singuratatea in doi...
Raspunsuri - Pagina 13
Elle_seb spune:
"Sint curioasa insa pina unde ar putea sa impinga lucrurile.Cred ca destul de departe ar fi in stare,asa cum nu cred ca se va schimba vreodata cu adevarat.Parintii lui au devenit tare tacuti dupa toate aceste incidente."
Incognito, este intr-adevar foarte grav ce se intampla la voi. Dupa atatea probleme inca mai esti curioasa pana unde pot merge lucrurile? Esti dispusa sa sacrifici viata ta si sufletul tau ca sa afli pana unde pot merge lucrurile?
Si eu am luat decizia sa divortez, si mi-au trebuit realmente vreo 2 ani si ceva ca sa realizez ca asta-i cea mai buna decizie pe care o pot lua.
Am facut demersurile necesare mutarii mele. Stiu cum este pentru ca si mie mi-a fost foarte greu sa iau decizia asta. Ultima perioada intr-adevar a fost una foarte nasoala. Acum m-am mai linistit un pic si am inceput sa observ ce frumos e in jur...
Nu-mi doresc decat sa ma vad mutata cu puiul meu....
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
annmary77 spune:
Sincer eu cred ca daca sotul meu reactiona la fel , incercand saa protejeze o persoana despre care vorbeste ca despre o simpla aventura , tipand la mine si, doamne fereste lovindu-ma as fi fost plecata de mult cu catel cu purcel cu tot. De ce sa respecte mai mult pe cineva din afara decat pe mine??? Si pe mine m-a inselat. Ok. Dar daca el nu mi-ar fi spus nu as fi stiut probabil niciodata, pentru ca nu s-a schimbat prea mult in aceea perioada.Bine, al meu are si un serviciu care ii ofera libertate de miscare, iar eu nu am considerat necesar sa fac pe detectivul.Dar de aici si a exista o complicitate intre ei numai pentru a ma minti pe mine e cale lunga. Cum sa cred ca isi doreste in continuare o familie atata timp cat el comploteaza cu amanta. Iar daca intentia lui este doar sa aiba la dispozitie non-stop amestecul 3 in 1-menajera, bucatareasa, si un pic de distractie (atunci cand se afla intre cuceriri )mai bine lipsa.Eu una nu prea sunt in masura sa dau sfaturi, pt ca nici eu nu stiu ce sa fac, dar...cred ca nu trebuie sa mai accepti sa fii folosita.Orice persoana are dreptul la iubire si respect.Iar pe langa astea ca sa ai o relatie reusita iti mai trebuie si incredere. E groaznic sa-ti traiesti viata intrebandu-te unde umbla atunci cand nu e cu tine, iar gardian refuz sa fiu. Sincer cred ca atunci cand a explodat totul ar fi trebuit sa se comporte altfel daca ar fi vrut sa nu se termine ce a fost intre voi. Cum sa ma puna sa-mi dau cuvantul ca nu am jignit-o?????? pai daca stia ca e insurat , si mai ales ca are si copii si a acceptat sa iasa cu el inseamna ca nu e decat o prostituata. Sa ma umileasca pe mine pt ea??? Niciodata!!!
daca o pretuieste atat de mult nu are decat sa se duca la ea. La cate i-am facut eu "noutatii" si lui ar fi trebuit sa faca crize consecutive de nervi. Dar cred ca pot sa le fac orice si ei si lui , pt ca al meu tace. Mi-a zis ca astepta sa-mi vars tot veninul si poate atunci al sa-l iert, ca e in stare sa faca orice. Si nu te gandi ca e vreun fraier fara pic de personalitate. Nu in nici un caz. E foarte orgolios. Cred ca oricare din prietenii lui ar afla povestea asta s-ar inchina afland ca M. nu reactioneaza in nici un fel la tot ce fac eu.Am uitat sa va spun ca si la noi, daca se uita cineva din afara totul e numai lapte si miere. Nu stiu ce minciuna le-a spus alor lui cand a stat la ei o saptamana, atunci cand l-am dat afara din casa.
Ann
incognito spune:
V-am citit mesajele si nu pot decit sa va multumesc.Mi-a luat ceva vreme ce-i drept sa pot sa vorbesc deschis cu voi despre mine.Imi dau seama si eu ca lucrurile sint grave.Si mie mi s-a parut reactia lui la momentul cu pricina deplasata,exagerata,in conditiile in care mai doresti sa-ti pastrezi familia.A fost prima sa iesire violenta catre mine,nu am cunoscut aspectul acesta niciodata asa cum nu am stiut adevarul despre ce insemna viata sotului meu separat de mine.Cind l-am intrebat,mult dupa aceea,de ce a procedat asa cind era la indemina lui sa simplifice lucrurile daca tot vroia sa raminem impreuna,mi-a spus-Din iubire.Am ramas consternata si i-am spus numai-Care iubire?Tu realizezi ce spui?Ai un mod ciudat de a iubi in cazul asta,mod care pe mine doar ma sperie.Simt ca ramin tot mai mult fara forta pe dinauntru pentru ca sint derutata de atitudinea lui.Nu pot sa cred ca un om care a produs altui om atita durere,care a fost amestecat in atitea magarii,care a putut sa traiasca viata la dublu atita vreme se poate schimba peste noapte.Imi vine in minte numai vorba aceea-Lupul isi schimba parul dar naravul ba.Cind il intreb-Ce-ti mai doresti pentru tine?,imi raspunde invariabil-O familie.A devenit sotul atent la nevoile din casa,atent in gesturi,in adresare,nu mai intirzie,nu mai inchide telefonul si...maxima surpriza-nu mai bea.In plus,daca pina deunazi copiii doar il incurcau-acum iese impreuna cu ei,se joaca,le poarta de grija.In felul acesta reuseste sa-si atraga aprobari de la anturajul apropiat care nu cunoaste povestea cu de-amanuntul si sa faca ca cererea mea de separare sa para un caraghiolisc-pentru ca i-am tot cerut cu frumosul sa ne separam o vreme,gindindu-ma ca acest lucru ne va ajuta pe amindoi sa aflam clar ce vrem.Imi spune numai-Ai de gind sa-ti refaci viata?Vrei sa-ti refaci viata?Eu,ti-am spus doar ce vreau-o familie.Este fantastic cum reuseste sa intoarca lucrurile in favoarea lui.Habar nu aveam ca este asa.Undeva,in sufletul meu stiu ca aceasta atitudine de tata si sot foarte bun nu este tocmai sincera.Evident depune un efort,dar nu pot sa nu fiu suspicioasa si sa nu ma intreb-In ce scop?Saptamina trecuta am avut un incident-a insistat intr-o dimineata sa gatesc desi ziua respectiva se putea traversa foarte bine si fara o masa gatita.Aveam altceva de facut,am renuntat si am intrat in bucatarie subliniidu-i ca am impresia ca-i place sa-mi gaseasca ceva de facut de parca locul meu ar fi numai in bucatarie.Replica?-Poate nu e numai in bucatarie,dar nici la calculator toata ziua nu este.Nu mi-a fost bine dar nu am ripostat tocmai ca sa evit un sir lung de alte discutii.De aici am inteles numai ca nu-i place sa vada ca fac altceva decit ceea ce vrea el.Una peste alta,absolut nu mi-e bine.Nu reusesc sa ma echilibrez.Cu ai mei am vorbit cite ceva dar amindoi parintii mei ridica din umeri si-mi spun-Nu te putem ajuta sa decizi.Insa orice decizie vei lua gindeste-te foarte bine,ai doi copii.Si cu cit aud asta cu atit nu ma pot hotari.Imi este si mai greu.Sint tare incurcata,recunosc.Dar nu vreau eu sa fiu asa.Pur si simplu mi se intimpla.Probabil pentru ca mi-e frica.Frica de discutii,de jicniri,de tipete,de situatii jenante.Si nu este bine deloc sa ajungi sa fii asa.
Elle_seb spune:
Incognito, si eu am trecut pana relativ de curand, punctual, prin aceleasi stari prin care treci tu. Acum am mai facut un pas, insa recunosc ca mi-a luat multa vreme pana sa ma hotarasc sa ma despart de el. Incepand de Florii voi fi o femeie libera. Este ultima saptamana pe care o mai petrec aici, in casa parintilor lui. Ironic este faptul ca de o luna incoace, de cand i-am spus ca gata, o data pentru totdeauna, se da peste cap sa faca tot ce n-a facut vreodata. Azi am avut o discutie destul de aprinsa pentru ca dupa atatia ani in care i-am repetat periodic ca nu asa vreau sa decurga relatia noastra, ca nu asa se poarta un tata cu copilul lui s.a., el inca ma mai intreaba motivele pentru care vreau sa ne despartim. Desi sunt lucruri discutate si ras-discutate, cu atat mai mult cu cat noi am mai fost despartiti o perioada si intr-un final am ales sa ma intorc la el. Paruse ca intelesese atunci. Dar sclipirea din ochii lui a fost inselatoare.
Astazi i-am spus ca am inchiriat deja apartamentul in care ma voi muta, ca pana la sfarsitul saptamanii viitoare voi pleca. Cand ii expun motivele, unul dupa unul, nu recunoaste nimic, NIMIC din tot ceea ce a fost rau intre noi, zice ca fabulez eu si m-a trimis la control psihiatric. A incercat cu toate armele sa ma faca sa ma razgandesc, si cu blandetea sarpelui, si cu amenintari si agresiuni, ca-mi ia copilul daca vrea, ca eu inca nu stiu de ce este el in stare, ca el m-a scos pe mine dintr-o mare mocirla (bine, eu nu stiu care-i mocirla aia, ca am avut o viata super pana sa-l intalnesc pe el), ca el mi-a deschis mie ochii.... si multe, multe alte ineptii de care eu sunt satula pana-n gat. Si cu fiecare cuvant pe care mi-l zice, si cu fiecare gest pe care-l face, mi se intareste convingerea ca iau decizia cea buna.
Insa ce ma doare cel mai tare este ca ma raneste acolo unde ma doare cel mai mult: copilul meu. Parerea lui este ca eu nu ma gandesc la binele copilului si ca iau decizia asta in detrimentul lui, si ca nu-mi pasa ca Sebi va suferi.
Insa numai eu stiu ce-i in sufletul meu...
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
incognito spune:
Am avut citeva zile libere.Mama a stat pe la mine si s-a ocupat de copii.Nu am fost in stare.El a avut niste probleme de rezolvat sau pur si simplu i-a fost mai usor asa-sa plece dimineata si sa vina seara.Nu am vorbit mare lucru.Azi dimineata am ramas singura cu cei mici.Mi-am privit casa.E atita dezordine...Ca si in sufletul meu.Am iesit putin pentru citeva cumparaturi,el a venit pe la patru dupa-amiaza iar acum e plecat la serviciu.Am dat drumul la masina de spalat si sper sa reusesc sa fac ordine macar in bucatarie si in dormitorul copiilor.Mi-am inchis telefonul.Nu vreau sa mai vorbesc cu nimeni si mai ales cu el.In seara asta isi deruleaza programul impreuna cu colegul care i-a prezentat-o pe ultima ea si i-a facilitat intilnirile.Cind a plecat nu m-am putut abtine sa nu-l intreb-In pauza pe care o ai in timpul serv.,ce vei face noaptea asta?Mai ales ca esti impreuna cu ...,vei vorbi nestingherit la telefon cu dra.,bineinteles nu de pe telefonul tau ci de pe al colegului?Asta daca nu ti-ai cumparat o alta cartela.Nu v-ati programat si voi o intilnire?M-a privit si mi-a raspuns sec-Nu.Vorbesti aiurea.Da,sigur asa am vorbit eu mereu aiurea.Daca m-ar suna in seara asta sigur i-as face o scena la telefon.Asa mai bine sa fiu de negasit.E clar ca nu sint bine.Pocnesc de nervi cind stiu ca este in preajma persoanelor care l-au ajutat in ale distractiei.Nu voi putea continua sa traiesc asa la nesfirsit.Dar nu mai stiu cum sa ies din toate astea,nu mai stiu sa tisnesc in sus.Ma simt <despuiata>pe dinauntru.Sint urita si mi se pare ca am inceput sa ma uritesc si mai tare cu fiecare zi care trece.Poate nu ar fi rau sa cer ajutor specializat,dar la noi orasul este mic si nu e bine sa te vada cineva mergind la un cabinet de psihiatrie.Ar fi necesar sa-mi fac timp sa merg la Bucuresti.Sper miine sa ma trezesc altfel.Continui sa ma gindesc din ce in ce mai mult ca separarea m-ar ajuta foarte mult pe mine.E adevarat,nu mai sint toate acele rele dar vederea lui nu face decit sa-mi aduca in minte in prim plan tot ceea ce s-a intimplat,aproape zilnic.Nu stiu ce m-ar putea convinge ca cel de acum este el,cel adevarat.Ori sint exagerata ori am luat-o razna.Nu reusesc sa ma inteleg.Eu,pe mine.Dar sigur este ca nu mai am incredere.La serviciu reusesc sa mai vorbesc diverse,sa mai zimbesc...Vin apoi catre casa si daca nu as sti ca sint cei mici care ma asteapta cred ca nu as mai veni.Simt cum mi se stringe stomacul cind ajung in dreptul usii.Ma doare al naibii cind dau cu ochii de el.Voi ce mai faceti?Sper din suflet ca sinteti bine.
incognito spune:
Ma tot gindesc ca am gresit de la bun inceput.Nu stiu ce a fost in mintea mea.Cind l-am cunoscut aveam 18 ani.Mi-a placut pur si simplu.Stia sa rasfete,practic se baga in sufletul omului.Cel putin asa a fost cu mine.Mi-a devenit repede cel mai bun prieten-partener in tot ceea ce faceam.Era punctual la intilniri,totdeauna se tinea de promisiuni,era respectuos si ce am apreciat la momentul acela tare mult-nu iesea din patratica lui,cum s-ar spune-de exp.,daca eram intr-un cerc in care discutiile depaseau nivelul lui intelectual la momentul respectiv asculta atent fara sa faca vreo remarca nepotrivita ce ar fi putut fi etichetata repede intr-o mare gafa.Parea sa aiba foarte mult bun simt.Eram ocupata cu postliceala la momentul respectiv si suferem al naibii ca nu-si poate depasi conditia de simplu muncitor,nu avea cine sa-l tina in scoala,parintii lui fiind numai doi ignoranti care abia l-au lasat sa-si termine liceul si l-au trimis la munca,pur si simplu,in urma lui fiind inca un copil,fata.Am renuntat la facultate-voi avea timp si de asta,el nu se poate sa ramina asa trebuie sa fac ceva pentru el pentru ca il iubesc,are potential si nu este nici un bai daca renunt putin la mine,in definitiv tot pentru noi este-si m-am angajat rapid,imediat cum am terminat postliceala.Am inceput constructia lui cum s-ar spune,cu voia lui bineinteles-iarasi un lucru pe care l-am admirat,sa intelegi ca trebuie sa te schimbi,sa te instruiesti,sa participi la evolutia ta.El platea meditatiile eu veneam si acopeream golurile celelalte.Ne-am casatorit,ai mei nu prea au fost de acord insa l-au acceptat si l-au iubit ca si pe mine-tot ceea ce faceau pentru mine faceau si pentru el.In mare restul povestii l-am spus.Eu am devenit mama,profesional am ramas la conditia de la inceputul relatiei noastre,m-am consumat,am pierdut increderea in mine,respectul de sine...El are licenta in buzunar,incredere si respect de sine cit cuprinde.L-am protejat totdeauna de parca mi-ar fi fost copil pina cind m-a ajuns oboseala si am inceput sa cer ajutor,i-am gasit mereu scuze...I-am acordat credit nelimitat.Orb.Nu m-am gindit nici o clipa ca este numai un ipocrit care isi cunoaste foarte bine interesele.Chiar l-am iubit.Cu adevarat l-am iubit.Citeodata ma gindesc ca mi-ar place sa intilnesc pe cineva care sa aiba atita incredere in mine incit sa faca macar jumatate din lucrurile pe care le-am facut eu pentru el.
incognito spune:
Nu stiu cum vor fi lucrurile in cele din urma cu noi.Dar daca anii acestia pe care i-am trait impreuna am reusit sa-l fac sa vada in mine numai o a doua mama,nu e vina mea.El nu a avut capacitatea sa evalueze relatia in sine.O multumire in sufletul meu exista.A devenit un om bogat prin ceea ce a reusit sa realizeze pentru sine.Trasaturile urite de caracter pe care a dovedit ca le are nu i le-am daruit eu,a venit cu ele drept mostenire din familia de origine.Oricum are multa tarie daca a reusit sa se ascunda atita vreme.Ar fi bine sa foloseasca aceasta tarie in sensuri mai bune,zic eu.Si lucrul cel mai important,din relatia aceasta cu toate framintarile ei au rezultat doi copii absolut minunati.Ei sint de fapt cea mai mare reusita a mea-a noastra!,pentru care ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi.Tocmai de aceea de aici incolo nu mai am voie sa gresesc.Nu mai am voie sa accept orice.Si este absolut necesar sa lupt cu mine sa ma echilibrez.Sa se sfirseasca salturile emotionale.Dar cum sa fac?Cum?M-am incurcat atit de tare.Am obosit.
Elle_seb spune:
O sa-ti spun cum am facut eu, insa tine de structura emotionala a fiecaruia.
Ca sa ma pot desprinde de el a trebuit mai intai sa accept faptul ca nu se va schimba niciodata si sa fac cumva sa schimb situatia in favoarea mea. Nu vrea sa iasa cu mine si cu baiatul afara sau pe unde ne mai duceam noi? Ok, nu mai insist, ca insistentele mele duceau la scantei si-i ascuteau lui nervii. Imi luam copilul si plecam si ne simteam foarte bine numai noi doi. Sau: imi ascunzi veniturile tale, nu vrei sa punem amandoi salariile ban pe ban, ok, nu mai afli nici tu de maririle mele de salariu. Chit ca nu iau nimic pentru mine de banii aia. Intr-un cuvant: desprindere: fizica, emotionala, materiala. Apoi am ajuns in stadiul in care am putut sa privesc totul la rece. Si cand am facut asta, am putut vedea limpede totul. A durut, am vazut realitatea dezgolita, cruda. Insa numai asa am putut lua hotararea asta.
De Pasti vom fi doar eu, copilul meu si mama mea.
Incepe o noua etapa a vietii mele. Invierea.
Elle_seb
May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
magnolia spune:
Elle_seb , te admir foarte mult pentru puterea si ambitia de care dai dovada ...
Sunt sigura ca sarbatorile de Paste vor insemna un nou inceput in viata ta si a puiului tau ...
Va doresc multa fericire , liniste si lumina...Iar sotul tau va intelege , desi prea tarziu pentru el , ca a pierdut pentru totdeauna , fericirea adevarata... familia.
Porumbita spune:
elle
multa bafta!!!