Durerea unei piederi de sarcina...
Raspunsuri - Pagina 15
irlandeza spune:
DUMNEZEU E MARE SI BUN si ne va ajuta la toate sa avem ce ne dorim.Dar mai trebuie sa ne rugam si noi zi de zi , nu doar la greu sau la Craciun si Paste.Si durerea pierderii se va diminua in timp si poate vom ajunge sa intelegem de ce s-a intamplat asa.Stati de vorba cu un preot , ajuta f. mult, pe mine m-a ajutat mult si am reusit sa ma linistesc , sa nu ma mai gandesc in fiecare secunda "de ce eu". Nu am uitat ce mi s-a intamplat, dar privesc mai detasat aceasta intamplare si stiu ca Dumnezeu ma va ajuta si pe mine sa am un bebe sanatos intr-o zi .
Noi 2 singurei
IULIABRAILA spune:
BRAVA IRLANDEZA !
fata desteapta si practica. este calea cea mai buna spre impacarea cu tine insati.
BRAVO!IULIA
"VIATA MERITA SA FIE TRAITA DIN PLIN. DE CE NU ASA?"
Alé spune:
Arthurana, acum imi dau seama ca ai dreptate... Si pe mine m-a ajutat sa citesc experienta altor fete... La noi nu se gasesc carti, dar am gasit cite ceva pe net... M-ai pus pe ginduri ca poate ar trebui sa scriu si eu, chit ca n-o sa citesc decit eu si fetele de pe DC... Ma mai gindesc.
Am asteptat 2 ani jumate sa vina bb si tare fericita am fost cind am vazut 2 linii pe test. In primele 3 luni n-am avut nimic in afara de greturi, toata luna a 4-a am singerat fara sa se cunoasca motivul, iar la inceputul lunii a 5-a s-a intimplat nenorocirea. Copilul s-a dezvoltat absolut normal, cu toata singerarea si tot stresul.Nimeni nu s-a gindit vreo clipa ca se va mai opri din evolutie la 17 saptamani. Spaima cu singele pe chilot am avut-o si eu in primele 12 saptamani, dar cind am vazut ca am intrat intr-a 13-a, am indraznit sa respir usurata.
Nu ma stept ca sarcina urmatoare sa fie usoara, adica fara stres. Ca poate altfel, ma voi simti bine si nu voi mai avea probleme...
Nu vreau sa-ti pun si io sare pe rana, dar stii de ce s-au oprit din evolutie sarcinile tale? Daca ai mai scris, imi cer scuze.
Toate lucrurile se intampla cu un scop | Alé
ionica spune:
Alè
Am asteptat 2 ani jumate sa vina bb si tare fericita am fost cind am vazut 2 linii pe test
stiu ca toate experientele sunt diferite si o pierdere de sarcina este de neanteles ,poate experienta mea te v-a ajuta sa te refaci,nu stiu ,incerc este tot ce pot face, imi doresc mult sa te citesc iar la mamici .
Sa stii ca toate fetele de la mamici septembrie sufera in continuare alaturi de tine,chiar daca au incetat sa mai scrie.
Am asteptat 10ani un bebe,am pierdut doua sarcini fara expicatii si doua cu expicatii,sa stii ca nici una si nici cealalta experienta nu m-au ajutat.
Fiecare incercare este diferita ,acum sunt la a cincea incercare ,sunt insarcinata in a5luna si inca sunt cu acul in fundulet la orisice durere.
Chiar daca bebe a avut probleme genetice nu este obligatoriu si la urmatoarea sarcina.
In cazul meu ,am ramas insarcinata in decembrie 2005 ,in septembrie 2005 pierdusem a patra sarcina din cauza progesteronului foarte scazut si lipsa de odihna la pat.
Hai curaj, adunate stiu ca nu este usor,dar ce este usor in viata ?
mariana_1976 spune:
Ale, Arthurana,eu am pierdut o sarcina cu o zi inainte sa implineasca 17 saptamini.
Dupa incident,desi aveam alti 2 copii,mi-a fost teama ca nu vom mai putea tine in brate niciodata bebele nostru...Asta in conditiile in care aici gravidelor considerate "sanatoase" nu li se dau tratamente de sustinere a sarcinii inainte de luna a-5-a...!!!Pare inuman dar asta e politica demografica!
