Teama...limita normalului...
Raspunsuri - Pagina 3
laura_dimitris spune:
Si mie mi se intampla...
Si nu de curand ci cred ca dintotdeauna....
Imi vin niste scenarii in minte.... parca dintr-o parte a creierului pe care nu o pot controla. Este tare straniu.
Ca si la tine, daca il stiu pe barbata-miu cu masina sau pe sora-mea, (pe oricine drag mie) si nu vorbesc cu ei la telefon, parca ii "vad" cum fac accident, cum ma anunta cineva de la spital de accident... Ce mai,...incerc sa nu ma gandesc dar...
Chestii asemanatoare le am si in legatura cu baietelul meu. Cand e bolnav,cand este la gradinitza, cand nu sunt cu el in general.
Eu, dupa un prim moment de spaima ma linistesc si chiar zambesc fericita spunandu-mi "OK, daca m-am gandit la asta inseamna ca in nici un caz nu se va intampla".
Stii cum se spune cand ai un cosmar,cand visezi pe cineva ca a murit... se spune ca a fugit moartea de el.
Adica, in niciun caz nu o sa pateasca ceva rau. Din contra .
Cel putin asa spun batranii din satul bunicilor mei.
Chestia asta am auzit-o in copilarie si-mi foloseste si acum.
Parerea mea este ca nu ai o problema grava.
Relaxeaza-te si spune-ti ca tocmai pentru ca ti-a trecut prin minte o nenorocire, aceasta nu se va petrece in realitate.
Laura mama lui Dimitrakis
sinzi_ana spune:
Lena, asta incerc sa fac si eu...dupa un gand negru imi creez un scenariu vesel...dar stiu ca cel vesel e creat de mine...e un pic fortat..iar frica vine din adanc si nu o pot controla sa nu mai apara.
Si eu in copilarie mi-am pierdut fiinta pe care o iubeam cel mai mult, si am cazut atunci intr-o pacura neagra pentru un timp, dar cred eu, am reusit sa ies intr-un fel sau altul...evit sa imi aduc aminte sau sa discut de asta...(nu e solutia ideala, dar la mine asta a functionat).
Eu am pus frica pe experienta asta din copilarie... mie mi se parea ca morti se pot intoarce daca ne dorim asta cu adevarat, si mai apoi ca ei sunt mereu alaturi de noi si ne vegheaza...
Laura, asa imi spune si bunica mea "daca visezi moartea cuiva inseamna ca ai alungat-o"...dar eu mi le imaginez...
Simt nevoia sa fiu in control mereu si cand nu pot fi atunci incoltesc gandurile astea...
Pe de alta parte, sunt destul de calma in situatii de criza si destul de optimista...(de ex. ma gandesc mereu ca voi face parte din supravietuitorii unui accident de avion
)...
Fiecare dimineata e un nou inceput
Sinzi, Radu si David
bomba pisaloaga
David
try spune:
Cred ca orice mama are astfel de porniri ale mintii odata ce realizeaza ce importanta e mica fiinta careia i-a dat viata. Si mie mi s-a intamplat sa ma gandesc oare ce-as face, cum m-as descurca (emotional vorbind) daca l-as peirde pe alex sau daca as pierde acest bebelus mic pe care inca inca nu l-am vazut la fatza (iar mie necunoscutul nu-mi suna bine in creieras).
Dar pornind de la cea spus principesa, realizez ca dincolo de aceste temeri legate de copii mei am o temere si mai mare: de-a-mi perde sotul. Si realizez acum ca teama de abandon e cea care probabil face aceste vise cu ochii deschisi sa fie atat de urate. Ma vad mai usor facand fatza pierderii unui copil decat pierderii sotului, nu stiu de ce. Dar sunt sigura ca nu are legatura cu cant. sau calitatea dragostei ce le-o port.
si eu am scenarii de-astea ca daca azi venind de la munca pe autostrada pierde controlul si... gata. Urmatorul lucru ma anunta politia acasa. Dar nu le consider nici anormale, nici dese (in acceptiunea mea de des sau anormal).
.......in 28+ sapt. 
Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi
Principesa spune:
Sanzi, din ultimele informatii inteleg de ce la tine deocamdata nu pot functiona tehnici comportamentale. Originea este mult mai adanca, acea pierdere din copilarie probabil nu a fost acceptata, s-a produs un blocaj in derularea fireasca a procesului de doliu care ti-a structurat o serie de credinte distorsionate care acum iti dau de furca. Cand exista o blocare in procesul de doliu nu te mai poti bucura de viata la potentialul tau, nu mai poti investi cu incredere.
Ai dreptate, evitarea nu este o solutie ci doar un semn ca acolo exista ceva neincheiat. Care insa se poate incheia daca tu vrei asta.
Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva
Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita
iarina spune:
Hai sa ma inscriu si eu in club...si eu temeri de acest gen (sa nu i se intample ceva sotului, etc.) insa in unele momente, nu mereu....nu pot intelege de ce se intampla DOAR cateodata, n-am reusit sa identific ceva deosebit, ceva care sa separe anumite momente de altele. Insa de obicei ma linistesc singura...problema mea este alta, anume ca-s cam ipohondra...boala veche de cativa aniImi este ciuda pe mine, teribil de ciuda si nu stiu cum sa ma controlez. Daca ma doare ceva, daca ma simt rau vreo cateva zile, incep cu tot felul de idei: ca poate e ceva grav, ca poate ar trebui sa merg sa fac un consult...in final simptomele trec, nici la medic nu ajung si degeaba imi spun ca asta e ultima data, gata, m-am invatat minte, data viitoare nu mai fac, daca ma simt iar rau (dureri sa zicem nedefinite, nu date de o raceala, gripa, etc)o iau de la capt. Eu imi dau seama cat se poate de clar ca exagerez, insa nu ma pot abtine. Nu stiu ce-as putea sa fac, autocontrolul nu prea functioneaza si parca nu-mi vine sa ma duc la psiholog pentru atata lucru. Gresesc, stiu...
sinzi_ana spune:
Principesa, decocamdata nu pot...nu ma simt in stare sa accept pierderea...de asta probabil evit sa imi aduc aminte sau sa discut...
Nu stiu daca voi putea vreodata...dar mai astept...
Fiecare dimineata e un nou inceput
Sinzi, Radu si David bomba pisaloaga
David
Principesa spune:
Sanzi, ce s-ar schimba in realitate daca ai accepta pierderea?
Iarina, faptul ca tu spui ca nu te poti abtine ma duce cu gandul la o compulsie. Compulsia este un comportament repetitiv si f greu de de gestionat care te ajuta sa controlezi anxietatea si sa iti distragi atentia de la lucruri mai greu de suportat.
Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva
Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita
sinzi_ana spune:
Principesa, nu prea stiu...poate as putea sa vorbesc mai deschis despre asta...fara sa simt ca rascolesc durerea de fiecare data...
Fiecare dimineata e un nou inceput
Sinzi, Radu si David bomba pisaloaga
David
Principesa spune:
Asa este Sanzi ana, pana ce nu vei incheia procesul de doliu si nu iti vei lua ramas bun durerea va ramane acolo, pt ca tu nu o lasi sa se vindece.
Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva
Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita
danitin spune:
Salut! As vrea sa va povestesc cate ceva despre anxietate, asa cum mi-a afectat familia. Am fost crescuta de bunica mea care avea probleme foarte mari. Ameninta frecvent ca se sinucide, avea o fantezie ciudata si nu spun mai mult pentru ca s-a stins si stiti voi, despre cei ce nu mai sunt, numai bine. Tatal meu a inceput sa aiba probleme cu anxietatea cam pe la 30 de ani, dar atat de grave incat a trebuit sa fie internat la spital. Iar cand am ajuns si eu om in toata firea, dupa o serie neagra in familie - practic timp de doi ani in permanenta aveam pe cineva internat cu diverse boli - am clacat si am facut o asemenea criza incat nu ma mai puteam opri din plans. Eram convinsa ca am o boala incurabila si am sa mor ... Am trecut si peste asta ... Dar tatal meu a murit la 59 de ani dupa 2 ani in care, psihic a fost extrem de bolnav. De fapt, doctorii ne-au spus ca intreg organismul i-a cedat din cauza medicamentelor luate impotriva depresiei si anxietatii. Medicamente luate aiurea pentru ca mergea la un doctor, urma tratamentul iar cand dr, incerca sa-i scada medicamentatia sau sa faca psihoterapie schimba medicul. Asa ca acum, de cate ori ma paleste anxietatea ma gandesc unde a ajuns tata din cauza ei ...Alte remedii, o discutie cu al meu sot - un tip de un calm imperturbabil si extrem de fatalist, ma gandesc la situatii care mi se pareau infioratoare si care au trecut cu bine, iau un extraveral ....
Mamica de spiridus
Poze cu Loriana