Teama de adoptie
Raspunsuri - Pagina 10
M Oana spune:
Tocmai asta spuneam si eu. Ca legea este rece, este buna numai pe hartie, sub calcul matematic. Din pacate, viata e mai mult decat matematica.
In nici o lege si la nici un judecator (poate la 0.01%) nu vei gasi sentimente si dragoste, caci "unde-i lege, nu-i tocmeala", iar legiuitorii si magistratii se lauda cu aceasta justitie oarba.
Mie, ca om care trebuie sa aplic si respect legea, imi e rusine de fiecare data, cand vad lipsa laturii umane in justitie..... Nu acesta e scopul ei... nu pentru asta a fost creata....
Dar un suflet bun, drept si puternic reuseste sa castige, indiferent peste cate bariere are de trecut!
Silvia_Pui spune:
Rodica , si eu am asteptat aproape 7 luni pana cand intr-o dimineata , cand ma asteptam cel mai putin , cei de la DPC m-au sunat sa-mi spuna ca s-a nascut Stefanut . Era exact a doua zi dupa ce socrul meu facuse accident vascular si noi alergam inte spitale .Si cei de la spital au incercat sa faca o afacere , gasisera o alta familie (exista o lista de prioritati la asistenta sefa ).
Chiar daca situatia juridica nu este clara , copilul poate fi luat in plasament . Asa l-am luat eu pe Stef de cand avea 10 zile . Exista intr-adevar riscuri in aceasta situatie , noi insa ni le-am asumat .
Cat despre faptul ca ne comportam altfel cu un copil adoptat , cred ca tine de persoane . Eu cand povestesc spun (credeti-ma ca fara intentie ) de cand l-am nascut pe Stef ......Pot insa foarte bine sa vad la sotul meu care are si propriul copil . Nu face nici o diferenta , se comporta in acelasi mod cu amandoi . Cu mai multa grija fata de Stef , ca e mai micut .
http://pg.photos.yahoo.com/ph/map75ro/album?.dir=e4c8&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//photos.yahoo.com/ph//my_photos
galinarodica spune:
Nu stiu, eu stiu doar ca de la inceputul anului ma tot chinui, am cautat si in alte judete si nu am gasit. La Caritas sunt 16 copii dar doctorita nu stie care sunt situatiile lor "juridice". Am vorbit si cu cineva de la juridic de la ORA (e biroul care se ocupa efectiv de adoptii la nivel national chiar. Si nimic. Deja sunt disperata. De saptamana viitoare o sa incerc si ci FIV, Et si alte alea, dar nu renunt nici la adoptie. Poate o sa fie 2 si o sa fie si mai bine. Eu ador copii. Am lucrat si in invatamantul gimnazial, si liceal acum mai am ceva ore la facultate, dar de fiecare data copii s-au atasat de mine. Poti sa-ti imaginezi ca eu nu mai lucram in invatamantul gimnazial si liceal dar eu plecam in concediu cu 7-8 copii dupa mine. Parintiii aveau incredere in mine si copii abia asteptau sa mergem la munte. Acum sunt studenti si vin in fiecare an de sarbatori sa ma colinde. Ma suna vara sa ma intrebe daca nu merg cu ei la munte. Si zau nu am fost un profesor care sa dau note pe cadouri sau sa arunc cu note mari nemeritate. Cel mai tare m-a impresionat un baiat pe care l-am avut si la scoala gen si la liceu ca elev. Nici nu mi-l mai aminteam prea bine. Nu fusese nici codas dar nici motz. M-a sunat intr-o seara sa-mi multumeasca si sa-mi spuna ca datorita mie e om. E student, dar si lucreaza.
piccaflor spune:
IGNATICA si eu te sustin din toata inima
...
MADALINA M,nu cred ca vreuna dintre fete a vrut sa te condamne...
Fiecare si-a spus parerea...unele probabil ca te inteleg,altele nu...e normal sa fie asa,nu?...
Eu personal ,nu cred ca tu vei reusi prea curind sa privesti adoptia in mod diferit...cel putin citind argumentele pe care le-ai dat pina acum...
