attachement parenting - opinii
Raspunsuri - Pagina 15
lorelaim spune:
Da - ai foarte mare dreptate Bic - acest subiect ar fii trebuit sa fie un schimb util de experienta pt MAMICILE care au procedat asa si pt rezultatele pe care le-au obtinut (bune sau mai putin bune - de la caz la caz) cu bobocuti lor...
Dar este mai mare tristetea când sunt persoane - care nici macar nu sunt mamici - si deci nu pot vorbi de experienta proprie - care arunca cu pietre si pun etichete acestei practici :-(
Da' asa-i - fiind un forum fiecare are dreptul de-a-si exprima opinia - uneori într-un mod mai putin delicat, alteori chiar jignitor - ca si când ar fi singura detinatoare a adevarului absolut...
Aici ar trebui sa vorbim ce am facut noi ca mame si cum s-au dezvoltat copii nostri - fara a lauda - doar cu fapte la concret... Cine vrea sa faca la fel - bine, cine nu tot bine. Fiecare parinte este responsabil pt cresterea si educarea copilului sau si indiferent ce metode aplicam atâta timp cât o facem cu dragoste neconditionata si cu devotament - este bine.
Multa sanatate doresc la toate mamaicile si bb-lusii lor :-)
ruxij spune:
Inca odata, eu sunt pro, dar nu stiu cum putem sa spunem ce bine si frumos s-au dezvoltat copiii nostri fara sa ne laudam. Si pentru ca atribuim aceasta dezvoltare minunata AP, nu stiu cum nu s-ar simti jignite celelalte mamici, care practica alte metode.
Gandacel spune:
Bic, te-am suparat cu ce am scris? Sper ca nu... 
Gandacel si Bogdanel (14.11.2005)
Bic spune:
Nu, mai Gandacel, fugi d-aci....Tu ai fost dintre cele care si-a argumentat foarte frumos tot ce a scris. 
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=75330" target="_blank">Smaranda, 03.11.2005
Morgano spune:
Bic, pai de-abia ce mi-am facut timp si ordine in ganduri sa scriu.... si acum vreti sa "monopolizati" subiectul cele care practicati AP 
.
Eu zic ca important e sa spunem fiecare ce gandim, sau cum procedam, fie ca suntem pro sau contra. Evident in ideea ca "tonul face muzica".
Topicul se cheama "AP - opinii".... cea ce nu cred ca exclude opiniile negative, sau calea de mijloc. Mie mi s-au parut interesante si parerile pro, si cele contra, dar sunt atrasa cel mai mult de calea de mijloc. Si nu as vrea sa devina topicul asta exclusivist, pentru ca fiecare are de invatat din el cate ceva, deci merita citit in continuare.
Ripley si Ana Ecaterina(10.11.2005)
gazzella spune:
Am facut o greseala cand am intervenit la acest subiect "Attachment parenting - opinii" pentru ca am presupus ca nu e vorba atat de opinii pro si contra ci de opiniile celor care adoptata ca si model genitorial A.P. cu tot ceea ce implica satisfacii, insatisfactii...
Pe mine nu ma interesa o confruntare cu cei care sunt contra, eu aceasta confruntare am facut-o inca inainte de a mi se naste primul copil, dupa care m-am retras alaturandu-ma unor comunitati virtuale in care se pot regasi parintii AP.
Parintii care urmaresc ca si un model genitorial AP sau modelul empatic, in foarte multe cazuri se regasesc izolati, sunt impotriva curentului, intampina greutati nu numai in a aplica linia lor educativa fara a fi criticati, dar se mai regasesc in majoritatea cazurilor gresit intelesi.
Cum se propune societatea "dezvoltata" vis-a-vis de copil? De fata cu o aparenta centralitate, care situeaza copilaria in centrul atentiei intereselor unui parinte si careia i se dedica un enorm consum de energie, resurse in esenta aceasta centralitate relativa la copil se demonstreaza lipsita de intelegere, dezinteresata si care-i situeaza pe copiii intr-o situatie marginalizata. Competentele, nevoile, perceptiile le sunt in mod sistematic negate, obstaculate, minimalizate. Modelul pedagogic dat de teoria comportamentalista este acela de a infrange, de a indica copilul ca un inamic de invins.
In locul E-DUCO = conduc in afara, ajut potentialul propriu al copilului sa se exprime se prospecteaza IN-STROU = structurez, dau forma internului.
Asta inseamna ca spre deosebire de generatiile precedente astazi cand un parinte adopta un model genitorial din convingere sau din instinct adopta si o abordare contracurentului, care in majoritatea cazurilor nu-si gaseste sustinere intr-o colectivitatea care s-o legitimeze si care sa-i confere competente. Astfel un asemenea parinte e pus in majoritatea cazurilor sa infrunte, sa gestioneze un stress cotidian datorita faptului ca la el ajung mesaje de indoiala, critica, neincredere, de alarma chiar ce pot sa duca la insinuarea unor dubii, care pot sa-l faca sa se simpa inadecvat sau chiar vinovat. Acest parinte e constrans sa consume o foarte mare doza de energie pentru a se justifica, a explica altora ce face si pentru ce face. Acest parinte se poate regasi in situatia de a fi constrans sa ascunda propriile alegeri de viata dintr-o dorinta de pace, intelegere intre taberele oponente.
Aceasta dilema de a ne expune sau nu exista in majoritatea cazurilor inca inainte de nasterea unui copil pentru a continua sa existe in ritm cotidian. Unde nastem, cum nastem, cu cine nastem, ce facem referitor la ceea ce societatea propune/impune referitor la scoala, vaccinuri, consumuri, obiceiuri, traditi, religi, etc. Sau, mult mai simplu: cum ne propunem in fata societatii atunci cand ne ingrijim de fiii nostri, in gesturile simple ale fiecarei zile daca parametrii nostri de a judeca, intelege siguranta, sanatatea, bunatatea, fericirea sunt atat de departe de parametrii majoritatii? A iesi la suprafata ne va ajuta sa devenim mai puternice sau mai vulnerabile? Cine adopta acest stil genitorial isi pune mii de intrebari referritor la asta si nu numai.
O conditie paradoxala care deriva din a trebui sa alegi sa fi in conflict cu propriile instincte sau a fi in conflict cu un context social duce uneori la situatii de dificultate, a carei cauza este in mod gresit imputata stilului genitorial.
Acum, eu am sa ma regasesc in situatia in care va trebui sa citesc:
"Vai, Gazzella, ti-ai permis sa afirmi ca ai nostri copii sunt marginalizati" si alte cele.
Pe mine aceasta situatia dusa la nesfarsit ma oboseste, imi conmsuma energiile, nu-mi da satisfactie. Caut sa ma regasesc intr-o comunitatea virtuala romaneasca care sa adopte o cale AP fara a fi pusa in permanenta in pozitia de a ma justifica, explica.
Nu stiu daca este posibil pe acest forum, cum am mai spus in alte postari AP nu se reduce la tinutul copilului in brate, AP nu se practica doar la 6 luni, se practica chiar si cand copilul a devenit adolescent, tanar, adult. AP inseama totul de la somn, tinutul in brate, alimentatie, evacuare, joc, responsabilitatea, etc.
Daca gasiti un acest spatiu virtual am sa ma alatur mamelor AP.
Pana atunci la buna vedere si va urez satisfactii si impliniri indiferent de modelul genitorial adoptat.
p.s. gandacel, am apreciat mult postarea ta
cosmi1975 spune:
LASA NE GAZZELA .
bibilica
Morgano spune:
Eu chiar nu am putut sa nu lucrez, am nascut joi, luni la 2 eram acasa, facut dush, alaptat, pus hainele la spalat si la pc la treaba. Pt ca aveam niste chestii confidentiale de la unii din cei mai mari clienti ai mei. Deci 1. nu le puteam da altcuiva sa le faca, 2. cum sa refuz? Muncesc in domeniu din 97, de cand am terminat facultatea, si n-am avut nopti si zile si weekenduri. Nu stiu daca merita mai ales acum cand rup din timpul cu Ana, insa incercam sa-i oferim si acum si pt viitor tot ce este mai bun. Cu meseria mea in strainatate as fi castigat triplu, aici castig cat sa traim decent, sa platim tone de rate si credite si sa ne putem oferi mare parte din ce ne dorim.
Stam cu ea cat putem, cand nu suntem noi acasa vine mama care se joaca cu ea, ii citeste, o rasfata: sa-i zicem attachment buni-ting.
Ana a dormit de la 2 sapt 5 ore pe noapte, de la 1 luna toata noaptea. Si am stat cu ea in spital in salon din prima clipa, deci nu m-am ocupat decat eu de ea si acolo cu tot cu cezariana mea.
Intotdeauna a papat, am facut rag-rag, ne-am pupat si iubit putin, apoi am pus-o in patut la ea si a adormit singura rapid si fara probleme. Normal, sta cu noi in dormitor – nu sunt de acord cu camera separata pana la 2-3 ani. Noi o deranjam, eventual – ea pe noi niciodata.
Ii place sa se joace singurica cu jucariile ore in sir, vb cu ele pe limba ei, striga la ele. De ce dc se simte bine asa s-o deranjez doar ca sa ii strict ritmul si sa fiu cica "o mama mai buna si mai atasata"? E fte precoce ca dezvoltare, sta bine in fundulet, vrea pe picioruse, zice mama si dada, mama de aproape 1 luna. Stie sa ne pupe, sa se rasfete - si chiar se rasfata si murim de drag. De exemplu se face ca tuseste ca stie ca instant mergem la ea, si cand aparem rade in hohote. Dar fte bine se distreaza si cand striga la jucarii, am observat ca cu fiecare jucarie "vorbeste" altfel. E fte sociabila, ii place la plimbare, rade si striga la caine, la pisica, e topita dupa copii.
E un copil perfect normal, care se dezvolta extraordinar de bine. Nu cred ca exista ceva ce sa simt ca nu e ok la copilul meu.
Si da, ma simt vinovata cand eu sunt la pc si lucrez si ea se joaca singura, sau cand e frumos afara si in ziua respectiva n-o pot scoate la plimbare, ci doar la noi in curte - insa la noi geamul e deschis tot timpul, ia aer mai mult decat orice copil scos 5 ore pe zi la plimbare.
Vorbesc cu ea si cand lucrez, ii citesc de cate ori pe zi apuc si ne uitam la poze, canta dupa muzica ca la balamuc.
DAR.... stiu fte bine ca nu stam destul cu ea, eu muncesc fara gluma zi si noapte (merg si la birou, lucrez si acasa) – gatesc, spal, calc (am femeie la curatenie 1 data/sapt) si am o casa destul de mare care cere si munca casnica cat sa ma satur. Si cu sotul e la fel, el mai si pleaca din cluj. Avem firma noastra, el se ocupa de ea, eu de biroul meu.
Insa Ana nu e neglijata, lasata sa planga, uitata in patutul ei pt ca e asa cuminte, nici vorba!!!
Cand e fte obosita si maraita, am observat ca reactioneaza mult mai bine dc maraie un pic si-si gaseste singurica linistea si adoarme.
Dc o luam in brate in faza respectiva nu facem decat s-o agitam si sa prelungim starea respectiva
Da, dc e in faza de plans, cand clar vrea doar in brate (asta de 2 ori pe luna), atunci sigur ca o tinem in brate si o alintam si o pupam de cate ori stam cu ea.
Nu cred ca sunt un parinte mai rau ca altul care isi poarta copilul legat de el.
Consider ca a tine copilul in halul asta de legat de tine ii creeaza o dependenta cu care eu nu sunt de acord. Trebuie sa se dezvolte asa cum i-e firea, asa cum este ca personalitate. Nu as vrea s-o ingradesc tinand-o toata ziua in fustele mele.
Si Gazzella, sincer nu stiu cum ai sa poti aplica acest AP la un copil de 5, 6, 14 ani. Doar daca te dedici total copilului si renunti la orice realizare profesionala, de fapt ca sa aplici acest principiu pe termen lung va trebui sa renunti la orice idee de job. Iar asta, mai ales in Romania – unde statul te ajuta atat cat te ajuta – eu zic ca este imposibil dc nu te-a lovit lozul cu milionul de euro fix in frunte.
Mereu cu ea in brate, inclusiv in bucatarie, cum zicea Lordra - e mai mare riscul s-o oparesc, lovesc etc decat binele de a sta langa mine, care nu-l vad ca bine, de fapt, in acest aspect.
Ea sta fte bine in scaunelul ei dc o iau cu mine in bucatarie, si ii explic ce fac, ne distram. Zic ca gatim impreuna #61514;
De fapt eu vorbesc tot timpul cu ea, si cand o spal la fundic de n ori pe zi ii explic ce si cum si rade cand ii spun ca pute si e kkcioasa.
Nu ma justific neaparat ca nu pot sta cu ea, as vrea sa-mi fi putut permite sa stau toata ziua cu ea, dar uite ca nu se poate – si asta nu din egoism sau vise de mare cariera – si cred ca in dezvoltarea ei nu sunt carente sau sechele de lipsa de afectiune. Pentru ca iubirea pentru ea este enorma, si asta cred ca la fiecare dintre noi, nu se pune problema… care din pacate o simt in multe dintre postari ca: nu stai 100% din timp cu copilul, nu esti destul “mama adevarata, devotata”. Si daca as sta doar cu ea acasa, tot nu i-as rupe timpul de stat singura, de cercetare fara mine cu ochii pe ea tot timpul, fara pic de intimitate sau incredere ca se descurca si singura – iar daca nu vin imediat ce aud cel mai mic zgomot de contrariu. Pentru mine este mult mai importanta atmosfera din caminul nostru, relatia noastra cu copilul si relatia de cuplu, decat sa ma incadrez in tipare sau concepte, oricare ar fi acelea.
Este mai important pentru dezvoltarea ei – si Lordra inca o data mersi pt cartea “Secretul copiilor fericiti” – sa nu o umilesc, sa nu strig la ea, sa ne controlam nervii, oboseala, micile conflicte in asa fel incat sa nu le simta, decat sa analizez toata ziulica ce am facut si ce nu am facut din punct de vedere al psihopedagogiei, pediatriei, filosofiei, etc.
M-am lungit extrem de mult, insa mi-am pus fte multe intrebari si probleme de cand am ajuns la acest topic.
Mai este ceva, si asta referitor la felul in care am fost crescute si cum s-a rasfrant asta asupra personalitatilor noastre – tot Lordra initiat aspectul.
Eu am avut o copilarie foarte fericita, familie mare, toti in aceeasi curte, distractie, jucarii, dragoste cat cuprinde. Nu rasfat in sensul ca primeam ce-mi doream si mi se sufla in fund toata ziua. Toul absolut normal. Dar asta nu m-a impiedicat sa-mi dau in petec si sa devin obraznica pe la 13 ani, sa incep un conflict pe termen lung cu tatal meu, care a degenerat ca nu ne mai vorbim de 1 an si nu si-a vazut nepoata decat de 2 ori pe strada – si asta nefind cu mine – el incerca sa ma educe, bage in tipare, iar eu nu corespundeam. A inceput educatia cu strigate, pedepse, batai… Si asa pana la o varsta de peste 20 de ani, cand jignirile era la ordinea zilei. O vesnica umilinta. Desi nu am facut nimic deosebit fata de alti adolescenti: am chiulit, am invata la ce m-a interesat, am facut sport, si da: m-am revoltat contra unui stil impus pe care il detest. Rezultat? Unul trist zic eu: neincredere, nemultumire, revolta pe si in mine.
Mi-a luat mult timp sa inteleg ca nu eu am fost de vina, ci personalitatea tatalui meu. Tiparele si cliseele si dorinta de a deveni eu ce vrea EL. Nu i-a mers, si acum sunt fte aproape de omul care imi doresc sa fiu.
Ripley si Ana Ecaterina(10.11.2005)
madabv spune:
Dragi mamici, am si eu o intrebare pentru voi : uitati-va in acest moment la copilul dvs. : este sanatos, vesel, fericit? este asa cum v-ti dorit sa fie? Eu sunt convinsa ca da. Atunci felicitari, inseamna ca ati ales cea mai buna metoda pentru a va creste copilul. Nu cea mai buna metoda din lume, universal valabila si aplicabila, ci cea mai buna metoda si cea mai potrivita pentru copilul vostru. Ce conteaza ca o mama isi tine copilul in brate tot timpul sau ca alta l-a invatat mai mult singur, ce conteaza ca unele mame dorm cu copilasii noaptea si altele nu, cand in fond rezeltatul e acelasi : un copil fericit. E ceva mai important decat asta?
alinutza00 spune:
Eu nu am aplicat in intregime acest concept(abia acum din posturile gazzellei am aflat ce semnifica de fapt AP), caci nu imbratisez in totalitate ideile, mai ales cele legate de alimentatie, vaccinuri si evacuare, DAR in nici un caz asta nu inseamna ca modalitatea aleasa de mine de a mi educa copilul este cea mai buna si nici nu imi permit sa fiu atat de critica si vehementa ca unele dintre voi care nu sunt de acord cu AP.."ca poate copilul nu are chef sa doarma cu voi, ca ii tinem impotriva vointei lor atarnati de fusta noastra mereu, ca sa nu mai zic de revolta unei mamici ...ca poate gazzella e cea care isi tine copilul dezbracat prin parcuri".Nu cred ca e treaba nimanui ce face ea cu copilul ei.
Ok, nu suntem de acord cu ea, dar de aici si pana la chestii infantile de genul "lasa ne gazzella" e cale lunga....un conformism care refuza macar sa asculte opinii un pic diferite de ale majoritatii.Doar nu avem de a face cu un sectant agresiv ci doar cu o mamica devotata copilului ei.
Ripley ...nu am inteles prea bine care e treaba cu "Tonul face muzica"
Ar fi fost mai usor sa acceptam ca fiind bun un model de educatie deja aprobat de maj societatii.Dar uite ca unele dintre noi au alte idei si au ales sa tina cont de ele, netemandu se ca vor fi privite ca niste ciudate si atata timp cat nu te priveste pe tine personal si nici nu te afecteaza in vreun fel nu inteleg atitudini de genul..AHA, te am prins , nu esti tu aia care....Daca ar fi educatoarea copilului tau si l ar folosi cobai ptr a experimenta conceptul asta, atunci ai avea dreptul sa fi revoltata
editez
ripley poate unele care si au tinut tot timpul copilul in brate au facut o ptr ca al lor copil avea nevoie de asta.Uite ca david nu a dormit de la o luna toata noaptea, ba pe atunci avea niste colici de urla ingrozitor mai toata ziua, noaptea nu plangea, dar se trezea aproape din ora in ora.Concluzia, nu mi am deranjat copilul din ritmul lui, ca sa imi dovedesc mie cat de devotata ii sunt, pur si simplu avea nevoie sa fie tinut mereu in brate si asta i am oferit.
alinutza si david nazdravanul (11 mai 2004)
http://community.webshots.com/user/alinutzza77