Mamici de sept-oct 2006 (89)
Raspunsuri - Pagina 16
adinazot spune:
MIRABELAC,scump odorul tau,te felicit din suflet,stiu prin cate ai trecut.Abia astept sa ma vad si eu in postura asta.Mai am putin,nu imi vine sa cred ca am ajuns in sapt 38 si ma simt f bine,cum nu m.am simtit toata sarcina.Am emotii mari.Te pup si multa sanatate si fericire!!!
Adina 37+
Alessia
poze
Adina 35 sapt
osna spune:
buna dimineata!!!
ELI si RAMOMAR LA MULTI ANI FERICITI ALATURI DE FAMILII SI COPILASI!!!!
MIRABELA si mie mi-a venit ciclul,pe la 6 saptamani.nu cred ca este prea devreme,am citit ca depinde de organism.
Ena felicitari,sa-ti traisca puiutul si sa fie cuminte si mancacios.tie refacere rapida si mult laptic!!!
CATALINA eu am dat jos 12 din 22.restul se duc mai greu.trebuie sa manac sa am laptic
.bebeii sa fie sanatosi,de kg tot scapam noi.dupa ce am nascut si s-au dus din kg nu am mai intrat in nimic,a trbuit sa-mi cumpar blugi si o geaca.
la noi este rece si ploua de ieri.azi nu scoatem nasul afar,poate stam putin pe terasa.matei este cu tati si eu mi-am bagat putin ochiul pe aici.acum plec spre bucatarie sa mai fac si ceva de mancare.
va doresc o duminica placuta.
Svetlana,mamica fluturasului Matei
poze matei
Mirabelac spune:
quote:
Originally posted by adinazot
MIRABELAC,scump odorul tau,te felicit din suflet,stiu prin cate ai trecut.Abia astept sa ma vad si eu in postura asta.Mai am putin,nu imi vine sa cred ca am ajuns in sapt 38 si ma simt f bine,cum nu m.am simtit toata sarcina.Am emotii mari.Te pup si multa sanatate si fericire!!!
Adina 37+
poze
Adina 35 sapt
Ma bucur mult pt. tine, chiar ma intrebam ce mai faci, esti singura de care nu mai stiam nimic... felicitari pt. 38 sapt, nu mai e mult, nastere usoara si bebe sanatos!
Mirabela - mamica fericita de David (21.09.2006)
POZE
www.totsites.com/tot/davidstefan" target="_blank">PAGINA DAVID
mexxa spune:
Buna dimineata si de la noi...
Of am dormit tare rau azi-noapte...asa e in fiecare an cand se schimba ora...am crezut ca nu se mai termina noaptea...
Fetelor eu cand eram insarcinata la 4-5 eram treaza..ei acum Seby cand se apropie ora adio somn pana la 7-8...apoi iar adoarme...
In rest suntem bine..astazi iesim la plimbare cu tati...chiar daca e mai rece afara.
Asteptam sa terminam ultimele pregaturi pentru botez...am asa emotii de parca ma boteaza pe mine..
Pufy..petrecere frumoasa.
Eloise ti-am admirat pozele...frumos baiat..si coafura excelenta
Sandra foarte frumoase pozele..
ELI si RAMOMAR felicitari pentru botez.
Eu in 6 sapt am slabit 12 kg...mai am 4 de dat jos si ajung la greutatea care am avut-o...
Insa burtica tot mai am...nici inainte nu era chiar foarte supla...dar sper ca pana in vara sa scap de ea...
Hai sa va povestesc o faza tare de tot...cand am dus baiatu la bunica'mea l-am lasat 10 minute cu verisoarele mele dintre care una de 5 ani si celalata mult mai mare ca sa merg sa manac si eu ceva.Cum eram in bucatarie cu bunica vine fata cea micuta si striga" bica vin-o repede ca asta plange de ma innebuneste".....a fost tare de tot faza..am inceput sa radem si ea nervoasa imi spune.."daca nu ai putut sa ii pui un nume mai mic...crezi ca eu pot sa tin minte kilometri....macar daca ar fi un nume cunoscut..."
