Psihologia copilului - vol. 5
Raspunsuri - Pagina 11
simali spune:
quote:
Originally posted by ionela-roxana
Salutare!Cu toate ca am citit toate capitolele acestui subiect nu-mi doream niciodata sa am probleme si sa ajung sa si scriu aici.Dar se pare ca nu intotdeauna e cum ne dorim.Am sa incerc sa scriu pe scurt situatia in care ma aflu:
Am un baietel de 4 ani si 2 luni.Pana acum nu de mult puteam spune ca e un copilas cuminte si intelegator (are o personalitate foarte puternica si nu mi-am facut griji din cauza incapatanarii lui),acum insa parca nu-l mai recunosc.....nu-i place nimik...daca nu i se face pe plac plange (chiar daca inainte nu plangea in aceeasi situatii).....ba mai mult merg la gradinita la sedinta si mi se spune ca bate si impinge copii.Toata schimbarea lui a inceput acum 2 luni cand un baietel de la gradinita la impins si si-a spart rau capul,apoi a cazut si sa lovit rau la dintii din fata si gingie(umbland destul de mult in spital) apoi culminand cu operatie de polipi.Toate astea s-au intamplat in decurs de o luna.
Am inteles de la educatoare ca in momentul in care nu-i convine ceva la gradiita spune ca vrea acasa la mama sa se joace pe calculator (asta in situatia in care nu sta la calc mai mult de 15 minute/zi).La fel reactioneaza si acasa.......cu diferenta ca vrea la buni (bona)).Pana acum am avut la gradinita cam 5 serbari,pot spune ca se vedea o diferenta de evoluie de la una la alta...dar acum i-mi spune educatoarea ca nu participa la jocuri...nu vrea sa coopereze.Mi-a mai aratat educatoarea un lucru interesant.....saptamana trecuta la ora de pictura a facut un desen extrem de intunecat cu culori foarte inchise si apasatoare (a fost extrem de agitat toata saptamana)...ieri insa a facut un desen in culori pastelate .....foarte frumos.Ce se intampla oare cu el?
Pot spune ca de atunci au inceput schimbarile.......vad ca in limbajul lui exista foarte multe cuvinte care duc spre violenta...gen roboti,fantome,impuscaturi,pistol,sabie......cred ca acestea i se trag de la desenele de pe jetix.......am decis sa nu-l mai las sa se uite la aceste desene.
Totusi ce sa facem?Sa nu-l lasam deloc la desene?
Va rog dati-mi o idee cum sa procedez........sunt tare nedumerita...pt ca pana acum era un copilas model,chiar eram mandra de comportamentul lui si acum simt ca o ia pe alte cai......nu tocmai potrivite.
Vreau sa precizez ca nu este un copil lovit sau pedepsit exagerat.Stie ca exista anumite limite doar ca refuza cu incapatanare sa le mai respecte.
Daca mai sunt necesare detali....le scriu cu placere.
Va multumesc mult de tot.O zi excelenta.
Roxi22+ si
Rares 9. april.2002
simali spune:
Astazi am simtit acut nevoia de a discuta si cu alte mamici despre copii. Povestea Ionelei-Roxana nu-mi este deloc straina. De la gradinita la care merge baietelul meu (5 ani) aud aceleasi povesti stranii - cum ca a lovit-o pe educatoare peste maini (atunci cand ea a incercat sa-i dea cu forta sa manance), cum nu vrea sa participe la diferite lectii (profesoara de romana ar fi spus ca nu a vazut atat de multa incapatanare in 30 de ani de cariera, etc., etc. Eu sunt pasionata de EDUCATIA copiilor desi sunt economist si lucrez in cu totul alt domeniu. De la 15 ani citesc tot ce-mi pica in mana in legatura cu acest subiect. Am apilcat multe din ideile Montessory, de pilda, pe copilul meu si au functionat minunat. Nu exista lectie la care sa nu poti atrage un copil cu o inteleigenta normala. Nu mi s-a intamplat niciodata sa nu reusesc sa captez atentia unui copil, cu conditia sa urmez anumite reguli (gen adaptarea subiectului la nivelul cognitiv al copilului). Cred ca in gradinitele din Romania este o lipsa teribila de CREATIVITATE. A incerca sa atragi copii anului 2006 cu metode din 1970 inseamna a-ti cauta necazul cu lumanarea. Sa faci ore de romana cu o profesoara la 5 ani este o exagerare. Poate fi posibil daca metoda de predare este plina de imagini, sunete, miscare, joc, culoare. Dar cu metode de scoala ??? Asa ca parerea mea este ca nu ar trebui sa ne certam copiii "defecti" ci sa imputam gradinitelor (mai ales celor particulare, carora le dam o gramada de bani) ca nu incearca suficient sa atraga copiii in activitatile pe care le au.
ionela-roxana spune:
Tocmai pt ca sunt de acord cu ce scrii (simali) am ales sa-mi dau baietelul la gradinita de tip Waldorf.Mie una i-mi place mult sistemul lor libertin si pus pe joaca,tot timpul au activitati interesante........dar cred totusi ca ceva se intampla acolo si copilasii reactioneaza cum stiu ei mai bine.
Azi avem serbare si sunt curioasa sa vad daca rares va face programul sau nu.
Revin.
Roxi 22+ si Rares 9. april.2002
ENYA spune:
quote:
Originally posted by Pegasis
Eu doar am vrut sa va zic ca treaba cu tabelul si bulinele/stelutele puse in fiecare seara functioneaza!!!Si inca ce bine!!! Offf, ce simplu e pt ei si ce complicat e pt noi... Principesa si Enya, multumesc inca o data pt sfaturi.
Carmen
"Cind o femeie nu vorbeste, sa n-o intrerupi pentru nimic in lume."
(Enriyeu Castaldo)
Ma bucur muuult!
Amalia si Vladi (5 ani si 11 luni)
madalinad spune:
poate ma ajutati si pe mine cu niste sfaturi, va rog...
baietelul meu are 2 ani si 5 luni. e un copil inteligent, atent la tot ce e in jur, foarte vesel si dulce cand e bine dispus. pe de alta parte e si tare incapatanat si urla ca disperatu' daca nu e ca el... si asta se intampla destul de des. dar nu asta ar fi marea problema. problema mea este atasamentul de-a dreptul obsedant fata de tatal lui. una-doua, "tata brate"! e deja rutina in vorbire, cu asta se culca, cu asta se scoala, cu asta merge in parc, cu asta mananca... cum e putin obosit sau suparat, "tata brate"!! uneori mai face si crize ca a plecat omu' la serviciu, i se arunca in picioare cand vine acasa... pe de alta parte, pe mine sa nu ma vada in ochi cand se trezeste din somn sau cand e suparat, incepe sa urle "mama pleaca!!". pe langa ca e tare frustrant si pentru mine si pentru sotul meu, am convingerea ca e o problema, dar nu stiu care... culmea e ca acum ceva vreme era pe dos, urla la usa la baie cand faceam dus seara...
buli spune:
buna
nici nu stiu daca e vreo problema, dar eu asa o percep.
Matei a plecat de o saptamina la bunici (parintii mei) la tara. se intelege bine cu ei, a stat cu mama citeva luni, din ianuarie pina in martie la noi acasa, a fost si tata recent la noi si au iesit impreuna, deci sint familiarizati unul cu altul.
inainte de plecare i-am explicat ce si cum, ca noi avem ceva treburi si el va sta la bunici citeva zile.
ce ma nedumereste pe mine e ca nu vrea sa vorbeasca deloc cu noi la telefon. a vorbit de 2 ori cu mine, de 2 ori cu taica-su, atit.
in ultimele zile il intreaba mama daca vrea sa vb cu unul din noi si zice ca nu.
el e vesel, se joaca toata ziua, maninca bine, doarme bine.
noa, acu intreb si eu, de ce nu vrea sa vorbeasca deloc deloc cu noi, e suparat oare?
na, ce mai problema am si eu, adevarul e ca sufar ca un catel cind aud ca zice nu hotarit.
am uitat sa spun ca are 2 ani jumate.
Principesa spune:
Buli, faptul ca nu vrea sa vb cu voi poate ca este mecanismul lui de aparare la separare. Este bine ca bunicii sa ii vorbeasca constant despre voi, sa ii arate poze, sa ii transmita ca atunci cand doreste poate vorbi cu voi la tel. si ca voi vreti asta si il iubiti.
Ce inseamna pt tine faptul ca el spune nu?
Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva
Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita
buli spune:
:)
a trecut
dupa aproape o saptamina de tacere Matei i-a cerut mamei sa vorbeasca cu noi la telefon. apoi si-a vazut e treaba si s-a jucat ca de obicei. dupa 3-4 zile ne-am dus si l-am luat acasa. asa stabilisem.
am vazut ca s-a simtit foarte bine la bunici, dar ne-a dus dorul.
si, ca sa raspund la intrebare, ma simteam frustrata ca nu vrea sa-mi auda glasul, dar mai tare eram ingrijorata sa nu fie el suparat sau nesigur de noi si de faptul ca-l iubim.
multumesc
edit ca sa zic: imi place cum intrebi tu "ce simti tu in legatura cu asta" e asa o kestie de parca iti dai seama ca problema e mai mult in capul/sufletul celui care se ingrijoreaza ;)
monjum06 spune:
buna,
noi avem o fetita de 3 ani si 2 luni, gabi. este asa cum spune orice mama cea mai frumoasa, desteapta...si cu personalitate (este si tauras).
eu am stat 2 ani acasa si zic eu ca am educat-o destul de bine. dar a stat numai cu mine (98%) si prin urmare este obisnuita cu mine.
In continuare pe mine ma asculta, ne intelegem bine si cu exceptia meselor unde este cam mofturoasa nu avem alte probleme.
problema este cu ceilalti.
1. cu tati
Desi tati petrece destul de mult timp cu ea, cand sunt amandoi, e aproape ok dar cand apar eu nu il mai baga in seama. nu ii raspunde, daca o striga nici nu aude ba mai mult daca stam toti trei de vorba face crize de plans sa ma duc eu cu ea in dormitor. daca vine si tati il goneste.
bineinteles ca si rabdarea lui are o limita. nu o ia in seama 1 data de 2 ori, dar apoi se supara si se intraba ce ia facut copilului de nu il suporta deloc.
as vrea sa o mai apropii putin de tati. dar cum? sa plec de acasa fara un motiv ca sa ii las pe ei doi?
2 de cand am inceput serviciul sta cu bunica (soacra mea). se inteleg bine si este atasata de ea, dar bunica face ce vrea gabi si nu invers. la inceput a fost voluntar din partea bunicii din dorinta de a se intelege una cu cealalta acum este de nevoie.
de exemplu nu vine acasa din parc decat trecand pe la librarie sa ii ia ceva.
uneori din fata blocului se intoarce inapoi in parc sa mai ia un bat, sa se mai dea pe tobo, etc.
bineinteles ca soaacra mea se enerveaza, se supara dar nu are ce ii face se tranteste jos si tipa si se intoarce.
daca o rog sa o duca in casa asa plangand si sa ii explice ceva.. ca a inchis libraria, ca mai mergem seara in parc ba se supara pe mine si imi spune ca eu am invatat-o si nu poate sa o duca asa in casa, ba daca nu este chiar suparata zice ca nu este nimic si ca bunica poate orice pentru nepoata.
nu stiu cum sa reactionez, ca sa nu se supere nici bunica pe mine si totusi sa asculte gabi de bunica.
multumesc,
Monica si gabi
Principesa spune:
Monica, din ce spui tu eu inteleg ca relatia bunicii cu fetita este cam dezechilibrata, situatie de altfel intalnita frecvent. Insa acest dezechilibru are consecinte negative asupra dezvoltarii emotionale a copilului pentru ca afecteaza ideea de limite sanatoase in relatia cu adultul si conceptia fetitei despre sine, despre lume si viata, pentru ca acestea se structureaza prin interactiunea cu adultii semnificativi din viata unui copil.
Este important si util pentru fetita ca bunica sa fie convinsa si sustinuta sa preia controlul in relatie. Copiii vor ca adultii sa fie in control dar inainte de asta ei ii testeaza sa vada daca adultii sunt in stare. Copiii se simt in siguranta doar daca simt ca adultul este in control.
Probabil ca pentru inceput va trebui sa sustii tu autoritatea bunicii insa in timp bunica va trebuia sa ia atitudine si ea. Gaseste un sistem de pedepse si recompense pentru atitudinea fetitei fata de bunica, fetita sa stie ca bunica iti va relata comportamentul ei.
Bunica se simte depasita de situatie si atunci arunca vina pe tine si asta ma gandesc ca nu duce la nimic bun. Incurajeaz-o pe bunica pentru ce face bine, laud-o. Si ea se teme si se simte nesigura, iar apoi explica-i clar ce vrei de la ea in relatie cu fetita si accepta ca ce vrei tu poate fi diferit de ce vrea bunica si ca bunica se poate supara dar ca asta nu este responsabilitatea ta. Poate ca la un moment dat va trebui sa alegi intre ce consideri ca e bine pentru fetita si disconfortul bunicii.
Cat despre relatia cu tatal, inteleg ca si la el self-esteemul are nevoie de imbunatatiri deci lauda-l si incurajeaza-l si pe el, invata-l, ajuta-l si bineinteles ofera-le ocazia de a face ei doi lucruri speciale impreuna, doar ei doi.
Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva
Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita