Ratiunea instinctului(exista asa ceva?)
Raspunsuri - Pagina 9
daniela_b spune:
quote:
Originally posted by ligia13
am citit subiectul de la cap la coada si inca nu am inteles intrebarea, sa ma scuzati!
Eusi Raducu
(22.04.2005)
Eu intrebarea am inteles-o ( sau asa cred) dar altceva nu am inteles: de ce se presupune ca ratiunea ar spune altceva decit instinctul, in acest caz (si nu numai)?
De ce sa-ti spuna instinctul: pastreaza-ti copilul linga tine si ratiunea: da-l altora si spera ca ei vor face o treaba mai buna decit tine iar tu dormi linistit, ai scapat de-o gramada de probleme..
Oricit am sucit pe toate partile subiectul, tot la concluzia ca si instinctul si ratiunea si ratiunea instinctului
conduc spre aceeasi lucru: o mama trebuie sa aiba grija de copilul ei, oricum ar fi ea, oricum ar fi el.Daca in absolut orice alta situatie as spune: fiecare face ce vrea! (cu riscul ca raneste pe ceilalti, odata ce ratiunea ii spune ca face ce trebuie), altfel vad lucrurile cind vine vorba de legatura parinte-copil, in special mama-copil. Nu am folosit intimplator cuvintul trebuie.
Nume, nici eu nu-l "iubesc" nemaipomenit pe Nietzche, a mai scrintit-o si el pe alocuri, deh, nimeni nu-i perfect
( si nici nu i-am citit scrierile, intimplator am un prieten care ma indoapa cu citate din el, inainte de asta abia ii puteam pronunta numele 
), insa nu cred ca m-am exprimat foarte bine daca tu ai inteles ca suferinta cu orice pret e secretul fericirii, in niciun caz nu am vrut sa spun asa ceva. Am vrut sa sugerez ca sint situatii in care greutatile pe care le infrunti (si nu neaparat de acest tip!) te construiesc mai bine decit alegerea unui trai usor, confortabil, departe de "rau".
Mai precis, si eu cunosc ( ca multe dintre cele care au scris la subiectul asta) un caz, il cunosc bine, de aproape 13 ani (atit are copilul). Vorbesc despre un baietel pe care-l cheama Cristi si care in urma unei meningite severe a ramas ceea ce altii ar numi "leguma", eu ii spun doar Cristi.
Boala lui a motivat-o pe mamica lui sa munceasca de 7 ori mai mult decit ar fi facut-o in mod obisnuit si nu vorbesc prostii, o cunosc de multa vreme, ea (prietena mea, mama lui cristi)) s-a nascut la o zi dupa mine, mamele noastre erau in paturi alaturate la maternitate si am fost vecine pina cind ne-am facut de 16 ani si prietene pina in ziua de azi. Sint mai mult decit sigura ca baietelul acesta i-a schimbat viata in si mai bine! Munca ei (aia de 7 ori mai multa, i-a adus nenumarate satisfactii, mult peste asteptarile din tinerete-sa-i zicem asa)
Pare o exagerare, cu toate astea, va spun ca inainte de Cristi, lucrurile erau mai ...cum sa zic, neasezate, in viata ei si in relatiile ei cu parintii de exemplu.
Va rog, intelegeti ca nu incerc sa sugerez ca e nevoie de suferinta pentru a-ti pune viata la punct, spun doar ca se poate sa se intimple si asa, o spun ca pe o speranta!
Apropo de speranta, speranta de viata a lui Cristi este mai mica decit a copilului despre care ne-ai povestit, adica mai putin de 18 ani.
Acest copil este inconstient si in niciun caz nu-si poate controla functiile, are nevoie de ajutor si asistenta permanenta. In afara ca poate inghiti (cu mare greutate) alimente lichide, o masa dureaza cam o ora, o ora si jumatate, daca este in "toane bune" si nu are dureri, altceva nu poate. A, ba da, mai poate sa geama, sfisietor.
Nu vreau sa va intristez asa ca ma opresc aici. Mai spun doar ca ma gindesc de multe ori la ce-o fi in sufletul ei si la intrebarea pe care mi-a pus-o acum citva timp : " Oare Kissu (asa il alinta) e asa fiindca am fost eu rea?".
