Mamici de iulie - august 2006 (24)
Raspunsuri - Pagina 12
Sabana spune:
Partea a doua. trimit fractionat.
Art. 10. - (1) În cazul în care angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească obligația prevăzută la art. 9, salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) au dreptul la concediu de risc maternal, după cum urmează:
a) înainte de data solicitării concediului de maternitate, stabilit potrivit reglementărilor legale privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, salariatele prevăzute la art. 2 lit. c);
b) după data revenirii din concediul postnatal obligatoriu, salariatele prevăzute la art. 2 lit. d) și e), în cazul în care nu solicită concediul și indemnizația pentru creșterea și îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani.
(2) Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fracționat, pe o perioadă ce nu poate depăși 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
(3) Eliberarea certificatului medical se va face în condițiile în care salariata s-a prezentat la consultațiile prenatale și postnatale, conform normelor Ministerului Sănătății.
Art. 11. - (1) Pe durata concediului de risc maternal salariata are dreptul la indemnizație de risc maternal, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.
(2) Cuantumul indemnizației prevăzute la alin. (1) este egal cu 75% din media veniturilor lunare realizate în cele 10 luni anterioare solicitării, pe baza cărora s-a achitat contribuția de asigurări sociale de stat.
(3) Pentru indemnizația de risc maternal nu se datorează contribuția de asigurări sociale de stat. Durata concediului de risc maternal reprezintă perioadă asimilată stagiului de cotizare.
(4) Calculul și plata indemnizației de risc maternal se fac lunar de către angajator, cel mai târziu o dată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna în care se acordă concediul de risc maternal.
Art. 12. - (1) Pentru salariatele care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 2 lit. c) și d) și își desfășoară activitatea numai în poziția ortostatică sau în poziția așezat, angajatorii au obligația de a le modifica locul de muncă respectiv, astfel încât să li se asigure, la intervale regulate de timp, pauze și amenajări pentru repaus în poziție șezândă sau, respectiv, pentru mișcare.
(2) Medicul de medicina muncii stabilește intervalele de timp la care este necesară schimbarea poziției de lucru, perioadele de activitate, precum și durata perioadelor pentru repaus în poziție șezândă sau, respectiv, pentru mișcare.
(3) Dacă amenajarea condițiilor de muncă și/sau a programului de lucru nu este din punct de vedere tehnic și/sau obiectiv posibilă sau nu poate fi cerută din motive bine întemeiate, angajatorul va lua măsurile necesare pentru a schimba locul de muncă al salariatei respective.
Art. 13. - În baza recomandării medicului de familie, salariata gravidă care nu poate îndeplini durata normală de muncă din motive de sănătate, a sa sau a fătului său, are dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu menținerea veniturilor salariale, suportate integral din fondul de salarii al angajatorului, potrivit reglementărilor legale privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Art. 14. - Salariatele prevăzute la art. 2 lit. c) și e) nu pot fi obligate de către angajator să realizeze activități pentru care evaluarea a evidențiat riscul de expunere la agenți sau condiții de muncă prevăzute la lit. A și B din anexa nr. 2.
Art. 15. - Angajatorii au obligația de a acorda salariatelor gravide dispensă pentru consultații prenatale, în condițiile prevăzute la art. 2 lit. f), în cazul în care investigațiile se pot efectua numai în timpul programului de lucru, fără diminuarea drepturilor salariale.
Art. 16. - Pentru protecția sănătății lor și a copilului lor, după naștere, salariatele au obligația de a efectua minimum 42 de zile de concediu postnatal, în condițiile prevăzute la art. 2 lit. g) și în cadrul concediului pentru lăuzie stabilit prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 17. - (1) Angajatorii sunt obligați să acorde salariatelor care alăptează, în cursul programului de lucru, două pauze pentru alăptare de câte o oră fiecare. În aceste pauze se include și timpul necesar deplasării dusîntors de la locul în care se găsește copilul.
(2) La cererea mamei, pauzele pentru alăptare vor fi înlocuite cu reducerea duratei normale a timpului său de muncă cu două ore zilnic.
(3) Pauzele și reducerea duratei normale a timpului de muncă, acordate pentru alăptare, se includ în timpul de muncă și nu diminuează veniturile salariale și sunt suportate integral din fondul de salarii al angajatorului.
(4) În cazul în care angajatorul asigură în cadrul unității încăperi speciale pentru alăptat, acestea vor îndeplini condițiile de igienă corespunzătoare normelor sanitare în vigoare.
Art. 18. - Pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a salariatelor gravide și/sau mame, lăuze sau care alăptează, regulamentele interne ale unităților trebuie să conțină măsuri privind igiena, protecția sănătății și securitatea în muncă a acestora, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență și ale celorlalte acte normative în vigoare.
Sabana spune:
Art. 21. - (1) Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul:
a) salariatei prevăzute la art. 2 lit. c)-e), din motive care au legătură directă cu starea sa;
b) salariatei care se află în concediul de risc maternal;
c) salariatei care se află în concediul de maternitate;
d) salariatei care se află în concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârstă de până la 3 ani;
e) salariatei care se află în concediul pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârstă de până la 18 ani.
(2) Interdicția prevăzută la alin. (1) lit. b)-e) se extinde o singură dată cu până la 6 luni, după revenirea salariatei în unitate.
(3) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul concedierilor pe motive economice ce rezultă din desființarea postului ocupat de salariată, ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării angajatorului, în condițiile legii.
(4) Prevederile alin. (1) lit. d) și e) și ale alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător și salariaților bărbați aflați în situațiile respective.
Art. 22. - (1) Salariatele prevăzute la art. 21 alin. (1), ale căror raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au încetat din motive pe care le consideră ca fiind legate de starea lor, au dreptul să conteste decizia angajatorului la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia, conform legii.
(2) Acțiunea în justiție a salariatei prevăzute la alin. (1) este scutită de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
Art. 23. - În cazul în care o salariată contestă o decizie a angajatorului, sarcina probei revine acestuia, el fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Art. 24. - (1) Angajatorul care a încetat raportul de muncă sau de serviciu cu o salariată prevăzută la art. 21 are obligația ca, în termen de 7 zile de la data comunicării acestei decizii în scris către salariată, să transmită o copie a acestui document sindicatului sau reprezentanților salariaților din unitate, precum și inspectoratului teritorial de muncă ori, după caz, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
(2) Copia deciziei se însoțește de copiile documentelor justificative pentru măsura luată.
Art. 25. - (1) Inspectoratul teritorial de muncă pe a cărui rază își desfășoară activitatea angajatorul sau, după caz, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în termen de 7 zile de la data primirii deciziei prevăzute la art. 23, are obligația să emită aviz consultativ corespunzător situației constatate.
(2) Inspectoratul teritorial de muncă sau, după caz, Agenția Națională a Funcționarilor Publici va transmite avizul angajatorului, angajatei, precum și sindicatului sau reprezentanților salariaților din unitate.
map spune:
Alexia27 acum doi ani tin minte ca o prietena din Bucuresti a facut si ea triplul test si i-au iesit niste rezultate de te terminau, era saracul ei copil suspect de nu stiu cate boli. Era terminata atunci. Tin minte ca am petrecut ore in sir cautand pe net sa transformam nu stiu ce sisteme unitati si sa cautam limite si cate cele. Vorbeam pe yahoo mess si fiecare raporta ce-a mai gasit. I se recomandase amniocentaza dar stiind ca-i cu risc mare nu a vrut sa o faca. Ea pana la urma a repetat testul dar nu era nevoie.
Oricum are acum o mandrete de baietel sanatos si jucaus.
In ce am postat aseara am mai scris ca mie medicul de aici, este de fapt o dr. tot romanca, mi-a recomandat sa nu fac TT pentru ca nu-i bazat decat pe data statistice si nu este concludent. Mai mult te sperie decat sa te lamureasca de ceva. Fuga medicilor dupa bani baga lumea in sperieti, ca am vazut ca-i destul de scump sa faci testul acesta in tara. Toate aceste teste se recomanda numai dupa 35 de ani cand riscurile sunt deja mai mari sau in cazul in care esti sunb 30 de ani dar au exiatat antecedente in familie.
Am citit ca mai erau fete asa speriate si au facut unele din ele pana si amniocentaza si totula iesit bine.
Monica
Amabella spune:
fetelor, in primul rand vreau sa spun ca nu stiu cand va aparea pe forum mesajul meu, ca sa il puteti citi. in legatura cu asta, vreau sa va intreb daca vi s-a intamplat si voua asa ceva, sau am eu probleme cu server-ul sau cu altceva: imi apar mesajele pe forum la multe ore dupa ce le postez!! dar multe, ma intelegeti?
de ex, am scris 2 mesaje azi, inainte de 9, si INCA NU AU AJUNS!!! acum e ora 15: 45, cand scriu din nou si ma intreb la ce ora o sa ajungeti sa cititi mesajul meu! voua vi s-a intamplat asa ceva cand v-ati inscris pe forum?
alexia 27, te rog eu mult de tot sa nu iti fac probleme! mie mi-a iesit prima data riscul de 1/50, apoi l-am repetat si mi-a iesit 1/87, asa ca, disperata, dupa litri de lacrimi varsate, mi-am facut amniocenteza. si ce crezi? bb nu are absolut nici o trisomie! asa ca eu zic sa stai linistita, sa te duci la echo morfologica, pe la 22 de saptamani, ca daca e ceva in neregula, in principiu, se vede si la echo (daca medicul e bun si nu se uita pe monitor ca melcul la priza). daca nu poti sa stai linistita, pentru ca esti din fire mai anxioasa (ca mine, de ex), du-te si fa-ti amnio, dar macar pana atunci imagineaza-ti ca
nu are nimic, pentru ca cel mai probabil asa e.
in speranta ca poate puteti citi azi mesajul meu, va pup pe toate 
amabella si bebe sanatos
Kehleyr spune:
quote:
Originally posted by Alexia27
Fetelor sunt disperata!! Va rog si eu de un sfat, o parere...am rezultatul de la triplu test si mi-a iesit "risc crescut de trisomie 21", adica de 1/204 in loc de 1/385 cat e media la noi. Voi stiti ceva, aveti cunostinte cu rezultate similare si bebei sanatosi? Orice, de cand am rezultatul plang intr-una. O sa repet testul la Giulesti, dar daca iese la fel, sau chiar mai rau?
Alexia, TT este statistic. Are foarte multe rezultate fals pozitive. In general cam 1 din 200 de cazuri care au iesit cu risc crescut s-a dovedit la amniocenteza ca totusi au ceva. Nu pune raul nainte (stiu ca e usor sa dai sfaturi
dar greu sa le pui in practica), vezi ce te sfatuieste doctorul, si daca vrei sa fii complet linistita fa amniocenteza, aia iti spune 100% daca bbe sanatos sau nu. Exista un risc mic de pierdere a sarcinii prina mniocenteza, teoretic el este de 1/200, practic se pare ca nu prea au fost cazuri. Eu am discutat cu cineva care a facut amnio la Sf. Pantelimon si mi-a spus ca din 2000 de amnio nu s-a pierdut nici o sarcina.Decizia de amniocenteza trebuie sa o iei in cunostinta de cauza. Daca tu stii ca il pastrezi pe bb orice ar fi, atunci nu are rost sa te supui interventiei.
Tine minte, chiar si cu TT cu risc crescut, ai 199 de sanse din 200 ca bb sa nu aiba nimic!!!!
Alexia27 spune:
Bulinuta, Monica, multumesc mult de tot. Am incercat sa mai ma camez si sa judec rational. O sa repet testul pentru ca pe foaia de la genetic lab nu imi da si intervalele intre care valorile sunt normale, imi da doar o mediana calculata si aia statistic. Doctorita mi-a spus ca pentru a exista risc, trebuie ca una sau mai multe din valori sa fie ori crescute ori scazute fata de normal, ori eu nu stiu care e normalul. Oricum, eu m-am hotarat si i-am spus si sotului ca nu fac amnio. Pana la urma, 1/204 inseamna 0,5%, adica mai mic decat 1% riscul de avort la amnio.
Problema e ca pana nasc, tot o sa am un pitic undeva pe creier si tot o sa ma gandesc "dar daca..."
http://tickers.TickerFactory.com/ezt/d/1;5;32/st/20060809/dt/7/k/f20f/preg.png
Kehleyr spune:
Alexia, la Emilia Irza (Alfred Rusescu) este un alt laborator bun pentru TT, eu acolo l-am facut. Este gratis cu recomandare de la medic (de fapt un formular dat de cei de la Emilia Irza pe care ti-l completeaza medicul ginecolog). Ei dau rezultatele si cu valori normale, si cu mediana MoM (eu am citit pe net ca aia este acum folosita cel mai mult in interpretari, deci nu ti-au spus prostii la Genetic Lab), si cu interpretare.
Ancutex spune:
Bulinuta, eu merg la piscina la hotel Bucuresti - Health Academy. Nu stiu cat este pretul intreg, pentru ca noi avem abonament prin compania la care lucrez, dar cred ca e maricel. Mie imi place f mult inotul (l-am practicat in copilarie ca sport) asa ca pot sa-ti mai dau niste exemple de locuri - Floreasca (dar am auzit ca apa e mai rece), Club Floreasca (fostul Nastase Polo, pe bd Eliade 1; abon e in jur de 3 mil/luna), hotel Best Western Parc (unde e ok si poti sa-ti iei nr de intrari -6 sau 12; parca 6 intrari erau 1 mil, dar nu mai stiu).
Ancutex
chiara.2005 spune:
Buna burtici!
In primul rand a.cicel iti doresc sa ai o nunta de vis, asa cum ti-o doresti si sa fiti fericiti!
si in al doilea rand...un test de memorie...eu imi aduc aminte ca in clasa a 12-a la anatomie (cel putin pe vremea mea :) ) se faceau si niste lectii de genetica. Unul dintre exercitiile care se faceau era identificarea culorii ochilor unui nou nascut dupa culoarea ochilor parintilor si a bunicilor. Nu va aduceti cumva aminte cum se facea?...sau poate ca aveti pe cineva in clasa a 12-a care stie????
Va urez tuturor un weekend placut si linistit!
Chiara
16+
