mezalianta...
Raspunsuri - Pagina 8
Mik spune:
Kores, draga de tine, uite am un pic de timp sa-ti scriu.
Vad ca esti perfect constienta de unde vin parte din problemele tale.
Eu cred ca sotul tau te iubeste din suflet si asta mi se pare lucrul cel mai important.
Ceea ce voiam sa-ti scriu e ca trebuie sa te desprinzi de parinti (asta ti-au scris si fetele) si mai ales sa incerci sa vezi cu alti ochi pe sotul tau. Deja titlul topicului ma intriga : 'mezalianta' ! Asta inseamna clar ca vezi pe unul dintre voi inferior celuilalt. Sotul tau din moment ce l-ai acceptat cu totul si cu totul este (trebuie sa devina) egalul tau. Cit timp nu pui semn mare de egalitate intre voi, lucrurile nu se vor putea aranja.
Curaj ! sunt sigura ca vei reusi !
kores spune:
Fetelor,
Nici nu-mi vine sa cred ca inca imi mai scrieti si aveti grija de mine...Nu vreau sa nominalizez ca sa nu uit pe cineva, dar ultimele mesaje m-au atins la suflet...
Asa este, ne-am indepartat cam mult de titlul subiectului, dar probabil ca problema a fost analizata si iata sursa tutror relelor(parca mi-e si mila de mama unde a ajuns)...
Problemele pe care eu trebuie sa le rezolv sunt cam asa(si cu care lupt):
1. tendinta de a fi nervoasa, cicalitoare, rea,capoasa si orgolioasa ca ea
2.( din pacate)tentatia spre violenta cu puisorii mei, dupa care pliiiing si ma rog sa ma schimb; aseara fiind cu inima plina de speranta si dorinta de schimbare am rezistat eroic la nu mai putin de 4 episoade culminante ale lor (gen varsat olita pe covor, 2 episoade de isterie cu tipete si tavaleli ca nu-i dau la bucatarie ce vrea el,revolta ca nu voiau sa se culce nicicum),la care de obicei vedeam rosu, m-am inarmat cu rabdare, si calmitate si m-am trezit cu sufletul usor azi dimineata...
3. neincrederea in fortele proprii, ce zice lumea, daca nu fac bine rid toti de mine
4. ca sa fie bine sa sterg cu buretele momentele urite ale sotului(??aici mai am nevoie de sfaturi) si sa-i mai dau sansa sa o luam de la inceput, sa inchid subiectul cu oricine din familia mea are tendinta sa discute cu mine despre el, sa nu mai fac comparatie cu alti soti care mi se par ideali,sau mai grav sa am tendinta sa cred ca din cauza lacunelor mai mari sau mai mici in educatie si cultura generala imi e inferior,
Va mai spun ca de la 11 ani tin jurnale, eu vad tendinta asta ca mi-a plecat tot din cauza faptului ca nu aveam cui ma confesa, iar mama mi le citea... ce urit, am aflat ulterior, cind am avut prima dezamagire in dragoste, si realizez acum ca nici macar dupa ce a vazut ca nu din prostie, naivitate sau prostitutie(cam dur) m-am bagat in acea relatie, ci din dorinta avida de a fi iubita de cineva, deci nici dupa ce citise zbuciumul meu sufletesc,nu m-a judecat cu sufletul , ci rece , dur si obiectiv; intr-o zi i-am reprosat: mama cred ca nici nu stii ce e aia dragoste, nu ai trait sentimentul asta niciodata, altfel ai intelege ca e omeneste ce mi s-a intimplat....
eu am ramas marcata de acel episod al vietii pe care ea mi-l atribuie si acum , ulterior m-am agatat de sotul meu actual, ca sa ma indragostesc de bunatatea lui, altruismul si generozitate;
si totusi iata dupa 10 ani de cind ne cunoastem unde am ajuns...
kores spune:
si inca ceva, poate imi interpreteaza si un psiholog:
anul acesta , am dat un test psihologic destul de obositor si alambicat pentru o angajare si ... surprinzator in momentul in care am intrat si la oral, doamna a fost foarte mirata sa constate ca de fapt nu stie ce rezultate are pe foaie,era intr-un fel contrariata de interviul nostru absolut multumitor pentru ea, insa acolo aveam mari oscilatii de temperament, sau poate nu zic bine, de stare, din cite concluzionez eu de neincredere, de depresie...
ca sa vedeti cit de departe au mers lucrurile pentru mine si cit ma afecteaza ,ceva, nu stiu ce, poate nu e maica-mea singura vinovata, poate eu nu am suficienta incredere in mine...
