Infectie urinara cu E coli
Raspunsuri - Pagina 5
Adriana mica spune:
Buna dimineata,
Adialex, multumim pt incurajari!
Azi am recoltat din nou si vom reface proba la alt laborator (prina oara am facut la Budimex, acum mergem la Babes la recomandarea pediatrei). Si eu sper ca de data aceasta sa iasa negativ, sa se infirme diagnosticul initial; pediatra ar fi vrut sa incepem deja tratamentul, dar a fost pana la urma de acord sa mai stam cateva zile pana iese si al doilea rezultat.
Pentru mamicile care ua facut aceasta analiza la alte laboratoare decat cele mentionate de mine, vreau sa va vand un pont. Eu am avut ceva suspiciuni in sarcina ca as avea infectie urinara (urocultura pozitiva, sumar de urina neconcludent). Am tot refacut analiza (de vreo 3 ori, la indicatia medicului ginecolog, intrucat nu aveam nici un alt simptom de infectie) si pana la urma a iesit negativa. Acum am aflat faptul ca multe din laboratoarele private tin foarte mult timp proba inainte sa o lucreze, fapt care duce la contaminarea acesteia! Daca aveti ceva suspiciuni in acest sens, se pare ca laboratoarele de la Budimex si Babes sunt cele mai indicate (de fapt mi-au si recomandat telefonic sa incerc sa ajung in maxim o ora de la recoltare!)
Adriana, mami de Tudor alias 'Dudu'(26sept2006)
Uite ce mare am crescut...
O raza de speranta...sau cum a venit pe lume Tudor
www.totsites.com/tot/dudu" target="_blank">Paginuta mea de web
Mai multe pozici ... si www.dropshots.com/apreutu" target="_blank">filmuletze haioase
Adriana mica spune:
Buna ziua,
Am tot citit ce s-a spus pe marginea acestui subiect si am in continuare o nelamurire: E-coli sub 100.000 este sau nu infectie? Noi am refacut analiza, si de aceasta data a iesit 50.000. In ambele cazuri, sumarul de urina a iesit curat. Nu as vrea sa ii dau lui bebe antibiotoce fara motiv, tot asa cum nu as vrea sa risc sa las o infectie netratata corespunzator.
AVeti cumva ideea de vreun laborator / spital unde putem merge cu bebe sa ii recolteze acolo in conditii sterile absolut sigure? Noi am incercat sa facem tot posibilul ca proba sa nu se contamineze: l-am spalat pe bebe cu apa si sapun, l-am dat cu Rivanol, am pus punguta, iar din punguta am transferat in urocultoare sterile cu o seringuta sterila. Singura problema este ca nu am reusit sa eliminam primul jet!
Adriana, mami de Tudor alias 'Dudu'(26sept2006)
Uite ce mare am crescut...
O raza de speranta...sau cum a venit pe lume Tudor
www.totsites.com/tot/dudu" target="_blank">Paginuta mea de web
Mai multe pozici ... si www.dropshots.com/apreutu" target="_blank">filmuletze haioase
ildyqo spune:
am avut si noi problema cu e-coliiiiiii. Am facut tratament dupa care am repetat analizele, de data aceasta la un alt laborator (mai aproape de casa) si au iesit alte dracovenii (klebsiella si proteus). M-am suparat f.f. tare dar m-a mai linistit pediatra, a spus ca alea nu-s problema. nu sunt patogeni (patologici??? - nu stiu daca ma exprim bine).
A mai patit cineva asa ceva?
Si inca o pb. LA recoltare am folosit punguta speciala pentru bebei. LA prima recoltare fara nici cea mai mica problema (norocul incepatorului) iar dupa aceea ma tot chinui si nu reusesc. Pun seara si dimineata punguta e goala. se scurge pe langa. A mai patit cineva asa ceva? Are cineva vre-un pont, ce pot sa fac? Tr. Sa repet analizele si sunt disperata. Nu am ce duce la laborator. Alta modalitate ar mai fii sa recoltezi urina cat de cat sterila de la o fetita?
Ildy si Blanca Andreea 16/06/06
http://uk.pg.photos.yahoo.com/ph/ildyqo/my_photos
http://tickers.TickerFactory.com/ezt/d/2;54;104/st/20060616/n/Blanca+Andreea/dt/8/k/280c/age.png
Karina spune:
quote:
Originally posted by Adriana mica
Buna ziua,
Am tot citit ce s-a spus pe marginea acestui subiect si am in continuare o nelamurire: E-coli sub 100.000 este sau nu infectie? Noi am refacut analiza, si de aceasta data a iesit 50.000. In ambele cazuri, sumarul de urina a iesit curat. Nu as vrea sa ii dau lui bebe antibiotoce fara motiv, tot asa cum nu as vrea sa risc sa las o infectie netratata corespunzator.
AVeti cumva ideea de vreun laborator / spital unde putem merge cu bebe sa ii recolteze acolo in conditii sterile absolut sigure? Noi am incercat sa facem tot posibilul ca proba sa nu se contamineze: l-am spalat pe bebe cu apa si sapun, l-am dat cu Rivanol, am pus punguta, iar din punguta am transferat in urocultoare sterile cu o seringuta sterila. Singura problema este ca nu am reusit sa eliminam primul jet!
Adriana, abia acum am vazut mesajul tau. Fiind baietel bebele tau e mult mai simplu decit la fetite, doar ca-ti trebuie "rabadare si tutun". Noi i-am facut lui Bogdan prima analiza la 5 luni, auzisem de punguta, dar cum n-am gasit, am facut-o "normal". L-am spalat bine pe Bogdanel, l-am pus pe masa de infasat si am stat la "pinda" linga el cu cutiuta sterila. Cum a facut pipi, am "centrat" pe jet. In felul asta am respectat si regula primului jet, desi la bebelusi mi s-a spus ca nu e obligatorie. Cind a mai crescut si putea sa stea in picioare, l-am dus in baie, i-am pus covorasul antiderapant in cada ca sa n-alunece si sa nu stea pe rece si iar am asteptat. Atunci a fost un pic mai complicat, ca trebuia sa-l si distrez ca se plictisea .
La un moment dat am refacut analiza si aveam punguta, ne-a iesit si noua nu stiu ce nenorocire la analiza. Am refacut analiza in modul clasic, fara punguta si totul a fost OK.
quote:
Originally posted by ildyqo
am avut si noi problema cu e-coliiiiiii. Am facut tratament dupa care am repetat analizele, de data aceasta la un alt laborator (mai aproape de casa) si au iesit alte dracovenii (klebsiella si proteus). M-am suparat f.f. tare dar m-a mai linistit pediatra, a spus ca alea nu-s problema. nu sunt patogeni (patologici??? - nu stiu daca ma exprim bine).
A mai patit cineva asa ceva?
Si inca o pb. LA recoltare am folosit punguta speciala pentru bebei. LA prima recoltare fara nici cea mai mica problema (norocul incepatorului) iar dupa aceea ma tot chinui si nu reusesc. Pun seara si dimineata punguta e goala. se scurge pe langa. A mai patit cineva asa ceva? Are cineva vre-un pont, ce pot sa fac? Tr. Sa repet analizele si sunt disperata. Nu am ce duce la laborator. Alta modalitate ar mai fii sa recoltezi urina cat de cat sterila de la o fetita?
ildyqo, si mie mi-a iesit klebsiella la urina cind eram insarcinata, dar ginecologul mi-a zis sa nu-mi fac probleme ca sigur e o eroare. Klebsiella si Proteus de obicei se trateaza f. greu, dar sint specifici spitalelor - adica de pe acolo se iau. Bineinteles ca nu este o regula. Eu iti recomand sa repeti analiza de urina pt. linistea ta sufleteasca. Ti-as recomanda Institutul Cantacuzino, dar tu fiind in Brasov, nu stiu daca poti sa vii aici.
Cit priveste recoltarea, eu iti sugerez sa renunti la punguta. Pe timpul noptii probabil ca bebelina face mult pipi, punga se umple, pina la urma se desface de pe piele din cauza presiunii si da pe afara. Daca nu este lipita de piele punguta, urina se scurge.
Incearca si tu asa cum am scris eu mai sus, s-ar putea sa ai mai mult succes, chiar daca ai fetita.
