Asteptand minunea cea mai mare
Asteptand minunea cea mai mare | Autor: marami
Era pe la inceputul primaverii, cand mugurii copacilor plesneau unii dupa altii in cununite de flori roz-albe. Vrabiile si mierlele isi slobozeau cantecele prin vazduh, iar oamenii trageau cu putere in piept miresmele lui april.
Primavara cea zglobie batea si la ferestrele spitalului. Inauntru insa erau oameni bolnavi, cu privirile umbrite de un val de tristete. Intr-un salon mai mic, o fetita statea intinsa in pat, urmarind cu privirea picuratul unei perfuzii. O liniste trista si duioasa se asternuse in jurul ei. fetita n-avea mai mult de zece ani si era bolnava grav. Pentru boala ei nu exista vindecare decat de la Dumnezeu. Cu tot ajutorul doctorilor si al medicamentelor viata i se mai putea prelungi cu cel mult doi ani. Asa aflase mamam mai demult.....numai ca acesti anitrecusera, iar de acum fetita ei traia printr-o minune. "Dar cat va mai tine minunea aceasta?" se intreba adesea, infricosata, biata mama.
fetita statea rezemata de o perna mare, tinand in maini o carticica de rugaciuni. Numele ei era Sofia-Alexandra. Purta in infatisare urmele bolii: mainile si piciorusele erau niste oase subtiri imbracate in piele transparenta, capusorul parea mare fata de restul trupului, obrajii cand se luminau de o paloare de ceara, cand se intunecau de umbre pamantii. Avea ochii verzi si-ndurerarti. Sub genele negre licareau doua oceane adanci de suferinta. Oceane care insa niciodata nu si-au tulburat limpezimea. Suferea, plangea, dar ochii ei ramaneau la fel de senini. Sofia- Alexandra intelegea tot ce se intampla cu ea. Urmarea zi de zi analizele si pe nesimtite chipul ei devenea tot mai matur. Buclele negre si scurte cei inconjurau fruntea o faceau sa semene mai mult cu un baietel ingandurat decat cu o fetita. Cand radea insa, avea un aer poznas si un zambet nevinovat ii inflorea chipul. Abia atunci iti aminteai ca totusi in fata ta era un copil de zece ani.
Sofia- Alexandra era vegheata zi si noapte de catre mama ei, o femeie slabuta si uscata de griji. Iar de pe perete, din icoane, le priveau ocrotitor pe amandoua Maica Domnului si Sfantul Ioan Rusul. Fetita si mama se inchinau adesea. Aceasta le ramasese singura nadejde si mangaiere.
Cand nu se ruga, femeia cea slabuta deretica prin camera. De fapt, isi cauta de lucru, ca sa mai alunge gandurile negre. Avea cearcane adanci in jurul ochilor. Cate nopti nedormite, cate lacrimi si griji i-au intunecat sufletul, numai ea, sarmana, si Dumnezeu stiau!
De patru ani de zile de cand Sofia- Alexandra se imbolnavise, intreaga lume murise pentru ea. Inima mamei nu mai batea decat pentru fetita, batea cand puternic, ca un clopot speriat, cand abia auzit, ca un susur de lacrimi. De ani intregi supraveghea perfuzii, astepta vizita doctorilor, urmarea rezultatele analizelor....Femeia obosise, era istovita de atata asteptare. Minunea pe care atat de mult o dorea intarzia sa apara. Nadejdi nenumarate ii mistuisera sufletul zadarnic. Parca Dumnezeu o uitase, parca Dumnezeu nu mai avea timp si pentru Sofia- Alexandra....
Fetita insa astepta neclintit o minune. In sufletul ei puterea credintei si a nadejdii erau intregi. Avea o credinta curata si simpla, ca sufletul ei de copil. Nu se forta sa creada, nu se lupta cu indoiala, ci cu seninatate primea fiecare bucurie si durere pe care i-o trimitea Dumnezeu. Se ruga mult. De cum isi indrepta gandul spre Dumnezeu, parea ca intra intr-o alta lume si durerea i se imputina. Uneori mergea purtata in bratele mamei ei, la biserica si atunci se lipea de o icoana sau de o racla cu Sfinte Moaste si ramanea asa multa vreme, pana cand obosea. Desi avea doar zece anisori,Sofia-Alexandra primise de la Dumnezeu darul acesta de a simti ca numai alaturi de El sufletul isi afla odihna. De aceea fetita nu dorea decat sa fie cu Dumnezeu, caci atunci isi uita suferinta si parca nu o mai durea nimic. Erau zile cand Sofia- Alexandra citea si de zece ori, cu credinta, Paraclisul Sfantului Ioan Rusul. Nadajduia ca pana la urma Dumnezeu va face si cu ea o minune...
Se apropiau Sfintele Pasti, iar Sofiei- Alexandra ii placea nespus de mult Slujba Invierii. Isi amintea din anii trecuti de multimea aceea nesfarsita de lumanari aprinse, de emotia de a canta cu toata biserica "Hristos a inviat!", de glasul bucuros al clopotelor care sunau necontenit...In noaptea de Inviere, ca niciodata altcandva, oamenii pareau mai buni si mai fericiti, iar chipurile lor straluceau de o lumina senina, nepamanteasca.
Fetita si-a amintit toate acestea si, strabatuta de un gand, a strigat cu glas rasfatat:
- Mama, mi-e somn! Vino, te rog, sa stai langa mine...
Uneori, cand se simtea mai rau, dormea in bratele mamei, caci mama era ocrtotitoare, ca o icoana. Langa ea nu-i era teama de nimic, nu-i era teama c-ar putea muri in somn. De data aceasta insa, Alexandra avea alte ganduri...
Fetita si-a imbratisat mama si, jucandu-se cu degetele in parul ei, a intrebat-o cu glas rugator:
- Mama, nu-i asa ca mergem la biserica de Inviere? Mergem sa cantam si noi cu oamenii "Hristos a inviat!" nu-i asa mamaico?
Femeia a ezitat sa raspunda. Ii era greu sa-i tot repete Alexandrei cate nu avea voie sa faca: sa nu oboseasca, sa nu raceasca, sa nu se loveasca din neatentie.... Erau altele si mai dureroase decat acestea: sa nu se joace cu copiii, sa nu mearga la scoala... Intr-un tarziu, totusi, i-a spus:
- Daca ne da voie domnul doctor, Alexandra, numai daca ne da voie domnul doctor...
N-a fost lucru greu sa-l induplece pe medic sa-i dea voie o zi acaca.
In noaptea de Inviere, in mijlocul multimii de oameni din biserica a intrat si o femeie slabuta, purtand in brate un copil care parea sa fie foarte bolnav.
Erau Sofia- Alexandra cu mama e. Fetita cuprinsese cu o mana gatul mamei, in timp ce in cealalat tinea o lumanare aprinsa. Flacaruia palida lumina doi ochi de copil impaienjeniti de lacrimi.
Dar in aceste lacrimi stralucea o bucurie tainica, bucuria Invierii Mantuitorului lumii. De pe pereti, Sfintii zambeau in straie de aur, iar ingeri isi scuturau aripile prea incarcate de lumina deasupra oamenilor.
Nu mai pot sa csriu, plange sufletul in mine
somn usor si fara dureri fete dragi iubite. Noapte buna!
Emma este iubire, lupta continua
Si Mihaita are nevoie de noi
***SONIA - docs` did miracles ***
Si ingerii au nevoie de ajutor
Ei ne asteapta aici, sa nu-i ocolim!
mandrutzele mele D(29 sept 91) & D (18 iul 05)
pozne-npoze
Nu mor caii cand vor cainii, nici cainii cand vor stapanii!
Raspunsuri
olguta12 spune:
In ultimul an, nu prea mai dorm noptile. Daca dorm 2-3 ore neintrerupte, ma declar odihnita. Nici in noaptea asta n-a fost altfel. Dar de data asta, am intrat pe DC, si bantui de vreo 2 ceasuri. Am multe in gand, si mai multe pe suflet, dar totusi...
De cateva zile tot vad sub semnaturile fetelor de pe aici anumite mesaje...Emma este iubire, lupta continua... Rugati-va pt Emma...si multe altele. Cu toate astea, n-am reusit sa aflu despre ce este vorba mult timp.
Am descoperit- doar prin intamplare- un subiect "Oameni pe care ii admiram". Si acolo, prin cateva "clickuri", am descoperit in sfarshit povestea cutremuratoare a Aidei si a fetitei ei, Emma. Dar ce mi-a frint sufletul au fost fotografiile lor. Emma, cu chipul ei de papusa, zambetul superb.. Stau cu pisica-n brate si plang, si chiar nu ma pot opri. Si sincera sa fiu, chiar nu vreau sa ma opresc, ca am senzatia ca o sa explodez daca fac asta.
M-am intors inapoi la bloguri, si am dat peste postarea ta, Marami.
Ma simt penibil. Imi e rusine de mine, de faptul ca sint atit de "concentrata" asupra problemelor mele, probleme care pur si simplu sint MINORE si absolut neglijabile, probleme care in fata celor traite de Emma, Aida, de Sofia-Alexandra si mama ei, si multi alti copii si parinti care se afla in situatia lor, palesc, si sint chiar de nementionat.
Imi e rusine de mine pt ca sint atit de egoista si de "prinsa" in viata mea asta mica si idilica, viata in care nu am probleme care sa-mi macine- cu adevarat- sufletul si existenta, incat vad mai greu ce se petrece in jurul meu. Uit adeseori cat de norocoasa sint, uit cat de mult mi-am dorit un copil sanatos, iar Bunul Dumnezeu Mi-a pus mina-n cap, si mi-a daruit o prunca care sa ne bucure sufletele si existenta.
Imi e rusine de mine ca uit ce comoara am in brate, cat de norocoasa sint, pt ca Dumnezeu mi-a mai dat o sansa. Mi-a mai dat 1001 de sanse sa pot ramane linga ea inca o zi, inca un an, sper- o viata.
Multumesc Marami, si pt ca m-ai facut sa plang, dar si pt ca m-ai trezit din inconstienta mea, din egoismul meu pe care greu il recunosc.
Nu-s un om foarte religios. Recunosc ca nu merg la biserica in fiecare Duminica. Nu tin post,nu ma rog zilnic. Dar stiu si cred in Dumnezeu, in existenta Lui, in puterea Lui. Si nu-L uit niciodata.
Si asa pacatoasa si egoista cum sint, ma rog- chiar daca numai in gand, si nu si in biserica, pt Emma, pt Aida, pt toti copiii care sint incercati de suferinta si de durere, si pt parintii lor.
Refuz sa cred ca Dumnezeu nu ne aude pe toti, chiar si pe pacatosii ca mine.Si sper si cred in miracole.
Marami, multumesc
olguta12
"Fear less, hope more;
Whine less, breathe more;
Talk less, say more;
Hate less, love more;
And all good things are yours." 
www.piczo.com/galushk?g=16686272&cr=5" target="_blank"> GALUSHCA IN ACTIUNE
POVESTEA DREI PISHCOT
Amintiri de alta data...
marami spune:
.....Biserica intreaga rasuna de cantarea Pastilor:
"Hristos a inviat din morti,
Cu moartea pe maorte calcand...."
Portile cerului pareau deschise. Cantecul oamenilor se impletea cu cel al ingerilor si al arhanghelilor. Era cea mai frumoasa noapte din an. Sofia- Alexandra avea sufletul plin. Ii era atat de bine acolo, in biserica, printre oamnei si sfinti, printre candele si icoane! Parca nu o mai durea nimic. Daca ar fi putut, ar fi oprit timpul in loc, ca sa ramana acolo pentru totdeauna. Dar nu se putea...
Mama fetitei insa nu-si putea invinge suferinta. Ii era nespus de greu. Cat si-ar fi dorit sa sufere ea in locul Alexandrei, sa fie ea cea bolnava, sa moara ea! Dar Dumnezeu nu-i implinea aceasta dorinta, nu-i asculta o astfel de rugaciune. Femeia a cuprins cu privirea icoana Maici Domnului si cu zdrobire de inima s-a rugat: "Maica Domnului, te rog asculta-ma....Tu, care stii ce-i suferinta, Tu care ai suferit atat de mult cand Fiul tau a fost rastignit, Tu singura stii ce e in sufletul meu....Maica Domnului, te rog sa nu moara Alexandra, ai mila de ea! Tu singura intelegi durerea mea... Fa o minune cu Alexandra! Fa o minune!" Lacrimi amare i-au spalat chipul. A mai gasit taria sa adauge: "Doamne, faca-se voia ta, faca-se voia ta cu Alexandra si cu mine!"
