"drepturile" bunicilor
Raspunsuri - Pagina 8
busygirl spune:
Ramona,
Pai vezi ca nici tu nu aplici ceee ce spui?
Intr-adevar, ai dreptate in ceea ce afirmi, numai ca viata nu e asa de simpla citeodata... si te mai si certzi.
Eu cel putin m-am certat si problema e ca imi pasa si ma doare ca m-am certat, caci altfel nu scriam aici. Si banuiesc ca si la alte fete care scriu aici le pasa, caci altfel nu si-ar pierde vremea vorbind despre soacra!
Ramona J spune:
Nu stiu de unde reiese ca m-am certat. Aplic intru-totul ceea ce spun.
Am zis ca bunicii nu sint perfecti. Nici unii, nici ceilalti. Mama e mult mai mult in preajma copiilor decit ceilalti bunici. Asa a ales ea. TOTI au dreptul sa-i vada. La fel, toti au cite ceva de comentat si nu respecta neaparat dorintele noastre. Inchidem ochii la chestiile care nu le consideram grave. De cite ori ni se pare ca intrec masura avem cite o discutie mai serioasa. Niciodata nu s-a pus problema sa interzicem cuiva sa vada copiii. Nici prin cap nu mi-ar trece asa ceva.
Eu sint genul de om care spune lucrurilor pe nume. Cei din preajma mea s-au (mai) obisnuit cu felul asta al meu de a fi. Partea buna e ca in felul asta evitam scandalurile mari.
Poate nu explic eu cum trebuie, de am dat impresia ca una zic si alta fac.
The best thing you can do for your children is to love your wife.
Gandacel spune:
Hm... tocmai cand credeam sa subiectul a fost ingropat!
Ramona, semanam in privinta asta... si eu spun mereu lucrurilor pe nume, in felul meu care incearca sa nu supere pe nimeni. Insa adevarul spus in fata intotdeauna supara, oricat l-ai indulci! Canutza-om-sucit, in felul asta evit situatia nefericita in care trebuie sa-mi feresc copilul de a-si vedea bunicii. Pentru ca el va vedea si auzi nu numai pe bunici, ci si pe mine vorbindu-le bunicilor. Nu pe la spate, la noi acasa, ci chiar de fata cu ei. Nu am obiceiul sa ma cert cu nimeni (in afara de barbat, dar asta e altceva!) iar copilul nu are de ce sa sufere atat timp cat tonul este civilizat.
Cat despre faptul ca socrii ori parintii nu asculta de regulile noastre, ori ca se poarta urat cu noi, este treaba lor! Ca sa schimbam situaita ingrata, nu ne ramane decat sa le aratam si s-o spunem! Altfel, criticam si ne plangem degeaba la prieteni ori pe forum, asteptand ca ceva sa se schimbe de la sine. Nu se va schimba, decat prin COMUNICARE. Orice ar insemna asta.
Gandacel si Bogdanel (14.11.2005)
dienutagraviduta spune:
eu cred ca bunicii au drept legal asupra lor, mi se pare ca pot da in judecata parintii pentru drept de vizitare; nu mi se pare absolut deloc normal ca unele disensiuni intre acestia sa distruga potentiala legatura a copiilor cu bunicii.
aa, si nu intotdeauna au parintii dreptate ...:)
cataghe spune:
Mai, in conditiile in care accesul bunicilor la nepoti in conditii normale pune asa o mare problema, ma intreb voi ce ati face daca ati fi divortate de tatal copilului? Ca cred ca va imaginati ca in astfel de situatii cel mai frecvent nu te prapadesti de drag nici dupa fostul sot, nici dupa fostii socri... ei, si? Ce faci atunci, ii interzici copilului relatiile cu bunicii? Nu poti, pt ca tatal are dreptul legal sa il vada si nu il poti opri sa il duca la bunici, nu? Deci, daca in conditii de divort bunicii au dreptul sa isi vada nepotul, chiar daca principiile lor sunt diferite de ale mamei care il creste, cum poate fi altfel in conditii normale?
Parerea mea e ca in conditiile in care nu se pune in pericol sanatatea sau integritatea fizica a copilului, se exagereaza putin. Nu te intelegi cu socrii, nu te duci acolo. Trimiti copilul cu tatal lui. Nu pricep, daca e supravegheat de tata, care e problema? Sau sufera prea tare orgoliul matern si trebuie neaparat sa fim noi de fata?
In alta ordine de idei, atitudinea copilului la o varsta frageda depinde intrutotul de ceea ce i se sugereaza, direct si indirect. Asa ca daca se poarta discutii cu remarci negative la adresa bunicilor in fata lui, nu vad cum ar putea avea o reactie pozitiva.
In concluzie, parerea mea este ca se pot gasi solutii de compromis pt a nu priva bunicii de relatia cu copilul, dar nici copilul de relatia cu bunicii. Sigur ca atunci cand va mai creste va fi in masura sa decida singur ce gen de relatie doreste cu bunicii lui, dar sper ca nu va asteptati, daca in copilarie nu a fost acolo ca n-a fost bine, sa fie prea plin de entuziasm mai tarziu.
Ah, si inca ceva, fara suparare, mie mi se pare ca se face mult si din tantar armasar. Daca i se spune ca "mama e rea", atunci sigur ca trebuie luate masuri si atras atentia pe un ton civilizat dar ferm ca nu accepti sa i se spuna copilului tau asa ceva. Dar ca i-a zis bunica "hai la mama"... sa fim seriosi, si, ce se poate intampla, n-o sa stie copilul care e mama lui sau care e problema asa de mare?
Scuze daca am iritat pe cineva, si pe mine m-au deranjat in trecut foarte multe lucruri la ambele perechi de bunici, si inca ma mai deranjeaza, dar in timp am incercat sa iau lucrurile mai usor si nu a fost rau. Pana la urma, daca copilul petrece cea mai mare parte a timpului cu tine, tu ii imprimi directia, asta e clar. Cel putin asta e concluzia mea.
busygirl spune:
Deci cum am mai zis viatza nu e asa de simpla....
Problema ar fi usoara daca tata se duce cu copiii la bunici. Asta ar insemna ca nora are o problema cu soacra pe care trebe sa o rezolve in timp (vinovate de situatie sint si nora si soacra). Dar eu ma refeream la situatii mult mai complicate cind nici tatal nu vrea sa mearga cu copiii la bunici pentru ca nici tatal nu se intzelege cu bunicii.
In cazul in care sotii nu sint de aceeasi parte inseamna ca intii trebuie sa comunice intre ei si sa se puna de acord si abia dupa aia vine si problema cu bunicii.
emanuele4u spune:
Quote:
"Eu o sa fiu mai putin prietenoasa si "morala" - ca mama, este dreptul tau sa decizi ce e mai bine pentru copilul tau. Daca tu consideri ca prezenta bunicilor este una nefasta pentru copilul tau, atunci nu va merge acolo decat in prezenta ta.
Moral sau ne-moral, asta e! Daca ei nu pot sa accepte ca exista reguli - pentru binele copilului - si sa le respecte si ca tu ca mama ai dreptul sa stabilesti aceste reguli, atunci sa accepte sa-si vada nepotul numai in prezenta ta.
Intr-adevar ei au crescut pe sotul tau; dar s-au schimbat multe lucruri intre timp... si probabil ca nu inteleg si nu vor sa accepte. Soacra mea e impotriva faptului ca n-am dat zahar copilului meu, eventual sa-i indes zaharul pe gat cu lingura, ca ea asa stie ca trebuie, ca zaharul ajuta "calciul sa se stabileasca in oase". Sa fac asa numai ca ea l-a crescut pe sotul meu?? No way...
