Nasterea lui bebe Rares-Costin!
Raspunsuri - Pagina 3
desprecopii spune:
draga anisia- te rugam sa ne trimiti o poza cu toata familia pentru prima pagina - Destine!
cu prietenie 
Pentru parinti... despre copii!
Maria spune:
Draga Anisia, imi pare nespus de rau ca ai trecut printr-o asemenea suferinta la care cea mai mare contributie si-au adus-o acesti doctori care numai oameni nu sunt! Exista insa in tara asta si un medic deosebit care este devotat trup si suflet pacientelor, si care pot spune ca a facut multe minuni insa ticalosii au avut de grija sa-l mazileasca desfiintandu-i sectia! Este vorba de spitalul din Victoria singurul loc din tara unde se putea naste sub apa iar doctorul Baiulescu este renumit pentru reusitele sale de a aduce zambetul pe buzele multor mame care nu reuseau sa faca copii.(chiar eu cunosc 2 cazuri concrete).Este strigator la cer ce se intampla!!! Oare nu se poate face nimic sa impiedicam aceasta mare nedreptate si sa induplecam aceste autoritati fara judecata sa revina asupra acestei decizii idioate? Simt ca ma zbat ca pestele pe uscat! I-am sc ris si premierului pe adresa de mail care a dat-o pe situl guvernului dar nu cred ca citeste ce se scrie acolo. Redau mai jos marturia unei mame care a nascut la Victoria si a povestit cu ceva timp in urma pe "desprecopii" experienta ei fericita de a naste .
"Nasterea in apa (Experiente in Romania) ->Ruxandra Gherghel
De mult îmi propun să vă scriu, pe de o parte, în ceea ce privește specificul și calitatea serviciilor medico-sociale de asistență a mamei și copilului, și pe de altă parte, să-mi depăn și eu, ca atâtea alte mame, povestea mea de proaspătă și fericită mămică. Nici nu știu despre ce să vă scriu mai cu seamă în destăinuirea mea: despre starea de grație din perioada sarcinii (în care totul a decurs ca la carte), despre miracolul care a însemnat și continuă să însemne pentru mine nașterea băiețelului nostru Anandu (născut la 30 martie 2002), sau despre trăirea cu intensitate maximă și exercitarea celei mai minunate și inepuizabile profesii din lume, aceea de mămică. Sper să notez câte ceva despre fiecare din aceste stări, căci fiecare își are farmecul ei inegalabil, însoțit de acel sentiment, indescriptibil, al miracolului... În calitatea mea de viitoare mămică, în așteptarea primului meu copil și la o vârstă care reprezenta garanția maturității (30 de ani), am lecturat cu nesaț tot ce însemna biblioteca profesională (cariera mea de profesionist independent ca și consultant resurse umane căzând, oarecum, pe planul doi), fie că era vorba de paginile revistei mami, ori de site-uri speciale pe Internet (www.desprecopii.com), ori pur și simplu cărți izvorâte din experiența valoroasă în domeniu a unor părinți, psihologi, medici etc. La acestea am adăugat urmarea unor cursuri speciale de pregătirea gravidei și a viitoarei mame (teoretice), gimnastică, pregătire psihologică. M-a captivat într-atât condiția mea, încât la una dintre fundațiile la care urmam aceste cursuri, am inițiat un grup de suport pentru femeile însărcinate, încercând, ca o combinație norocoasă între planul profesional cu cel personal, o transformare din Școala mamei în Școala părinților, invitând și viitorii tătici la niște întâlniri mai mult informale (marea majoritate aflându-se la primul copil) și orientând pregătirea (chiar exclusiv psihologică) și către ei și constantând cu această ocazie, totodată, că au și ei ceva de spus... Aceasta pentru că am simțit că serviciile de asistență în domeniu vizează aproape exclusiv viitoarea mamă. Oricum, mie mi-a venit foarte ușor să-mi conving soțul (care, având și el o profesie liberă, avocat fiind și lucrând în general 11-12 ore pe zi) să participe la aceste întâlniri săptămânale, neratând nici una dintre ele. Mai mult, la fiecare sfârșit de săptămână mă însoțea la plimbări lungi, care-i făceau bine atât puiuțului, cât și mie. Această implicare a lui s-a menținut și în momentul nașterii și s-a dublat după nașterea puiuțului nostru... Împreună am hotărât că cea mai bună modalitate în care doream să se nască acest copilaș al nostru era în apă. Cunoșteam atât avantajele în detaliu, cât