_
mamica de ingeras luptator
Povestea nasterii ingerasului meu Sebastian-Mihai
www.totsites.com/tot/sebastian-mihai" target="_blank">Pagina noastra...
lullabay spune:
Salutare tuturor!!!!!!!!!
Noi azi ne intoarcem la Iasi...asa ca adio statului la calculator asa de mult :(((...dar de citit tot imi fac eu timp...
Vroiam sa intreb daca stie cineva:lui Stefan i s-a inrosit o unghiuta..cred ca s-a incarnat...nu am vazut s ail doara dar mi-e frica sa nu inceapa sa faca colectie..a mai patit cineva?i-am dat cu bepanthene ca sa spun ca l-am dat cu ceva..o s aincerc baneocin ca are antibiotic..dar daca a patit cineva si a rezolvat pr mi-ar fi de mare ajutor sa aflu cum...
Ena felicitari!!!!!!!!
Cata14 eu nu mai stiu cate am dat si cate am pus ca nu m-am mai cantarit demult...cert e ca dupa nastere am dat vreo 14 din 12..iar acum cred ca am pus la loc vreo 6...na ce s afac am fost la mama acasa si nu am facut nimic..doar am mancat..nu imi fac griji ca am timp sa le dau jos..restul vietii :))))..Stefan sa fie sanatos si sa pape laptic bun de la mine...ca in rest kilogramele le-oi da jos...si am ramas cu burtica desi inainte nu aveam..asta e..pana la urmatorul o sa o dau jos :)))
Alessia,Pufymic...sa va traiasca crestinii!!!!!!Si sa va fie de bine distractia!!!
Noi ne botezam pe 12..Mexxa banii d ela cumatrie cred ca la fel ca la nunta in cardurile de masa..iar de strans..cred ca in buzunar :)))daca nu ai multi invitati..daca ai mai multi in casuta.
Ileana,Amarantina,Pufymic,Mephala,Sympa..si scuze fetelor cu 2 copii pe care am uitat sa le mentionez..tot respectul pt voi...sunteti niste curajoase...eu pana la urmatorul cred ca ar tb sa mai las macar 4 ani?ce credeti la 4 ani e mai intelegator decat la 2 sau la 3?
Mamica fericita de 
Stefan Andrei (09.09.2006) Stefan Andrei
Mirabelac spune:
Azi a dormit David mai mult si m-am mobilizat sa scriu si eu povestea sarcinii si a nasterii lui, sper sa aveti rabdare s-o cititi...
Povestea sarcinii
Totul a inceput in martie 2004 cand am ramas insarcinata, fara a fi programata sarcina… bucurie mare pt. mine, sotul era cam confuz, inca nu ne planuisem un copil, nu aveam o casa a noastra… pana la urma s-a obisnuit si el cu idea si era f. fericit ca va avea un bebe…
Au inceput greturile… ne-am propus sa nu anuntam pe nimeni de marea veste pana nu facem analizele sa fie totul ok cu bebe… le-am facut, totul era perfect, am anuntat lumea ca vom fi parinti… insa nu a fost chiar cum visasem noi si cum speram… la controlul de la 11 sapt. m-am dus la echo la dr. Onofriescu din Iasi si cu o raceala in glas mi-a spus: “Sarcina oprita in evolutie”, a cazut cerul pe mine, nu stiu cum am ajuns acasa, cred ca am luat un taxi, dar nu-mi mai amintesc nimic pana acasa…
2 sapt. am plans in continuu, nimeni si nimic nu putea sa-mi ia durerea… au fost cele mai grele zile din viata mea, nu credeam ca o sa-mi revin vreodata… si parca nu era de ajuns, dr. nu mi-a facut bine chiuretajul evacuator, la o sapt. m-a mai chiuretat o data, alta durere si fizica si psihica…
Dr. mi-a spus ca mi-a trimis la laborator resturile chiuretajului pt. a afla de ce a murit bebe in burtik, in sufletul meu s-a aprins o speranta, macar sa stiu de ce ca sa o pot lua de la capat… am asteptat 2 sapt. pt. rezultat si alta deziluzie… asistentele au uitat sa-mi trimita proba la laborator, a ramas intr-un frigider pe acolo… iar am plans in continuu… ce mai, toate mi se intamplau numai mie, toate mergeau spre rau…
Norocul meu a fost ca m-am dus la serviciu mai repede, era o perioada mai plina si n-am mai avut timp prea mult sa ma gandesc la durerea mea… cel putin in timpul orelor de lucru… cum ajungeam acasa, incepea cosmarul meu…
2 ani de zile mi i-am petrecut facand analize si cautand pe internet cauzele opririi in evolutie a sarcinii mele… curaj nu mai aveam de a ramane gravida fara a gasi cauzele pierderii sarcinii… mi-am schimbat si dr., am mers la dna dr. Pavaleanu, un MARE OM cum rar gasesti in ziua de azi… m-a trimis sa-mi fac analize peste analize, sa astept 6 luni si apoi sa trec la treaba…
Nu am avut curaj…pana la revelionul 2005-2006 cand m-am gandit ca anul care vine as vrea sa avem un bebe, dar era departe de mine gandul ca o sa fie o realitate asta, nu credeam ca o sa mai pot avea copii…
Imediat dupa revelion, mai exact pe 7 ian. am ramas… era prima data cand nu ne protejam… pe 24 ianuarie 2006 trebuia sa-mi vina menstruatia, pe 20 am sangerat putin si mi-am facut un test si a iesit negativ… pe 24 nimic, pe 26 mi-am luat 2 teste si… surpriza a venit… ERAM INSARCINATA… Dzeu era alaturi de mine… nu-mi venea sa cred… visam oare si nu-mi dadeam seama???
Fericirea deplina nu a tinut mult, in sufletul meu au aparut deja temerile sarcinii piedute… la 5 sapt. deja au aparut problemele… si au tinut pana la nastere…
Pe scurt: au inceput dureri de burtik, sangerari, contractii, greturile erau placere fata de ceea ce a urmat… de atunci nu am mai mers la serviciu si toata sarcina am petrecut-o in pat… placenta era inserata jos si puteam oricand sa pierd sarcina, si daca ma constipam sangeram, asa ca, doar statul in pat ma putea ajuta si “farmacia” intreaga de medicamente pe care le-am luat, adica vreo 10 pastilute pe zi si injectii la greu (eu mi le administram)…
Faceam controale saptamanal si echo la 2 sapt., dna dr. Pavaleanu a fost trup si suflet alaturi de mine, ii multumesc din suflet, pot sa spun ca datorita ei si lui Dzeu am dus aceasta sarcina la termen…
Am fost internata in spital de 6 ori cu iminenta de avort in primele 3 luni si apoi cu amenintare de nastere prematura, a fost groaznic… stresul si panica erau cu mine permanent…
La 12 sapt. m-am internat pt. cerclaj (aveam colul deschis de la inceputul sarcinii dar si un nesuferit de polip pe col), era sansa mea de a tine sarcina ca aveam contractii mari… in fine, m-am pregatit sufleteste, dr mi-a spus ca s-a retras polipul si putem face cerclajul… m-au anesteziat, tot ce trebuie si cand sa-mi faca interventia polipul ala nesuferit a aparut din nou, prin urmare nu s-a putut face nimic, se putea declansa o hemoragie si adio sarcina mea… au urmat 2 zile infernale cu reactii negative la anestezie, sangerari si dureri groaznice, o mica depresie… insa a fost bine, bebele meu era bine acolo, crestea.
La 14 sapt. am aflat ca vom avea un baietel, avem si poza cu el si filmuletz cum topaia in burtik, a fost un sentiment unic, eram in al 9 cer, mi se intampla o minune, un vis frumos din care nu voiam sa ma trezesc... radeam si plangeam de una singura prin casa cand ma gandeam ca voi fi mamica de baietel... dar mai era mult pana acolo...
