De ce nu si Romania...?!

Alex_2003 spune:

Am citit cu placere mesajele voastre si cred ca o sa ne apuce dorul de casa.Romania este o tara deosebit de frumoasa.Nu sintem plecati de multa vreme dar oricine ne-a intrebat despre cume tara de unde venim i-am raspuns ca e o tara minunata .As trage o fuga pe la Durau sa urc pe traseul Duruitoarea -Dochia -Virful Toaca si sa stau deasupra norilor.Dar cat de curand vom veni cu placere sa ne facem un concediu prin tara. As vrea sa vizitam izvoarele sufletului - manastirile din nordul Moldovei........aici nu exista asa ceva ...aici e drept exita doar o singura biserica romaneasca Sf Maria si poate ca in anii ce vor veni o sa se construiasca alta si la Christchurch (evident nici una nu creeaza acea stare de multumire spirituala).
Toate cele bune va trasmite de la capatul lumii
Dan

adi2003 spune:

Acu 2 ani am fost pentru prima oara sa vizitez manastirirle din Moldova. Am ramas placut impresionata, apoi am ajuns si la Durau, ca tot ai pomenit, de unde am urcat pe Ceahlau pana la Cascada Duruitoarea. A fost super, dar mai am o amintire frumoasa de la Borsa, de unde am urcat pe Rodnei, la Cascada Cailor.
Totul a fost minunat in acea excursie, mai ales ca eram un grup de 20 de persoane si peisajele superbe!
Toate cele bune!

dyana spune:

Imagini din Romania: o optiune din meniul acestei pagini de web.

http://www.casaromana.org/indexj.html

Manastiri si multe altele:
http://www.rotravel.com/romania/monasteries/index.htm

nemo spune:

In afara de Portita, mai e ceva litoral intre Constanta si gura bratului Chilia. Stie cineva cum e? Am citit undeva ca cea mai mare plaja din tara e la Sf. Gheorghe. Dar la Sulina cum e?

M-am intrebat de multe ori cum e acolo unde se varsa Dunarea in mare, dar nu am ajuns niciodata la gura vreunui brat. Vreo impresie?

Dar insulele de pe Razelm/Sinoe? Parca vad pe harta Insula Popina si Insula Lupilor. Dar Sacalinul Mare si ce Mic?

Inca una si va las in pace: Cheile Nerei. Am auzit acum multi ani ca ar fi tare frumoase.

britdi spune:

Da, avem o tara minunata. Pacat ca a trecut comunismul cu tavalugul peste ea...... si peste noi......

papadie spune:

