mezalianta...

V-ati gindit vreodata sau sunteti in situatia in care sa simtiti ca puteati avea o soarta mai buna, linga un om asemanator ca intelect, pozitie sociala si totusi traiti alaturi de un om mai putin cultivat, sub nivelul vostru si ca lumea din jur vede aceste diferente intre voi, ca ele nu pot trece nevazute, ca voi va amagiti de fapt ca sunteti fericita?
E-adevarat ca poate l-ati luat din dragoste, ca poate il iubiti inca si daca mai sunt si 2 copii la mijloc cu atit mai mult ca sunteti legata de el?
Poate acea casatorie s-a facut din dragoste, dar poate dintr-o dragoste disperata, v-ati legat de acel om care a fost primul care v-a oferit atentie si iubire adevarata, v-a facut sa va simtit protejata, ocrotita, iubita, in centrul atentiei lui...el a fost acea iubire visata in noptile de adolescenta timida... chiar daca el era si este un om simplu, nu prea educat dar care s-a format linga ea, care este produsul ei intr-o mare masura si al societatii in care l-a adus...
ea simte ca putea avea mai mult, ea investeste tot in copiii ei, care poate il vor mosteni...parintii ei au suferit enorm inca din ziua nuntii cind au vazut mediul total diferit de al lor in care fata lor crescuta exemplar i-a adus;cind parintii ei au vazut pe cuscrii lor oameni simpli, de la tara... complet nepotriviti pt ea...cu care nu ai ce discuta in afara de treburi cotidiene...
si totusi el este un om sufletist, are studii superioare, e descurcaret, are o inteligenta practica, dar... lipseste ceva, ea straluceste ca un crin linga el, ea se remarca de la o posta se vede educatia primita si cultura... la el mai putin, uneori ea vede si simte si ii este greu cu el in societate, dar peste toate astea, il iubeste... ii ofera acea liniste, dragoste, echilibru si ocrotire pe care o visase demult in toata adolescenta ei timida, complexata si insingurata...

filofteia spune:

Imi pare rau pentru EA... care este atat de nefericita. Eu una nu cred ca il iubeste... nu-ti este rusine cu un om pe care il iubesti si in nici un caz nu te vezi mai sus ca el.

Eliza5 spune:

mezalianta?
deci ea a facut un compromis, a acceptat langa ea un om langa care ii este cumva rusine sa fie, in acelasi timp sustine insa ca il iubeste si probabil ii da si lui impresia asta.
hmm... mie mi se pare ca este de fapt minciuna. ea traieste in minciuna si din pacate nu se gandeste ca el ar putea fi langa o femeie care il apreciaza pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce este familia lui. ea ii rapeste lui sansa la fericire autentica.

Theiuta spune:

Daca Ea si el se inteleg(se inteleg?) si se iubesc...ce conteaza cum ii vede societetea? Cu societetea stai in casa? Nu, imi vei raspunde: in societate traiesti.Da asa e, dar nu inteleg: ai spus ca are studii superioare, e inteligent si practic, o iubeste...atunci unde este buba? Fii, te rog putin mai concreta, la ce te referi cind spui ca "ea straluceste ca un crin pe linga el" care este ca un ce?

Theiuta

poze cu Nicolas

kores spune:

Sa completam ca ea este frumoasa, finuta, educata, el de asemenea este foarte atragator, fizic se potrivesc perfect, ea este insa cultivata, sociabila, educata, el mai taciturn, nu are diplomatie, finete, nu poate conversa cu usurinta; ea si-ar fi dorit si vede in jur, cupluri care comunica, sotii care discuta deschis si fac schimb de sfaturi si experienta cu sotii lor, analizeaza, studiaza in amanuntime problemele, ei ii ramine doar familia cu care s-a obisnuit sa discute orice, din pacate inclusiv sa-l ia la intors pe el, ca nu are "aia si ailalta", ea insa il iubeste si desi se duce acasa incarcata negativ si isi varsa focul pe el, ca apoi sa-si ceara scuze si sa recunoasca ale cui sunt ideile originale; ea insa e dependenta de familia ei, care o ajuta zilnic in cresterea copiilor, o sustine cu sfaturi si chiar financiar sub forma de imprumut bineinteles, acum la maturitate;
parintii ei i-au dat un apartament-donatie, ai lui nu au contribuit cu nimic...doar cu produse din belsug...lunar, fiind de la tara...
Parintii ei compara zilnic orice deficienta in dezvoltarea celor doi copii atribuindu-le caracteristici mostenite bineinteles de la familia lui cu oameni indoielnici ca intelect...zic ei...daca insa se intimpla o performanta aceea e atribuita caracteristicilor mostenite din familia ei.
El nu cistiga prea bine la serviciu, desi munceste mult, in conditii de stres, in lucrul cu publicul si cu responsabilitati maxime, suplimenteaza si peste program cu un alt job ca sa ajute familia, ea cistiga aproape triplu, parintii ei din nou reproseaza ca el nu sta cu copiii, nu e un tata atasat, ca vine tirziu...
Ea nu mai stie in ce parte sa o apuce, pentru ca pe jumatate gindeste ca parintii ei, insa au inceput certurile, incetul cu incetul...
Ea gindeste asa pentru ca acum 5 ani, inainte sa aiba copiii pe care ea si i-a dorit mult de tot, el a inselat-o...tot pe fondul unor discutii a cedat unei femei care il tot pindea demult si l-a vazut vulnerabil, el a implorat scuze, ea a contacta pe amanta si aceasta l-a asigurat ca ea sotia e foarte iubita de el, sotia fiind subiectul celor doi de discutie...el gasise pe umarul cui sa plinga despre problemele cu sotia lui
Ea sotia l-a iertat, nu stie daca din frica de singuratatea al carei gust il cunoscuse, sau pentru ca il iubea mult si nu putea trai fara amintirile lor...

ellej spune:

Parerea mea e ca oamenii ar trebui sa tina cont de mediul de unde provin atunci cand se casatoresc, deoarece, iata, mai tarziu apar complexe, discutii, se vad diferentele.
Eu de pilda am fost crescuta in ideea ca partenerii trebuie sa fie la acelasi nivel, inclusiv familiile, de aceea cred ca nici daca m-as fi indragostit nebuneste n-as fi avut curajul sa ma marit cu cineva fara studii de pilda, sau de etnie roma etc. Aruncati cu rosii daca vreti, stiu ca ai mei sunt mai conservatori si conformisti si m-au crescut la fel, insa eu cred ca toti ne confrutnam cu probleme de cuplu mai mari sau mai mici si chiar nu e nevoie de unele in plus. Din fericire pentru mine cel pentru care am facut un "coup de foudre" (evident, fara sa stiu in momentul acela cine e si de unde vine) mi-a corespuns din toate punctele de vedere.

Acum, in situatia data... ea il iubeste, au copii impreuna, el o iubeste dar e clar complexat... Eu zic ca familia ei are dreptate in ce spune, dar ar trebui sa se gandeasca ca ei ii fac rau aceste vorbe si ca isi iubeste sotul; ar trebui s-o ajute in continuare fara sa mai comenteze.

Daca familia nu o intelege sa o menajeze, ea ar trebui sa declare raspicat ca sotul ei e subiect tabu in fata ei, cunoaste parerea familiei dar asta e, intrucat nu intentioneaza sa divorteze trebuie sa poata trai linistita si pentru asta nu mai vrea sa auda nimic rau despre el. Si sa le arata ca ea are de suferit din cauza comentariilor si mai tarziu copii, pentru ca vor vedea (daca n-o fac deja) ca bunicii le desconsidera tatal.


Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.

filofteia spune:

Imi pare rau ca parintii pot influenta astfel casniciile.