"nu ma vad in postura sa aleg un copil","n-as uita niciodata ca e infiat...ar fi totul ca o datorie"
Nu mergi sa "alegi" un copil ci mergi sa aduci acasa COPILUL TAU...nu trebuie sa-l consideri nici macar pt o clipa "infiat"...e copilul tau si gata...
Iar chestia cu genele iese din discutie...asa cum am mai spus-o si eu si alte persoane,garantii nu primim nici pt copiii din singele nostru...
Nu vreau nici sa-ti dau sfaturi,nici sa incerc sa-ti schimb ideea...consider ca anumite senzatii,sentimente,sint mult prea puternice pt a putea fi descrise in cuvinte...trebuie sa le traiesti...
Iti dau cel mai banal exemplu...un catelus sau un pisoi...il vezi,te indragostesti de el pe loc,il iei acasa si-l iubesti din tot sufletul...si-l consideri unul din familie...chiar crezi ca atunci cind vei tine in brate un ingeras dulce si nevinovat si te vei pierde in privirea lui,il vei cosidera "ca o datorie"?
galinarodica spune:
Stiti cum vad eu treaba Nu noi ne ducem sa alegem copilul ci el ne alege pe noi; noi suntem prea emotionati si stresati, dar el are acolo un ceva un feeling si stie cand a venit mama a lui. O asistenta de la sect 4 mi-a povestit ca aveau la un moment dat o fetita super ok, frumusica, desteapta si desi o vazusera nu stiu cate cupluri nimeni nu a vrut-o de se intrebau si ei ce se intampla. Apoi a venit o tipa singura, fara sot si in clipa aia copilul s-a agatat pur si simplu de ea. La inceput si biata femeie s-a speriat un pic fiindca simtyea ceva straniu ce nu stia sa interpreteze. A infiat fetita si sunt super fericite si nedespartite. Cu o zi inainte fusesera la centru in vizita iar asistenta zicea ca si seamana una cu alta. Au trecut mai bine de 2 ani decand a fost infiata, are acum vreo 4 anisori si se vede clar ca este fericita alaturi de mamica ei....
Ei ce parere aveti? Asa-i ca ei ne aleg pe noi?
Elise spune:
Stiti ce mi se pare mie infrocisator in povestea asta?
Faptul ca respectivul copil mai are o mama si un tata undeva.
Stiu: l-au facut si l-au lasat. Moral si legal nu-i mai sint parinti. Dar, totusi, sint legati prin singe de copilul respectiv. Si daca mie mi-ar fi indiferent, poate cineva sa imi garanteze ca si copilului ii va fi?
Daca, dupa ce altcineva il creste cu toata dragostea, copilul va tinde totusi spre parintii lui naturali?
Exista un "rival" tot timpul... cel putin, in mintea mea ar exista.
Elise
galinarodica spune:
Stii cum sta treaba exita 2 posibilitati
1 il cresti frumos cu tot sufletul si abia cand e matur il iei cu binisorul si-i spui adevarul si el va sti cu siguranta sa te aprecieze si te va iubi chiar mai mult
2 daca crezi ca il vei rani prea tare dupa ce el iei te muti pana nu te mai stie nimeni, iti abandonezi rudele prieteni si pe toti cei care ar putea stii sau banui si duci povara asta cu tine in mormant.
Depinde de tine si de firea micutului, trebuie sa apreciezi corect cat de sensibil sau de rezistent e sufletul lui si sa decizi ce-i mai bine pentru el nu pt tine, asa cum de altfel ai face si cu copilul pe care l-ai naste tu.
Iti spun eu care am lucrat mult cu copii legaturile de suflet is mai puternice decat cele de sange si daca micutul te-a ales atunci legatura asta e foarte adanca, poate de dincolo de vieti, poate din subconstient cine stie de unde vine? Dar este reala si puternica. In rest daca ai sa te stresezi atat de mult o sa-i induci si lui nervozitate si stres si nu e bine
Si-apoi Elise bunica mea avea o vorba "Ce ti-e scris in frunte ti-e pus..."
Privewste inainte cu seninatate si bucurie si nu te mai crampona de prostii.
Rozi spune:
...mai exista si a 3-a posibilitate (recomandata de psihologi): sa-i spui copilului inca de mic, de cand nu intelege prea bine, ca e adoptat. Va creste cu ideea asta, intelegerea va veni treptat si nu va mai fi un soc. Eu cred ca are dreptul sa stie adevarul, este vorba despre viata lui, si la maturitate (sau adolescenta, sau tinerete) va putea judeca si va alege, daca asa va vrea, in cunostinta de cauza.
Imi respect copilul, sper sa pot avea intotdeauna incredere in el si-n judecata lui, si-l voi ajuta chiar si sa-si caute parintii genetici, daca va dori. Este o viata - a lui, nu a mea. Sper sa ma ajute Dumnezeu sa il cresc in asa fel incat sa ma numeasca toata viata lui "mama".
Costi spune:
quote:
Originally posted by MadalinaM
Oameni buni, nu condamn adoptia, nu consider ca un copil adoptat e "altfel", am spus clar "mi-e teama de adoptie"! Recunosc! am scris aici ceea ce ma macina, ma condamnati si pentru asta?
Admir familiile care si-au implinit dragostea pentru copii gasindu-l pe el, cel care ii astepta.
NU am fost la orfelinat, dar daca m-as duce mi-ar fi intii MILA!
Voua nu v-a fost mila? i-ati iubit pur si simplu pe toti? si cum sa se transforme mila instantaneu in dragoste?
Haideti, mai, vorbiti deschis, incercind sa lasati intepaturile deoparte...
NU te duci ca la "o expozitie de copii", dar te duci sa iti alegi un copil, altfel, DPC-ul ar veni acasa la tine si ti-ar aduce un bebelus spunind "ca urmare a cererii Dv, indeplinind conditiiile minime de virsta pe care le-ati impus acesta e copilul!"
"Pacat ca multe dintre voi sunteti tinere..." de-as mai fi tanara, as mai spera inca, mai mult!
"Problema trimbitata a genelor" stiti la ce am vrut sa ma refer? nu, nu la sanatate neaparat, ci, poate iar o sa ma condamnati, la fondul lui psihic(asta nu se educa nicicum!), nu ati auzit de cazuri in care copii, da, adoptati ca de ei vorbim acum, care isi bat parintii la batrinete? sau care ii umilesc si chiar le reproseaza ca au aparut in viata lor? Macar asta stiu ca nu mi s-ar putea intimpla in cazul unui copil al meu, cunoscind familia mea si a sotului.
Si, fara suparare, mi se par o exagerare afirmatii de genul "imi pun intrebarea daca as avea acum un copil al meu daca as putea sa-l iubesc tot atat de mult ca pe Andrei"
Eu va multumesc oricum pentru rindurile voastre,
MadalinaM
Te inseli in privinta "batai" un comportament anormal.
Nasa mea,are 4 copii, o familie educata, 3 copii cu studii, familie, copii etc al patru-lea iese din discutie. A batut-o, i-a vindut tot din casa, a facut puscarie, are 40 ani, e tot singur, tot rele face...dar ramine copilul ei, fratele celorlalti 3 care sunt fara pata.
Ultima speranta!
Costi spune:
Iar in ce priveste adoptia...
Si eu incerc de multi ani sa am un copil, am parcurs un drum lung si regret ca am asteptat atit, nu mai sunt chiar tinara.
De ce vrei sa ai un copil? Sa intri in rindul lumii, sa renunti la egoism si sa-i cedezi lui primul loc?
Eu stiu de ce am ales acesta cale: pentru ca simt ca-mi explodeaza inima de atit de multa dragoste, vreau s-o ofer neconditionat unui copil, vreau sa-i vad fericirea in ochi, vreau sa aud in casa risul si tipetele lui, vreau sa dea totul peste cap, sa nu mai vad aceasta ordine exemplara a lucrurilor care ma ucide.
Vreau sa aud MAMA< TATA si atunci toata lumea va fi a mea!
Nasterea nu te face mama neaparat, fiecare clipa petrecuta cu copilul tau va demonstra acest lucru.
Ultima speranta!