limitele relatiei mama-copil
Raspunsuri - Pagina 21
XIO spune:
quote:
Originally posted by MissParkerquote:
Originally posted by XIO
Intrebare: daca ati afla ca a facut ecva grav copilul vostru, o crima de exemplu , un viol ,ca a batut un batran sau ceva , l-ati denunta sau nu ?
http://pg.photos.yahoo.com/ph/gia_devil/my_photos
Daca copilul meu (Doamne fereste) va face o fapta reprobabila, normal ca il voi pune in situatia sa-si asume raspunderea si sa plateasca pentru ce a facut. Pentru ca il voi iubi si asta va fi spre binele lui. A lua cuiva raspunderea pentru propria viata si propriile fapte nu este dovada de iubire. Parerea mea.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
Exact asta cred si eu !
http://pg.photos.yahoo.com/ph/gia_devil/my_photos
MissParker spune:
quote:
Originally posted by daniela_b
Principe!
Ai dreptate, daca pastram in noi imaginea copilului suferind si-l aruncam din nou in suferinta, evocind anumite situatii pur si simplu, nu este nici placut si nici folositor!
Dar, daca putem pune o lumina ceva mai buna asupra acelor situatii, cu ajutorul intelegerii lor, copilul nu isi va mai gasi nici vina si nici suferinta, macar in mica masura dar tot e mai bine decit nimic. Aia si incerc eu sa tot spun: gasiti cale de a "despica" suferinta in 14 mii de fire de intelegere, fara a "despica" si copilul din voi odata cu procesul.
Sa va spun un "secret". Prin terapie nimeni nu arunca pe nimeni in suferinta, fetelor, regula de aur este asta: "nu se mai poate intampla nimic din ceea ce nu s-a intamplat deja"!! In terapie e vorba doar de scoaterea la iveala si constientizarea ranilor vechi, a ranilor deja existente, iar evocarea unei situatii dureroase din trecut e benefica tocmai pentru ca situatia respectiva nu a putut fi constientizata de copil, dar ea poate fi constientizata si suportata de adult.
Imaginati-va asa: cineva capata o rana urata de tot, peste care pune apoi o batistuta de satin (ca sa n-o mai vada) si o lasa asa, in ideea ca e neplacut si prea dureros sa o curete.
In timp rana colcaie si se infecteaza, deci la un moment dat tot trebuie sa o dezinfectezi, sa cureti tesutul mort si sa lasi aer acolo, pentru ca rana sa se vindece. Ei, asa e si cu sufletul.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
Elise spune:
quote:
Imaginati-va asa: cineva capata o rana urata de tot, peste care pune apoi o batistuta de satin (ca sa n-o mai vada) si o lasa asa, in ideea ca e neplacut si prea dureros sa o curete.
In timp rana colcaie si se infecteaza, deci la un moment dat tot trebuie sa o dezinfectezi, sa cureti tesutul mort si sa lasi aer acolo, pentru ca rana sa se vindece. Ei, asa e si cu sufletul.
MissParker,
ai perfecta dreptate, asa e.
Trebuie sa cureti o rana si sa o lasi sa se vindece.
Spuneai ca eu m-am desprins devreme...asa e. Singurul dezavantaj este ca am avut mintea suficient de necoapta sa fac greseli pe care nu le-as mai fi facut la 30 de ani. Or fi fost si astea utile, nu stiu. E greu sa judeci situatia cuiva - asa cum sint oameni care suporta mai bine durerea fizica, asa sint si unii care suporta mai multa sau mai putina durere sufleteasca.
Am citit intr-o revista recent niste interviuri despre Maria Lataretu - printre altele, cineva povestea cum a fost invitata la un spectacol, a cintat toata seara, surizatoare ca de obicei, si in culise i-a scapat o lacrima. Organizatorii nu intelegeau de ce, dupa succesul din acea seara: le-a spus "mi-a murit fetitza si maine o ingrop".
Deci, oamenii sint diferiti, si reactioneaza diferit... Mie secventza asta cu "o lacrima" mi s-a parut horror, altii au avut cuvinte de lauda pentru taria de care a dat dovada.
Ideea este ca, intr-un fel sau altul, tacit sau manifest, trebuie sa ne curatam si vindecam ranile, si sa acceptam ca procesul de vindecare e incheiat atunci cind cicatricea nu mai doare.
xio - nu, nu mi-as denuntza eu copilul.
