attachement parenting - opinii
Raspunsuri - Pagina 14
andrruzza spune:
quote:
Originally posted by iulia_b
Eu nu pot sa inteleg "mandria" mamelor atunci cand fac comparatii cu alti copii, mai ales ai cunostintelor, prietenilor...si chiar unda de bucurie...este pacat..
Fiecare copil este frumos, destept...si cel bolnav, si mai gras, si mai slab si mai putin inteligent si alaptat si nealaptat...si ar fi minunat sa nu privim cu dispret copilul cu handicap, sa ajutam nu sa judecam...
Lucrurile nu sunt intotdeauna basic, ar fi prea simplu.
Evoluam, ne adaptam, filtram informatiile.
Ar fi frumos ca mamele sa-si creasca copiii asa cum simt (cand dragoste este totul e posibil) fara sa fie condamnate.
Sunt n studii, cred ca fiecare prezent aici la discutii ar putea gasi sute de articole...relax...ar fi bine sa impartasim propriile pareri...
E loc pt toti sub soare.
Exista copiii adoptati care nu au avut sansa alaptatului si contactului matern in primii ani, si li s-a oferit o sansa...cati dintre noi am putea face asta? Fara sa facem diferente cu ai nostri?
Sincer, unele idei mi se par copilarii, poate am depasit eu stadiul...
As vrea sa fiu un model pt fata mea, sa o incurajez sa spere ca poate sa fie ce vrea, ca un copil nu va insemna sacrificiu ci bucurie daca va sti sa le "imbine", ca mama si tata sunt in egala masura oameni si trebuie sa se implice in egala masura in educatia copilului, ca trebuie sa fie stapana pe propriul destin.
In cazul baiatului...sper ca n-am sa fiu o soacra rea, care sa controleze nora daca "baietelul" are mancare facuta si chilotii spalati...
Indraznesc mai mult...
Nu trebuie sa se simta nici o mama vinovata ca nu aplica ideile dintr-o carte, ca al sau copil nu a fost alaptat, ca al sau copil este mai lenes, mai incet, ca x si y ar spune ca din cauza lor ar fi putut sa se intample asta...cred ca doare.
Ar fi multe de spus...nimeni nu detine adevarul absolut, nu a inceput lumea si nici nu se sfarseste cu noi...iar o lume mai buna pt copiii nostri nu inseamna numai strans in brate ci si acceptarea celorlalti, asa cum sunt,"prosti", "destepti"...
Cine poate cuantifica dragostea unei mame?
Copiii mamelor care lucreaza sunt traumatizati, vor ramane cu sechele..astea sunt raspunsuri primite de la mame...urat.
Lucrurile sunt mai complexe decat par si pe langa toate studiile din lume exista suflet si dragostea pe care n-ar putea-o anula nici un atotstiitor care a descoperit precum un copil "ceva" si se bucura zgomotos...
mamica lui Rares(10.03.2005)
http://community.webshots.com/user/andrruzzaR
"Neasteptatul se produce intotdeauna"
lordra spune:
Bai, lucrurile au luat-o razna rau de tot. Imi cer scuze daca am jignit pe cineva cu generalizarile
. Asha e, nu trebuie comparatzi copilashii, fiindca fiecare e unic in felul lui si evolueaza diferit. Io am aplicat P.A. instinctiv si nu-mi pare rau. Simt ca bebelusha mea are nevoie de asta, chiar daca pt. mine, de multe ori e obositor. Cand o vad, insa, fericita in bratzele mele, uit de toate.
Ce sa va spun, asta e conceptia mea despre cum trebuie crescutzi bebelushii pana capata constiintza de sine si incep sa se descurce cāt de cāt si singuri. Am deschis acest subiect fiindca, nu de putzine ori, am vazut mame care-i lasau sa plānga, pe motiv ca-s rasfatzati. Io, una, nu cred ca un bebelush poate fi rasfatzat. Ma revolt ori de catre ori aud un copil plangand in hohote si vad ca nu-l alina nimeni. Asha e! Oi fi io mai sensibila.
Nu cred ca poate nega cineva ca exista si mame mai reci (sper sa nu se simta iar cineva vizata) care nu reactioneaza imediat la plānsul micutzilor.
Nu sunt o extremista si nu actionez contrar simtirilor mele doar fiindca asha sustzine nush' ce psiholog. Insa, pt. mine, P.A. este o chestiune de bun simzt, daca e aplicata in limite rezonabile.
Nu stiu cum va fi copila mea, ca fire. Io, spre ex., am fost foarte sensibila (chiar daca aparent, par dura) si am suferit teribil cand ai mei m-au dus la cresha si la camin (tocmai d-aia sunt contra creshei si am decis, mai bine sa fac foamea inc-un an decat sa-mi duc fata acolo). Atat de tare incat refuzam sa mananc si sa beau ceva, toata ziua si nu interactionam cu nimeni. Greva foamei era revolta mea. Cand ajungeam acasa, cadeam in farfurie, de ramaneau ai mei masca, fiindca ei stiau ca suntem hranizti binishor la cresha. Tarziu au aflat de la ingrijitoare (asta pt. ca, initzial, ele spuneau ca manānc normal, la fel ca ceilaltzi copii) ca io fac zilnic greva foamei, insa n-au luat cine stie ce masuri fiindca, au spus ei, n-aveau incotro: nu puteau trai doar dintr-un singur salariu in vremurile-acelea tulburi. Din acea perioada mi se trag toate angoasele, frustrarile, neincrederea in propriile fortze, inadaptabilitatea, timiditatea.
Am stat mult si m-am autoanalizat si tocmai de aceea vreau sa ma comport cu fiica mea altfel decat am fost io crescuta. Pe mine maica-mea nu m-a tzinut foarte mult in bratze, fiindca ma "naraveam". Io am avut de cand m-am nascut camera si patutzul meu, fiindca eram mica si "trebuia sa am intimitatea mea". Efectul? Adult fiind, tzin atat de mult la intimitatea mea incat, daca vine cineva la mine-acasa, mi se ridica paru-n cap. Detest orice musafir, pt. orice perioada cat de scurta de timp. Casa mea e sanctuarul meu si nu suport nici un intrus acolo. Aberant!, fireshte. Si sunt sigura ca mi se trage de la acea izolare de pe cand eram bebelusha. Asta e parerea mea in privintza solitudinii mele exagerate.
Prin comparatzie, cat era mic sotzul meu a stat in aceeashi camera cu parintzii, intr-un camin studentzesc. A stat asha pana la 3 ani. N-a trecut prin creshe si, ulterior, a stat cu niste bunici extrem de iubitori. Era asaltat de pupicuri si laude. Toate matusile-l pupau toata ziua-n fund si-i faceau toate mofturile. Efectul? Cred ca n-am vazut individ mai sociabil, amabil, capabil, vesel si increzator in sine, ca el. E o bomba de energie pozitiva (bine ca macar e asha, ma mai schimba si pe mine, in bine)
Luānd ca exemplu doar familia mea, am decis ca Dara-mi trebuie crescuta ca sotzul meu. Bombardata cu atentzie, sarutari, stat cu noi non-stop in acelashi spatiu (cel putzin pt. prima perioada a vietzii ei), avānd grija sa-i satisfac toate capriciile (repet, vb. de aceasta prima perioada a vietzii. N-am de gand sa am un copil insuportabil, care sa faca scene in public cand tzi-e lumea mai draga. Atunci voi fi gata sa iau masuri care s-o readuca imediat cu picioarele pe pamānt, insa, in faza actuala de bebelushie, voi fi oricānd la discretzia ei, fiindca acum chiar are nevoie non-stop de mine).
Hai ca m-am intins cam mult. Am vrut sa subliniez ca nu aplic A.P. fiindca e la moda acum, ci fiindca am simtzit eu ca trebuie, eu, fost copil care si-ar fi dorit sa fie crescut asha. Ramāne sa vedem ce va ieshi, pan'la urma.
Hai va pupez si, inca o data, iertare! daca am ofensat pe cineva cu remarcile mele
lordra spune:
... si inc-o chestie. La 5 ani, sotzul meu facea piatza pt. familie si stia foarte bine sa socoteasca asha incat nu-l putea pacali nimeni la rest (ma rog, e un matematician extrem de bun si-n ziua de azi). Era incredibil de descurcaretz. Sa fi fost de vina numa' zestrea genetica sau nu cumva, mediul in care a crescut l-a stimulat si l-a ajutat teribil de mult?
tinatache spune:
quote:
Originally posted by lordraquote:
Originally posted by tinatachequote:
Initial creeata de lordra
Eu am incercat sa aplic metoda asta cu fetitza mea si am observat o dezvoltare mult mai armonioasa fatza de altzi copii care au fost lasati destul de mult timp singuri (camera separata, pat separat, tzarc/leagan/balansoar), pt. ca nu cumva sa devina "naravitzi"
Lordra & Dara (30 Nov. 2005)
cum ai ajuns tu la concluzia asta??
Cristina
-----------------------------------------------
Explica-mi, si am sa uit
Arata-mi, si am sa-mi aduc aminte
Lasa-ma sa fac singur, si am sa inteleg.
Confucius
Simplu: prin comparatzie. Copilashii lasatzi in camere separate, pe care-i stiu eu, au facut progrese fizice mai incete si erau mult mai plangacioshi. Fi'mea, fara sa ma laud, incerca tot felul de scheme fizice, cu foarte mare incredere in ea. Simplul fapt ca ma vedea non-stop langa ea, i-a dat acest curaj. Acum, la 6 luni, sta in picioare nesprijinita in piscina de plastic in care-i fac baie, ishi baga capul la fund si dup-aia moare de rās. Da' nu asta-i ideea - or maio fi si altzi bebi precoci care fac asta. Simplul fapt ca ma vede/simte tot timpul langa ea ii da incredere in sine si o face sa fie tot timpul zambitoare.
Si da, conteaza foarte mult unde e plasat bebe noaptea, chiar daca doarme si pare ca n-are musai nevoie de noi. Io n-am avut curaj s-o culc cu mine-n pat, insa are patutzul lipit de patul nostru, astfel incat, la orice foiala agitata de-a ei, pot s-o calmez mangaindu-i manutza printre gratii. Crede-ma, functioneaza de fiecare data.
Lordra & Dara (30 Nov. 2005)
lordra, draga, se vede ca ai ochelari de cal si te agati de teoria asta ca de ultimul fir de pai. Scuze, dar "crede-ma" nu ai deloc dreptate cu dezvoltarea fizica. Copiii mei au dormit in camere separate de la cateva luni iar fetita a fost super dezvoltata dpdv fizic inca de la inceput. E doar o coincidenta ca a ta e mai dezv. fizica si ca stai tu cu ea non-stop, sunt multi alti copii care n-au nevoie de marsupiu pt a se dezvolta armonios. La gradinita tot timpul imi spun educatoarele ca fata este un copil f bine dezlvoltat si independent. nu mai continui ca nu are rost, din celelalte posturi am observat ca e o idee fixa asa ca probabil ca o sa ramai cu ea indiferent de ce spun eu sau altii. Ma intreb numai de ce ai deschis acest subiect, ca sa ne spui ce copil frumos ai datorita tie ca esti o mama exemplara??
Cristina
-----------------------------------------------
Explica-mi, si am sa uit
Arata-mi, si am sa-mi aduc aminte
Lasa-ma sa fac singur, si am sa inteleg.
Confucius
lordra spune:
Tina, cu respect, n-ai intzeles absolut nimic! Tocmai am precizat motivele pt. care am hotarāt sa actionez asha. Daca nici exemplul propriei persoane n-are relevantza pt. mine, atunci nu stiu ce anume ar putea avea. Sau ar trebui sa-mi ignor si propriul trecut si sa actionez doar in spiritul turmei?
Crezi ce vrei si in privintza mea, si in a altora ca mine. Nu incerc sa conving pe nimeni, de nimic. Faceti fiecare cum credetzi de cuviintza. Intr-adevar, de ce-oi fi deschis io subiectu' asta? Ca daca toata lumea e atotstiutoare in toate, de ce s-ar mai discuta despre ceva? De ce mai exista si pareri avizate ale unor psihologi daca noi le dam ignore la toate si actionam doar conform propriului creier, a carui curs imperturbabil avem grija sa nu-l deviem?
Imi iau ochelarii de cal si ma car d-aici, fiindca deja nu mai are nici un haz sa disecam problema. Bebei deshteptzi si descurcaretzi va urez! 
Gazzella, wait for me!
Gandacel spune:
Multe tastaturi au obosit de cand am scris eu...
Incepand sa raspund din nou la topic, am recitit ultima fraza a Lordei: "astept opinii"...
Si eu care mi-am expus pataniile de pana acum si credinta personala ca echilibrul este cel mai indicat in orice situatie, in special in dezvoltarea unui copil: AL MEU!
Probabil ca nu aveam ce cauta sa raspund pe un topic despre o teorie. Pentru ca nu imi cresc copilul dupa nici un fel de teorie, ci dupa bunul simt personal.
Inteligenta emotionala ne ajuta in situatii speciale, precum aceea de a ne creste un copil dupa propriile lui necesitati, nu dupa ideile noastre despre cum e bine sau rau sa cresti un copil. Fireste ca incercam sa indreptam ce nu ne-a placut la copilaria noastra. Fireste ca dorim sa ne crestem copiii asa cum am fost noi crescuti, daca consideram ca a fost bine. Teoriile le "nasc" cate unii, dupa experientele altora... care practica crescutul copiiilor. Cei care scriu teoriile au timp suficient s-o faca, creier destul, ceva carte si, bineinteles, multe "obiecte de studiu" adica bebelusi, mamici, familii cat mai variate, pentru a-si testa teoriile. Ce functioneaza in cazul fiecarui copil este probabil un amalgam original, in nici un caz nu urmeaza modelul dat de o teorie sau alta. Ca sa nu mai spun ca vremurile se schimba, si noi odata cu ele!
Parerea mea este ca fiecare dintre noi creste copilul in functie de: disponibilitatea fizica si psihica a mamei, convingerile ei constiente sau inconstiente, instinct, sfaturile celor dragi, pe incercate, daca trebuie sau nu sa lucreze, daca are sau nu bani, daca are rabdare, si nu in ultimul rand personalitatea copilului.
Daca esti decisa sa aplici o teorie pe copilul tau, trebuie sa iti mentii totusi atentia si dragostea vii, pentru a putea vedea daca nevoile copilui se schimba in timp, nu pentru ca intr-o teorie spune ca pana la x luni e bine sa faci asa, dupa x luni e bine sa intorci foaia si sa schimbi tactica!
Opinia mea in legatura cu subiectul este ca e tare bun, mai ales pentru varietatea parerilor, ca fiecare sa-si poata creste NU copilul statistic sau mediu, ci copilul pe care il are in casa!
Cat despre socialbilitate, pot sa-ti spun, Lorda, ca eu am avut o mama ff sociabila, un tata plin de bancuri si glume, super descurcaret, casa mea si curtea erau mereu pline de musafiri, imi facea placere sa stau cu toti, sa ma plimb cu rudele, cu parintii etc. Asta pana la... nu mai tn minte cati ani. Cam pana spre 22-23. Dupa aceea, casa mea a devenit spatiul meu intim, in care nu aveau ce cauta decat apropiatii familiei (nu matusi sau unchi, ci strict mama, sora, barbatul). Sunt in continuare sociabila, imi place sa ies, sa ma plimb, dar nu prea mai am chef de musafiri acasa la mine. Sa cred ca sunt defecta? Nici vorba. Ma accept asa cum sunt, sunt doar eu...
Barbatul meu este un salbatic. A avut mereu musafiri in casa. Mereu. Cu toate astea, nu suporta nici sa iasa la plimbare, nici cu noi, nici cu altii. E prea obosit fizic si psihic si are impresia ca o distractie l-ar obosi mai rau. Ar dormi mai degraba... E o izolare fata de toata lumea, dupa parerea mea. Fata de viata. E defect? Cu siguranta da! I se trage din copilarie? Probabil, dar invers decat ai vrea tu sa aplici pe fetita ta. Izolarea nu duce la nevoia de izolare mai tarziu. Dupa cum vezi, suntem sclavii schimbarilor de la munca, restrictiilor bugetare (casa mea e mai mult decat modesta fata de ce au colegii mei si nu as vrea sa vada...). De asta spuneam in mesajul anterior ca trebuie sa fim echilibrate in ceea ce oferim copilului, pentru ca nu stim care este firea lui, cum este el in stare bruta, naturala. Daca el are nevoie de spatiul lui, are nevoie sa fie izolat, ii facem rau daca il invadam cu atentia noastra exagerata. Prea multa socializare il va face mai tarziu un individ izolat, daca si-a dorit mai multa liniste si n-a avut... Prea multa izolare il va face poate un individ retras in sine, care nu mai solicita atentie, care crede ca nu i se cuvine... Sau, dimpotriva, din cauza ca nu i se acorda si are nevoie, sa o ceara cu vehementa! Intr-atat incat sa o sufoce pe viitoarea sotie cu nevoia lui de cautat in coarne!
Nu poti controla integral cum va iesi puiul tau. Nu prea depinde de tine. Poti insa sa fii langa el, sa-i raspunzi la cerinte (nu sa i le anticipezi, cum spune Lorda), sa-i dai posibilitatea sa ceara, nu sa astepte supus sa i se ofere si sa fie dezamagit ca nu primeste ce are nevoie. Stiti povestea barbatului care a fost invatat de mama ca atunci cand e bolnav sa-i faca un ceai fierbinte, sa-i fie adus la pat intr-o cana mare? Acum, casatorit fiind, este racit si dintr-o data este suparat pe nevasta si nu-i mai vorbeste. De ce? Pai, pentru ca nu-l iubeste. De ce? Ca nu i-a adus ceaiul... Dupa ce ii spune nemultumirea lui, nevasta se duce si ii face un ceai bun si i-l aduce fierbinte. El e si mai suparat acum. De ce? Pentru ca i-a spus nevestei ce vrea, iar ea i-a adus o cana mica, in loc de una mare!
Dragelor, teoriile sunt bune ca sa ne inspiram din ele, in masura in care timpul ne permite sa le citim. Altfel, daca avem bun simt, capul si dragostea noastra sunt suficiente sa avem grija de copii si sa-i ajutam sa ajunga niste adulti... originali. Dar atat: sa-i ajutam, nu sa-i facem. Echilibrul e cuvantul de ordine. Copiii vor fi supusi atator alte influente, gradinita, scoala, prieteni, profesori etc, incat noi vom fi doar umarul pe care sa planga, prietenii lor cei mai buni. Ei trebuie doar sa stie ca daca au nevoie de sprijin sau o parere, o vor avea, nu ca vom lua noi decizii in locul lor, nici nu le vom spune ce sa faca (decat acum, cat sunt mici 
...)
Sunt curioasa cum v-ati fi simtit unele dintre voi in situatia in care am fost ieri, la doctor (ca m-au lasat in dureri mari toate incheieturile principale) si doctora v-ar fi spus: 7 luni? Si inca ii mai dati 5 mese de san pe zi? Pai de asta ati ajuns asa, ca v-a terminat copilul! Ce, vreti sa ajungeti ca tiganii, sa mergeti cu copilul atarnat de gat pe strada?! Eu nu i-am zis nimic. Fiecare e liber sa spuna ce vrea...
Si inca o idee si termin de tot pe subiectul asta, nu ca m-am suparat, dar ca nu mai am altceva de spus: nu mai incercati sa schimbati convingerile altora de pe forum. Nu se va intampla prin argumente solide pe forum. Nimeni cu o convingere clara nu se va schimba peste noapte si sa treaca la o alta convingere, la fel de puternica... Numai in timp se produce asta, cand vor aparea semne ca ceva trebuie schimbat, nu ca a zis Gandacel de pe DC!
Pupici la toate!
Gandacel si Bogdanel (14.11.2005)
sirimie spune:
Parerea mea despre asta: este foarte bine sa fie rasfatat dar ideal e sa stie si cum e sa nu fie rasfatat.
Eu l-am luat neconditionat in brate pe bb al meu de cind era mic. Si acuma o fac, si cind fac treaba, si lui ii place mult, invata lucruri noi si interesante...
Dar noi avem bona cu care a stat de la 6 luni si banuiesc eu ca ea nu a facut ca mine. In general ea se lauda ca e mai cuminte cu ea decit cu mine.
Vladut e cuminte cind mergem oriunde, nu plinge si nu face scene, toata lumea ne invidiaza 
Va dorim sa cresteti mari si frumosi! 
Simona & Vladut (27 februarie 2005)
Poze la http://pg.photos.yahoo.com/ph/seirimie/my_photos
Poze de la Mot
cipcipcip spune:
Lordra, eu te-am inteles perfect si si eu cred in AP, cu anumite limite, dar nu cred ca e singurul factor care ne formeaza personalitatea. Cred ca AP ajuta la o dezvoltare armonioasa dar in rest si genele sint importante. Nu ai intilnit niciodata frati/surori care au fost crescuti exact la fel, in acelasi mediu, si totusi sint total opusi ca fire, caracter etc?
Cipcipcip si bebe Julia 4 august 2005
Bic spune:
Cipcipcip, da, lordra a deschis subiectul ca sa ne spunem opiniile si nu inteleg de ce unele mamici s-au simtit jignite! niciodata n-am inteles de ce daca faci altfel decit majoritatea, ceilalti se simt jigniti.
Mie una mi-ar placea pe acest subiect sa nu mai vad opiniile celor care NU sint de acord. Mai ales daca nu sint argumentate. As preferea, insa, sa ramina un subiect pentru cele care sint de acord si aplica AP ca sa ne putem confrunta experientele si sa incercam impreuna sa ne lamurim dilemele.
Cam atit. 
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=75330" target="_blank">Smaranda, 03.11.2005