Abia peste 2 sapt. mi s-a putut face cerclajul, iar anestezia aia cumplita, sangerare, etc. in timpul interventiei am simtit toata durerea, ca pe timpul razboiului, nu era in spital un ac mai subtire si m-au chinuit cu unul gros, ma durea groaznic… dar a trecut si asta… eram bine merci cusuta, bebele meu era inchis in cusculita lui… eram mai linistita dar nu pt. mult timp… in urma cerclajului s-au declansat contractii mult mai mari… am ramas cu ele toata sarcina…
E lunga povestea sarcinii mele duse cu greu, cu multa rabdare din partea mea dar si a celor din jur, sotul meu saracul a tras destule, imi facea mancare si mi-o lasa in camera, eu stand numai in pat, abia mergeam la baie, la bucatarie mai rar, el spala, el facea curatenie, m-a ajutat f. mult, dar mai mult m-a sustinut sufleteste, nu e usor sa stai intre 4 pereti singura 9 luni de zile…
In fine, mai mentionez doar 2 intamplari, la 23 sapt. si la 26 sapt. cand am avut contractii dureroase de nastere si am ajuns de urgenta la spital, chiar credeam ca voi pierde sarcina atunci, numai Dzeu ne-a ajutat si Sfantul Stelian – Ocrotitorul pruncilor si al mamelor, m-am rugat toata sarcina si am primit ajutorul mult dorit. Si dr. mea a avut un mare merit, a incercat toate tratamentele de mentinere a sarcinii la mine, pana la urma a dat rezulatate f. bune Nifedipinul, este pt. inima, dar e bun si pt. contractii. La mine a avut efect, de la 26 sapt. au inceput sa se rareasca contractile si durerile, treptat, insa nu au disparut de tot.
De la 7 luni am inceput sa ma simt mai bine, si cu moralul eram mai bine, in mintea mea imi spusesem ca daca ajung la 7 luni bebe va supravietui si tot era bine…
Am ajuns in sapt. 37 cand trebuia scos firul de la cerclaj, nu mi l-a scos atunci, pt. ca eu eram destul de bine, ma durea jos tare, ma apasa pe firul de la cerclaj, nu puteam sa ma ridic de jos de durere, noaptea nu mai spun… m-a amanat pt. 18 sept. cand trebuia scos firul sis a ma internez…
Povestea nasterii
A venit si ziua de 18 sept., nu-mi venea sa cred ca am ajuns pana aici… Dzeu facea o minune si eu eram pregatita sa ma bucur de ea… dar mai e putin pana acolo… m-am internat, deja aveam contractii dureroase dar nu regulate, trebuia sa stau in spital pana nasc… mi s-a scos firul, nu s-a intamplat nimic in ziua aceea… a doua zi m-a vazut dr. pe masa si mi-a spus ca am deja dilatatie de 2 cm si urma sa nasc in curand… in noaptea ce a urmat bebe a fost agitat si contractii la greu… dr. a spus ca pe 20 imi face cezariana, sa nu mananc ca intru in operatie dimineata la prima ora… nu a fost asa, anestezistul era ocupat, venise noaptea de acasa si era f. obosit, ramasese pe a doua zi, 21 sept., dr. mea era de garda, anestezistul la fel…
Era ultima zi din zodia fecioarei, imi doream ca bebe sa fie fecioara, dar cum o fi numai sa fie bine…
In noaptea ce a urmat iar dureri si contractii din ce in ce mai regulate, dr. mi-a promis ca vine noaptea de acasa daca intru in travaliu adevarat dar nu-mi doaream asta... a doua zi m-am trezit cu speranta in suflet si cu o emotie mare, aveam sa-mi vad bebele care l-am tinut in burtik cu atatea sacrificii, eram fericita, aveam 39 sapt. fara o zi, Dzeu era alaturi de mine cum a fost tot timpul, ce puteam sa-mi mai doresc??? Nu-mi era frica deloc, nici de operatie, nici de recuperare, eram cea mai puternica femeie din lume, imi impuneam asta... si-mi propusesem ca dupa nastere sa ma duc cat mai repede la bebe, doar daca mor in timpul operatiei sa nu ma duc a doua zi la el... mi-a parut f. rau ca trebuia sa fac anestezie generala pt. ca nu vedeam bebele atunci, era tot ce imi doream, nimic nu mai conta in afara de el... eram in stare sa-mi dau si viata daca va trebui, macar sa-l vad cateva secunde si apoi puteam muri daca asta era voia lui Dzeu, asa de motivata eram...
Numaram orele, minutele, secundele pana la clipa cea mare, aveam sa devin MAMA, ceea ce-mi doream demult... visand la clipa asta am stat in pat 9 luni de zile si am tras atatea, dar acum erau toate uitate, nu mai conta, ma gandeam cu placere la tot ce a fost cu bune si rele... asa am asteptat pana la ora 14 sa vina anestezistul la mine sa discutam, i-am spus ca la mine nu prind anesteziile (la operatia de apendicita nu am amortit si mi-au facut anestezie generala, la dinti nu am amortit, la chiuretaje am simtit tot, la cerclaj la fel...), apoi am impartit plicurile de rigoare, tot mi-era frica sa nu le incurc, asa ca am scris pe ele... apoi s-a intamplat totul asa de repede ca abia imi amintesc... a venit o asistenta si m-a condus din salon in sala de operatie, i-am dat „dreptul”, am intrat in sala de operatie, nu aveam camasa de spital ca nu-mi dadusera la internare, mi-a adus ea una si in timpul asta (vreo 2 min) am apucat sa vad exact cum este sala: toata lumea echipata pana-n dinti, nu cunosteam pe nimeni, toti erau cu masti si echipament special, atunci am vazut ca dr. mea era insotita inca de un medic, mana a doua... a venit si camasa mea, m-au urcat repede pe masa si anestezistul a inceput sa ma tina de vorba in timp ce asistentele isi faceau treaba: sonda urinara, legatul mainilor, injectii, catetere, etc. ... am auzit glasul dr. mele care a spus: „Sunteti gata? Sa-i dam drumul” , atunci anestezistul mi-a spus sa nu ma sperii ca prin masca aceea imi da oxigen, dar nu era asa, eu am simtit un miros ciudat, era anestezicul, dar sa nu te sperie iti spune asa...
Mi s-a parut ca a durat o fractiune de secunda totul... apoi a inceput COSMARUL MEU... si acum mi se ridica parul pe maini cand imi amintesc... m-am trezit in timpul operatiei, la inceput am inceput sa aud voci, nu stiam ce se intampla... apoi mi-am dat seama, eram pe masa de operatie, ei ma „casapeau” efectiv si eu simteam tot... o durere cumplita aveam in mijloc, era ceva peste ceea ce puteam eu simti... incet, incet durerea era si mai mare, voiam sa strig, sa urlu la ei ca eu mor de durere, aveam impresia ca ma zbat dar nu era asa... anestezia iti inhiba receptorii si nu te poti misca... ii auzeam cum vorbesc in timpul operatiei, vorbeau de cumparaturi, anestezistul glumea cu asistentele, dr. mea vb. cu ceilalti ce sa faca, etc. In timp ce eu eram in iad, efectiv simteam cu mor, imi dau sufletul de durere... am simtit cum m-au curatat de placenta, cum m-au cusut de 2 ori, uterul si burta... si eu nu puteam face nimic... imi este rusine de ceea ce am gandit atunci... am inceput sa ma rog la Dzeu sa mor, nu mai puteam suporta acea durere, desi era pt. bebele meu, dar era peste puterile unui om... cel putin asa am simtit eu... cred ca daca nasteam natural nu simteam asa durere...
Tot timpul mi-am dorit sa fac rahie-anestezie ca sa-l pot vedea si auzi pe bebe cand iese, culmea este ca, desi am simtit aproape tot in timpul operatiei, nu l-am auzit pe bebe tipand, era singul lucru de care-mi parea rau, macar de i-as fi auzit glasciorul...
In fine, m-au terminat de „transat”, m-au „aranjat” la loc si m-au dus la terapie intensiva, eu fiind „martora” la tot ceea ce s-a intamplat, pe hol l-am vazut pe sotul meu si soacra mea, voiam sa urlu sa ma descarc dar nici asta nu puteam, durerile erau inca mari... la terapie intensiva au venit la mine si mi-au aratat pozele cu bebe, vedeam inca in ceata, sotul meu cu lacrimi in ochi mi-a spus ca avem un baietel sanatos tun, 3200 gr., 51 cm, scor Apgar 9-10 (era cezariana). De atunci nu am mai simtit nici o durere fizica...
ERAM MAMICA...
D-ZEU TOCMAI INFAPTUISE O MINUNE...
Deja nu mai conta nimic, nici ce am tras in timpul sarcinii, nici in timpul nasterii, ce mai conta acum cand aveam un bebe sanatos??? Eu nu mai contam si durerile mele, imi impusesem asta si a functionat... bine ca n-am murit in timpul operatiei... imi amintesc ca l-am vazut pe David in poze pe camera, desi vedeam in ceata, era cel mai frumos copil...
ERA COPILUL MEU... EU MAMICA LUI...
Pt. o clipa s-a oprit totul in loc, lumea, viata mea, TOTUL... trebuia sa realizez daca era adevarat sau visam frumos... DA, ERA ADEVARAT, si multumesc lui Dzeu ca a mai facut o minune, pt. mine, o pacatoasa care poate nu merita sa primeasca atat de mult...
Am trimis mesaje la toti cunoscutii ca eram deja mamica, au inceput sa ma sune toti, nici nu mai stiu exact cu cine am vorbit la telefon...
A venit anestezistul si dr. la mine si cand le-am spus ca am simtit tot nu m-au crezut, le-am spus ce vorbeau ei in timpul operatiei, s-au uitat unul la altul, apoi au spus ca au mai vazut un caz asemanator pe Descovery...
Nu-mi mai amintesc durerile de dupa, ori mi-am impus asta, TREBUIA SA AJUNG LA EL... CUM???
A doua zi a venit o asistenta de la copii sa ceara pampersi pt. bebelusi, a cerut la toate femeile de acolo dar mie nu... din greseala probabil... insa in mintea mea au aparut tot felul de scenarii, daca nu e bine bebe, daca are ceva, de ce nu mi-a cerut si mie... trebuia sa ajung la el neaparat... era tot ce-mi doream atunci... numaram iar orele, minutele, secundele sa vina cineva din famile la mine sa ma ajute sa cobor din pat, a fost in spital o dezinfectie mai speciala pt. ca era epidemie de viroza si nu au dat voie la nimeni sa intre pana la 3 dupa amiaza, deja eram un pachet de nervi, trebuia sa ajung la bebele meu cu orice pret, nu ma putea impiedica nimeni... chiar ma gandeam sa ma ridic singura cu riscul de a cadea din picioare...
A venit mama si cumnata mea, le dadeau voie pe rand sa intre, m-am ridicat automat din pat, mergeam perfect normal, parca nu eram operata, nu simteam durerea sau nu voiam s-o simt... am ajuns repede la copii, mergeam mai repede ca mama si cumnata, era acolo o asistenta grasa si am rugat-o (100 mii) sa mi-l aduca pe bebe, cand am vazut ca se duce si nu-mi spune nimic de rau de el (v-am spus incidentul cu pampersul de dimineata) m-am linistit in sufletul meu... a venit repede (mie mi se paruse o vesnicie) cu un pachetel mic in brate, era COPILUL MEU, pe moment n-am realizat asta, mi-au patruns in suflet tot felul de sentimente care nu le-as putea descrie nici daca as trai 10 vieti si daca as invata 1000 de limbi staine... cand mi l-a aratat era cu ochii deschisi, cei mai frumosi si patrunzatori ochisori din lume erau intr-un capusor mic, ochisori in care am descoperit lumea, viata, TOTUL... am avut impresia ca abia atunci m-am nascut, ca am trait degeaba, oare cum am putut trai fara el 28 ani??? eram cea mai fericita fiinta din lume, cea mai iubita dintre oamenii de pe pamant... am intrebat-o pe asistenta daca pot sa-l iau in brate (viteaza mai eram eu...) si nu mi l-a dat, cand mi-a auzit glasul a si intreptat privirea catre mine (mie asa mi s-a parut) apoi l-am sarutat pe un obrajor, cea mai fina si placuta atingere a fost aceea...