L-as convinge sa se denuntze singur. Daca as avea putina influentza asupra lui - fiind copilul meu, ar trebui sa am - i-as spune ca greseli i se pot intimpla oricui, dar un om adevarat are verticalitatea si curajul sa si le asume. Si sa si le plateasca. Iar eu ii sint alaturi, il inteleg si il iubesc la fel de mult, si are tot suportul meu moral.
pentru tine si pentru restul participantilor la discutie.Elise & BBLisa
principe spune:
ce as face daca copilul meu ar comite o neleguiure ???
sincer va spun NU STIU, nu pentru ca nu as stii sa gindesc rational,logic ce este bine si ce este rau,ce este moral ,ci ptru faptul nu stiu cum as reactiona in acel moment.cind nu esti in situatie sigur alegi partea rationala ,pentru ca emotiile nu intervin ,judecam la rece,dar ce fac cind acel instinct de mama imi spune i-al si fugi protejeaza-l ,cind nu mai vad nimic si nu mai pot gindi nimic,poate nu-i fac bine ii fac mai rau ,dar in acel moment cine dicteaza este instinctul.
nu sunt un robot care raspunde exact in functie de informatia cu care a fost alimentata memoria lui,sunt un om care pot raspunde la aceasi problema de 3ori diferit ,in functie de stimuli ,reflexe,instincte.
va dau un exemplu personal.
am fost constienta ,am fost invatata ,am fost sigura ,ca in timpul unui atac la persoana ( in tara in care eu locuiesc) cel mai bine este sa nu opui rezistenta agresorului tau (multe cazuri de moarte datorata rezistentei)totdeauna spuneam nimic nu este mai valoros ca viata mea ce poate sa-mi fure sa aiba atita valoare,un portofel ,un ceas,etc.
am fost atacata ,mi s-a smuls geanta ,si cum am raspuns a fost exact invwers ,am alergat dupa agresor ,tipind cit ma tineau plaminii,sa vina politia ,hotul etc,ba m-am bagat dupa el pe strazi laturalnice....unde era ratiunea mea ,unde era instinctul meu de protectie???erau anulate ,ce vroiam sa protejez era un bun ,fara nici o valoare...puteam fi omorita pentru o geanta goala pe care in momentul acela o aparam cu toata fiinta mea.
alta data am fost atacati cu pistoale au oprit masina ,stul meu conducea ,ce faceam ???repetam intr-una da-le tot da-le tot ,desi imi ascunsesem ceasul un moment inainte de a deschde usile la masina ,cind mi-au cerut portofelul .le-am dat si portofel ,si ceasul care era ascuns ,si ce-mi cereau si ce nu.
putem programa noi cum vom raspunde???
EU M-AM CONVINS CA NU POT.
MONICA MAMI DE PRINT
Elise spune:
eu am fost atacata o singura data, intr-un club, si atunci am avut o reactie de parca toata viata mea traisem prin ghettouri.
La rece, nu mi-ar fi dat prin cap ca sint capabila de asha ceva. Cert e ca a avut efect, shi "nenea" care avea vreo 100 kg in plus fata de mine... a plecat.
Totusi, ma intreb de unde au rasarit asemenea porniri, eu sint absolut nonviolenta.
Elise & BBLisa
XIO spune:
Mda .. eu tot timpul sunt cu gura mare.....
Stiu ca eram in clasa a 8-a , plecam de la meditatii de romana cu o prietena , vara. In spatele nostru , 2 baieti de vreo 20 de ani sa zicem , inalti de tot. Unul dintre ei manca o pleskavita(deloc nu-mi plac) si se tot lega de noi. Evident ca nu l-am bagat in seama , nu i-am spus nimic , nici nu ne-am uitat la el .
cand ne-au depasit eu l-am calcat din greseala pe ala pe slap si am spus imediat "scuze" fara vreo ironie. Asta se intoarce si-mi spune
"vezi pe unde calci , vaco"
iar eu in momentul ala ii spun " vaca e ma-ta"
Omul inalt de peste 1,80 se opreste stupefiat , se uita la mine , ma impinge intr-un zid si mancand din chestia aia scarboasa ma intreaba "ce-ai zis , ma ?"
Eu focusata asupra pleskavitei din care cadea mustar pe jos ii spun scarbita " vaca e ma-ta ". Norocul meu ca celalalt l-a oprit a ma lipseasca de zidul ala cu totul
Altadata in discoteca eram proaspat despartit de prietenul meu , dar eram cu el si alte pers. pe acolo , intr-o fusta scurta si mulata. Ma duc la toaleta si un idiot imi pune mana pe fund. Ma intorc , ii arunc o privire ucigasa . cand vin de la baie iar , cand trec pe langa el iar. Ii spun frumos sa termine, cand ma intorc iar , moment in care eu ii du un pumn in piept , moment in care fostul meu prieten sare la bataie.
