Increderea in sine

gazzella spune:

Lorelai, imi place mult cum abordeaza situatia autoarea, atat doar ca mie imi lipseste creionul si hartia.
Se schimba chiar foarte mult situatia atunci cand parintele este dispus sa dea credit copilului, sa incerce sa-l inteleaga. Doar ca a vrea sa-i dai credit si pana la a-i da efectiv credit e cale lunga si chiar si mie care sunt o persoana extrem de "permisiva" in raport cu fiul uneori imi vine greu sa-i dau credit...
Duminica am fost la munte, a urcat singur, am stat cateva ore timp in care a facut tot ce i-a placut, el foarte multumit, eu foarte multumita ca nu-mi rupe, fac poze, ma relaxez, glumesc cu sotul, prietena, etc. Dar..., trebuie sa coboram. Feciorul vrea sa coboare singur, adica sa fuga in jos, inspre vale. Il vad ca se apropie de buza prapastiei si dintr-un salt in prind. A fost suficient ca sa se infurie, ii explic ca nu pot sa-l lasa sa fuga, ca mi-e frica ca are sa cada, etc. El nu auzea nimic, era doar extrem de furios pe mine ca nu l-am lasat sa-si continue coborarea. In acel punct pierd si eu fraiele, strig la el. Ii spun: " de data asta facem cum zic eu". Se opreste o mama cu 2 copii, se aseaza si-l intreaba de ce plange, ii spune ca nu poate sa alerge ca risca sa pice in lac. Si ma bufneste rasul. Imi inchipui ce inseamna sa pice in lac pentru Felix. Adica un nou prilej de mare distractie, el inca nu cred ca percepe pericolul asa cum eu il percep. In fine, acea femei m-a facut sa rad, m-a decongestionat. Asa am intrezarit si eu o portita, relaxata fiind de data asta, ma pun jos langa el si-l intreb:
- Felix, vrei sa cobori singur?
- Da
- Dar poate sa coboare si mama cu tine?
- Da
- Ok, atunci hai sa coboram impreuna.
Si el o ia iarasi la fuga, am grija sa ma pozitionez in partea cu prapastia si sa-l las pe el sa fuga in interiorul spatiului langa peretele muntelui.
Ajungem jos, era extrem de satisfacut, multumit, eu eram epuizata, dar nu atat din cauza efortului, cat din cauza ca in minte imi tot apareau imagini cum ca se precipita cu totul in fata, ca risca sa se juleasca tot. Cand am intrevazut si sfarsitul potecii am reusit sa ma relaxez, chiar sa incerc o mare multumire. Mi-am spus ca inca o data mi-a dovedit ca poate, ca m-am indoit de el, ca totusi am gasit calea sa-l las sa se desfasoare asa cum el considera ca-i este cel mai bine. Daca noi am lasa la o parte toate conditionarile noastre, cum ca sunt mici, nu pot, e riscant si alte cele le-ar fi si lor infinit mai usor sa treaca de varsta acestor terrible two. Cred ca ar disparea total acesti terrible two daca am incerca sa vedem lumea si prin ochii lor, daca ne-am desfasura in respect fata de ei. Asta exclude total prepotenta. Copiii tratati conform filosofiei Montessori sunt cu totii copii extrem de linistiti, adanciti in marea munca tocmai pentru ca li s-a permis sa decida. Alternativele sunt 2-3 cum ziceai si tu, alternative adaptabile contextului, nu cumperi copilul cu mii si mii de promisiuni, obiecte ci doar incerci sa mediezi sitaatia in respect fata (si) de el. Astfel necesitatile tuturor sunt satisfacute, cu o conditie, ca printele sa nu resimta ca i-a fost stirbita din autoritate, respect. Si tocmai aici intervine respectul fata de sine, doar un parinte cu un scazut respect de sine se va simti privat de respectul pe care fiul il "datoreaza" acestuia in situatia in care a mediat situatia. Unui parinte cu un respect de sine suficient de bine dezvoltat nu va resimti negativ faptul ca i-a dat copilului posibilitatea sa decida daca azi ne imbracam in rosu sau in verde.