Psiholoaga a pus starea reflectata pe faptul ca inca eram in cei doi ani de dupa nastere, cind femeile sunt mai depresive...
Oricum daca picam acel test, increderea in mine, putinul care mai era s-ar fi sters cu buretele...insa am ramas cu un semn de intrebare
anka-maria spune:
Kores, io nu sunt psiholog dar din ce citesc aici parca as citi jurnalul unei adolescente. Dai vina pe mama ta pentru alegerile facute de tine in viata, in dragoste, in cuplu.
Intelegi ce se intampla cu tine dar te lasi dusa de inertie.
Dar nu mai esti copil, esti sotie si mama, esti matura, stapana pe viata ta si pe casa ta. Fa ceva in sensul asta.
Zici ca te-ai indragostit de sotul tau dar pe de alta parte spui ca l-ai ales pentru ca era singurul care-ti oferea tandrete si dragoste neconditionata. Deci unde e adevarul, iti indeplinea o nevoie sufleteasca sau te-ai indragostit de el?
Daca totusi la mijloc este dragoste, cum poti sa-l consideri inferior? Sotul tau nu poate fi decat egalul tau, cand o sa intelegi asta deja ti-ai rezolvat o mare parte din probleme.
Am impresia ca la tine trecutul vine din urma si te inghite parca. Ai nevoie de un nou inceput, de un alt punct de plecare.
Stabileste ca de maine pentru tine sa fie un nou inceput. O noua viata, una in care iti asumi singura responsabilitatile legate de copii (angajeaza o bona cat mai urgent chiar daca ar fi sa-ti dai si ultimul banutz), o viata in care esti stapana in casa ta iar cei din jur pot sa-ti dea sfaturi dar nu sa judece in locul tau (inclusiv mama). Decide-te ce anume simti pentru sotzul tau: dragoste, vina, dispret, mila, admiratie etc. Vezi care sentiment primeaza si in functie de el ia o decizie legata de viata de cuplu. Ori cu el pana la capat, ori fara (aici nu exista jumatati de masura). Daca alegi cu el pana la capat, atunci angajeaza-te in aceasta casnicie cu tot sufletul si nu-l mai face sa sufere.
Si nu in ultimul rand iesi de sub influenta mamei tale. Ia in mana haturile si tine-te tare indiferent ce urmeaza. Daca te iubeste va intelege la un moment dat. Nu mai ceda la santaj, nu mai accepta vorbe grele la adresa sotului sau soacrei. Taie-i macaroana cand incep reprosurile si asa vei capata incredere in tine. Invata sa spui "nu", sa-ti aperi parerile, sa-ti asumi responsabilitatea unei decizii majore, esti femeie, nu mai esti un copil si n-ai nici o scuza.
---------------
Just me
Chuny spune:
Draga mea,
Am citit tot subiectul tau si mi se pare extraordinar felul in care te-au ajutat fetele sa vezi lucrurile intr-o alta lumina.
Succesul demersului tau se datoreaza lor, dar si tie pt ca ai fost dispusa sa asculti cu adevarat si alte pareri. Partea usoara a lucrurilor ( identificarea principalei surse a problemelor ) a fost facuta, iar acum urmeaza partea grea.
Parintii isi iubesc copii in general, insa, exista cazuri, cand ei pot deveni toxici. Asta nu inseamna ca nu mai exista iubire. Exista, dar e prost directionata. Cred ca cu multa rabdare din partea ta, cu un plan bine pus la punct si cu vointa, vei putea usor sa te indepartezi, nu de mama ta, ci de influenta / energia ei negativa.
