume consecintele faptelor sale, sa fie responsabil de viata sa si a celorlalti cu care vine in contact.

capra cu trei iezi cucuieti, si ce cucuieti!

daniela_b spune:

Elise!

Adevarat si esential : "sa nu se repete povestea".

Mai ales cind sta in puterea ta sa schimbi ceva, mai ales atunci efortul este rasplatit si merita!

LauraFlo, Adela99, Mihuta, Noe, Miss Parker, Miramar, Pitzinuca, Roxali!

Va multumesc pentru empatie, cale lunga am strabatut pina sa reusesc sa vorbesc macar despre problemele mele.

Nu putin lucru a insemnat aceasta empatie pe care mi-au acordat-o oamenii din jurul meu, simpla cunoastere a eului interior si studierea materialelor care sa ma ajute sa rezonez nu ar fi avut nicio eficienta fara sprijinul si intelegerea celor din jur.

Sint foarte norocoasa din acest punct de vedere si va rog, luati destainuirile mele exact ca pe ceea ce sint de fapt ele: o speranta pentru suferintele mai mult sau mai putin cauzate de limitele (incalcate) parinti-copii.
Le-am facut cu cita detasare (obtinuta din greu) am putut, am pastrat ce era bun, am transformat ce era rau si am iertat ce era ingrozitor.
Pentru mine a fost singura metoda de a-mi redobindi echilibrul si vreau sa fiu mindra in primul rind pentru copiii mei (aceia pe care ii voi avea cindva) care nu vor fi nevoiti sa scotoceasca prin "gunoi" ca sa ajunga sa se inteleaga, fiindca mama lor a facut deja asta, aruncind ce e nefolositor, pastrind "margaritarele" asa cum s-a priceput ea!

Capra cu trei iezi!

E foarte greu, ai dreptate, sa cari dupa tine un sac in care nu stii ce e ( m-am folosit de o metafora, amintind intrebarea acelei persoane : "daca viata ar fi o calatorie, ce ai prefera...etc?") insa eu cred ca putem ca oameni sa mai aruncam din cind in cind ce nu ne trebuie, ce nu ne serveste, nu ne ajuta.
Si aici eu inteleg: minie, ranchiuna, incapatinare distructiva ( aia constructiva o pastram, e buna), amintiri urite din care nu avem de invatat lucruri pozitive( la fel, le pastram pe acelea care ne invata de pilda sa ocolim anturaje proaste care ne-au adus prejudicii), suparari de moment sau de-o viata care au la baza lucruri nesemnificative in ansamblu...ma rog, sint o groaza de lucruri ce pot fi aruncate in urma unei analize.

Principe!
Ai dreptate, daca pastram in noi imaginea copilului suferind si-l aruncam din nou in suferinta, evocind anumite situatii pur si simplu, nu este nici placut si nici folositor!
Dar, daca putem pune o lumina ceva mai buna asupra acelor situatii, cu ajutorul intelegerii lor, copilul nu isi va mai gasi nici vina si nici suferinta, macar in mica masura dar tot e mai bine decit nimic. Aia si incerc eu sa tot spun: gasiti cale de a "despica" suferinta in 14 mii de fire de intelegere, fara a "despica" si copilul din voi odata cu procesul.

P.S.
Felicia, te rog sa-mi spui daca ai cunostinta despre testul Szondi. ( imi poti trimite PM).

Qi

daniela_b spune:

quote:
Originally posted by marcellinna

Eu una nu pot sa spun acelasi lucru,chiar daca acum(nu stiu daca sti am 37 de ani) se pare ca mama mea incearca sa reia drumul intorcandu-se pe urmele propriilor pasi.

Suna patetic nu? Am 37 de ani si inca mai sper sa simt dragoste fata de propria-mi mama.Poate ca daca n-as fi mama si daca nu mi-as iubi copilul atat cat il iubesc mi s-ar cam falfai la ora asta.
Am ignorat foarte mult timp treaba asta,ca un soi de sistem de autoaparare dar golul ala in suflet revine mereu .Nu prea reusesc eu sa scap de el desi am in jurul meu peroane ce ma iubesc nespus.

Nu, nu suna patetic. Suna...natural

.
Daca inca mai speri sa simti dragoste fata de propria mama, asa cum ai scris, probabil ca esti dispusa sa o accepti fiindca o...astepti, tot natural!

Incepe prin a crede ca cele scrise de catre tine:

De-ar fi sa gresesc fata de copila mea vreodata sunt sigura ca va gasi puterea de a se simti iubita si a simti dragostea mea...sau cel putin cu siguranta va avea amintirea ei(ca nu-s sigura ca n-o sa ma ramolesc de tot de-ar fi sa traiesc prea mult).

pot fi foarte bine cam acelasi lucru pe care il simte mama ta, dincolo de erorile din trecut.

Qi

MissParker spune:

quote:
Originally posted by XIO

Intrebare: daca ati afla ca a facut ecva grav copilul vostru, o crima de exemplu , un viol ,ca a batut un batran sau ceva , l-ati denunta sau nu ?

http://pg.photos.yahoo.com/ph/gia_devil/my_photos

Daca copilul meu (Doamne fereste) va face o fapta reprobabila, normal ca il voi pune in situatia sa-si asume raspunderea si sa plateasca pentru ce a facut. Pentru ca il voi iubi si asta va fi spre binele lui. A lua cuiva raspunderea pentru propria viata si propriile fapte nu este dovada de iubire. Parerea mea.