La noi eu sunt cea cu parintii de la "tara" ca sa spun asa. La un moment dat incepusera si la noi astfel de discutii, dar nu duse atat de departe. Asa ca am pus piciorul in prag si am zis ca poate sa-i considere oricum vrea pe parintii mei, dar sunt ai mei si sa nu-l mai aud vreodata ca ii vorbeste nici de bine nici de rau. A functionat! Intre timp tatal lui a murit si iata ca de unde ceea ce aveam de la parintii mei era mai putin, acum fiind nevoiti sa o ajutam pe mama lui, a devenit mai mult. Viata intoarce mereu roata din pacate.
Dar noi am fost mereu uniti in fata parintilor sau a altor rude. Chiar daca eram de acord cu ce spuneau ei in sufletul nostru, discutiile se faceau acasa... in fata lor eram unul cu celalalt, iar asta a ajutat enorm.
Solutia ar fi sa nu se mai uite atat la ce spun parintii ci la ce simte. In ce priveste inselatul... eu una n-as fi putut trece peste asta si cred ca va ramane mereu acolo o rana, chiar cicatrizata, dar stii cum este cand faci o operatie si apoi te doare la orice schimbare de vreme.
Din pacate si asta este o realitate, ca vremurile nu sunt mereu senine, oricat de bine te-ai intelege cu sotul. Important este ca seninul de dupa furtuna sa va gaseasca tot impreuna, mai puternici decat inainte si mai ingaduitori.
Ma ingrijoreaza insa atata tristete cata razbate din cuvintele tale si-mi pare tare rau.

kores spune:

sa mai spunem ca ea desi uraste cel mai mult compatimirea si mila, tocmai la aceasta faza a ajuns, dar daca tot e sub protectia anonimatului poate sa mai spuna ca la cei 32 ani ajuns sa faca o analiza a trecutului , a copilariei si adolescentei, poate ca totul pleaca de acolo, ceva s-a intimplat, tinjea dupa dragoste, dupa un prieten, dar mama ei nu a stiut decit sa-i spuna ca nu cumva sa o faca de rusine si sa se culce cu vreun baiat dupa ce s-a dus la facultate in alt oras, ca sa nu mia spunem ca ea nu a avut niciodata un prieten pina la 21 ani din cauza timiditatii, a complexelor, era ca sa zic un pic salbatica... desi auzea mereu complimente, dar nestiind cum sa reactioneze era stingace, se refugia in tacere...niciodata mama ei nu a discutat cu ea ca de la egal la egal sau macar ca prietene, sau depsre cum sa abordeze viata amoroasa... si inevitabilul s-a produs... ea a ajuns la facultate de altfel cu o medie f mare si la o fac cu concurenta mare,si s-a indragostit, mai bine zis a fortat nota cu un tip care i-a placut foarte mult... el desi nu-i dadea atentie decit pentru a se distra din cind in cind, ea s-a agatat de el ca de primul care ii acorda putina atentie si i-a sacrificat virginitatea ei... din nefericire mama ei a aflat, tipul era din orasul lor, birfele circulau, mama a insistat pina fata a clacat si i-a marturisit, au inceput santajurile, reprosurile, jignirile, sufereau si fata pentru netrebnicia, vezi doamne , pe care o facuse, si mama pentru reputatia familiei cunoscute si apreciate, pe care fata lor indraznise sa o pateze; separat fie spus ca din teama si rusine fata de sot, tatal nu a stiu niciodata exact sau poate doar a banuit...
si pentru fata de atunci a inceput un complex si o durere si mai mare, mama ii repeta in continuu, nu o sa te mai ia nimeni, ne-ai facut de rusine etc.
Peste un an fata l-a intilnit pe el , viitorul sot, de mai sus, pe care l-a placut foarte mult de cum l-a vazut la un chef de studenti, si pe scurt, desi a simtit de la inceput ca nu se potrivesc l-a acceptat, dar s-a si agatat de el , ca de un slavator pentru schimbarea opticii mamei sale dar si pentru ca in felul acesta scapa de povara singuratatii, a complexelor...
Ea a fost fericita, se simtea, iubita, frumoasa, nu-i mai pasa ca era un pic grasuta, era cea mai fericita...nu mia conta ca vedea cum el ii scria scrisori de dragoste cu greseli gramaticale grave, ca limbajul lui avea accente de la tara, ca vocabularul lui nu cunostea cuvinte elementare, ca poate in viata lui nu citise un roman niciodata, ca poate nu stie ce capitala are ungaria, etc............
si mai departe stiti din ce v-am relata mai sus...

copiloi spune:

Pe scurt: parintii ei sunt cei mai vinovati.