și riscurile, sau mai exact, interdicțiile la o astfel de naștere. Din fericire pentru noi, când eram în luna a V-a, am aflat de pe Internet de existența în Spitalul Orășenesc Victoria, jud. Brașov, a unui atare experiment, condus cu toată dăruirea de doctorul Cristian Baiulescu. De la prima vizită, făcută imediat, ne-am convins că este exact ceea ce ne-am dorit dintotdeauna și am căpătat o încredere fără margini că totul va fi perfect. Cât despre domnul doctor Baiulescu, și acum mă copleșesc emoțiile când retrăiesc tot ce am trăit datorită dumnealui... Nu știu dacă mai există vreun medic de o asemenea dăruire și de un profesionalism care cu ușurință atinge excelența... Ne considerăm, toți trei, niște privilegiați ai soartei și știm că binele, pe care-l încercăm încă, se datorează și extraordinarei echipe de profesioniști din orășelul de doar 8000 de locuitori de la poalele Făgărașilor, condusă de domnul doctor Baiulescu. Am răsfoit mult revistele mami sperând că voi găsi, la temele legate de <<NAșTEREA dureri fără>> și ceva în legătură cu nașterea în apă. N-am găsit, dar am trăit pe viu acest lucru. Am fost o norocoasă, am avut parte de un travaliu scurt și puțin dureros, am avut o naștere foarte ușoară, totul s-a întâmplat în 40 de minute. N-am trăit nici un fel de traumă, iar puiuțul meu a supt imediat, ca să-și potolească setea, pe care i-ar fi cauzat-o venirea pe lume. Tăticul lui a fost parte activă la naștere, îmi masa abdomenul în timpul contracțiilor, înregistra video tot procesul, iar după ce delfinașul meu a țâșnit în lumea de-afară, i-a secționat cordonul ombilical și l-a vegheat în timp ce i se dădeau primele îngrijiri medicale, apoi a învățat să-l țină pe umăr, să eructeze, și-așa mai departe. A așteptat mult să devină tată (39 de ani), dar a meritat! Nu știu cum sunt alte maternități, dar eu am avut parte de tot ce mi-am dorit în cele 4 zile de spitalizare după naștere. Vă invit să vizitați spitalul Victoria, secția Obstetrică-Ginecologie (o găsiți la cel de-al patrulea etaj, ultimul), nu doar să vă convingeți singuri, ori să nașteți un articol frumos, ci mai ales, să cunoașteți niște oameni de excepție și să vedeți că se poate și la noi
De trei luni și câteva zile, de când Anandu ne-a transformat în cei mai fericiți părinți care-au existat vreodată, nu încetăm să ne bucurăm de el, să-l vedem cum crește (de la 3080 g la naștere am depășit deja 5000 g!), să-i observăm progresele, să-i lăsăm zâmbetele (cu toată fața, dar mai ales cu ochii) să ne îmbălsămeze sufletele, să simțim cum sunetele pe care se străduie să le pronunțe, promițătoare de gângureli dulci, ne umple casa și inimile. Este grea meseria de părinte, dar cea mai captivantă. Oricât am citi în materie nu e suficient câtă vreme nu e însoțit de cea mai apăsată responsabilitate și am înțeles că acesta este cel mai greu și important examen pe care-l dăm în fața vieții. Educația copilului nostru înseamnă totul pentru noi, nu ne putem permite să ne reproșăm mai târziu că n-am făcut tot ce se putea sau că am greșit acolo sau acolo... Acum e momentul să ne depășim egoismul sau orgoliile false și să îmbinăm cunoștințele proaspăt dobândite cu instinctele, intuiția noastră de părinți. Oricum, părinți devenim, așa cum devine adult puiuțul nostru, cu fiecare investiție pe care o facem în el. Iar acum, cea mai importantă investiție mi se pare că nu este doar laptele matern (care, oricum e un dar neprețuit), ci timpul. Cel puțin acum, în primele sale luni de viață, copilașul meu va avea disponibilitatea mea totală în ce privește prezența mea fizică, psihică și psihologică în preajma lui. Cât despre tăticul lui, pot spune că face parte din categoria taților moderni, implicați la maximum, cărora nu le este indiferent cum traversează fiecare etapă de vârstă copilul lor, și care își asumă parte importantă din educația și creșterea odorului. Facem o echipă extraordinară și sunt mândră de cea mai semnificativă (singura care poate trece proba timpului, numai de noi depinde) realizare a noastră! Cu mulțumiri pentru că ne îmbogățiți zilele, Ruxandra Gherghel
lilib72 spune:
SARACUTA DE TINE PRIN CATE AI TRECUT!