Eram altadata la mare , singura cu fetele. plecam de pe plaja , in Costinesti , era inghesuiala mare. Eu in costum de baie si pareo in partea de jos , un tip in spatele meu impingandu-ma non stop cu un colac. ma intorc si ii spun sa termine. ma mai impinge si mai tare , ma intorc si ii dau un pumn(nu in fata).
S-a mai intamplat cand eram mica sa ma iau de un tigan care isi lovea calul, din exces de zel sa-i sparg nasul unei fete ..si alte chestii marunte.
Eu nu obisnuiesc sa injur nu spun cuvinte cu "p" , "m" , "f" (doar in engleza ca-mi place cum suna ) , dar cand ajung la pragul superior de enervare...macar e bine ca ajung rar
http://pg.photos.yahoo.com/ph/gia_devil/my_photos
violeta69 spune:
Elise, a fost instinctul de aparare!
eu dupa ce am avut copilul,in toate visele mele cand apare am grija lui,il iau in brate sa-l ocrotesc,il ridic,il sprijin,il apar ca o leoaica.....si acelasi lucru s-ar intampla si in realitate!
orice mama isi apara puiul...sau asa vreau eu sa cred!
nu vorbesc despre celelalte, ca acelea nu sunt mame,sunt niste greseli!
daca i s-ar intampla ceva as merge pana la capat alaturi de el,in orice situatie....dar l-as face sa inteleaga si ce a gresit!
sa suporte consecintele si sa faca mai departe ce e bun....
tocmai de aceea eu pun accent pe credinta!
pt. mine un om care are iubire pt Dumnezeu nu poate face rau(decat daca Doamne-fereste ii fileaza ceva pe la mansarda!!).....
pt ca invataturile acelea pe care i le sadesti in sufetul lui de inger nevinovat vor da roade mai tarziu....
nu vreau sa cresc un copil cu sufletul gol....
pt ca a nu iubi pe Dumnezeu e ca si cum ai fi un pom fara flori si fara fructe mai tarziu in viata!!!
iar eu sap pamantul din jurul pomisorului,ud la radacina lui.....il curat de vreascurile uscate,il stropesc impotriva daunatorilor......si stiu ca mai tarziu va creste frumos!
un copil are nevoie si de hrana spirituala pe langa celelalte!
si nu sunt o fanatica,nici cine stie ce mare credincioasa,insa am constatat ca atunci cand toti te parasesc Dumnezeu iti da o mana si te ajuta sa iesi la liman.....
si in plus,ceea ce pui deoparte aici unde suntem trecatori o sa aduni dincolo unde exista numai iubire.......m-am abatut de la subiect?!
Vio,mamica de viitor "avionar" 
*GRUPUL FETELOR FANTASTICE*
Tot ce se intampla, se intampla intotdeauna cu un motiv!
principe spune:
FELICIA,
impacrea in asta consta in vindecarea ranii,in uitarea durerii ,nu in te a preface ca nu te doare ba dimpotriva a-ti infige dintii in propia rana si sa nu mai simti nimic,in a uita ce insemna sa te doara.
cind se trateaza o bola,o rana medical vorbind o deschizi o data o curetezi si o lasi sa se inchida ,nu o deschizi la fiecare sesiune de curatire,fiindca nu ai sa o tratezi nicicind . la asta ma refeream cind spuneam de ducerea copilului in timp, pe care defapt il ducem decite ori curatam rana ,si nu-i dam voie sa se vindece.de aceea terapiile se fac pe baza ...cauta buba ,fa-o cunoscuta,comunico
parintelui ,zii asta si asta m-au durut injura,tipa ,urla ,scoate toata furia ,te iert ptru ca am nevoie sa te iert ca sa merg mai departe,inchide usa si nu o mai deschizi decit cind ai trecut de convalescenta ,cind sufletul tau nu mai simte durerea ,cind acepta ca nu a fost bine ce a fost dar acum ptru el este un zero la stinga.
felicia stiu ca toti vrem sa trecem peste ce a fost urit in viata noastra ,dar citeodata suntem atit de vulnerabili ,si atit de neajutorati....
dumnezeu sa-ti arate calea cea mai scurta si mai putin dureroasa .
stii terapia cu perna functioneaza ,cind te simti neputiincioasa ,ia o perna si da-i pumni pina cazi obosita moarta ,dupa aceea te relaxezi desemeni yoga.
sper ca in curind sa ne dai vestea ca esti mamica ,vezi ca stresul asta nu prea te favorizeaza .
te imbratisez
monica mami de print.
nume spune:
Salut fetelor, imi pare rau pt. toate experientele tragice prin care citesc ca ati trecut.