Gabi"
Iti dau perfecta dreptate.SUnt si eu oarecum in situatia ta, dar diferenta este ca nu socrii sunt cei care imi fac probleme ( ne vedem ffff rar, desi stam la 10 minute unii de ceilalti) - sunt niste firi care nu se implica, sotul meu a fost crescut de bunici ( si aici intervine problema mea)si nu au mari pretentii in ceea ce priveste relatia cu nepoata lor. Soacra mea s-a oferit de cateva ori sa aiba grija de fetita, insa eu in modul cel mai politicos cu putinta, i-am explicat ca vreau sa imi cresc copilul singura - ma rog, impreuna cu taticul ei, tinand cont ca nu am facut copil ca sa mi-l creasca altii ( nu dati cu pietre in mine sau ma considerati nebuna, desi sunt super obosita uneori, prefer sa trag un pui de somn cu galushcutza mea decat sa o las la bunici pentru a avea un moment de respiro). Problema insa eu o am cu bunica sotului, care e pe post de soacra..nu ma suporta pentru ca i-am luat baiatul ( care de fapt ii e nepot). Ce sa va spun..am locuit o perioada de cateva luni la ea...si ce credeti? EA era cea care ii spala sotului meu, ii facea pachetul dimineatza cand pleca la serviciu, ii calca etc...eu avand acolo un rol minor..doar de a-mi creste copilul ( pentru ca sot nu mai aveam). Ultimele 2 luni de stat acolo au decurs mai mult decat stresant pentru mine, nici macar nu imi mai raspundea la salut, mai mult decat atat , fetitza nu exista pentru ea atata timp cat sotul nu era acasa...nici macar nu ma anunta daca plangea, iar eu nu o auzeam fiind in capatul celalalt al casei. Cum ii venea "baiatul" acasa, pe care deja il astepta mancarea in farfurie- facuta de ea, iar eu mancam ce apucam pentru ca nu gateam doar pentru mine - cum spuneam deci, cum ajungea acasa, parca o apuca dragul de copila. Nu povestesc mai mult, insa concluzia este ca si eu sunt de parere ca moral sau nemoral, eu nu ii voi permite niciodata sotului sa se duca cu fetita in vizita ( eu nu sunt acceptata acolo), deoarece atata timp cat mie nu am fost tratata cu respect si acceptata, nici copilul meu nu are ce cauta. Am un motiv al meu foarte bine intemeiat pentru asta...credeti-ma, nu sunt nebuna deloc.
MIHA..fa doar ce crezi ca e mai bine pentru copilul tau, nu te gandi la aspectul moral al problemei..este sfatul meu..nu trebuie neaparat sa il iei in considerare, dar mi-am spus si eu parerea ca atatea alte persoane.
mariussimiuc spune:
Pana la urma cred ca,asa cum fac de foarte multe ori,as fi lasat inca o data de la mine si as fi trecut peste toate cele pe care le-am inghitit si as fi lasat copilul la bunici.Problema stiti care e? Ca nu mai insista sa-l vada,nu mai trimit mesaje mai mult sau mai putin simpatice...De ce oare? O fi linistea dinaintea furtunii?
http://www.paidmail.ro/?seite=bettel&user=mariussimiuc
cataghe spune:
quote:
Originally posted by busygirl
Deci cum am mai zis viatza nu e asa de simpla....
Problema ar fi usoara daca tata se duce cu copiii la bunici. Asta ar insemna ca nora are o problema cu soacra pe care trebe sa o rezolve in timp (vinovate de situatie sint si nora si soacra). Dar eu ma refeream la situatii mult mai complicate cind nici tatal nu vrea sa mearga cu copiii la bunici pentru ca nici tatal nu se intzelege cu bunicii.
In cazul in care sotii nu sint de aceeasi parte inseamna ca intii trebuie sa comunice intre ei si sa se puna de acord si abia dupa aia vine si problema cu bunicii.
Dupa parerea mea in acest caz tu ca mama esti absolvita de obligatii. Este de datoria tatalui sa mentina relatiile intre parintii lui si copiii lui. In situatia in care el refuza, inseamna ca motivele sunt foarte serioase si nu cred ca poti trece peste hotararea lui.
cataghe spune:
Doamne, citesc ce scrieti voi aici si zau daca le pot pricepe pe femeile astea... si mi se mai si incranceneaza pielea pt ca si eu sunt mama de baiat, sper sa nu ma tzacanesc cu varsta. Ma intreb ce poate fi in mintea lor sa isi indeparteze familia copilului lor, sa nu accepte mama copiilor fiilor lor chiar cu riscul de a-si indeparta nepotii... E cumplit...