Increderea in sine
Raspunsuri - Pagina 5
silvana.ady spune:
De multe ori aud in jurul meu parinti spunindu-le copiilor ceva de genul: Nu te duce acolo ca o sa cazi sau nu face asta ca o sa te lovesti.
Aceasta incercare de ocrotire mi se pare exagerata si nesanatoasa. Eu una nu le-am spus niciodata fetelor mele propozitii de genul asta. Da, le-am spus sa fie atente cum fac un lucru sau cum merg ca sa nu se loveasca sau sa cada. Mi se pare ca acesti parinti taie aripile copiilor inainte de a invata sa zboare.
Imi aduc aminte ca acum citiva ani am plecat intr-o excursie la munte cu un grup de prieteni. Pot sa va spun ca fetita cea mare (avea 5 ani jumate pe atunci) a mers tot timpul departe de noi, plina de incredere in ea insasi. Poteca s-a facut destul de periculoasa la un moment dat (ingusta, iar pe dreapta si stinga prapastie) si mie imi era inima cit un purice de frica pentru ea dar n-am spus nimic. Bineinteles ca erau linga ea persoane care o ajutau si o protejau dar ea mergea singura. Am admirat-o pentru siguranta asta. Alti copii din grup mergeau tinuti de mina. Ea nu. Face totul singura.
Sivi - mami de doua printzese
Shirly (12.09.1999) 
& Danielle (27.03.2003)
Poze mai vechi si mai noi
Lemoni spune:
Silvana vad ca ma urmaresti....... ce fete frumoase ai sa-ti traiasca.
aurora56 spune:
Silvana ,anul trecut, ceea ce s-a intamplat cu fetita ta s-a intamplat si cu fata mea (8 ani-atunci) .Cand am fost pentru prima data la munte si am urcat la cabana Piatra Arsa ,a trebuit sa coboram pe un traseu foarte abrupt pe o carare in care pe o parte era prapastie .Mie mi se facuse frica mai mult pentru ea (nici eu nu mai fusesem pe trasee de vreo 10 ani ).Sotul meu nu mai fusese de vreo 13 ani asa ca iti dai seama ce adrenalina.....Ea a trecut portiunea respectiva cu atentie si fara frica .Abia cand am coborat mi-am dat seama cat curaj a avut .Sotul meu lua situatia in gluma ,se facea ca nu mai poate sa coboare cu adidasii (proasta incaltaminte si-a ales pentru coborat si l-am certat un pic pentru asta ) si ea radea, se amuza si cred ca a uitat de frica .Cand am ajuns la Peles am rasuflat usurata dar a meritat .Acum fiica mea isi doreste mai mult sa mearga la munte decat la mare pentru ca i-a placut si vrea sa o duc sa vada pesteri (desi acasa ii era frica de intuneric si o perioada dormea cu lumina de veghe)
sinzi_ana spune:
Am citit ca de fapt copiii au un foarte dezvoltat simt al prudentei...Parintii sunt cei care le "distrug" acest simt...
Prin faptul ca nu ii lasa sa isi incerce puterile, sa experimenteze, si ii infraneaza spunandu-le pe unde sa mearga (inainte, inapoi, sus, jos) ii tin de mana, anticipeaza ceea ce se va intampla ("nu te urca acolo ca ai sa cazi") sau ii "prind" la orice cazatura...
Nu stiu de ce eu cred ca nu noi trebuie sa ne educam copiii...ci ca trebuie sa fim noi educati de copiii nostrii!!!!
Sa nu ii privim ca pe o bucata de plastilina care trebuie modelata...ci ca pe niste mici adulti cu personalitatea bine determinata de la inceput...
Nu cred ca trebuie sa ne educam copiii sa fie invingatori...trebuie sa ii facem fericiti...
Eu incerc sa ii pun copilului meu cat mai multe pe tava, ca el sa aiba de unde alege...sa vad ce ii place, sa ii cultiv inclinatia lui (nu a mea, ca parinte)...
Nu e nici cel mai destept, nici cel mai curajos, nici cel mai sportiv, nici cel mai echilibrat, dar are din toate cate ceva, il iubesc si sunt mandra de el asa cum este...
Iar el stie asta...
It is not giving children more that spoils them; it is giving them more to avoid confrontation
Sinzi, Radu si David
bomba pisaloaga
: varsta, poze, D-ale lui David
Imagini...fotografii
simina2005 spune:
Interesant subiect!
Cand eram mica eram mereu incurajata de tatal meu "sa descopar viata/lumea/mediul inconjurator" .
Am avut un tata deosebit...ne incuraja si ne invata cum sa ajungem puternici si increzatori in viata...Stiam ca el ne doreste tot binele din lume...
Dar societatea in care traim in prezent...miile de stiri si reclame cu substrat negativ/nociv pentru noi si pentru copii ma fac sa-mi pierd incredrea ca o sa reusesc sa le arat/dau copiilor tot ce este mai bun in lume...
De exemplu:
Degeaba le spun ca un anumit produs nu este sanatos...televizorul il prezinta ca pe o minune...
Degeaba le spun ca oamenii normali arata/se comporta altfel...ei vad actori/vedete/personaje animate care se imbraca/se comporta deosebit ...
Si stau si ma gandesc...oi fi eu prea increzuta...sau prea depasita de situatie?
Dar am incredere totusi ca sunt suficient de puternica/educata/matura incat sa ii ajut sa i-a tot ce-i mai bun din viata...si sper ca la randul lor sa fie si ei mandri de parintii lor...
Va doresc toate cele bune si multa dragoste ...
POZE CU NOI
Simina
cu Teo (7.06.2006)
,Diana (30.05.2003) 
si Andrei (10.04.2001)
Fiecare om pe care l-am iubit si pe care nu mai pot sa il iubesc e pentru mine un pas spre moarte. Asa ca voi aceea ce stiti ca meritati dragostea mea aveti grija sa nu ma ucideti!!!!
mir3lly spune:
Draga Mate! Problema pe care o ai tu eu o am de cand ma stiu. Nu am avut si nu am incredere in mine. De ce, nu stiu. Mereu am nevoie sa mi se confirme ca am facut bine ce am facut, ca imi sta bine cu ce ma imbrac sau ca ma port asa cum trebuie. Si tot din copilarie cred ca mi se trage. Sunt sigur ,o persoana pesimista. Vad mereu ce e mai rau pentru mine sau pentru copilul meu. Incerc, dar tare nu stiu cum sa fac sa fiu eu insami fara apobarea altora. Daca reusesti sa capeti incredere in tine te rog sa-mi spui si mie cum. Multumesc!
Mir3lly, mamica de Ioana (4 ani si 7 luni).