Acum trei ani am pierdut 3 trenuri spre mare. Am hotärât sa-l luam pe urmatorul si sä ne ducä unde-o o vrea. Am fost binecuvântati cu noroc de soarta. Trenul era spre Putna -una dintre destinatiile acelei veri nebune. Am ajuns pânä la un moment T zero si acolo am debarcat...trenul nu mergea în acea zi chiar pânä la destinatie. Am luat-o cätinel la pas cu izoprenul atârnând spânzurat de rucsaci si cu un milion de luminitze în priviri. Ne bucuram de orice capitzä de fân sätui de neoanele marelui oras. Desi credeam ca o sä batem ulitzele stingheritzi poate de câte un câine sau de orätänii am gasit pe drumurile de tzarä o aglomeratie de metrou. Femei cu basmale negre, babe cu câte-un dinte încârligat, tzärani arsi de soare, rupti de muncä, cu câte o tzuiculitzä la bord. Veseli si binevoitori. Toti curgeau spre Putna. Am hotärât sä luäm "prânzul" pe o bornä kilometrica :-))) Asa mi-a spus mie un bun prieten si un scriitor mare: "Atunci când o sa mänânci rosii si brânza pe borna kilometricä sä vii si sa-mi spui ca esti româncä" Ei bine am facut-o si i-am spus-o cä stiu cum respirä România si cum miroase a ceapä verde:-) Am completat, ce-i drept, festinul cu douä ouä de tzara si niste salam oräsenesc. Si am luat-o iar la pas cätre Putna. Era 15 august. Ziua hramului Mânastirii. Acum întelegeam de ce toatä suflarea de tzärani adevararati, de tzärani de la oras cu ie si pantofi cu ciucurasi, de ce carutzele si mertzanele mergeau într-acolo. Am facut si noi de câteva ori cu mâna la "ia-mä nene" dar locurile erau ocupate de la sha pânä la coada cärutzei (sa-mi fie rusine am uitat cum se cheama parul äla!). A oprit, färä sä-i cerem, o masina mai arätoasä. "La Putna?" "Da, da". Ajunsi acolo am încercat sä plätim soferul...Fatal error era sheful de post si noi i-am întins bani de fatza cu colegii lui, politistii. Ne-a concediat cu un gest scurt din articulatie. De banii aia ne-am luat mici si cafea Jacobs de la "Expresu'" din Putna :) Chelnerul ne-a mirosit instant desi nu aveam nici un fel de accent "în ce stat locuiti?" Stupoare, stupoare:-)) Am aflat ca el vara obisnuia sa plece cu biserica nu stiu care in Ohio sa taie lemne. Eram asadar vecini.(Ne-a citit dupä tricouri :D) Ne-am împrietenit si ne-a vândut si un pont: sunt câteva familii care practicä turismul rural si, culmea, ne-a multumit ca vizitam Putna. Am poposit la una dintre casele transformate frumos în han. Curat, apä calda, paturi bune si oameni frumosi. Exact lângä mânästire. Am vizitat, am aflat povestea moastelor, am pupat icoanele si nu am îndraznit sa mergem mai departe. Dupä canoanele locului eram cam desträbalati :în pantaloni scurti si cam "päcätosi" ;-) Adoua zi ne-am dezmeticit bine am multumit gazdelor si am plecat undeva sa gäsim un loc de cort. Pe malul apei, în buza dealului, cu o cusma de padure în cap. V-am scris toata poliloghia asta sa va povestesc , de fapt, cä in creierii noptii am auzit tropot de cai. Ca în filme, ca-n povesti... O herghelie întreaga de cai läsati liberi alergau în susul apei. Am iesit uimiti din cort. Luna mare pica pe caii alergând. În frunte era unul alb, toti ceilalti erau cäprui ca niste ochi frumosi.
In dreapta izvor, în stânga pädure, lânga noi caii tropotind si nechezând ca niste iele nebune. Mergeti la Putna oameni buni! Plecati de acolo, cu siguranta, mai frumosi si mai bogati.
Si nuitati ca Stefan cel Mare a cälcat pe aceleasi pietre pe care cälcäm si noi. Mie mi se face pielea gäinii de emotie.


"În afara de constiinta totul e bestialitate" (Camil Petrescu)

adi2003 spune:

Si eu am trecut pe acolo...Tare frumos!

moto spune:

Ce frumos povestiti, am vazut si eu cateva locuri frumoase din Romania , dar cred ca am vazut f.putin....Oare o sa apuc vreodata sa vad cu ochii mei ,sa traiesc si sa pot spune :....am cutreierat,vizitat aproape toata Romania?AS VREA SA AJUNG SA FAC LUCRUL ASTA....Dekia si bb-ul Sebastian.

qsar spune:

quote:

---

Originally posted by papadie

... in creierii noptii am auzit tropot de cai. Ca în filme, ca-n povesti... O herghelie întreaga de cai läsati liberi alergau în susul apei. Am iesit uimiti din cort. Luna mare pica pe caii alergând. În frunte era unul alb, toti ceilalti erau cäprui ca niste ochi frumosi.
In dreapta izvor, în stânga pädure, lânga noi caii tropotind si nechezând ca niste iele nebune.
[...] Mie mi se face pielea gäinii de emotie.

---

Multumesc. Din inima. Din suflet. Multumesc.