As vrea sa expun o opinie daca mai aveti rabdare si stare pt. o alta abordare a subiectului.
Eu nu mai sunt de mult copil si nu am copii. Am avut o copilarie fericita fara sa aiba nimic iesit din comun si o adolescenta extraordinara. Parintii mei, care ma iubesc si se iubesc(asta e important), au intuit(sau asa au simtit ei) ca pt. fericirea mea e vital sa se delimiteze, sa devin absolut independenta cat mai devreme posibil. Asta nu inseamna ca nu mi-au platit hoarde de meditatori care sa-mi testeze si consolideze cea mai firava abilitate. Consider ca educatia e cea mai mare dovada de iubire pe care mi-o puteau da. Am locuit impreuna foarte putin timp, cativa ani in adolescenta mea, dar au fost prezenti de cate ori a fost nevoie, au fost solidari cu mine indiferent de ce as fi facut si in general au fost si sunt extraordinari ca parinti. Mai presus de iubire ii respect si le sunt recunoscatoare.
Bine, eu as putea sa gasesc conotatii negative si sa-i condamn. Nu este cazul. Maturitatea si educatia pe care mi-au dat-o a facut clar ca circumstantele erau de asa natura ca ei sa nu fie permanent langa mine. Sau poate n-au vrut pt. ca erau prea indragostiti unul de altul(cum au si ramas).
Ei bine, eu consider ca limitele relatiei mama-copil ar trebui considerate si in sens invers. Copilul isi doreste ca parintele sa aiba limite; limitele relatiei sa existe. Eu cel putin am beneficiat din asta; m-am putut descurca oriunde in lume singura fara nici un fel de complex sau problema.
... Pe de alta parte, daca as face un act reprobabil, ultima persoana la care m-as gandi ar fi mama; adica, bine, m-as gandi ca sufera dar nu cred ca gandul la ea ar putea conditiona gestul.
Si atunci...n-ar trebui totusi reconsiderate limitele si din sensul initial, in care a fost pusa intrebarea?
nume
Elise spune:
Nume,
stii care e problema...si de ce nu pot fi "reconsiderate" limitele?
Pentru ca n-avem vreun robinet la indemina. Sintem oameni. Nu ne calculam sentimentele, nu le impartim pe portii, nu le punem in balantza si nu le ajustam in functie de merite.
Daca facem asta, atunci sentimentele noaste nu sint reale, ci simulate.
Tind sa cred ca cineva care pune problema in acest mod nu a iubit cu adevarat si nu prea intelege cum e aia sa iti pui sufletul la bataie fara sa astepti nimic in schimb. Si chiar sa fii si fericit ca nu primesti nimic in schimb - bizar, nu?
Si mia e ceva... mi se pare extrem de dur faptul ca "educatia este cea mai mare dovada de iubire pe care ti-o puteau da".
Da, daca am trai intr-o lume de mercenari, probabil ar fi cea mai mare dovada, pentru ca te-ar ajuta sa supravietuiesti. Dar in lumea actuala, consider ca sint si alte aspecte mai importante decit educatia care contribuie la echilibrul unui copil: unul dintre ele ar fi caldura sufleteasca, dezvoltarea "abilitatii" de a fi uman, de a gresi chiar, de a-ti da friu liber sentimentelor.
Mi se par lucruri mai importante pentru echilibrul individual, decit educatia, hoardele de meditatori, perfectionarea si slefuirea "abordarilor cerebrale". Sincer vorbind acum, un copil mai slab pregatit si antrenat poate fi foaaarte fericit ca muncitor necalificat.
Dar un copil care-si reprima sentimentele nu va fi niciodata. Indiferent ce nivel ierarhic ocupa, citi bani castiga, cit de performant este si cit de cerebral. Pur si simplu, fericirea nu acolo salasuieste... in abordarea logica. Din contra. Este total ilogica. Si de ne disecat.:)
Stii cum imi vad eu copilul peste citiva ani?
La fel de pura, calda si sincera ca acum, cind isi lipeste obrajorul de mine si ride. Nu ma intereseaza sa devina manager level nspe, dar ma intereseaza sa-si pastreze acest dar de a ride din orice si de a se bucura de orice, si de a privi lumea ca pe un loc nemaipomenit, atit cit se va putea.
Elise & BBLisa