Asta e parerea mea, dar tu faci cum crezi ca e mai bine
ajutor ptr alexandru
Ajutor pentru Alexandru
monalac spune:
fetelor.copiii vostri urineaza intr un sg jet sau in mai multe?ca baiatul meu face vreo 4 jeturi,fara sa aiba alte simptome/nu are inf urinara,a avut cand avea 2 luni,dar de atunci ii repet urocultura la 2 luni si ii iese mereu bine,fimoza nu are ca l am operat,nu l doare cand face,la rinichi nu are nimic,ca i am facut eco..,iar urina si o controleaza,ca face la olita din cand in cand,cere el.o fi ceva grav?
ildyqo spune:
Karina- merci pentru sfaturi. Acum vreau sa repet analizele dar de 1 saptamana ma chinui si nu reusesc nici cum. Cu punguta e teroare, sa incerc sa prind eu pipi nu cred ca am sanse. La baieti mai e cum e dar la o fetita care nici nu sta singura in picioare si nici nu sta 1 clipa locului nu stiu cum asi putea. Cineva ar trebui s-o tina pe ea si cineva sa jongleze cu recipientul sa prinda cumva dar la ora aia sunt singura acasa. In ultimul caz ii cumpar o olita si incers s-o tin pe olita sterilizata cumva.
Ildy si Blanca Andreea 16/06/06
http://uk.pg.photos.yahoo.com/ph/ildyqo/my_photos
http://tickers.TickerFactory.com/ezt/d/2;54;104/st/20060616/n/Blanca+Andreea/dt/8/k/280c/age.png
GH spune:
Nu stiu daca ajuta pt ca auzisem ca nu se mai fabrica vaccinul. Pe vremuri (pana acum vreo 5 ani la Institutul Cantacuzino din Bucuresti se facea o cutura din bacteriile care provocau o anumita infectie si aceasta cultura era tratata pt a se ajunge la prepararea unui vaccin "personalizat" cu care era tratat bolnavul in momentul in care uroculturile ieseau negative). Din ce am mai citit, eu avand infectie urinara recurenta - la fiecare 3 luni mai fac o infectie; tratamentul pt a scapa de infectia recurenta presupune schimbarea a 3 antibiotice fiecare luat cate 10 zile apoi pauza vreo 10 zile dupa care repetarea analizelor si alt antibiotic in doze mici cure de 7 zile pe luna timp de 6 luni.
Atentie! Exista si infectie urinara fara febra.
corinag spune:
Avem si noi state vechi pentru infectia cu E coli. Concluziile noastre sunt urmatoarele:
-manifestarile variaza in intensitate: de la simpla scuturarea in timpul urinarii+inapetenta la febra mare, planset si patarea scutecului dupa urinare cu o secretie gabena in care se vad firisoare de sange. Spectaculozitatea manifestarilor indica daca este vorba de o cistita sau de o infectie mai inalta care poate ajunge la rincihi
- sunt cazuri in care exista un substrat malformativ:reflux vezico ureteral care se vede doar prin cistografie sau modificari ale rinichilor vizibile prin urografie
-in alte cazuri de vina este constipatia
- in cazuri si mai urate de vina ar fi anumite boli metabolice :ale ficatului si un prost control al nivelui oxalatilor din organism :oxaloza
- la noi de vina a fost microlitiaza, fetita mea la 1 an si 8n luni a fost diagnosticata cu calcul renal (de natura oxalatilor de calciu)la rinichiul stang
In general la prima infectie se da un singur antibiotic pe o perioada de 7 zile, cf cu antibiograma
La a doua se face o ecografie in functie de rezulata se indica si investigatiile suplimentare: cisto si urografie. Tratamentul in continuare se face in functie de depistarea cauzei probabile dupa aceste investigatii.
In general, la infectiile urmatoare tratamentul antibiotic este mai complex: 10 zile un antibiotic cu spectru larg, 10 zile alt antibiotic apoi 10 zile sau mai mult un antiseptic ptr caile urinare ptr a mentine urina sterila cat mai mult (de obicei sumetrolim in doze mici numai seara). Periodic se face urocultura +plus sumar, nivelul germenilor<50 000 ptr a fi considerata sterila. daca este intre 50000 si 100 000 se repeta la o saptamna urocultura.
