Teama de adoptie
Raspunsuri - Pagina 8
M Oana spune:
Eu sunt de acord cu tot ceea ce a spus fiecare pana acum si asta din 2 motive: deoarece suntem cu toate in aceeasi tabara/corabie si deoarece privesc esentialul cuvintelor fiecareia.
Daca in viata stam sa rastalmacim cuvinte, stam sa analizam prea mult anumite situatii, pierdem un timp pretios in care mai bine ne-am sustine una pe alta, ne-am intelege, ne-am ajuta, ne-am spune un gand frumos, care sa-l ajute si pe cel care citeste si pe cel caruia i se adreseaza si chiar si noua (asta apropo si de faptele bune care se intorc celor care au sadit bine in urma lor).
Madalina M s-a adresat celor care fac parte din aceeasi tabara cu ea, adica noi toate, pentru a ne cere sfatul si ajutorul. Ultimul lucru la care s-a gandit a fost, cu sigurana, sa mai punem si noi o piatra peste povara pe care ea o simte in acest moment. Atunci cand ai ceva pe suflet, te adresezi unor persoane care te pot ajuta,intelege, iar daca in loc de ajutor primesti acuze, e greu...
Tot biata mea mama de care tot va povestesc, de cate ori veneam acasa suparata din cauza scolii sau a colegilor, mai punea si ea paie pe foc, spunandu-mi ca eu gresesc, ca eu sunt vinovata.... In loc sa primesc sprijinul si intelegerea ei, vorba ei buna si inteleapta... din sufletul ei de mama... Ieri, de exemplu tocmai m-a sunat sa-mi spuna cata dreptate aveam privitor la dirijinta din liceu, care imi facea probleme, la colega X... Sunt bune gandurile astea si dupa 20 de ani, dar cat de utile ar fi fost atunci cand sufeream......
Eu sunt convinsa ca suntem aici, toate, pentru a o ajuta pe Madalina si pe orice alta fata/femeie care are nevoie de noi si care se teme din diverse motive.....
O seara minunata tuturor!
IT spune:
Draga Madalina
Eu imi permit sa vin cu un mic comentariu, pentru ca poate inteleg ceea ce te framinta . Eu insami am trecut prin tratament ivf nereusit dar spre deosebire de tine eu mi-am dorit sa adopt inca inainte sa stiu ca tratamentul se va solda cu o nereusita .Si mai ales de toate sotul meu si-a dorit sa adopte poate mult mai mult decit am vrut eu (sint cea mai fericita femeie de pe pamint!!) Ceea ce vreau sa spun este ca sint cupluri si cupluri.Din fericire sintem diferiti .Am prieteni (pe care ii iubesc si pretuiesc nespus) care nu vor sa adopte, nu au facut tratamente, au o situatie materiala de invidiat si colac peste pupaza, sint parca innascuti sa creasca copii. Am o prietena care desi are copii ei, biologici ar vrea sa adopte o gradinita intreaga daca s-ar putea.Sint si cupluri care nu vor copii. A avea copii nu este un drept ci un privilegiu.In societatea in care traim si care se schimba permanent cuplurile cu probleme de infertilitate decid sa aiba copii in diferite moduri de la tratamente ivf pina la mame surogat si adoptie.Fiecare aleage modalitatea care crede ca i se potriveste si care ii ofera liniste sufleteasca. Important e sa ne respectam pentru deciziile diferite pe care luam si sa ne iubim copii,indiferent de cum au venit in viata noastra.
Daca tu nu esti impacata cu ideea adoptiei nu te sfii sa o recunosti fata de tine insuti si cei din jur si nu te implica intr-un proces de adoptie atunci cind esti nehotarita si nemotivata. Nu e nici o rusine si nu trebuie sa ai sentimente de vinovatie. Important e sa fii sincera si fidela deciziei pe care o iei.
valiburu spune:
cred ca am gresit forumul... si ati scris atat de mult. Interesante toate opiniile pe care le-am citit. Desi maine, poimaine voi fi mama cu acte in regula pt Iustin nu ma simt a fi mama de mana a doua sau alte chestii de genul asta.
procedeul adoptiei este destul de complicat si de multe ori anumite persoane vorbesc fara sa aiba habar. Spre ex., cand ne-am intalnit cu cineva pe strada si ne-a intrebat ce este cu copilul, a ramas surprinsa si ne-a intrebat:"cum, va dat numai unul, ca in mod normal se iau cate 2 copii!!!" "dar ce doamna sunt la oferta??"
. Habar nu au despre ce vorbesc. Nu vreau sa fiu rautacioasa cu Madalina, dar cuvintele pe care le-a folosit poate nu au fost la locul lor. Poate ar fi tb altele.
In situatia multor fete de aici am fost si noi! Am luat decizia de a adopta la 28-29 ani si cu toate ca medicii ne-au spus ca putem avea copii oricand, dar poate nu vrea Dumnezeu acum. Si cand voi avea copii mei voi fi pt toti la fel.
Nu am trecut prin faza in care mergi din patut in patut si iti spune, il iei nu-l iei, asta are atat asta este din parinti universitari sau din tigani. Nu! Si nici nu primesti "magna cum laude"!
Eu una impreuna cu sotul meu ma simt implinita si sincera sa fiu m-as orienta catre o surioara pt Iustin. Pentru "unii ar suna ca iesim din nou la cumparaturi"
Valiburu si Iustin
M Oana spune:
MadalinaM vreau sa mai punctez un aspect deosebit de delicat, sper sa intelegi esentialul cuvintelor mele. Observ ca de cate ori, oricare dintre noi, a apreciat adoptia, cu argumente demne de luat in seama, nu ai raspuns niciuneai dintre noi, desi iti oferisem numeroase motive pentru a-ti inlatura temerile.
A privi adoptia sub aspectele ei negative, e un subiect pe care nu cred ca-l vei putea lega cu o femeie, care isi doreste extrem de mult un copil, deoarece o astfel de femeie va lupta cu toate barierele pe care le va intalni in calea ei, ca o leoaica, care din instinct isi apara puiul. A discuta prejudecatile care exista in societate, iarasi nu vei putea reusi sa dialoghezi, deoarece noi toate luptam impotriva prejudecatilor (poate unele mai vehement, deoarece s-au izbit pe pielea lor de aceste prejudecati, altele mai cu vorbe 'avocateste' ticluite, defect profesional, bata-l vina!!!)..... Aici ori nu avem prejudecati, ori aducem argumente pentru a le invinge si am tot adus, fiecare a venit cu idei.....
Vrei sa scapi de temerile tale, sa lupti cu aceste temeri sau vrei sa vezi care sunt prejudecatile societatii si astfel sa-ti confirmi ca adoptia nu este o solutie? Adica vrei sa adaugi adoptia pe lista ta de optiuni sau vrei sa o stergi total? Ce simti? Sufletul tau spre ce varianta opteaza? Poate sufletul tau stie cel mai bine ce trebuie sa faci!
Sa priviti esentialul....
, mai ales tu, MadalinaM....
Valiburu le-as raspunde acelor persoane, cu umorul meu caracteristic: pe unul l-am cumparat, pe altul l-am primit drept bonus... oferta de sezon, de Craciun chiar.... Si as merge mai departe, caci de frunze uscate nu ma impiedic eu, de munti ma mai impiedic uneori, dar ma ridic repede!!
As concluziona cu urmatoarele cuvinte: omul, cu cat cunoaste mai mult, cu atat se teme mai putin.... Poate ajuta....
veronici spune:
N-am avut timp sa citesc decat prima pagina si sunt intrigata de ceea ce ganditi. Va dau un exemplu: am niste cunostinte : el ampion olimpic la canotaj,ea atleta,deci amandoi oameni sanatosi ,frumosi,nu te gandesti ca nu pot face copii la fel,dar surprizaaaa: primul lor nascut are sindrom Down. Nu spun ca nu iubesc copilul,e viata lor,dar genele pot da gres si la noi care ne chinuim sa facem copii nostri. Ei au avut curajul sa mai incerce o data si au si o fetita fara sindom Down.Eu m-am chinuit atat de mult sa fac un copil si nimik(6 inseminari nereusite),imi fac dosarul de adoptie si poate la primavara mai incerc un FIV. Cand am luat decizia de a nu ma mai indopa cu mediamente? Cand am vazut o colega care stiam ca se chinuia sa faca copii si acum suferise deja 3 operatii la o tumoare si facea si chimioterapie,nu mai avea par pe cap,la doar 35 de ani. M-am gandit: dar cu ce-am gresit? Am omorat pe cineva ca sa ajung asa? Ea cu ce a gresit? Doar sa facem copii !!! S-ar putea ca Dumnezeu sa aiba alte planuri cu mine,asa ca su ma mai cramponez de ideea asta de a face tratamente peste tratamente ca sa fac copil. Fac dosarul de adoptie, imi iau atestatul si daca-mi scoate Dumnezeu copilul in cale eu voi fi pregatita sa-l primesc,va fi darul lui Dumnezeu ! Noi avem atata dragoste de daruit,de ce sa n-o darium acum cand suntem tinere si sa asteptam pana la adanci batraneti(vezi cazul doamnei de 69 de ani!) sa ne bucuram de dragostea pe care i-o oferim si ne-o ofera un copil!
Asta e parerea mea,poate voi avea si copilul meu(natural),dar sigur ii voi oferi un viitor mai bun unui copil care s-a nascut fara sansa.
Va pupicesc si plec la munca,pa
Terrapin spune:
Imi permit sa adaug si eu cateva randuri la acest subiect, descoperit in cautarea mea de raspunsuri; trebuie sa marturisesc ca am citit cu sufletul la gura tot ce s-a scris...iar pozele cu copilasii sunt superbe.
Sa va spun pe scurt povestea mea: 3 ani de incercari nereusite in a ramane insarcinata. Tratamente de la toti doctorii profi', fara nici un rezultat. De cateva luni, am descoperit o doctorita minunata, care mi-a facut investigatii pentru a afla cauzele infertilitatii mele: analize hormonale, HSG si de putin timp Laparoscopie. Am aflat si cauzele: o prolactina marita( ft tare...) ceea ce ar putea presupune o tumora benigna, partea dreapta terminata( ovar, trompa, tot, urmarea unei infectii puternice netratate la timp), trompa stanga inca infundata. Doctorita mea a fost ft sincera; mai facem o HSG pt. trompa stanga, daca tot nu iese, ultima metoda ar fi FIV( cu sanse 37%).
Cateva zile am fost daramata psihic, FIV nu-mi permit momentan, sub nici o forma.
Sunt o persoana care nu se complace in lamentari, si la un moment dat mi-am zis: GATA!!! Nu imi voi tortura organismul la nesfarsit, in incrancenarea mea de a ramane insarcinata. Trebuie sa-mi canalizez fortele in alta directie, fara a renunta la ideea de a purta odata in pantece un sufletel...
M-am gandit la Adoptie, si nu pentru prima oara; in sufletul meu a aparut un pic de teama, nu legata de prejudecati, formalitati, bagaje genetice sau altele, ci la faptul ca adoptia unui copil te implica si iti creeaza responsabilitati mult mai mari.
Nu ma tem de aceste responsabilitati, sunt convinsa ca as iubi enorm de mult copilul, dar aceste strangeri de inima le-as simti cu siguranta si daca as ramane insarcinata, pt. ca realizezi un lucru extrem de important: vei fi parinte.
Dupa ce am citit postarile voastre am inteles ca si eu fac parte din grupul vostru, si ca sunt pregatita pentru a fi mama, indiferent daca voi da sau nu eu viata copilului...
Nu stiu daca voi face pasul acesta prea curand, pentru ca nu am casa mea( locuim cu parintii sotului), iar una din cerinte este sa-i oferi copilului un mediu de dezvoltare corespunzator.
Inca nu am vorbit cu sotul meu pe tema aceasta, desi cu cativa ani in urma, le-a sugerat unor prieteni, care se chinuiau sa faca un copil dupa aproape 10 ani de incercari, sa infieze unul. Sotul tipei a ripostat vehement iar al meu a spus ca el nu exclude si aceasta posibilitate, ceea ce m-a bucurat atunci.
Vreau sa va mai dau cateva exemple: am 2 rude care cu ani in urma au infiat: unii o fata, care acum e studenta, iar ceilalti un baiat, care acum e un tatic fericit. In cazul baiatului, la scurt timp mama lui a ramas insarcinata si a nascut tot un baiat. Dupa cativa ani, aceasta femeie a devenit alcoolica, si a inceput sa se poarte mizerabil cu baiatul infiat, noroc cu bunicii lui care l-au sustinut cum au putut. Vreau sa va spun ca ma simt mult mai apropiata de el sufleteste si simt ca el chiar imi este ruda, decat celalalt, care din pacate a pornit-o pe urmele mamei.
Cu cativa ani in urma, inainte de casatorie stateam in gazda, la o doamna care avea un baiat, cam de varsta cu mine; ma intelegeam nemaipomenit cu ei, niste oameni deosebiti, baiatul avea un suflet minunat si semana perfect cu mama lui. La un momendat, in discutiile noastre mi-a marturisit ca el este adoptat. Nu am crezut in ruptul capului, crezand ca face glume, dar am vazut actele. Acest baiat isi iubeste si isi respecta enorm de mult mama, sentiment pe care multi copii naturali nu il manifeste fata de parintii lor.
Concluzia este urmatoarea: nu conteaza cine da viata unui copil, conteaza dragostea pe care tu i-o poti oferi, si care se va intoarce inzecit la tine.
Iar eu chiar am de oferit multa dragoste, iar de cand am constientizat acest lucru, sunt mult mai impacata sufleteste.
P.S. Eu am lucrat cativa ani buni in centre de plasament, m-am implicat afectiv in munca mea, iar ce ma deranja cel mai tare cand spuneam unde lucrez era urmatorul comentariu: "aaa, lucrezi cu handicapati..."(a propos de comentariul cu se dau cate 2 copii); " oameni, buni, sunt copii normali, singurul lor handicap sunteti voi, societatea..."
Eu cam atat am avut de comentat...nu vreau sa critic pe nimeni sau sa omagiez pe cineva, vreau doar sa va mai spun ca din fiecare povestire a voastra am invatat cate ceva...
Va pup!!!
Ignatica spune:
Nu stiu daca o sa mai raspunda cineva la subiectul asta; cred ca l-am descoperit prea tarziu. Eu am 24 de ani si am pierdut o sarcina in martie la 6 saptamani. Desi este sfarsitul lui septembrie eu sunt intr-o depresie continua din care nu reusesc sa ies, mai ales ca nimeni nu a putut sa imi garanteze ca voi putea duce la capat o viitoare sarcina. Acum sunt in tot felul de tratamente care nu fac altceva decat sa ma traumatizeze.
Tot ce imi doream era un copil si credeam ca, fiind femeie, e natural sa mi se intample si nu trebuie sa fie o experienta traumatizanta. Ma refer si la faptul ca acum mult mai stresata ma gandesc la posibilitatea unei sarcini.
Oare e stupid din partea mea sa ma gandesc deja la o adoptie? Eu imi doresc un copil, nu imi doresc o sarcina :). De fiecare data cand ma gandesc la subiectul asta, mi se pare mult mai natural sa infiem un copil pentru inceput ( daca tot imi doresc atat de mult un bebe ) si pe urma sa incercam si pe cale naturala. Iar daca se va intampla sa fie cu ochisori, atunci sa fie, daca nu, oricum sunt mamica pentru copilul infiat.
Perspectiva unui lung sir de pierderi de sarcina sau de tratamente nu ma incanta deloc. As prefera sa nu astept sa tot pierd sarcini pana la 30 de ani, dupa care sa ma gandesc la adoptie ca la ultima solutie disperata, cu psihicul la pamant si cu o familie deja traumatizata in ale " copiilor ".
Ma sustine sau ma dezaproba cineva?
Va multumesc anticipat, ignatica
M Oana spune:
Eu te sustin!!!!!
Cel mai rau este sa nu cauti solutii, sa iti plangi de mila, sa abandonezi lupta, sa te declari/simti invinsa, sa refuzi solutiile pe care viata ti le ofera.....
Ma gandesc sa o iei incet-incet pe drumul optimist si sa te concentrezi pe A AVEA UN COPIL.... nu a avea o sarcina.... asa cum bine ai diferentiat.....
Poti incerca sa vezi niste copilasi...., poti incepe procedura de obtinere a atestatului (fara a lua decizia finala, pana cand nu te simti pregatita...)...., iar intre timp iti recomand cu caldura dragostea sincera alaturi si fata de sotiorul tau.
Cati ani ai????
marrina spune:
Ignatica Si eu te sustin 
Gandesti foarte frumos. Sa dea Dumnezeu sa aveti copilasul dorit!
asi spune:
Ignatica oarecum si eu am fost in situatia ta.Eu nu am piardut nici o sarcina de fapt nu am ramas nicodata gravida.Dar am pierdut o gramada de ani cu tratamente.Acum sunt fericita datorita lui Razvan.Mai incerc sa am un coipil dar lucrurile s-au schimbat mult.Nu mai am disperarea de acum 2 ani.Si nici nu va mai fi nicidata pentru ca sunt mama.
Fiecare face cum ii dicteaza constiinta,sufletul si buzunarul.
Succes!