Qi
principe spune:
nume,
eu de la prietenii mei astept, ca atunci cind sunt devastata de durere si nu vad luminta de la capatul tunelului,cind sufar si nu pot gindi si nu pot respira,sa ma ajute sa fac ce este corect sa aleg ce este cel mai putin rau din rau ,sa aleg ce este demn ptru o faptura umana,ptru o mama.
pe carnetul meu de maternitate scrie 2 pierderi si o nastere ,si ma simt ca mi-am lasat undeva copii ,fara mama, fara familie,exact cum scrie ...pierduti ,si nu am ales eu asta,(si desi am un inger acum) ,ii vreau si pe cei pierduti in drum
crezi ca poti sa intelegi cum o sa vada prietena ta carnetul cu doua nasteri,cum o sa explice " moartea"sau "abandonul" celuilalt copil pe care il are cum o sa sarbatoreasca ziua copilului????
din tot sufletul ma rog sa aleaga calea pe care dumnezeu ne-a aratat-o .......dumnezeu niciodata nu ne paraseste cind suntem la greu.
monica mami de print
nume spune:
Daniela, instinctul determina acte inconstiente. Dinamica instinctului(cum mai spunea cineva) merge direct de la impuls la actiune, fara a fi intermediata/filtrata de ratiune, care ar include liber arbitru, individualitate, discernamant, moralitate sau vointa.
Ratiunea si instinctul, in general, nu duc spre aceeasi actiune sau acelasi rezultat.
Legat de prietena ta, cu siguranta situatia a ajutat-o sa-si descopere valente deosebite de cele pe care le-ar fi dezvoltat daca baietelul era sanatos.
Eu insa m-am referit de la inceputul postarii la optiuni, la puncte cruciale in care viata iti da de ales.
Tu consideri ca in anumite situatii viata n-ar trebui sa ne dea de ales. E un punct de vedere care poate fi valid dar nu are legatura decat tangential cu subiectul asta, nu-l substituie si nu-l rezolva. Mai spui ``apropos de speranta, speranta de viata a baietelului, e mai mica de 18 ani``. Daca trecem de suferinta oricarei pierderi, sugerezi ca ar fi o situatie fericita daca speranta de viata ar fi 45-50? Dar 70? Te rog raspunde-mi.
Principe, in circumstante importante, prietenii tai nu pot hotara pentru tine atat timp cat exista certitudinea sau speranta ca tu vei putea judeca lucid. Nu trebuie sa sa te influenteze indiferent de cat de bine intentionati sunt. Prietenii pot ajuta in orice alt mod si cel mai important este sa te sustina… cred eu.
Posibilitatea actuala ar fi urmatoarea: chiar daca ar fi incredintat unei organizatii, copilul asta nu ar fi instrainat. El ar ramane copilul parintilor lui, ar fi iubit, ar veni in familie cateva ore pe zi sau ar fi vizitat, ar beneficia de toate terapiile necesare, ar fi sustinut financiar. Doar ca parintii ar imparti dificultatile cu un stat mai organizat decat era pana acum cativa ani…
nume
Elise spune:
quote:
Posibilitatea actuala ar fi urmatoarea: chiar daca ar fi incredintat unei organizatii, copilul asta nu ar fi instrainat. El ar ramane copilul parintilor lui, ar fi iubit, ar veni in familie cateva ore pe zi sau ar fi vizitat, ar beneficia de toate terapiile necesare, ar fi sustinut financiar. Doar ca parintii ar imparti dificultatile cu un stat mai organizat decat era pana acum cativa ani…
da, da, si marmota invelea la ciocolata....
ce mod frumoas si naiv de a-ti spala constiintza. :)
Ar fi iubit si sustinut, de niste parint care habar n-au daca se trezeste noaptea singur si plinge, daca il doare ceva, daca il bate cineva, daca maninca, daca in zilele in care ei nu sint acolo trece cineva pe la el sau zace parasit cite 12 ore.
Ar fi tot copilul lor, dar part time, l-ar iubi part time si si l-ar asuma part time, cind au timp si chef.
Desigur, nu de egoism e vorba...
Nu vad diferentza intre acesti minunati oameni si parinti, cum ii descrii tu, si fetele alea care isi lasa kupiii prin parcuri sau prin wc-uri, si toata lumea e de acord ca asta e o fapta de neimaginat.
Uite ca aci devine de imaginat, ba e chiar foarte uman explicata.... si stiintific..."posibilitatea de a alege".
Elise & BBLisa
Miramar spune:
Nume: atunci cand judeci o situatie cu ratiune, cum spui tu incearca sa fii mai degraba umana decat cerebrala.
Da nu trebuie luate astfel de decizii in locul celor pusi in fata unei astfel de situatii si bineinteles ca este nevoie de sustinere morala, dar nici nu trebuie incurajata o atitudine de acest gen "copilul e stricat...nu-i nimic mai avem altii, trebuie sa ne concentram asupra lor"
...a si treaba asta cu "statul care e mai organizat acum decat era" mai ales in acest domeniu, s-avem pardon unde te crezi in America?? Asta e o poveste de adormit remuscarile mai degraba, la fel cu aia cu vizita cateva ore pe zi, parinte cu juma' de norma...foarte frumos!
