Copil sau nu??
Raspunsuri - Pagina 4
MissParker spune:
quote:
Originally posted by Tia
doua lucruri as mai avea de adaugat:
1) frica de a nu repeta greselile parintilor tai te va ajuta sa fii un bun parinte
2) emotia pe care ai simtit-o tinand in brate puiul prietenei tale este dovada ca poti sa-l ai pe-al tau
hai, nu mai astepta
MULTUMESC MULT pentru aceste incurajari!_
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.
Felicia
MissParker spune:
Elle_seb, mersi pentru incurajari. Ti-am vazut pozele. Foarte frumoase !!!!
carla28, nu m-ai suparat deloc . Stiu la ce te-ai referit, am vrut doar sa inlatur orice neintelegere care s-ar fi putut ivi pt. altcineva. Da, si eu sper ca aducand pe lume un copil exista sanse mari sa transcendem cumva existenta asta marunta si sa simtim ca oarecum contribuim la viata spiritului universal, pe care il putem imbogati cu iubire 
delphin si delfinutza, mii de multumiri
Dar de sarcini toxice imi puteti spune ceva?
_
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.
Felicia
flaviutza spune:
Felicia,sper ca,atunci cand o sa ai parte de sentimentul acela unic de mamica(ah ce cliseu!) sa iti aduci aminte de noi.
Eu te inteleg pe tine. ai suferit mult. repet: ti-au distrus copilaria.bun.ii lasi sa-ti strice si viata adulta,prin amintiri,prin imposibilitatea realizarii unei familii complete? etc?.tragi aer in piept,spui PUNCT. si incepi o viata noua. incearca una simpla. in care sa te bucuri o data la 5 minute de o cafea buna, de o mangaiere de la sot,de un lenevit in pat pana la ora 11. fara psihanalize. cu cat te intrebi mai mult,cu cat cugeti mai mult,cu atat te afunzi mai mult.
la fel ca in cazul unei despartiri. in loc sa spui punct si d'a capo,stai in varful patului si te afunzi in amintiri si iti plangi de mila,cand ai putea bine mersi sa fi la o terasa cu un potential candidat.EXACT ASTA FACI TU.
Eu inteleg prin ce treci,mi s-a intamplat si mie ceva asemanator dar ,nu de asemenea gravitate, dar trebuie sa ai curaj sa spui GATA!
UITA-TE IN JURUL TAU. s-ar putea sa constati ca esti printre cele mai fericite. ex : multe femei singure,fara serviciu,multe abuzate de sot etc.
fa-ti o lista cu lucrurile bune din viata ta: o sa vezi cate sunt: un sot iubitor, nu sunteti saraci,sunteti sanatosi. ASTA CONTEAZA.
timpul nu e de partea ta. (sper sa nu supere pe nimeni afirmatia asta).s-ar putea ca,peste vreo 7-8 ani sa-ti dai cu pumnii in cap si sa te intrebi de ce nu ai facut copilul. sa ajungi sa-ti doresti sa fi dat naibii gandurile si psihoterapiile si sa fi facut un bebe.
ALEXIA,2 ANI ,7 LUNI
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
carla28 spune:
Felicia, foarte frumos spus!
Carla
"Oamenii pot uita ce le-ai spus, dar nu vor uita nicioadat cum i-ai facut sa se simta"(Carl W.Bueechner)
Luna_2007 spune:
Felicia, insusi faptul ca tu deja de acum datorita terapiei constientizezi atat de multe te va feri sa faci greseli grave ca acelea facute de parintii tai. E bine ca vrei sa-ti rezolvi trecutul (sa nu umbli prin viata ca un zombie fara iubire cum inteleg ca a fost mama ta), spuneai ca faci terapie de 3 ani, deci sunt convinsa ca da rezultate si vezi deja schimbarile pozitive. Pana si topicul asta e un rezultat pozitiv, nu-i asa ca pana sa incepi terapia si sa te descoperi pe tine insati nu ai fi conceput absolut deloc sa faci un copil???
Deci eu cred (si sper) ca va fi bine. Ai toate motivele sa fii optimista. Am sa te urmaresc pe forum si poate iti urmez exemplul.
marimar spune:
MissParker,
Eu din ceea ce razbate si se intelege despre tine in mesajele tale am dedus ce am scris.
Esti o femeie puternica si fericita acum, cu sotul tau minunat, va iubiti si v-ati dat seama ca va doriti un bebe care sa intregeasca iubirea voastra si asupra caruia sa va revarsati prea-plinul de iubire.
Despre sarcini, pot doar sa-ti spun ca sansele sint probabil 50-50, nu toate sarcinile sint la fel dar poti la fel de bine sa ai aceleasi simptome, nimeni nu-ti poate garanta nimic.
Pe mine m-a impresionat povestea lui papadie, de fapt amindoua povestile despre sarcina si nasterea fetitelor ei.
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=78732
Daca vei citi la Nasterea unei stele povestile mamicilor vei ramine impresionata si poate multe intrebari vor capata raspuns...