Eu am administrat uro vaxom in timpul tratatemntului cu antibiotic si ulterior, respectand perioada de 90 zile. Fetita mea inca nu avea 2 atunci, insa avusese multe episoade de infectie urinara . Am ezitata mult in adoptarea tratamentului de lunga durata cu antibiotic, am incercat homeopat fara rezultate (cred in continuare in homeopatie, dar cu infectia urinara cu E coli nu e de joaca: daca se fac multe infectii urinare inalte, care cuprind si rinichii, acestea lasa cicatrici la nivelul acestora care in timp duc la blocaj renal), dar am scapat de aproape 2 ani nu mai avem prbleme. In continuare la 6 luni facem o urocultura.
La fel am avut mari mari rezerve fata de ciprofloxacin. de obicei flor-quinolonele (clasa de antibiotice din care fac parte ciprofloxacinul si negramul-mai nasol decat cipro) nu prea se dau copiilor sub 18 ani. dar.............
Exista un produs foarte bun al companiei Walmark si anume Urinal :extract de cranberry /merisor pe care ei l-au tradus aiurea ca fiind afine (ptr doritori prezint raspunsul oficial al Walmark Romania la solicitarea mea de a prezenta componenenta Urinal:afine sau merisor si studii pe care le-am gasit pe net privind eficacitatea merisorului in tratarea infectiilor cu e coli).
Am administrat cu succes un alt produs natural xxxxx (am uitat acum denumirea dar ptr cine e interesat revin cu precizarea ), administrat cf prospectului. Am apelat si eu la el intr-o criza uratica de cistita hemoragica dupa sonda de la cezariana, concomitent cu un antibiotic (destul de slab dar alaptam pe bb 2) cu rezultate f bune.
Daca dupa varsta de 3 ani fetita mea ar fi prezentat aceleasi manifestari pe termen lung am fi recurs la autovaccinul de la Cantacuzino ptr E coli.
Cam asta a fost abordarea noastra vis a vis de infectiile repetate cu E coli ale fetitei noatre pe perioada 8 luni- 2,5 ani
Snatate si rabdare in lupta cu boala.
O dr care m-a ajutat pe mine Dr Ion Gabriela de la Grig alex +apoi am citit zile intregi pe net despre E coli.
Corina ,bb Ilinca 01.03.2003 si bb2 Andrei 21.04.2006
jozsaerika spune:
corinag multumim mult pt. sfaturi , copilul meu este diagnosticat cu reflux gr.4 si chiar rinichiul stang este 1/2 din dreptul din cauza acestor infectii urinare repetate cu E. Coli care nu le-am descoperit la timp...daca era dupa med de fam nici azi nu le descopeream ...
pe mine m-ar interesa si celalalt produs de care zici XXXX si Urinalul se poate da la copil de 3 ani?
noi am folosit negram,nitrofurantoin si amoxacilina-astea pt. prevenire
va doresc sanatate
mama de ingeras Norbert (07 dec 2003)
poze
roxica spune:
si pe mine ma intereseaza acest subiect; banuiesc si eu ca cea mica are infectie cu aceasta bacterie tinind cont ca cea mare a avut si a mai reaparut infectia si stiu ca asta se ia...la cea mare nu a fost absolut nici un simptom i-am facut urocultura din plesneala dar cea mica plinge uneori si zice 'caca' si pine minuta la fundulet prima data am banuit ca o doare buritca sau ca e constipata si plinge cind vrea sa faca cacut dar apoi mi-a trecut prin cap ca poate ea face pipi si spune tot caca si atunci plinge caci de multe ori zice caca si nu face deci cred ca in momentul ala face pipi...
ma intereseaza foarte mult cum sa iau urocultura la copil asa mic are un an si 7 luni aproape si e perioada cind nu sta linistita ca sugarul sa pot sa ii pun eprubeta cu leucoplast si nici nu face pipi la olita...mamicile care au recoltat pipilica la fetite peste un an cum au procedat? ca vreau neaparat sa ii fac dar marea problema ramine recoltarea;
daca reusesc prin absurd sa zic sa recoltez pipi pot sa-l tin la frigidr pina a doua zi sa-l duc? ca laboratoarele inchid la ora 9-10 dimineata cind ea nici nu se trezeste;