Bebelusi si copiluti de mai-iunie 2005 (99)

Raspunsuri - Pagina 9

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns ioanailincam spune:

Salutare! Sunt fleasca de oboseala, dar nu puteam sa nu intru sa va zic vestea cea bune: avem carut. (Il recunosti, Loreen?) Suntem in extaz si eu si tati, desi ma cam strange inima la cat am dat pe el; de fapt eu ma tot gandesc la cel din Carrefour, dar are dreptate si barbatul: daca il luam pe ala, precis as fi ramas cu inima la asta ca imi place de mor. Mai am un stres cu bona care mi-a zis sa nu-i de asta ca e greu, vedem noi cum o impacam luni ca nu puteam sa-i iau copilului amarasteanul ala pe care il voia.

Fran - multumesc de recenzie, nu am apucat sa o vad in timp util, desi am dat un refresh pe la 16.30 inainte sa plec la targ (oricum ma duceam). Intr-adevar mai saracut, locuri de parcare si nu era deloc aglomerat.

Mickyy - iti dai seama ca pana la urma am intins hainele ca urasc sa prinda miros de statut.

Daniela - mutmesc de avertisment, auzisem ca se apropie sarbatoarea, dar nu stiam exact cand este.

Gabitza - trece-ne si pe noi, te rog, la un an cu 10,5 kg si 77 cm. AM reusit sa o cantarim in sfarsit aseara, e biduca bine, drept urmare e plina de bube in continuare si transpira in draci.
Si mai am o durere: schimba-mi, te rog, si mie in dreptul numelui la inceput de capitol numele pozelor dupa cum urmeaza:

[url= "http://community.webshots.com/user/ioanailincam" ] Ana - de la 0 la 6 luni [/url]

[url= "http://community.webshots.com/user/ioanailincam1" ] Ana - de la 6 luni la 1 an [/url]

[url= "http://community.webshots.com/user/ioanailincam2" ] Ana - am 1 anisor [/url]

Babygirl - multa sanatate Emei; eu pentru iritatie i-am dat cu Panderm (se da numai cu reteta) si cu crema de galbenele (asta e de la Plafar). La diaree nu ma pricep, desi s-ar putea sa o pasca si pe Ana cat de curand ca azi a cules de m-a disperat chistoace de tigara si coji de seminte de pe jos.

Gata, va las ca sunt fleasca de oboseala. Culmea e ca am dormit ca porcul la pranz cu Ana, dar caldura asta pur si simplu ma omoara. Iar maine sunt jumate de zi doar eu cu Ana, sa ma tina in putere Cel de Sus sa rezist. Noapte buna!

PS Uitati si poza de aseara aici.

Ioana cu Ana (22.06.2005)
Ana - de la 0 la 6 luni
Ana - de la 6 luni la 1 an
Ana - am 1 anisor
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=61984" target="_blank">Povestea nasterii

Ai grija ce iti doresti! S-ar putea sa se indeplineasca...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns pisik 4ever spune:

andutzy, noi suntem la un nani pe zi... si ala de o ora, o ora jumate..

loreen, babygirl, ce ma fac fetele bolnavioare? sanatate la puiutze!

Danelutza, spalatul este pentru purificare. acum nu ma intrebati mai multe ca nu stiu nici eu, dar am zis ca daca tot i le pun si e posibil sa ii mai calmeze durerile, baremi sa respect treaba asta cu purificarea si cu incarcarea energetica. ce am constatat e ca fara ele imi facuse niste bubite de i-au trecut numai cu antibiotic, iar de atunci nu mi-a mai repetat figura asta. da, si eu am vazut baietei cu margelute de ambra, pentru dinti li se pun si lor, chiar daca sunt margele.

nici a mea nu maninca cremwusti, ficat nici nu am incercat!!!

mai ce asortate sunteti cu caruciorul, ioanailincam!!! cred ca e usor de pliat si de transportat!

ia uite ce mingiuta am capatat! mai mare ca mine!!!

de cand cu cana cu pai pe care am luat-o inspirata de loreen, nu mai vrea mandra sa bea din altceva!



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns fran spune:

Buna !
Am avut o seara de cosmar, Iepu' adormea greu, dormea 5-10 min si se trezea urland...si o potoleam doar pe balcon la intrerupatorul de lumina...parca avea cateva luni...Avusese febra si ii dadusem nurofen, da' acuma cand urla nu mai avea nimic Sau ma rog, ramane problema cu maselutza care sparge acum gingia, da' chiar sa faca asa urat de la ea, mai ales ca ii dadusem si nurofenul? Si dupa ce adormea ? Vad ca s-a trezit bine (la 6,30), dar facea iar febra(37,5) asa ca i-am dat panadol si i-am dat papucii de la 8 cu tat'su in parc...sa fie mai racoare ca toata ziua nu cred ca rezistam cu ea in casa...
Adina--mai bine sa faceti un copro inainte sa plecati la mare, sa nu o apuce ceva pe acolo...
Laura- ce fel de canutza cu pai are Delia ca m-a pocnit inspiratia sa-i iau canutza simpla Nuk (fara supapa) si se uda cu ea intr-o veselie...bea bine din ea, da' dupa ce bea o flutura in aer si zboara pe ea toata apa...
Ioana-mey ce carutz de domnisoara aveti, sa-l stapaniti sanatosi, da' e sport cat poate sa fie de greu?

Fran si Patricia Annelise (05.05.05)
Iepurete mititel
Iepurete a crescut

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Cloreta spune:

Hello!

Ce de copilasi bolnaviori:(((
Loreen,Adina, Fran, multa sanatate puilor! Adina nu plecati fara analize la mare.

Florentina felicitari pentru Maya! Cum se mai simte? Ati trecut peste ce a fost mai greu.
Corail, imi pare tare rau:( Sa aveti putere si sa faceti inca bebe musai!
Danelutza, ficatelul de pui - ca de porc nu se da la copilasi cred - eu il fac la cuptor cu usturoi si de obicei i l-am dat cu piure de cartofi.
Ioana, sa stapaniti sanatoase caruciorul! E foarte frumos si cred ca e si f bun. Cate kg ziceai ca are?
Impartasit - am fost de doua sau de trei ori cred - pe burtica goala stiam si eu. Oricum la bebelusi nu cred ca e cazul insa cand am fost cu Teodora inainte de Pasti era o mamica cu 3 copii si pe doi nu i-a impartasit pentru ca mancasera, a zis ca sunt mari deja si trebuie sa vina cu burtica goala A mea sta si casca gura la lingurita, cred ca ii place beutura:))

Eu am mai citit dimineata dar nu am avut timp de scris iar seara am picat lemn in pat de oboseala. Moatza vrea numai pe jos afara, am iesit si fara carut vineri seara. Ieri am dat o fuga in Tineretului cu mama sa ne vedem cu verisoara Ilinca. Am stat vreo ora ca am ajuns la opt si eram fara masina. La intoarcere ne-a dus varul meu.
Teodora a omorat-o pe mama c mersul, numai cu ea vroia sa mearga. Am realizat la plecare ca s-a suparat pe mine fata pentru ca eu am luat-o pe Ilinca de manute sa mergem in loc sa o iau pe ea. Pur si simplu sa tine de futa mamei mele. Am luat-o eu sa mergem, si tot la mama se intorcea, trage de ea, de coma nu alta.

Ma duc sa o culc.




Pozele mele

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ioanailincam spune:

Hello! Ce-I cu linistea asta pe aici? Cumva nu puteti sa scrieti ca nu va lasa DC? Nici pe mine, de aceea sriu in Word si pandesc momentul cand voi putea trimite mesajul.

Noi suntem singurele acasa, Ana doarme de vreo ora si daca maid a mult ala de sus cu flexul se va trezi curand, eu fac o ciorba lucru care produce un efect de sera nemaipomenit si uite asa trece si ziua de duminica, dupa care nu zic ce urmeaza.

Fran – e sport, dar tot are 6 kg, adunate cu cele 10 in crestere ale4 Anei nu e chiar o placere s ail duci pe scari (de fapt e vorba de 4 trepte mari si late, dar…). In schimb face fata cu brio denivelarilor din asfaltul bucurestean, asa ca trag speranta ca pe asta nu-l mai strica incercand sa treca peste gauri.

Loreen – ce zici tu de sunci. Stai sa vezi ca am luat vreo 2 kg asa fara sa le simt (si eu mananc ca vaca si de preferinta in creierii noptii), apparent nu e mult, dar e destul ca sa pocneasca mai toate pe mine si mai ales sa imi puna la inaintare o burta hidosica. Iar de picioare ce sa mai zic, de la genunchi in sus zici ca sunt de piftie. Mi-a mila de cei care vor avea oroarea de a ma vedea in costum de baie (si anul treecut in spetembrie cand am fost la mare aratam mai bine). Dar credeti ca fac ceva in acest sens? N-ai sa vezi! Chiar acum ma duc sa gust din primele sarmale pe care le-am facut in viata mea.

Una peste alta, nu stiu ce o sa facem azi: barbatul précis vine oboist mort de la peste ca a plecat de la 4, siingura sa ma duc in parc nu am nici un chef, iar in casa e sauna. Mare dilema. Voi pe unde petreceti?

...Asta scriam de dimneata. Intre timp, dupa 2 ore si ceva de incercat sa adorm plodul sunt mai obosita decat ea. Aveam atatea lucruri de facut cat dormea ea de pranz, mai ales ca nu era tati acasa. Nici sa mananc nu m-a lasat. Asa ca, la capatul nervilor, am lasat-o singura in pat si am venit sa vad daca merge DC-ul. Vad ca merge, dar da un mesai sa ma conectez prin nu stiu ce
Tati ma anunta ca tocmai am inregistrat primul somn de pranz al ANei fara insotitor. Cred ca ma duc sa ma culc si eu desi casa e vraiste, nu mai am putere decat sa ma tarasc in pat. Ziua buna!

Ioana cu Ana (22.06.2005)
Ana - de la nastere pana la Revelion
Ana - dupa Revelion, in 2006
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=61984" target="_blank">Povestea nasterii

Ai grija ce iti doresti! S-ar putea sa se indeplineasca...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ioanailincam spune:

Hello again. Azi vad ca e ziua monologului. Sunteti pe la racoare, asa e? De fapt am senzatia ca afara e chiar placut fata de in casa. Sper sa iesim si noi curand dat fiind ca prea multi purici cu somnul n-a facut Ana. In schimba mi-a facut al treilea kk pe ziua de azi, verde si puturos de simtea ca-mi vars matele. Combinat cu mirosul acru de statut pe care il emana de pe tot corpul, i-am facut si un cantecel: "Nani, nani, puisor/Eu sunt mic si acrisor!".
Gata, ma duc sa-i dau vestea cea mare ca iesim lui tati (care este usor insolat pe o parte). Pupici

Ioana cu Ana (22.06.2005)
Ana - de la nastere pana la Revelion
Ana - dupa Revelion, in 2006
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=61984" target="_blank">Povestea nasterii

Ai grija ce iti doresti! S-ar putea sa se indeplineasca...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gabitzam spune:

Beau un Ice Coffee cu gheata multa, merge aerul conditionat, si uite asa fac fata caniculei. Andrei misuna pe aici, n-are nici o treaba. Nici macar in parc nu am fost din cauza caldurii. Doar cu masina am fost plecati, ca avem si in ea AC, altfel nu miscam de acasa.

Gabitza si nazdravanul Andrei-Stefan (25.05.05)
Andrei 0-5luni | Andrei 6-10luni | Andrei 11-12luni


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns nelia spune:

Buna! Nu am apucat sa citesc, abia acum am inceput, dar am vrut sa va salut si sa va spun ca am pus poze in albumul 3, de pe unde am fost ieri. Am ajuns undeva, la un deal mai mare, de vreo 1000 de m, undeva la vreo trei ore de Montreal si la vreo 12 km de SUA. De data asta nu am mai fost singuri, ci cu inca doua familii, fiecare cu piticii ei, a fost super! Era atit de frumos! Si oraselul de la poalele dealului, Sutton se numeste, era frumos si cu o atmodefra de vis. Era si in sarbatoare, ca ieri a fost ziua Quebecului, dar chiar si fara, tot frumos ar fi fost. Din pacate, nu am mai avut loc in aparat, ca mi-ar fi placut sa avem niste poze si din orasel. Va pup si ma duc sa mai citesc, am apucat sa citesc doar mesajul lui TDI, iarta-ma ca am zimbit cind citeam, dar ai descris asa de frumos, desi imi iamginez ca numai de zimbete nu ti-ar fi ars tie!
Of, acum am citit, sanatate Emei! Adina, mamaliguta s-ar putea sa-i faca rau la burtica, eu as tine-o numai pe zeama de orez si morcov, banane si brinzica... si cam atit citeva zile. Poate si un pic de supa de pui in zeama de orez.
Gata, tre' sa ies, ca trage sotu' de mine sa mergem la cumparaturi!
Va pup si va citesc la noapte... sper!
... si felicitari

CORNELIA, mami de AGATA si TUDORA

www.nelia.photosite.com/" target="_blank">foto 1 – www.agatasitudora.photosite.com/" target="_blank">foto 2 – www.dropshots.com/Nelia/" target="_blank">foto 3 – www.dropshots.com/Aurice/" target="_blank">FILMULETE

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns monu spune:

Caldura mare de nu mai pot! parca sunt la sauna. alexia e lesinata si ea de caldura si e transpirata toata. cred ca sta sa iasa dintele nr 6. azi dupa 8 ore de greva foamei a mancat binisor.

ce mai fac bolnaviorii? Ioana - kk verde si urat mirositor nu prea miroase a bine. un copro ceva? Babygirl cum se mai simte Ema? Loreen a mai facut Delia febra? cum sunteti?

6+ si Alexia Ioana (24 mai 2005)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns pisik 4ever spune:

la multi ani Daria Maria si Ana Ilinca!!! sa cresteti mari si frumoase si sa aduceti multe bucurii parintilor vostri!

fetele, ne pregatim sa semnam actele pentru casa. am gasit o casuta de cumparat pe care am negociat-o la 165.000 de la 170.000 si pentru ca suntem simpatici proprietarii ne lasa inauntru toate maruntisurile: frigider, masina de spalat rufe, uscator, televizor, pat... (ca cuptorul cu microunde si aragazul sunt incluse)

asta mica are trei masele (!!!) ieri le-am descoperit din intamplare, ca nici prin cap nu-mi trecea sa ma uit, tot asteptam sa ii iasa dintii din fata, ca are numai 6!!! si a 4a sta sa iasa! de asta ne facea nopti albe, mititica de ea!

You're unique. Just like anyone else.
... si bursuca 08.05.05

Mergi la inceput