-------
Life's a journey, enjoy the trip !
aurora56 spune:
MissParcher ,chiar nu stiu cum va reactiona fata mea.Demult si-a dorit foarte mult o sora, iar noi nu i-am implinit dorinta poate din aceleasi motive ca si acum, dar acum privesc relatia dintre sotul meu si fratele lui care cu toate privatiunile din copilarie este una foarte buna.Sunt mai apropiati unul de altul si ma gandesc ca daca nu fac pasul decisiv ,fiica mea va fi singura.
E drept ca acum, fata mea poate nu mai doreste cu atata ardoare o sora dar oare chiar 90 % din timp va fi ocupat de bebe .Poate am uitat cata atentie necesita un bebe.Eu am o sora si au fost momente in viata cand nu stiu ce m-as fi facut fara ea,mi-a oferit de multe ori suport moral.
http://pg.photos.yahoo.com/ph/smolei_2004/album?.dir=/759fre2
didita spune:
Pentru un scurt moment putem avea impresia ca detinem un mic control asupra naturii... pentru a avea un copil nu este suficient sa ti-l doresti, asa cum atunci cand nu vrei sa ramai insarcinata nu esti niciodatta sigura 100%.
Sunt evident bucuroasa sa traiesc in epoca anticonceptionalelor f usor de folosit si suficient de sigure. Totusi au si o parte proasta. Acum trebuie sa iei decizia rationala de a face un copil. Momentul potrivit in care sa-ti spi: gata acum nu mai am nici o grija, totul e perfect, hai sa facem un copil! nu vine niciodata. Nu poti prevede ce se va intampla maine cu siguranta si ca sa te poti lansa in asa un poiect iti trebuie o oarecare doza de optimism.
Pe de alta parte daca ti-ai dorit un copil, cand il ai parca nu mai ai dreptul sa te plangi. Ce daca plange in continuu, ce daca ai o tona de rufe, ce daca n-ai cu cine sa-l lasi ca sa mergi le dentist: ai vrut copil, acum asuma-l!
Parerea mea e ca lucrurile sunt mult mai nuantate. Un copil te schimba mult. Eu abia cand am devenit mama, am devenit cu adevarat adulta. Inainte de avea copii, copii mici imi placeau, da si nu, adica ma plictiseau repede. Nu intelegeam ce se extaziaza unii atata. Insa niciodata nu mi-am imaginat viata de adult fara copii. In schimb era ca si cum asa eram programata: faci facultate, gasesti de lucru, te mariti, faci copii, astepti nepotii si mori.
M-am tinut de sablon pana la un anumit punct. Cand am devenit mama am realizat ce inseamna viata, ce e important in viata. Acum am trei copii. Viata de zi cu zi cu e chiar simpla, si a trebuit sa fac anumite alegeri. Lumea in jurul meu le zice sacrificii, eu nu le vad asa, eu am ales sa renunt la anmite lucruri pe un timp limitat. Nu trebuie uitat ca chiar daca coopiii ii ai pt toata viata, scutecele si piureurile nu dureaza chiar toata viata. Cat esti in scutece ai impresia ca timpul s-a oprit in loc si nu faci decat asta: sculat spalat, mancat, schimbat, reculcat... insa timpul trece ingrozitor de repede. Inca imi mai aduc aminte cand am adus fata de la maternitate acasa, era un ghemotoc cu ochi si o gura cat o sura. Asta era ca ieri, si azi citeste povesti la ultimul cocolos al familiei.
Hai ca cred ca am luat-o pe coclauri. M-am lasat luat de valul amintirulor si sentimentelor, dar sper sa nu va suparati prea tare (si daca da!! nu-i bai ca nu ne cunoastem prea bine!!!!)
Concluzia ar fii urmatoarea: eu am facut un copil mai mult din datorie. Dar cand l-am avut am realizat tot ceea ce as fii pierdut daca n-as fii fost mama.
MissParker spune:
quote:
Originally posted by aurora56
MissParcher ,chiar nu stiu cum va reactiona fata mea.Demult si-a dorit foarte mult o sora, iar noi nu i-am implinit dorinta poate din aceleasi motive ca si acum, dar acum privesc relatia dintre sotul meu si fratele lui care cu toate privatiunile din copilarie este una foarte buna.Sunt mai apropiati unul de altul si ma gandesc ca daca nu fac pasul decisiv ,fiica mea va fi singura.
E drept ca acum, fata mea poate nu mai doreste cu atata ardoare o sora dar oare chiar 90 % din timp va fi ocupat de bebe .Poate am uitat cata atentie necesita un bebe.Eu am o sora si au fost momente in viata cand nu stiu ce m-as fi facut fara ea,mi-a oferit de multe ori suport moral.
Aurora, nu-ti pot povesti decat din experienta mea. Sunt copil unic la parinti si marturisesc ca niciodata nu mi-am dorit frati sau surori, deoarece nu ma simteam iubita si ma temeam de moarte sa nu cumva sa pierd si dramul acela de atentie de natura biologica pe care-l primeam de la mama. Nu am crescut o egoista, dintotdeauna am daruit tuturor cu drag (ajunsesem de-mi reprosau ai mei "Nu mai trimite, dom'le, la 25 de persoane cadouri din Germania, tu nu vezi ca ei nu-ti scriu decat de 2 ori pe an?"), nu am fost o materialista, nu am profitat niciodata de nimeni, nu am fost niciodata "rasfatata" (obiectele primite de la ai mei nu au putut niciodata inlocui iubirea pe care mi-as fi dorit-o) si am fost pe propriile picioare de la 22 de ani, de cand am ajuns in Germania (ba chiar frecam cuptoare la brutarie la negru, ca sa trimit acasa banutii in pliculet, sa fie mami si tati mandri de fata lor). Cand am inceput sa-i reprosez mamei lucruri din copilaria mea (lipsa de tandrete si de caldura si de afectiune, raceala si distanta etc.), mi-a raspuns "asa era pe vremea aia"
sau "dar ai fost prima in bloc care a avut bicicleta, aveai hainute de import" - daca n-ar fi de plans (in hohote), ar fi de ras.Sotul meu pe de alta parte are o sora si sunt opusi ca soarele si luna. El s-a nascut primul, ea dupa 1,5 ani. Mama lor era alcoolica si foarte foarte vatamata sufleteste (la 12 ani fusese violata de propriul tata) si de aceea nu si-a dorit niciodata copii, dar a cedat insistentelor sotului, dupa care si-a parasit familia cand sotul meu avea 14 ani. Tatal lor l-a iubit mult pe sotul meu, a facut si greseli (ca orice parinte), batandu-l fiindca si el insusi fusese batut, dar l-a iubit si l-a acceptat asa cum era el, drept pt. care sotul meu acum este un om care traieste in armonie cu el insusi si e capabil sa iubeasca
. Pe sora sotului meu cred ca tatal nu a stiut cum s-o iubeasca, neputand sa se identifice sufleteste cu ea, astfel incat ea nu a primit iubire de la nici unul din parinti. Consecinta: era de mica foarte rea cu fratele ei mai mare, pe care-l simtea rival la iubirea parintilor, il ura, il batea de-l invinetea (pana cand sotul meu facuse 9 ani si a inceput si el saracul sa se apere!), i-au povestit parintii ca el se ducea la ea ca s-o mangaie si ea il lovea cu ce nimerea... Ulterior relatia lor a fost mereu tensionata si plina de ura si invidie din partea ei (normal, avand in vedere trecutul). Sotului meu i-a reusit mai mereu totul, ea se transformase in oaia neagra a familiei (a dat de 3 ori la facultate si a reusit sa termine o facultate numai fiindca unchiul ei era decan acolo), era isterica, rautacioasa, egoista, rasfatata (parintii incercasera sa compenseze prin obiecte lipsa iubirii si ea asa a invatat pt. mai tarziu, ca daca cineva ii da lucruri si cadouri o iubeste!!). Asa au ajuns la maturitate: el linistit, multumit de viata lui, casatorit cu femeia iubita (eu
), realizat si profesional (nu degeaba l-au luat baietii de la Siemens din Romania 
), in timp ce ea - relatii disfunctionale, narcisism patologic, batai, urlete, injuraturi, adrenalina, materialista pana-n dinti, profitoare, mincinoasa, escroaca, interesata numai de propriul ei profit etc. Sunt cazuri si cazuri, eu personal cunosc mult mai multe cazuri de relatii de familie vatamate (in care fratii se invidiaza, se urasc pt. o mostenire etc.). Ma bucur cand vad frati sau surori care se inteleg bine, dar o garantie nu poti avea niciodata...
Daca tu iti doresti din inima al doilea copil, fa-l ca sa nu regreti mai tarziu si apoi fa tot posibilul ca fetita ta sa nu se simta neglijata, atunci totul va fi bine. Vor fi situatii delicate, fiindca daca un tata se simte uneori gelos pe copilul mic care o acapareaza pe mama, cum poti astepta ca un alt copil sa fie capabil sa ramana rational si sa nu fie gelos???? Dar cu iubire si intelegere si acceptare totala a sentimentelor fetitei tale se pot rezolva toate problemele.
Hai, ca eu abia m-am decis pentru primul si dau la altii sfaturi cum ca sa-l faca si pe al doilea, ca va fi totul bine
. Parca nu sunt eu 
Chiar azi vorbeam cu o colega care tocmai s-a intors din concediul de maternitate (vine 3 zile pe sapt.) si ii ceream sfaturi, la care ea "Feli, noi chiar purtam acum aceasta conversatie?" QED. la toata lumea!!!_
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.
Felicia
ina78 spune:
Felicia, iti daruiesc o .
Am urmarit povestea ta (si cum nu eram in masura sa-ti dau vre-un sfat, m-am multumit sa vad desfasurarea), astept 
.
Si eu sint in faza, vreau un bb, nu vreau, mai asteptam sau nu. Insa nu am trecut prin atit de multe probleme ca tine, tu esti o invingatoare si o sa vezi ca vei fi o mama buna, ca nsterea te va implini. (asa spune lumea..)
Astept continuarea... marea veste. Eu inca mai negociez cu mine insami, as vrea sa mai fac o multime.
"O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara."