Cum v-ati cunoscut sotul(sotia)?
Raspunsuri - Pagina 5
Alunita spune:
Salut!!!
Mi-am cunoscut si eu sotiorul prin internet acum jumatate de an si ne-am casatorit acum 3 saptamini si sint foarte fericita deoarece sint iubita.
Si acum pentru a fi complet fericiti ne pregatim pentru aparitia unui bebe
ilona77 spune:
eu l-am cunoscut pe sotul meu la inceputul anului al treilea de facultate ... desi eram implicata intr-o alta relatie, am inceput sa ies cu el si asa am ramas pana in ziua de azi ... cu multe coborasuri ...
gegea spune:
Noi ne-am cunoscut pe holurile facultatii (2001), ne cunosteam din vedere, mai mult el, care ulterior imi stia pe de rost garderoba de la atata "filare"
. Ne-a fost cam greu la inceput, orgoliile erau mai importante, ne intelegeam bine, dar nu vroiam sa-mi inchipui niciodata cum ar fi sa ne certam vreodata, 
pentru ca imi era frica de scanteile ce aveau sa iasa si stiam ca nici unul nu va sti sa cedeze.
Insa, incet-incet, am inceput sa ne descoperim unul pe celalalt, a urmat primul sarut, primele atingeri, prima oara cand am facut dragoste si asa am tinut-o pana in 20.07.2003 cand ne-am cununat civil. Ne-am cununat religios in 2004, iar din 03.04.05 suntem parintii fericiti ai unei mici minuni pe care o iubim si dupa care ne topim.
ramonaa spune:
Frumoase povesti!
Chiar imi face placere sa-mi aduc aminte de primele intalniri si de ziua in care ne-am cunoscut. Povestea a inceput cam asa: intr-o frumoasa zi de iarna (12.01.1993) am fost invitata la un majorat. Cnditia era sa vin cu partener pe care eu nu-l aveam. Apelez la buna mea prietena si o rog sa-mi faca rost de un partener pentru distractie. Ea ma pune sa aleg: Raducu, baiat cuminte si timid sau Bubu (al meu sot), roker inrait si cu plete. Eu il aleg pe cel cu plete( nu stiu de ce, pentru ca nu era stilul meu). Vine seara, distractie maxima. El un vanator de fete ma vrajeste toata seara. Dansam o noapte intreaga inlantuiti de parca eram impreuna si indragostiti lulea. Fluturasi in stomacul meu, vraja maxima de la el. Eu fara experienta, visez la o prietenie cu el. Trece vremea si al meu partener nu mai da nici un semn de viata, nu ma mai cauta desi eram vecini de cartier. El isi vede de distractiile lui, eu astept si nimic...Trece anul, renunt la idee. Prietena mea incearca sa ne faca lipeala: ma intreaba daca nu vreau sa fiu prietena cu Bubu. Raspunsul e categoric nu. Ea nu insista, dar vine la mine in vizita (avusesem un mic accident la genunchi si eram la pat) insotita de Bubu. Vine o data, vine de doua ori, iesim in oras in patru (si ea cu prietenul)si incetul cu incetul ma indragostesc de el. Urmeaza pande pe balcon, sa il vad cand pleaca cu parintii la tara, telefoane si intalniri. Petrecem cea mai vrumoasa vara la munte din viata noastra. Trec anii ramanem impreuna si la bine si la rau( mici neintelegeri, plecare la munca in Grecia). Pe 15.09.2001 ne-am casatorit, iar pe 15.01.2004 a aparut si copilasul nostru Robert.
Nu am talent la scris, dar povestea este minunata. Nu stiu sa descriu ce am simtit atunci ce frumos a fost. Spun a fost pentru ca acum e o iubire asezata, lipsesc nebuniile tineretii. 
Nimeni nu a crezut ca vom rezista atat si multa lume s-a mirat de partenerul ales. Dar noi am demonstrat contrariul.
http://community.webshots.com/user/ramonaa105 http://community.webshots.com/user/ramonaa200
Ramonaa si Robert (15.01.2004)
pisi_ella spune:
Cool subiect!!!!!!!!
Mamaaaaa.......ma apuca nostalgia si ma pun pe plans, zau asa!!!
Noi ne-am cunoscut in caminul 6 Martie (Kogalniceanu), unde am petrecut cei mai faini, mai bestiali, mai adevarati ani ai tineretii noastre!! De! Ale tineretii valuri...21 de ani!!!