6 luni am suferit ingrozitor,am citit enorm despre sarcini cu probleme...Ori de cite ori vedeam carucioare,bebei,gravide si mamici cu bebelusi aproape ca-mi dadeau lacrimile...In plus,din cauza locului de munca pe care il am,intilneam destul de des adolescente gravide care fumau,etc.Si nu intelegeam de ce Dumnezeu le dadea lor bucuria de a a avea un bebe si noua ne-o luase...
Intr-o zi de februarie 2005,bate la usa un vecin care tocmai se convertise si incepuse sa ne tina o prelegere despre credinta lui in Dumnezeu.Eu eram intr-o pasa proasta si dupa ce il ascult un timp,ii zic:"daca Dumnezeu cu adevarat exista ne va indeplini dorinta desi stiu ca nu am dreptul sa cer asemenea lucruri".
In mai 2005 nu-mi venise ciclul la timp si indrazneam sa sper dar...testul iesise negativ si rusii aparusera cu o intirziere de 8 zile...
Eram foarte demoralizata si saracu´sot tot incerca sa ma consoleze ca sigur vom reusi din moment ce aveam deja 2 copii impreuna...
In iunie 2005 iar imi intirziase ciclu dar n-aveam curajul sa-mi mai fac testul de teama ca iar va fi negativ...Am asteptat vreo 3 saptamini si da,era pozitiv.Cu lacrimi in ochi i l-am aratat imediat sotului...Am plins amindoi de bucurie...
In sapt a-15-a imi aparusera niste pete de singe iar...Nu m-am mai dus la spital fiindca stiam ca ma intorc fara rezultate...
Din fericire totul a fost bine.
Cu o zi inainte de sapt.32,am avut un accident de masina,din cauza unui sofer mai in virsta care nu se oprise la intersectie la semnul rosu sextagonal de STOP si nicu nu a observat masina noastra care venea de pe soseaua principala....
Fiind iarna si f.alunecos,daca frinezi puternic din viteza ti se intoarce masina cu fundu´n sus,asa ca nu am avut de ales,am intrat cu botul in usa celeilalte masini si amindoua vehiculele au devenit irecuperabile...
A fost o minune ca nimeni nu a fost ranit iar bebe era okay...I-am zis sotului ca Dumnezeu vrea sa ne dea acest copilas in ciuda tuturor intimplarilor din aceasta sarcina...
In ultimele saptamini am aflat ca bebe nu se intorsese in pozitia "regulamentara"(nu-i placea sa stea in cap)si am facut cezariana desi pe ceilalti doi copii i-am nascut normal...
Increderea ca CINEVA acolo SUS ne va ajuta am avut-o pe tot parcusul sarcinii si sunt sigura ca va va ajuta si pe voi sa va impliniti visul.
Mariana
mama Monicai(1998), a lui Matei(2001) si a lui Markus(2006)
gio spune:
Nu stiu de ce ma intorc mereu sa citesc subiectul asta...
ma linisteste intr-un fel faptul ca nu doar eu simt asa...acum citeam ce scrie si Mariana...Sunt exact in aceiasi situatie in care a fost ea... Parca peste tot vad numai gravide...Pana si o pisica am vazut azi..cu o burta...
Si chiar daca imi plac f mult copilasii, bebelusii (doar am si eu unul de 3 ani acasa) nu mai rezist sa aud despre sarcini si femei gravide...Inainte sa mi se intample asta eram biroul de informatii al prietenelor mele. Daca vroiau sa stie unde sa faca o analiza, un nume de dr ceva, daca vroiau incurajari...ma sunau...Acum nu mai gasesc puterea sa imi pese de asta..de prietenele mele insarcinate...Adica imi pasa, dar nu mai ma pot implica, ma doare pe mine insami prea tare...Si tot ma gandesc ca imi va trece si uite ca ma pocneste cand nu ma astept. As fi avut 26 de saptamani acum..,periodic imi amintesc cat as fi avut daca...sper sa ma apuce cele noua luni insarcinata iarasi ca eu nu vad alta iesire...Deja luna asta mi-a intarziat 2 saptamani si cred ca am golit farmaciile de teste..Evident nu eram...Si risca totul sa se transforme intr-o obsesie. Sper sa gasesc puterea sa trec peste asta..sa o pot lua de la capat, sa accept ca sunt lucruri care nu depind de noi si al caror sens nu trebuie musai sa-l intelegem...
Singurul lucru bun e ca sunt mult mai apropiata de fetita mea. Chiar daca in suflet tin doliu dupa cel de-al copil care nu a fost sa fie...
Si cred ca e o prostie sa incerci sa te consolezi ca ai unul si ca macar cu atata ai ramas. Eu pur si simplu incerc sa ma impac cu durerea asta...Si sa vad daca vrea Dumnezeu sa ni-l dea pe al treilea...
...I want a permanent vacation...
ileana_marius spune:
Ma intorc si eu printre voi tot fara bb...
Dupa un an si ceva de incercari am ramas si eu insarcinata cu un tratament de stimulare ovariana. Toata sarcina mi-a fost frica sa nu o pierd si m-am temut de tot felul de lucruri. Numai ca totul a fost bine pana in ziua cand mi-a venit timpul sa nasc, adica 13 aprilie anul asta. In momentul cand mi s-a rupt apa, s-au rup si niste vene care au produs sangerarea bebelinei. Asa am ajuns la spital si am fost operata de urgenta, cam la o ora de la sangerare. Totul a fost perfect pana in acel moment si daca cineva ar fi descoperit problema la timp si mi s-ar fi facut cezariana acum bebelina mea traia. Bebelina s-a nascut moarta, a fost reanimata si conectata la aparate, dar nu i s-a dat nici o sansa. A fost botezata si am stat un timp cu ea. Am fost nevoiti dupa 12 ore sa fim de acord sa fie deconectata. Dupa deconectarea de la aparate mi-a fost pusa in brate si a mai trait 10 minute. Mi s-au dat f. multe calmante si o mare parte din timp am dormit, dar nu pot uita acele clipe traite in spital. Nu as mai fi plecat de acolo, as fi ramas sa plang intruna.
Imi este greu sa ma adaptez iar la "normal" si daca nu am o preocupare nu fac altceva decat sa ma gandesc si plang...Ii luase tot ce avea nevoie si acum am ramas cu ele si ma gandesc pe cine imbrac eu cu rochitele, cerceii cine ii va purta, cui ii mai spun eu Ariana...
Ceea ce ma face sa merg mai departe este gandul la o surioara/fratior pt ca locul ei nu il poate lua alt bb. Nu stiu cum voi reusi sa trec peste asta, acum mi se pare imposibil. Imi este f frica de ce va urma, imi e frica sa nu am iar probleme in a ramane, si apoi toata sarcina sa nu se intample iar...
Ileana
Alé spune:
ileana_marius, am citit ce ti s-a intimplat si nu mi-a venit sa cred, n-am mai auzit niciodata de asa aceva. Nici nu mi-am imaginat ca e posibil sa singereze copilul cit timp e inca in burtica... Nu-mi vine sa cred...Si mai ales sa nu isi dea seama ca e ceva in neregula cu copilul in timpul nasterii. Dar ce mai conteaza acum...Imi pare tare rau pentru golul din sufletul tau si din viata voastra...
Eu mai reusesc sa ma consolez din cind in cind cu gindul ca voi reusi sa raman repede si ca voi avea si eu un bebelus. Ma fac ca uit ca asteptam inca rezultatul anatomopatologic, si ca am in spate multa vreme in care n-am ramas.
Se spune ca dupa sarcina ramai mai usor... Adica asta face parte din gama de incurajari de care am parte...in alte circumstante, n-as crede... acum insa, ma leg de orice, numai sa-mi revina citusi de putin speranta...
gio, si o imbratisare. Asta cu gravidele e foarte adevarata. Sint peste tot!!! ideea e ca s-a si incalzit afara si burticile sint mai dezbracate si se vad mai usor... Io vad gravide si unde nu sint, adica la femeile mai corpolente... Si culmea e ca "scanez" toate femeile, sa vad daca sint gravide. Poate e masochism, dra nu ma pot uita decit in zona burtii, nu ma pot abtine. Brrr...
Iar cu pisica, io am o altfel de experienta. Cu 2 saptamani inainte de tragedia mea, pisica mea a nascut 3 pui - 2 morti si unul a trait o singura zi. De atunci e trista rau, a slabit si e bleaga toata ziua...Are o privire lunga si trista... asa ca macar simpatizez cu pisica. Sintem amindoua fara de pui... Sa nu ziceti ca am luat-o razna...
Si mie mi-e teama ca dorinta de a face un bebelus sa nu dea in obsesie... Mai ales ca simt nevoia strict fizica de a fi gravida din nou. Toti hormonii sint inca in corp si numai copilul lipseste... Ufff... cite teste negative am vazut si eu la viata mea... tare n-as mai vrea sa vad din nou...
Intr-un fel e bine ca mai ai un copilut, nu pentru ca te-ar consola cumva, dar ma gindesc ca iti umple timpul si ca te face sa zimbesti cu nazbatiile si noutatea fiecarei zile...
mariana, am citit un post de-al tau la alt topic, acolo unde iti exprimai dorinta as il faci pe bb 4. N-am stiut ca ai trecut printr-o experienta atit de asemanatoare cu a mea, si am fost un pic geloasa, invidioasa... Mi-am spus ca uite, unele femei sint in stare sa faca 3-4 copii si io nu sint in satre sa fac nici unul... Acu imi retrag gindul ala gelos 
. Oricum , esti un exemplu pentru mine. Nu te-ai lasat batuta si iata ca acum bb Markus e in bratele tale. Felicitari si succes la bb 4!
ionica, desi ma flateaza, nu-mi doresc ca mamicile dintre care am plecat sa mai sufere pentru pierderea mea. Asa cum le-am spus si lor, ele trebuie sa aiba grija de ele si de bebelusii lor, si sa nu se mai gindeasca la lucruri triste. Iar eu, deocamdata reprezint un lucru trist... O sa intru io din nou sa va dau vesti cu burtica. Dau eu de voi oriunde ati fi, la mamici (sper) sau la bebelusi... Oricum, multumes de incurajare. Stiu ca pina la urma o sa rasara soarele si pe strada mea, doar ca acum, deocamdata e tare intuneric si frig...
Intre timp, mi-am facut programare la medic pentru 3 mai, miercuri sapatmina viitoare. De citeva zile il tot visez pe doctor care imi raspunde la intrebari si nu-mi mai aduc aminte nimic. Sint convinsa ca imi va spune niste lucruri acum, cind ne vom vedea si deja mi-e frica... Probabil ca pina la primirea rezultatului anatomopatologic nu se va hazarda sa imi spuna ceva plin de optimism... Vom vedea... sint cam stresata... 
Toate lucrurile se intampla cu un scop | Alé
Laura Ioana spune:
Vad ca suntem o multime care am trecut prin situatia asta nenorocita!!! Prea multe... Si toate simtim la fel: gelozie pe gravidute, pe mamici, pe bebelusi...Uneori am impresia ca o iau razna ptc imi imaginez, aproape de fiecare data cand vad o mamica cu bebe, ca uite asa ar arata si copilasul meu, asa m-as simti si eu daca aveam fetita...
La sfarsitul lui mai vom boteza baietelul finilor nostri...imi e atat de greu...dar cica e bine sa botezi si mai ales primul botezat sa fie baiat. Am fost luni si l-am vazut (a doua zi de Paste), e mic, mic nascut pe 13 aprilie (avea sarcina cu 5 saptamani mai mica decat a mea, dar a nascut la 38 de sapt, si mereu ne comparam in timpul sarcinii) si-mi imaginam cum ar fi fost daca era bebelusul meu..........
Ileana si eu la fel gandeam: ce sa fac cu hainutele, cu cerceii si tot ce-i cumparasem? Initial voiam sa le dau, sa le arunc, sa fac ceva...dar sotul meu s-a gandit foarte bine si le-a dus la ai mei in mansarda inainte sa vine eu de la spital, ca sa nu le mai vad! Oricum in geanta pt spital aveam o sacosa plina cu hainute pt bebe si cerceii...si abia dupa doua sapt si ceva m-am incurajat si am deschis compartimentul gentii si am scos sacosa cu hainute, cerceii si le-am pus asa, fara sa desfac sacosa, pe raftul cel mai de sus al dulapului, sa nu le vad si le voi da jos dupa ce voi naste copilasul nostru.
http://pg.photos.yahoo.com/ph/lauricisolomon/my_photos
chinico spune:
Nici nu stiu ce as putea sa scriu. Daca sunteti aici intelegeti prin ce trec si cum ma simt. Am intrat de multe ori pe forum, dar pentru ca ma consider o femeie puternica si pentru ca am crezut ca o data si niciodata...nu am considerat necesar sa scriu ceva. Iata ca a sosit momentul.
In noiembrie - sarcina oprita in evolutie. Acum, HCg care nu se dubleaza...ci creste incetisoor...ma intreb numai ce as putea sa fac. Si de ce..si de ce eu..si de ce din nou..si daca poate totusi...