In noaptea aceea de Inviere Sofia-Alexandra s-a impartasit.
A doua zi s-a intors la spital. Aici era multa liniste si o lumina blajina de primavara scalda coridoarele pustii. In saloane nu mai ramasesera decat cei grav bolnavi, iar medici, vreo cativa.
Dupa ce i-sa facut tratamentul, Sofia-Alexandra a adormit obosita. mama i-a vegheat rasuflarea dulce de copil adormit. Statea pe marginea patului privind-o cu gingasie. De multa vreme fetita nu mai avusese obrajii asa de frumosi! Erau catifelati si roz, ca florile de mar. Alexandra a zambit de cateva ori prin somn. Cand s-a trezit, a chemat-o mai aproape si i-a zis:
-Mama, trebuie sa-ti spun ceva. Te rog stai langa mine si sa nu plangi!
Era ceva schimbat in infatisarea ei. Avea un zambet frumos si plin de taina. Fetita a luat mana mamaei in manutele sale, a mangaiat-o si i-a zis:
-Mami, eu am vorbit astazi cu Dumnezeu! Sa nu plangi, dar Dumnezeu mi-a spus ca o sa ma ia la El. Sa nu plangi atunci mami..., pentru mine este mai bine asa.
Femeia a ascultat-o in tacere, dar nu i-a dat prea multa atentie. cate nu pot trece prin mintea unui copil de zece ani! Cuvintele fetitei avea sa si le aminteasca abia mai tarziu.
A doua zi Sofia-Alexandra s-a simtit mai bine. N-a mai avut febra, nici dureri, nici convulsii. Mama a citit cu voce tare Paraclisul Maici Domnului, iar fetita, pe cel al Sfantului Ioan Rusul. Era o zi luminoasa de aprilie. Pe geamul deschis adia mireasma copacilor infloriti si se auzea zumzet de albine.
Dar Sofia-Alexandra nu mai vedea aceste lucruri. Sufletelul ei pasea incet-incet spre un alt taram. Fetita a inteles ce se intampla cu ea si o teama usoara a infiorat-o.
-Mama, mama, vino! a stragt ea. Vino mai repede! Mama, ia-ma in brate!
La inceput mama nu a priceput ce se intampla si a mai zabovit. Insa fetita a strigat-o din nou, aproape plangand. Femeia a venit repede, a luat-o in brate si a strans-o la piept. Sofia-Alexandra a suspinat adanc, si-a inclestat manutele cuprinzandu-si mama si, peste cateva clipe, i s-a stins ultima rasuflare. A murit in bratele mamei...
Zilele ce au urmat au trecut ca un vis. Femeia devenise o umbra, incovoiata de povara durerii. A suferit nespus de mult, nespus de mult, cum numai o inima de mama poate suferi...
Mai tarziu a gasit in cartica de rugaciuni a Sofiei-Alexandra un biletele cu litere stangace, migalite de manuta ei de copil. Pe bilet erau scrise aceste cuvinte:
"Mama, te plang de nopti. Iti va fi dor de mine, stiu. dar pentru mine e mai bine asa, e mai bine sa ma duc la Dumnezeu"
Sofia-Alexandra s-a sfarsit rapusa de boala. Era un copil nevinovat si bun, si totusi Dumnezeu nu a vindecat-o. A ingaduit sa se chinuie ani de zile cu o boala grea si, in cele din urma, a si murit.
Dumnezeu, care stim ca este bun si milostiv, n-a facut cu ea-s-ar parea-nici o minune. Si oare n-ar fi putut?!
Ar fi putut, caci la Dumnezeu toate sunt cu putinta. insa cu Sofia-AlexandraEl a lucrat o alta minune, nemasurat mai mare decat vindecarea, poate cea mai mare minune.
Si minunea tocmai aceasta este, ca Dumnezeu i-a dat Putere unui copil sa poarte intreaga durere a bolii cu credinta neclintita. I-a dat putere Sofiei-Alexandra sa invinga suferinta si moartea ca si El, patimind rastignire si trecand prin moarte si ingropare.