Hai sa va povestesc: eram vecini de palier, insa habar n-aveam! El avea voce de tenor si cand canta, vibra tot caminul!! Culmea e ca il auzisem cantand, dar nu-l cunosteam...adica nu stiam cine canta...Ma gandeam....mama!! Ce voce puternica, barbateasca!! Imi inchipuiam ca e unu' gen Pavarotti, mare si gras, cu barba si mustata!! Da' de unde!! Mi l-a aratat o prietena odata pe culoar..."UIte-l, mai, p'ala care canta!" Nu mi-a venit sa cred...era slabut, blond, tenul alb ca laptele...si o fata de copil de 16 ani! Pana nu l-am auzit cantand langa mine....nici n-am crezut ca el canta ...Insa, odata ce mi-a cantat...m-a cucerit definitiv!!
Si apoi....a inceput distractia!! Da' DISTRACTIE, nu gluma!! Certuri, impacari, momente romantice de neuitat, spectacole de Opera (nu ratam nici unul, m-a initiat in ale Operei), tabere, excursii, baruri, chefuri, gasca mare....SI MULTE ALTELE!!! WOWWW!!!!!! Parca mi se face dor ...Rusine sa-mi fie...femeie serioasa cu 2 copii ce sunt!
Si au trecut anii...multi ani...vreo 8-9...si iata-ne parintii a doi copii minunati! Nu-mi vine sa cred ce-a trecut timpul...nu mai suntem copii...desi multi ne zic ca suntem "copii cu copii", din cauza ca parem mai tineri decat suntem! Asta n-ar trebui decat sa ne bucure!!
_Ella, 
Emma & Matei
Povestea nasterii lui Matei ;)
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58237
http://community.webshots.com/user/emmaandreea
Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.
teodora35 spune:
fetelor intradevar aveti niste povesti superbe eu7 nu prea am asa o poveste ca a voastra dar hai sa o spun si eu pe a mea.Eu pe sotul meu l-am cunoscut in fata blocului in aprilie 90 dupa ce terminase armata ne-a facut cunostinta o prietena de-a mea ,imi aduc aminte si acum era seara eram multe fete si baieti la un moment dat se sparge gasca fetele intra in casa si hai sa plec si eu nu ajung bine la coltul blocului ca ma striga un baiat si imi spune stai putin ca dan vrea sa iti spuna ceva,dan fiind acum sotul meu,vine la mine si eu foarte repezita ii spun saracului om da ce vrei ca ma grabesc sa intru in casa,atunci el ce sa mai imi zica daca eu l-am luat asa tarea zis ca nu vrioam sa iti spun nimic si uite asa l-am cunoscut eu pe sotul meu,in 91 dupa ce a murit mama lui m-am mutat la el pe urma in 92 a murit si tatal lui,in94 am nascut fetita iar in 97 ne-am casatorit si noi intr-un final cam trista povestea mea dar asa este viata oricum mie mi-au ramas in mite momentele fericite
nu calca adevarul in picioare ,daca vrei sa ai trecere la oameni
roxanicea spune:
buna fetelor!!!!!!!!
ce de povesti drgautze!
vianne, permite-mi sa insist(ti-am scris si pe pm) si sa te felicit inca o data pentru nunta voastra cea frumoasa, pt poze si nu in ultimul rand pentru rochitza cea suava. cred ca ai un sozt minunat daca a facut asa atatea....si peste toate a renuntzat la viata lui din state pentru a fi cu tine si a locui in romania! sa fiti fericiti si sa va bucuratzi de viata!
povestea noastra nu e una specaculoasa......din pacate; nu le poate concura pe alea voastre.....
numai bine si ani multi impreuna , tuturor!
roxi http://photos.yahoo.com/roxanicea
alinutza00 spune:
superbe povesti intr adevar
a noastra e o poveste tipic studenteasca...el statea la camera 3, eu la 4, baietii au dat un chef....si uite asa anul urmator deja stateam singurei intr o camera de camin de 2 pers...si de atunci au trecut 6 ani si ceva
alinutza si david nazdravanul (11 mai 2004)
http://community.webshots.com/user/alinutzza77
kriss79 spune:
Superbe povesti! Noi ne-am cunoscut pe mirc prin februarie 2001, am vorbit vreo 7 luni ca simpli amici pana ne-am cunoscut face to face. Dupa trei intalniri ne-am indragostit si la 2 saptamani de la prima noastra intalnire s-a mutat la mine si de atunci am ramas nedespartiti, iar pe 2.07.2005 ne-am si casatorit.
Va doresc multi ani impreuna tuturor!
Cristina S.
Marx777 spune:
Din povestea noastra la momentul respectiv amandoi am ajuns sa credem, cum cred de altfel ca aproape orice poveste asemanatoare te face sa te gandesti la fel, ca am fost predestinati, ca momentul si modul au fost predestinate chiar.
A fost dat sa ne cunoastem in Bosnia-Hetzegovina in 1999.
Eu pe atunci faceam un seminar catolic iar ea era profesoara la universitate (alta universitate).
Eu eram avid de cunostinte noi (dpdv social) si ea era superobosita si avida de iubire si mai ales de un umar pe care sa se poata odihni.
Cu niste bani ramasi de la o scurta perioada de munca din Germania (dintr-o vacanta) am zis sa ma aventurez intr-o excursie care de fapt era un pelerinaj la un loc foarte cunoscut in lumea catolica, din Bosnia-Hertzegovina: Medjugorje, unde inca mai apare Sf. Fecioara la cativa tineri si le da mesaje pentru intreaga lume(www.medjugorje.org, sau www.medjugorje.com).
Dupa ce m-am inscris la organizatoarea excursiei (era din Timisoara), la o a doua convorbire telefonica am intrebat-o daca nu mai e cineva din zona apropiata mie, sau din moldova care sa mearga acolo. Mi-a dat numarul actualei sotii. Eu eram cu aproape 4 ani mai tanar ca ea. Am intrebat-o foarte politicos daca merge la Medjugorje si daca n-ar deranja-o sa mergem impreuna pe tren.
S-a "riscat" oarecum si ea si a acceptat. Era singura persoana din toata Moldova la ora aceea, in afara de mine, care mergea acolo.
As putea deci oarecum rectifica ca ne-am cunoscut de fapt in gara. Tin minte ca ea era intr-un balon de culoare roz deschis care ii venea perfect (bineinteles ea e blonda cu ochi albastri... ).
Mi-a picat cu "tronc" de la prima vedere. Mirosea a parfumul Intenso roz, care de atunci ori de cate ori il simt imi aduce aminte de ea si de Medjugorje.
Eu totusi sustin ca la Medjugorje ne-am cunoscut cu adevarat, si asta nu in sens biblic, nu am facut sex,... sau poate chiar si in sens biblic, pentru ca nu cred ca in sens biblic a-ti cunoaste partenerul de sex opus nu inseamna doar a face sex cu el.. ci a-l cunoaste cu adevarat, a reusi sa simti ca el este pentru tine si tu pentru el si ca iubirea poate dainui intre noi.
Si spun ca ne-am cunoscut cu adevarat la Medjugorje pentru ca intr-un fel acolo ne-am cunoscut cu adevarat fiecare in parte pe noi insine, ne-am descoperit pe noi si pe cei din jur sub o perspectiva care iti este dat s-o cunosti mai rar. Si asta pentru ca acolo vezi lume de pretudindeni (din toata europa, din Japonia, Coreea, America, Brazilia si chiar Africa.. ) si vezi si cata suferinta poate exista in lumea aceasta si ca suferinta ta e nimic pe langa a altora, dar si ca exista si multa speranta si multa putere de viata si dorinta de viata, lucru la care Dumnezeu contribuie intr-un chip nespus, si nu in ultimul rand ca omul are la dispozitie o arma sau mai bine spus o latura nefolosita, prin care poate sa realizeze lucruri minunate, latura care se cheama in mai multe feluri (rugaciune, post, meditatie etc) ... dar cred ca se regasesc toate doar in cuvintele astea: a voi, a fi, si a descoperii iubirea cu Dumnezeu.
Am discutat foarte mult intre noi pe trenul pe care am mers impreuna si pe care ea a descoperit atunci ca poate dormi foarte bine pe umarul meu. Eu eram si timid intr-un fel si nestiutor in multe lucruri, dar discutiile indelungate au crescut bucuria si iubirea care se descoperea incet-incet. Eu inca o consideram "superioara" si aveam o tendinta de egoism, si nu ne-am declarat ca ne iubim decat al sfarsitul excursiei cand eram inapoi in Romania, si asta dupa vreo 2-3 saptamani, cand ne-am si sarutat pt prima data (un sarut cam flamand si plin de dorinta dupa atata ... comunicare fara.. comunicare, stiti voi... 
Dar chiar daca nu au fost declaratii de iubire si saruturi sau eu stiu ce alte moduri de manifestare a iubirii.. pentru noi acea perioada a fost cea mai frumoasa si nevinovata in acelasi timp.
Ulterior eu m-am lasat de seminar ca sa ma pot casatorii cu ea, m-am reprofilat pe domeniul IT, in care si lucrez actualmente, si ea ar trebui sa isi termine doctoratul cat de curand.
Cam asta e povestea noastra, spusa asa pe scurt (asta asa... doar inceputul), dar fiorul de atunci inca ne tine impreuna si daca n-ar fi fost poate de mult am fi clacat cu adevarat amandoi in greutatile aparute ulterior.
Chiar ne gandim ca poate anul asta sau cand o sa ne permitem sa mergem din nou acolo, de data asta poate si cu copilul care tot o mica minunica a noastra este.