Cred ca ar trebui si sa schimbi titlul subiectului, asta ar fi un punct de pornire. Sunt sigura ca sotzul tau te iubeste daca a suportat atatea umilintze, insa toate au o limita.
Tu ai dreptul sa fii fericita cu sotzul tau, familia ta in primul rand. Cere-ti dreptul la fericire! Zambeste acasa, arata-i lui ca-l iubesti, admira-l ! Dar nu superficial, ci cu adevarat. Admira-l pt ca te iubeste ! Arata-i si mamei tale si tuturor ca-l iubesti si il admiri, ca esti mandra de el si de copiii tai. E trist ca mama ta te-a adus in halul in care ai ajuns sa isi subestimezi chiar si copiii.
Mai vroiam sa-ti zic ceva despre mine : am o mama cam la fel cu a ta, cu o copilarie asemanatoare cu a ta, dar si cu multe alte rele. Maica-mea ma batea crunt cat am stat impreuna. Tot timpul ma facea urata si in toate felurile, iar eu m-am prins ca imi citea jurnalul si l-am folosit pt a-i trimite mesaje. Intr-o seara am scris ca sufar enorm pt ca ma considera urata, patrata etc ( avea un vocabular extrem de urat si vulgar). Dupa doua zile venind de la scoala, maica-mea s-a uitat cu un zambet chinuit la mine si mi-a spus celebra fraza: "Parca esti mai frumoasa!" A fost atat de fals gestul, incat m-a ranit mai tare. Iti spun asta, pt ca tu trebuie sa-l ajuti apoi si pe sotzul tau sa-si recapete increderea in sine si in tine, iar lucrul asta trebuie sa vina din inima si sa il faci cu multa discretie si rabdare. Eu sunt sigura ca vei reusi si ca in cateva luni ne vei spune ca lucrurile merg spre f bine. Pana atunci, mult curaj pt ca merita sa lupti pt familia ta.
Nasterea ariciului junior Pozele mele Poze cu noi si Vladimir
kores spune:
quote:
Originally posted by Sibylle
Draga mea,
Partea usoara a lucrurilor ( identificarea principalei surse a problemelor ) a fost facuta, iar acum urmeaza partea grea.
Cred ca cu multa rabdare din partea ta, cu un plan bine pus la punct si cu vointa, vei putea usor sa te indepartezi, nu de mama ta, ci de influenta / energia ei negativa.
Cred ca ar trebui si sa schimbi titlul subiectului, asta ar fi un punct de pornire. Sunt sigura ca sotzul tau te iubeste daca a suportat atatea umilintze, insa toate au o limita.
Tu ai dreptul sa fii fericita cu sotzul tau, familia ta in primul rand. Cere-ti dreptul la fericire! Zambeste acasa, arata-i lui ca-l iubesti, admira-l ! Dar nu superficial, ci cu adevarat. Admira-l pt ca te iubeste ! Arata-i si mamei tale si tuturor ca-l iubesti si il admiri, ca esti mandra de el si de copiii tai. E trist ca mama ta te-a adus in halul in care ai ajuns sa isi subestimezi chiar si copiii.
off topic:Sibylle sunt impresionata ca ai postat si tu la subiectul meu, am urmarit indeaprope subiectul tau Copila si am admirat cit de puternica esti... chiar nu stiu de unde gasiti atita tarie de caracter voi cei puternici, probabil e o trasatura innascuta,iti doresc numai bine tie, copilasului tau micut si sotului!
cum as putea schimba titlul topicului?
on topic: Stiu ca urmeaza partea cea mai grea, stiu ca tb sa fiu puternica, dar ce usor e sa spui, mai greu de facut...imi trebuie mereu ghidaj, sa ma impinga cineva cind ma impotmolesc...
ca studenti,o perioada buna toti au vazut ca noi ne iubeam, spuneau chiar ca suntem copilarosi, eu il admiram si-i spuneam, el se vedea ca il fac fericit...apoi am venit in oras linga parinti...
de ce se intelege ca nu-l iubesc?
e-adevarat ca iubesc insa uneori ma rusinez si sunt dezamagita de lipsa de cultura generala, de lipsa de comunicare , nu e o persoana inchisa, dar nu are opinii pe marginea carora sa discutam, nu-i place nici sa comenteze despre persoane reale, dar despre subiecte de larg interes...nici atit
insa compensez automat cu faptul ca e grijuliu, gospodar, tandru, altruist, istet, prinde repede din urma tot ce a pierdut cind trebuia, nu in ultimul rind fizic arat f bine...si nu in ultul rind stiu ca ma iubeste
dar deja asta e alt subiect, cert e ca eu vreau sa-mi pastrez familia, si va multumesc ca voi contribuiti la asta
Ramona J spune:
Faptul ca sotul tau nu e interesat de discutii pe seama altor persoane sau chiar legate de evenimentele zilei nu inseamna ca e un tip inferior.
Probabil e un tip practic, calitatile lui sint in alta parte.
La noi e la fel, sintem ca ziua si noaptea. Foarte diferiti. Eu consider asta un avantaj, ne completam foarte bine. Sar si multe scintei, dar e palpitant asa.
Tu ai calitatile sotului tau? Inteleg ca nu si chiar la un moment dat laudai anumite lucruri despre el.
Daca te gindesti la asta, si el te-ar putea considera inferioara lui. Sotul meu e foarte indeminatic si eu nu pot sa repar nimic, ma misc cu viteza melcului etc.
Ne-am impartit responsabilitatile in functie de calitatile noastre si e foarte bine asa. Ne admiram reciproc ca fiecare face ceea ce celalalt considera ca nu ar putea face niciodata...
M-am lungit, dar vreau sa spun ca ai inceput sa-ti vezi sotul prin ochii mamei tale. Redescopera-i calitatile si accepta-i defectele.
The best thing you can do for your children is to love your wife.
mobriq spune:
E un subiect f interesant ... si nu ma pot abtine sa nu adaug si io cate ceva.
* pe langa mersul la psiholog exista si carti de psihologie practica (self help). O carte despre "anger management" te-ar putea ajuta
** poate si carti despre diverse metode de educatie te-ar putea ajuta sa imbunatatesti relatiile cu copii. Io, de exemplu, mi-am comandat o carte care se cheama "How to Talk So Kids Will Listen and Listen So Kids Will Talk". Is f curioasa ce sfaturi da.
***nu e posibil ca sotul tau sa munceasca mai putin si sa se implice mai mult in viatza de familie ? (sau sa aiba un pic de timp pt el - spuneai ca ar fi bine sa invetze engleza, de exemplu).
**** nu inteleg de ce e considerat normal in Romania ca parintii sa vina slugi in casa copiilor. Parintii si-au facut datoria crescandu-si copii. De ce trebuie sa-si creasca si nepotii ? ... Oricum, in conditiile astea nu poti sa te plangi ca parintii se baga in viata ta.
***** esti sigura ca parerea ca sotul tau iti e inferior e a ta personala ? sau ti-a fost infuzata de familia ta ? Cred ca si standardele dupa care judeci sunt preluate direct de la ai tai si iti inchipui ca sunt "absolute".
Ai multa apreciere din partea mea pt faptul ca ai deschis subiectul si ca accepti pareri din afara. Cred avem cateva trasaturi comune, de exemplu inclinatia de a ne simti superioare (in cazul meu insa e numai pur "intelectuala", nu-s nici frumoasa si nici sociabila 
). Incerc insa pe cat posibil sa-mi cultiv si modestia.