Stiu ca sus in ceruri este un loc aparte, unde sunt adunate laolalta toate sufletele de crin. Daca Dumnezeu va avea mila si vom ajunge si noi acolo, ne vom intalni negersit cu cei care deja au plecat.
Emma este iubire, lupta continua
Si Mihaita are nevoie de noi
***SONIA - docs` did miracles ***
Si ingerii au nevoie de ajutor
Ei ne asteapta aici, sa nu-i ocolim!
mandrutzele mele D(29 sept 91) & D (18 iul 05)
pozne-npoze
Nu mor caii cand vor cainii, nici cainii cand vor stapanii!
Mariaa spune:
Si eu plang. Si n-am vorbe si cuvinte.
A fost cand aveam, dar acum nu le mai gasesc.
marami, si eu iti multumesc un copil creste in inima mea 
Anina_n spune:
Lacrimile imi curg siroaie... Nici nu sti ce sa mai zici.
Sunt PUTERE si IUBIRE pentru pretioasa Emma, in fiecare zi, la ora 13.
Nina, mami de
www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina" target="_blank"> Nina-Cristina (10.01.2002), www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=Clipe%20de%20viata%202008&page=3" target="_blank">pisicutza si www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=Clipe%20de%20viata%202008&page=4" target="_blank">dulcineea mea, la "Clipe de viata 2008".Diabet zaharat la copii, Copilasi din 2002, Copii capricorn
marami spune:
Nu imi mai atribuiti mie meritele, nu am facut decat sa preiau povestea dintr-o carte a Oanei, luata de la Lainici, o carte cu povestioare pentru copii, de fapt cautam cu totul si cu totul altceva, tot cu gandul la fete.
Nimic nu este intamplator pe lumea asta, cuvintele sunt putine in fata durerii, ma simt mica-mica si neinsemnata, meschina si egoista...si da, ai dreptate Olguta, uitam atat de des cat suntem norocoase, ca ne risipim in dispute zilnice fara rost, izbucnim pentru orice fleac, apoi cautam scuze sa ne justificam atitudinea si cu toate astea tot norocoase suntem.
Sa-ti dea Dumnezeu viata lunga alaturi de dom`soara Pishcot si Bombonelul tau.
Emma este iubire, lupta continua
Si Mihaita are nevoie de noi
***SONIA - docs` did miracles ***
Si ingerii au nevoie de ajutor
Ei ne asteapta aici, sa nu-i ocolim!
mandrutzele mele D(29 sept 91) & D (18 iul 05)
pozne-npoze
Nu mor caii cand vor cainii, nici cainii cand vor stapanii!
Mariaa spune:
Emma este un miracol ca a atins pe mii de oameni cu iubire! Suntem mii de oameni care ne rugam pentru ea! Si orice ar fi de acum inainte ea e o invingatoare, pentru ca de cate ori ne va fi dor de ea o vom gasi in sufletele noastre, neschimbata!
Te iubim copila scumpa cu ochii mari si negri.
Ingerii sa te vegheze un copil creste in inima mea
Anina_n spune:
E atata intelegere, lumina, caldura si iubire...in jurul celor ce traiesc in suferinta.
Ingerii fie cu tine, minune scumpa !
Sunt PUTERE si IUBIRE pentru pretioasa Emma, in fiecare zi, la ora 13.
Nina, mami de
www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina" target="_blank"> Nina-Cristina (10.01.2002), www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=Clipe%20de%20viata%202008&page=3" target="_blank">pisicutza si www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=Clipe%20de%20viata%202008&page=4" target="_blank">dulcineea mea, la "Clipe de viata 2008".Diabet zaharat la copii, Copilasi din 2002, Copii capricorn
marami spune:
Haideti fetelor sa schimbam un destin, vedeti semnatura mea??? Hai sa incercam sa influentam soarta, hai sa ne folosim de puterea subconstientului ca povestea Emmei sa aiba un happy-end.
Kissy, invinge cancerul!!!
Si Mihaita are nevoie de noi
***SONIA - docs` did miracles ***
Si ingerii au nevoie de ajutor
Ei ne asteapta aici, sa nu-i ocolim!
mandrutzele mele D(29 sept 91) & D (18 iul 05)
pozne-npoze
Nu mor caii cand vor cainii, nici cainii cand vor stapanii!