ERAM FERICITA...
Urmatorul gand a fost sa ma recuperez cat mai repede sa-l alaptez, sa pot merge la el si asa a si fost, a doua zi m-am si dus la alaptat, o intreaga poveste, eram amandoi incepatori, nu stiam nici unul ce sa facem, el invatat cu lapte praf, eu nu aveam sfarcurile formate... alt chin, furia laptelui, dureri de sani, ragade, la un moment dat am alaptat cu sange, aveam sfarcurile vraiste, bebe manca des, si la jumate de ora, nopti nedormite, etc. dar nimic nu era greu... fericirea si multumirea sufleteasca erau mult mai mari decat celelate probleme...
A 3-a zi mi l-a dat in salon si chiar daca a fost greu, m-a ajutat enorm ce am invatat acolo, multumesc personalului de la Maternitatea Elena Doamna din Iasi, desi se spun multe despre acest spital, eu am fost foarte multumita.
A 5-a zi am mers acasa si ne-a fost mai usor, David a inceput sa doarma si sa pape mai bine, tati ne-a facut surpriza si totul era pregatit pt. noi.
Acum David are 6 sapt., este cuminte, doarme in patutul lui, papa numai giugiuca de la mami lui, mai plange cand ii e foame si cand tre sa faca kk, ne pregatim de botez pe 11 nov. si suntem foarte fericiti.
Inca ma mai trezesc dimineata cu gandul si cu frica in suflet ca daca este un vis frumos asta, in care eu am un copil sanatos si frumos... Ii multumesc din suflet lui Dzeu ca a mai facut o minune, pt. noi, ca a facut fericiti niste oameni de rand, niste pacatosi... altii gasesc fericirea in bani, obiecte de lux, valori si alte cele, insa noi suntem fericiti ca avem un copil minunat si nici o problema de acuma incolo nu ni se pare grea si nu ne poate trezi din acest vis frumos devenit realitate...
Va dorim tuturor multa sanatate si sa nu va lipsiti de bucuria si fericirea care o poate aduce un copil... chiar daca asta ar insemna sa faceti orice sacrificiu din lume... SE MERITA...
Va pupam dulce,
O familie fericita,
Mirabela, Florin si buburuza noastra, David Stefan
Mirabela - mamica fericita de David (21.09.2006)
POZE
www.totsites.com/tot/davidstefan" target="_blank">PAGINA DAVID
Mirabelac spune:
Scuze daca am ocupat prea mult spatiu...
V-am spus eu ca m-am trezit azi altfel decat de obicei... am avut starea necesara sa scriu atata... nici mie nu-mi vine sa cred...
Mirabela - mamica fericita de David (21.09.2006)
POZE EU SI DAVID
www.totsites.com/tot/davidstefan" target="_blank">PAGINA DAVID
POVESTEA NASTERII BUBURUZEI
osna spune:
mirabela,prin cate ai trecut
.am citit povestea cu sufletul la gura.sa-ti traisca David si sa fiti fericiti!
Svetlana,mamica fluturasului Matei
poze matei
mexxa spune:
Mirabela...mi-au dat lacrimile citind povestea ta...sa fiti fericiti si sanatosi toata viata pentru a va putea bucura toata viata de micutul vostru.
_
mamica de ingeras luptator
Povestea nasterii ingerasului meu Sebastian-Mihai
www.totsites.com/tot/sebastian-mihai" target="_blank">Pagina noastra...