DUMNEZEU TE-A AJUTAT SI AI TRECUT SI TU SI RARES DE PERIOADA AIA NEAGRA. E BINE CAND TOTUL SE TERMINA CU BINE.
VA DORIM MULTA SANATATE SI TOT BINELE DIN LUME.
LILI SI 
DARIA
ange spune:
sa-ti traiasca baietelul si sa fiti fericiti!
incearca sa uiti prin ce ai trecut dar nu uita ca cineva de acolo de sus ,vede tot.asa ca toti platim intr-o zi mai mult sau mai putin!
felicitari pt. curajul tau!
ange,mamica de 2 ori
lorelei_19 spune:
Este infiorator sa citesti asa ceva si ma revolt de fiecare data! dac-ar fi dupa mine, as condamna la inchisoare doctorii astia! chiar, nu se poate face nimic impotriva lor? chiar au dreptul sa hotarasca viata noastra si a copiilor nostri in functie de bacsisul pe care-l primesc?
Imi pare tare rau, Alina, ca ai trecut prin asa ceva, sincera sa fiu mi-au dat lacrimile citindu-ti peripetiile. Este ingrozitor si nedrept! Biata de tine, cat te-ai mai luptat! Dumnezeu sa te ajute sa-ti revii sufleteste si sa fiti toti trei fericiti!
O mica intrebare am: cum ii merge acum lui Rares? cum se simte? s-a refacut dupa suferintele de la nastere???
Tot binele din lume si multi pupici pentru tine, mamica-eroina!
Lorelei
anisia spune:
Rares e bine acum,e un copil vesel si vioi.Datorita traumei de la nastere a ramas cu o atrofie care se pare ca se va trata.Si pe motive genetice cica am avea o cranistenoza(adica fontanela lui e punctiforma si suturile craniene osificate si inchise innainte de vreme ceea ce ar impiedica creierul sa se dezvolte normal).Din punctul asta de vedere suntem totusi momentan bine.Perimetrul cranian este normal si creierul deocamdata nu sufera presiuni si nu este afectat.Vom mai face un control in ianuarie si vom vedea daca vom fi supusi unei operatii sau ramanem doar sub observatie.
Cam astea ar fi de spus.
Noi ne bucuram de orice clipa petrecuta impreuna si cine l-a vazut pana acum pe Rares si nu stie povestea nu ar putea spune dupa veselia si felul in care arata ca a fost nascut prematur si a avut atat de multe probleme in prima luna .Suntem mari acum,avem 7 luni si 3 saptamani,8kg si 67 de cm.La nastere a avut 2300 si 46 de cm..a scazut la 1900 si timp de o luna de zile abia a ajuns la 2400.
Si dupa cum spunea si Gabi mai sus,intr-adevar pana acum nu am a aflat rares ce-i aia raceala,in schim avem polipi..dar avem Sterimar-ul(un spray nazal pe baza de apa de mare)si rezistam.
Va pup si va doresc sa aveti bebei sanatosi!