Nici eu nu am copii si sincer nu cunosc pe nimeni care sa aiba o astfel de nenorocire in viata si totusi nu pot sa nu simt si gandesc asa cum am scris fie ca e vorba de ratiune fie ca e vorba de suflet. Oricum as da-o tot la concluzia asta as ajunge. Pana si cu egoism tot la fel as gandi pentru ca m--as pune pe mine intr-o astfel de situatie - daca maine Doamne fereste! am un accident si raman paralizata - mi-ar placea ca sotul meu sa nu ma abandoneze intr-un spital nu?!
Ma abtin de la alte comentarii ca tind sa devin mult prea critica si nu vreau totusi sa te jignesc.
nume spune:
Elise,
fetele de care vorbesti nu fac parte din aceeasi categorie de parinti si nici copiii din aceeasi categorie de copii. De dragul discutiei, nici in situatia descrisa de tine, eu nu condamn a priori(deci fara sa am mai multe cunostinte despre situatia particulara) femeile care isi abandoneaza copiii. Condamn lipsa de educatie care expune copiii respectivi unor riscuri capitale.
Cat despre situatia ca fiind de neimaginat; o pun pe seama unei lipse de imaginatie pt. ca ea exista, ba chiar se incadreaza in statistic si social.
nume
Eliza5 spune:
Nume, desi te vad bine intentionata si preocupata de fericirea prietenei tale, nu ai cum sa o ajuti.
Nu poti sa o ajuti pentru ca nu o intelegi. Pana cand nu ai propriul copil chiar nu ai cum sa intelegi legaturile dincolo de orice logica sau explicatie stiintifica, ce se leaga intre o mama si copilul ei. Sa-ti dau un exemplu.. Daca copilul plange in alta camera, la alt etaj, mamei i se va uda tricoul pentru ca sanii incep sa produca lapte. Din momentul in care naste, o femeie se transforma, instinctul matern este mai puternic decat orice altceva.
OK, mai exista si exceptii, dar acelea intra in patologic.
Daca accepti un sfat de la mine, ajut-o pe prietena ta doar ascultand-o si fiindu-i alaturi. Nu ii da sfaturi..
nume spune:
Salut Miramar, te tin minte de la alt subiect ...
Faptul ca expun o contradictie nu ma situeaza de nici o parte a ei, in orice caz nu intr-o situatie de partizanat. Daca citesti postarile mele la subiectul asta o sa-ti dai seama ca nu parerile mele ci raspunsurile ma pun de o anumita parte a baricadei.
Cu toate ca in viata de zi cu zi as vrea sa fiu mai degraba cerebrala, nu sunt. Cred ca instintul ne face umani si da culoare vietii.
nume
Elise spune:
quote:
Elise,
fetele de care vorbesti nu fac parte din aceeasi categorie de parinti
Esti sigura?!
Nume, singurele doua categorii pe care le definesc eu sint: cei care considera ca le-ar fi lor mai bine fara acel copil, si cei care considera ca i-ar fi copilului mai bine in alta parte.
Prietenii tai nu sint in ultima situatie.
Il abandoneaza ca sa le fie bine LOR.
Si aici nu mai exista categorii si subcategorii.
Si fetele care isi arunca nou nascutii la gunoi pentru ca nu vor sa se complice tot din acelasi motiv o fac: sa le fie mai bine LOR.
Se raporteaza la binele propriu, nu la binele copilului.
Deci unde poti sa spui ca e diferentza?!
Elise & BBLisa
Miramar spune:
Nume si eu te tin minte de la cateva alte subiecte nu doar unul. Si dat fiind ca in general mi-au placut postarile tale, chiar daca uneori ne-am contrat de aceea m-am ostenit sa raspund....
Crede-ma am citit cu atentie tot ce ai si ce s-a scris la subiectul asta.
Tu spui ca nu te situezi de nici o parte a baricadei? Sa-ti spun cum vad eu lucurrile:
1. presupunand ca esti impartiala si nu esti adepta vreuneia din variante, considerandu-le pe amandoua alegeri deopotriva valide - in sine aceasta atitudine o condamn!
2. Faptul ca iti pui o astfel de intrebare, ba mai mult ca o supui dezbaterilor pe DC, argumentand in continuare, anuleaza acea impartialitate pe care ti-o arogi si te situeaza clar de partea cealalata a baricadei