simali spune:

anamari. "Important e cum te raportezi la ceea ce ai realizat".
Ar trebui sa fie cheia de bolta in construirea respectului de sine. Pentru ca alergand dupa cai verzi nu mai avem timp sa respiram si sa ne bucuram cu adevarat de succesele noastre. Si atunci, paradoxal, propriile noastre succese trec pe langa noi si nu ne mai afecteaza.
Am un prieten de familie (intamplator si partener de afaceri) care a intrat intr-o criza ciudata datorita succesului prea mare. A fost la un psiholog care i-a spus ca starea lui se datoreaza faptului ca nu mai stie sa se opreasca si sa se bucure de ce a realizat. A primit niste "teme" pentru acasa:
- dupa fiecare afacere incheiata cu succes sa-si ofere o recompensa, dar nu materiala ci de TIMP.
- sa faca un serviciu cuiva - dar ceva ce nu presupune bani, etc.

Stiti ca reuseste sa-si ofere orice dar nu-i capabil sa-si ofere lui insusi TIMP?

Sabina spune:

ufff. Si noi avem la munte exact aceeasi problema.
Din fericire in portiunile mai grele Sofia coboara de mana cu unul dintre noi, ca altfel as muri eu de frica.In rest, merge singura, ca oamenii de la munte;-)

problema e ca noi mamele trebuyie sa avem nervii tari.Noi nu poferim copilului posibilitatea de a-si explora posibilitatile din teama si compditate.
Nu ma refer aici la prostii de genul bagat degetele in priza, cred ca v-ati dat seama.Dar de multe ori,parintii, din cauza fricii, submineaza increderea copiilor in ei.

pe mine nu m-au dat la tenis ca daca patesc ceva la maini? cum o sa mai cant la pian?
si asa am dezvoltat un complex legat de anumite sporturi.De fapt, sg pe care le pot practica sunt mersul pe munte, alergatul si inotul.In rest, sunt handicapata.

---

Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia


Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.

Crinutz spune:

[quote]Originally posted by Principesa

Crinutz, in afara de faptul ca poate vei invata de la ceilalti cum se iubesc mai mult, vei incepe sa faci si tu asta cu tine?

As vrea sa fac asta insa intotdeauna se gaseste cineva care sa spulbere tot ce mi-am propus sa fac cu mine. Sunt f influentabila in ceea ce priveste parerea altora despre mine. Sunt persoane in jur car arunca vorbe asa fara sa se gandeasca ca mie in fac rau si atunci imi pierd increderea, mi-e teama sa ma afirm tocmai ca sa nu dau ocazia persoanelor din fur sa ma eticheteze. Bine, ar fi multe de spus insa timpul nu mi-ar ajunge. Cert e ca eu nu ma plac pe mine in momentul asta. Nu fac nimik de care sa fiu mandra, am senzatia ca fiecare zi trece fara sa fi realizat ceva. Stiu ca nu fac nimik daca doar ma vait si atat, dar nu stiu cum sa fac sa fiu eu mandra de mine si apoi sa imi pese si de ce spun ceilalti.
Problema e ca tehnici stiu (am facut si eu o facultate cu profil psihologic), e mai greu insa de pus in aplicare la propria persoana. Pot sa dau sfaturi altora dar mie....

"Ceea ce suntem este darul lui Dumnezeu pentru noi, ceea ce devenim este darul nostru pentru Dumnezeu"

Principesa spune:

Crinutz, vreau sa imi spui 3 lucruri care iti plac la tine si nu tin de competenta ta in vreun domeniu. Si o intrebare: tu vrei sa incepi a te iubi sau asa cum ai spus, lamentatia ti-e suficienta?

Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva

Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

lorelaim spune:

Gazzella & Sabina - hi-hi-hi - aveti niste voinicei curajosi! Eu am o prudenta acasa, dar cu multa personalitate. A mea atat este de simpatica si cuminte uneori ca-mi este mie rusine de mine insami ca ma pot indoi de capacitatea ei de intelegere: ieri, veneam de la cumparaturi (caruciorul ei era plin de sacose cu mancare) si ea se juca nevoie mare in zapada (de ieri, 1 noiembrie, noi avem 10 cm de zapada!). Ajungem la traversat strada (straduta mica unde la trecerea de pietoni 95% din automobile opresc chiar daca nu este nimeni care trece strada... pt ca asa este regulamentul) si o aud strigandu-ma (era la 2 pasi in urma mea): mami stai! trebuie sa ma "ajuti" sa trec strada! M-a pufnit rasul dar m-am abtinut (oricum niciodata nu o las sa treaca drumul singura - din principiu - pt a o invata ca anumite reguli raman reguli si trebuiesc respectate) si i-am intins mana. M-a apucat de mana cu un zambet larg, am traversat, dupa care a zbughit-o vesela in zapada la joaca...
Eu zic ca copii inteleg f multe - din pacate noi parinti si educatorii nu le dam atata credit pe cat ar merita...
Multa sanatate va doresc,
Lorelai

Crinutz spune:

Pricipesa, raspunsul la intrebare este "da", vreau sa ma iubesc, sa ma respect mai mult, sa fiu multumita de mine dar nu reusesc. Nu mi-e suficienta lamenatatia dar ma complac in ea deocamdata. Stiu ca trebuie sa incetez si s ma uit mai mult la mine dar teoria functioneaza, practica ma omoara de-a dreptul. Poate stii mai multe tehnici de a ma face sa am incredere in mine.

3 lucruri care imi plac la mine? Greu de spus. In momentul asta nu stiu. Serios! M-am gandit mult si nu gasesc! E grav, nu!!!! Ma mai gandesc daca daca nu au venit din prima...

"Ceea ce suntem este darul lui Dumnezeu pentru noi, ceea ce devenim este darul nostru pentru Dumnezeu"

Principesa spune:

Crinutz, ce anume este atat de inadmisibil la tine incat te impiedica sa gasesti ceva sa iti placa?

Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva

Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

Lemoni spune:

O sa va spun si eu o intimplare despre increderea de sine.
Eu incerc sa fiu cat de realista cu copii mei dar intr-un an tatal meu a venit sa ne viziteze si in timpul liber juca sah cu baiatul meu cel mic avea aproape 7 ani sau 8 ani.Tatal meu ca sa-i dea satisfactie copilului pierdea(trisa) mai mereu la sah si ce bucurie mare era.
A venit si ziua cand la scoala se facea o competitie de sah la care baiatul meu sa inscris cu mari sperante, la acesta stire eu l-am intrebat daca este pregatit pt joc iar el imi spune ca este asa de bun ca in fiecare zi il batea pe tataie la sah ,asta inseamna ca e tare bun.Mie mi s-au imuiat picioarele cand am auzit raspunsul lui, era asa de sigur pe el.A fost normal o dezamagire cand a pierdut la primul joc si nu a mers mai departe dar atunci am invatat o lectie buna .Spun mereu adevarul pt ca nu vreau sa le dau sperante.

himera spune:

Increderea in sine este o problema generala, f multe persoane pe care noi le vedem ca fiind puternice si increzatoare,dar de multe ori ele afiseaza doar o masca pt a nu se vedea sensibilitatea lor.
Personal am ramas surprinsa cand am obs emotivitatea si frica de a actiona la o persoana pe care toata lumea o percepe puternica fara inhibitii etc.
Intr-adevar ceea ce spune Simali, este adevarat si anume increderea in sine ti-o poti castiga perfectionandute continuu,iar atunci cand ai raspunsuri la intrebari nu ai de ce sa te simti inferior.
Dar degeaba ai raspunsuri la intrebari si nu ai in jur persoane care sa te aprecieze. De multe ori am constatat ca atunci cand ai anumite informatii in plus fata de ceilalti esti marginalizat.