Pe larg: cunosc un caz asemanator. Numai ca aici (inca) nu s-a ajuns la casatorie. Ea: singura la parinti, 2 facultati, situatie materiala execelenta. El provine dintr-o familie modesta, cu parinti netitrati si cu unele probleme (gen alcool, violenta verbala). In schimb, el are facultate, e foarte sufletist, maturizat devreme (probabil si datorita problemelor de acasa). Ideea e ca EL nu e ceea ce si-au dorit parintii ei, care si-au dedicat viata, secunda de secunda cresterii copilului lor: lectiile se faceau in trei, zi de zi, pentru admiterea la facultate au invatat toti trei (tatal ei stia manualele de istorie pe de rost), in cursul facultatii, la fel, parintii o ajutau la referate (adica citeau pentru ea, o verificau, etc). I-au cumparat apartament, pe care l-au mobilat, decorat pana in cel mai mic detaliu, i-au luat masina (pe care, intre timp au schimbat-o de vreo 3 ori, cu una si mai buna, chiar daca EA are carnet, dar ii e frica sa conduca). Au facut toate astea, zicand: daca fata are casa si masina, nu va duce lipsa de pretendenti si va avea de unde alege. Ghinion de nesansa, nu a fost asa. Singurul prieten, pe care l-a avut EA si (inca) il are, este EL.

De ce zic ca parintii sunt cei mai vinovati. Poate ei au intr-un fel dreptate. Ideea e ca ei vad aceasta "incompatibilitate", si nu neaparat EA. Pentru parinti este un "esec", ca dupa ce au investit in copilul lor tot ce este mai bun, acum EA a dat peste "unul", care, ca sa zic asa, le strica planul. Parerea ei mai putin conteaza. Toata viata parintii au decis pentru EA, incat EA nici nu a invatat cum e sa iei decizii de unu' singur! EA a fost prea dependenta de parintii ei, pentru ca acum sa fie sigura pe sentimentele si pe aspiratiile ei.

Si in cazul despre care am scris mai sus, EA e finuta, cultivata, manierata, dar e slaba d.p.d.v. emotional. Ea nu s-a confruntat in viata cu momente de criza, pentru ca intotdeauna parintii au preluat hatzurile. EA, acum, duce o lupta duala: pe de o parte inclina sa le dea dreptate parintilor (care, nu-i asa, mereu au avut dreptate, mereu au ajutat-o si niciodata "nu au dat gres"), pe de alta parte isi iubeste sotul, dar nu e suficient de puternica sa-si apere iubirea.

Mi-e mila de amandoi.


Alina

qsar spune:

Mie imi este destul de neclar cum a ajuns subiectul asta la Cabinetul PSI... s-ar fi potrivit mai degraba la sectiunea destinata problemelor de cuplu; dar, ma rog, asta a fost optiunea autoarei si probabil ca asteapta si raspunsuri profesioniste. Si-acum parerea mea personala: "S-a dus amorul / Ca umbre lungi pe sesuri...." Habar n-am ce-i mai tine pe oamenii astia impreuna. Ea, fiind finuta, educata si sociabila si stralucitoare ca un crin, isi poate gasi in timp o relatie convenabila si mai corespunzatoare (sic). Plus ca, spre deosebire de femeile care resping ideea de separare din motive materiale, ea castiga destul de bine si are si suportul financiar din partea familiei. De dragul copiilor? Poate... desi copiii (nu stiu ce varste au) vor ajunge probabil sa-l despretuiasca pe taciturnul, sarantocul si mult-prea-ocupatul tata (urmand exemplul familiei) si implicit, sa-si dispretuiasca mostenirea genetica venita de la aia, de la prostii aia de la tara, de le-au cantat greierii in crapaturile de la calcaie pana si-au vazut feciorul cu scoala. Sau, Doamne fereste, ii vor semana si-i vor lua partea tatalui... Mai stii?
Ca-i taciturn si nu converseaza? Care-i problema? Nici conversatia cu MSR Regele Mihai I al Romaniei nu-i chiar spumoasa ca sampania... Parol! Ca ei i-au dat parintii casa si el veni in casnicie cu sacosa cu cartofi si oua proaspete de la curte? Hm. Daca ea ar fi fost fata de gestionari de aprozar sau de responsabil de sala la bodega Bumbesti, i-ar fi dat tac'su de zestre casa si masina iar el, baiat de profesori universitari aducea in casa ei numai biblioteca si integrala Beethoven pe discuri de vinil, nu era tot aia?
Ca s-au iubit? Poate. Ca el a inselat-o si ea l-a iertat... Se mai intampla. Ca ea a contactat-o pe amanta... Ooops! Taman se pravali postamentul statuii. O veritabila Lady nu ar fi facut asta - alegea fie separarea imediata fie o cale mai nobila si mai sofisticata de a merge mai departe. Parerea mea.
Iar dragostea, daca o fi fost dragoste, esueaza lamentabil in status quo-ul unei casatorii de convenienta, intr-un amestec namolos de compromis, frustrare, insingurare, obisnuinta si snobism.

Stiu ca mesajul meu "suna" dur. Stiu ca EA probabil s-ai dori acum incurajari, vorbe blande si stereotipe, "Dragostea invinge totul..." sau asa ceva. Dar acesta este un subiect pe un forum public si, chiar daca place sau nu, povestea poate fi citita si asa: O fata "cuminte, frumoasa si devreme-acasa", timorata de o familie medie, snoaba si inchistata calca pe bec cand da de nitica libertate si familia nu gaseste altceva de zis decat "ne-ai facut de rasul lumii, vai de reputatia ta si-a noastra, ti-ai distrus viitorul si toate visele noastre... bla-bla-bla". Se "mezaliaza" apoi cu un individ oarecare, dar familia ii este in continuarea alaturi s-o "ajute". Mai bine zis, s-o controleze pas cu pas, ca-n adolescenta sa-i dirijeze viata si sa-i scoata in fiecare secunda pe nas ditamai rusinea si dezamagirea pe care le-a produs-o. Dar acum, respectiva caprioara speriata, crin imaculat, este femeie in toata firea, sotie, mama, femeie cu studii si cu job binisor platit. Este numai alegerea ei ce viata deoreste sa aiba. Si alaturi de cine.

Acu', daca ma gandesc bine, subiectul asta chiar se potriveste la Cabinetul Psi. Poate o discutie seriasa cu un psiholog ar ajuta-o pe EA sa-si gaseasca identitatea si linistea.


Edit completare: si mie imi este mila de ei. Dar cel mai mila imi este de copiii care cresc intr-un mediu atat de trist si de plin de ostilitate, cu "ajutorul" si sub controlul inflexibililor bunici materni.


Q

kores spune:

De ani de zile m-am gindit sa postez aceasta poveste... am ales totusi acest moment... pentru ca povestea inca nu s-a terminat aici...si ceva s-a intimplat
el ajutat de tatal ei, a capatat actualul job, unde tatal fusese dir adj, el s-a ridicat mult, a invatat multe, s-a cizelat, s-a schimbat, ea admira la el, siguranta lui, increderea in sine, perseverenta de care da dovada in a invata ceea ce nu stie, lipsa de complexe,si istetimea, si-l admira,poate ca avea ceea ce ii lipsea ei...
el este foarte gospodar, se pricepe la orice in casa, face cumparaturi cu drag, la orice ora,pune la splat, intinde rufe, spala pe jos, e saritor, ajuta oricind ii ceri, chiar daca e prins in altceva,isi ajuta socrii oricind la orice, accepta gusturile sotiei,sfaturile ei in imbracamintea lui si in aranjarea casei, stie si o lauda pe ea ca e desteapta, nu e misogin, nu ii vorbeste urit, nu o jigneste, o accepta pe ea care nu e tocmai o bucatareasa reusita sau o maniaca in curatenie, desi asta vazuse in familie, ca tata insa nu e chiar stilul care sta in casa si se joaca cu ei de-a calutul, prefera sa munceasca ceva in plus, nu sa-l sechestrezi in casa... copiii il iubesc f mult,el ii iubeste la fel, toti 4 se simt bine impreuna...dar nu e stiul de dadaca , mina dreapta a sotiei e mama ei... din nou ea ajunge la mina mamei...care ii reproseaza lipsa de participare a sotului, tata "iresponsabil"de copii
Ea insa , fiind crescuta de acea mama nervoasa si pretentioasa, care nu a stiut cum sa o ia, ea fiind cam orgolioasa si incapatinata si copil si acum, ea a primit deseori bataie, nervi, furie si cuvinte urite de la mama ei, din motive casnice, banale; ea a fost o eleva model, un copil pe care toti cunoscutii si vecinii il admirau... si totuis in familie multe conflicte cu mama ei, din cauza diferentelor de carater....
ea i-a mostenit firea mamei partial, e nervoasa si cicalitoare si nu prea toleranta... a inceput cind nu mia poate, sa cicaleasca sotul, sa-l certe pentru ca acumparat ceva in plus, cind ei erau in pana de bani, de ex, la nervi si discutii mai aprinse sa-l jigneasca cu mediul din care provine , cu nivelul lui.... cu salariul lui mic, ea stie ca greseste dar nu se poate abtine...la inceput sotul a acceptat, a tacut, ainteles, a rabdat... ei ii trecea, isi cerea scuze,el cu lacrimi in ochi de durere ii reprosa faptul ca il jigneste fara mila...
pe fondul problemelor lui de la serviciu, a unei situatii financiare mia strimtorate din cauza achizitionarii recente a unei locuinte mai mari, a jobului 2 pe care nu vrea sa-l faca public sefei, din conflict de interese, intr-o seara in care el vine la 8 acasa, izbucneste un scandal, ea satula de cicaleala copiilor, el calm, dar iritat de problemele de peste zi, ea nu se lasa cu reprosurile, el isi pierde firea...
o zguduie, o agreseaza si...ea ia prima palma din viata ei de la el... ea e uimita... e orgolioasa...il jigneste din nou...el se aprinde si mai rau, o mai impinge si hartuieste," lasa ca iti scot eu tie fumurile astea"... face pe seful... o obliga pt prima data sa-i puna masa, vede ca nu e paine se enerveaza o mai impinge intr-un perete, ea e uimita, socata, umilita, indurerata, si in momentul ala nu mai vine de la paine se duce direct cu ochii in lacrimi la sora ei... ii cheama in ajuto, sunt alertati si parintii ei... vin toti peste el...2 zile de incrincenari sufletesti...ea suna si pe mama lui, pe fratele si unchiul lui, le povesteste tot,
Tatal ei e singurul de parere ca copiii nu trebuie sa fie sacrficati, el nu e de acord cu divorul...fata trebuia sa se gindeasca atunci cind el plingea la casatoria ei,nu acum, mama ei e feroce, oricum il ura...
peste 2 zile, el are o discutie cu ea,plinge sincer... o imlpora sa il ierte, ii declara din suflet ca stie ca a gresit, ca pe fondul amintit l-a instigat la cea ce s-a intimplat, el e de acord cu orice decizie pe care ea o va lua ea si o respecta pentru ca merita...ea se gindeste ca a inghitit tot ce se poate inghiti de la el, o escapada, o palma, ii reproseaza ca ea l-a creat ceea ce este acum,si-i imputa tot,ce va mai urma? ...
ea nu se gindeste acum decit la viata ei sentimentala demna de compasiune si la norocul ei..........la faptul ca niciodata nu a avut parte de seninatate deplina si fericire, acum sa mai hotarasca si pentru nefericirea celor doau sufletele care il iubesc mult pe tati... e prea mult pentru ea care nu a fost niciodata stapina pe sufletul ei...