Monica si Eduard (2 ani jumate!)
magnolia spune:
Draga Kores , nu-mi permit sa-ti dau sfaturi , dar trebuie sa recunosc cinstit ca admir curajul tau de a te destainui si a cere ajutor , asa ca am sa-ti povestesc ce fac eu cand ma apuca "fumurile" cat de fumoasa , desteapta , fina si educata sunt/suntem- eu si familia din care provin . Ma gandesc la povestea "Pasarea albastra" , mai exact la partea in care copiii care urmeaza sa se nasca , stau in cer si isi urmaresc familiile in care vor aparea , si , desi unii dintre ei stiu de la inceput ca vor avea o viata grea , sau vor fi nefericiti sau nedoriti , isi accepta soarta si chiar isi iubesc parintii . Asa ma gandesc si eu , ca familia in care ne nastem , etnia in care aparem , sau conditiile de viata si educatie sunt absolut fortuite , si se putea intampla exact invers , adica eu sa ma nasc in familia de oameni simpli a sotului meu , iar el in familia de intelectuali - a mea .Daca tu si sotul tau aveti acelasi nivel-ca studii , nu se poate vorbi despre mezalianta , ba chiar sotul tau e de admirat ca a ajuns acolo unde este acum IN CIUDA faptului ca a pornit de mult mai jos decat tine, iar tu trebuie sa recunosti , in sinea ta macar , ( ceea ce , de fapt , cred ca faci ) , ca tie ti-a fost mult mai usor sa infloresti , in conditii de viata mult mai usoare si mai stimulative , macar din punct de vedere intelectual . Si ce daca nu poate sustine un eseu pe teme filosofice in public?Unii oameni se exprima mai bine prin cuvinte , dar altii se dezvaluie prin muzica , sau prin gesturi , sau prin pictura , sau... posibilitatile sunt infinite . Cine poate spune care este modul cel mai bun prin care te exprimi? Iar literatura "geme" de exemple in care cel educat il ridica la nivelul lui pe cel mai modest-asta poate fi chiar o provocare interesanta, ai avea curaj sa-i faci fata? Iti doresc numai bine , si iarta-ma daca am parut putin cam dura , nu am intentionat asta , eu cred ca tu vei reusi sa iesi la liman din aceasta situatie , am eu , asa , un feeling...
AngeliquedeS spune:
Problema sunt parintii, respectiv mama. Ce am facut eu intr-o situatie identica? M-am certat cu mama pana am crezut ca mor de durere, o imploram sa nu se mai lege de el, sa nu il mai jigneasca, sa nu il mai vorbeasca de rau. M-am chinuit aproape un an de zile in ritmul asta. Cand am vazut ca nu se poate, ca imi racesc gura de pomana, m-am mutat de-acasa cu chirie. Nu am vorbit cu mama mea 3 ani de zile, la nunta mea nu a venit, nu m-a sunat, ca si cand nu s-a intamplat nimic.
Acum am reluat relatiile, in sensul ca ne vizitam o data la o saptamana-doua, ne dam telefoane, vorbim despre orice altceva mai putin de casnicia mea, nici macar o poza mireasa nu mi-a cerut. Ma doare in continuare dar macar acum stie ca iubitul meu este tabu, asta daca vrea sa ma mai vada si sa imi mai auda glasul. Nu regret pasul. De 9 ani de cand suntem impreuna sunt cea mai fericita femeie. Si niciodata nu am suferit ca nu pot conversa cu iubitul meu pe marginea operei lui Kafka. S-a autoformat, si asa cum spunea magnolia "Daca tu si sotul tau aveti acelasi nivel-ca studii , nu se poate vorbi despre mezalianta , ba chiar sotul tau e de admirat ca a ajuns acolo unde este acum IN CIUDA faptului ca a pornit de mult mai jos decat tine, iar tu trebuie sa recunosti , in sinea ta macar , ( ceea ce , de fapt , cred ca faci ) , ca tie ti-a fost mult mai usor sa infloresti , in conditii de viata mult mai usoare si mai stimulative , macar din punct de vedere intelectual"
P.S. Am mai postat mai devreme povestea mea, mai pe larg, dar m-a durut sufletul cand am vazut-o tiparita asa ca am sters postarea. Mi-am luat inima in dinti si am scris din nou. Sper sa iti fie de folos.
Pupici,
Angelique
pozele mele, povestea nuntii, luna de miere