Q (Gabriela)

Ubi spune:

Sighisoara - de festival
Cetatea Sighisoarei aflata pe Dealul Turcului, are 2 “etaje” Prima cetate, mentionata la 1280 a fost ridicata “la etaj”, servind ca loc de refugiu pentru locuitorii unei asezari de la poalele dealului. In secolul al XIV lea s-au stabilit “la parter” un numar mare de mestesugari care la 1376 s-au organizati in bresle. La sfarsitul sec. XV-lea existau 600 de gospodarii, 20 de chiriasi, 3 functionari publici, 2 morari, 9 saraci si 4 ciurdari…. Sighisoara a fost una dintre cetatile cel mai greu de cucerit din Transilvania pentru ca ziduri lungi de 930 metri si inalte de 4 metri construite din piatra, imprejmuiau ambele platouri ale dealului. Crenelurile aveau o deschidere larga, pentru a permite folosirea arcului si arbaletei. Odata cu aparitia armelor de foc, zidul a fost inaltat cu inca 3-4 metri, crenelurile au fost inlocuite cu goluri de tragere. De data aceasta alaturi de piatra se foloseste si caramida. In secolulele urmatoare, zidurile fortificatiei au fost din nou intarite. Unele portiuni au fost suprainaltate pana la 14-15 metri. Pentru o mai buna observare a inamicului, de-a lungul zidului au fost ridicate 14 turnuri. Turnurile si portiunea de zid de la un turn la altul au fost intretinute si aparate de membrii breslelor care le-au ridicat. Centura de fortificatie se pastreaza si astazi aproape in intregime, impreuna cu 9 turnuri. Despre singura cetate locuita din Europa am sa va povestesc in cele ce urmeaza…
Sositi dupa un drum extrem de relaxant (o sosea impecabila intre Brasov si Sighisoara si un peisaj de vis prin padurea Bogata) am avut surpriza unei cazari mai mult decat rudimentare: caminul unui liceu modest din oras. Afluxul mare de turisti a facut ca in anul asta sa gasesti cu mare greutate un loc de cazare. Dar ce conteaza, suntem alaturi de prietenii nostri dragi si ne distram. In fine, bagajele jos si fuga in Cetate. Taxa de intrare in Cetate: 10.000 lei pe zi (accesibila si absolut normala in turism), prima reclama a Connexului (“Da bip cand ajungi.Vin eu sa las podul”), coada interminabila la Turnul cu ceas si multimea de turisti printre care trebuie sa te strecori cu grija sunt primele clisee ale zilei de sambata. Anul acesta, tinerii pasionati de rock si rave nu au avut parte de concerte in Cetate, ei avand un loc special de intalnire si manifestare in oras, paziti cu strasnicie de jandarmi si politie. Asta nu inseamna ca prezenta lor fizica a putut fi interzisa cu ceva…Rezemati de pereti, aburiti de muzica si bautura, imbracati din cap si pana-n talpi in negrul cel mai negru, cu piercing executat pana la inuman si cersind de-adevaratelea sau doar din terbilism, tinerii (unii dintre ei) romani au reusit sa strice si anul asta prin prezenta lor farmecul Cetatii…Si daca ai inima tare, poti trece cu vederea si manifestarile de disperare ale unora grabiti sa gaseasca salvarea care a stat in permanenta in Cetate la dispozitia petrecaretilor fara masura.
Intrarea in Cetate se face deci pe sub arcada Turnului cu ceas (64 m inaltime), simbolul orasului Sighisoara si implicit prin singurul gang ramas in folosinta pentru pietoni (al doilea a fost transformat in inchisoare si camera de tortura pentru condamnatii la moarte…Brrr!). Ceasul din turn este prevazut cu doua cadrane uriase si cu o instalatie rotativa cu papusi din lemn pictat, reprezentand divinitati greco-romane. Insatalatia se misca la orele 24, aducand la fereastra dinspre Orasul de Jos, figurina specifica zilei care incepe. Asa ca trebuie sa fii iute si treaz pentru a vedea spectacolul de la ora aceea inaintata. Acoperisul a fost distrus de marele incendiu din 1676 si reparat de mai multe ori dobandind ultima infatisare abea in anul 1894 cand vechea invelitoare a fost acoperita cu tigle multicolore smaltuite. Daca ai curajul sa urci scarile pana in varf, vei fi rasplatit din plin cu panorama orasului. Merita!
Noi insa am luat-o la dreapta, pe langa Biserica manastirii (singurul edificiu ramas in picioare din ceea ce pe vremuri alcatuia complexul manastiresc al calugarilor dominicani si al calugaritelor franciscane, daramat de catre maghiari in secolul al XIV-lea.), Primaria orasului, biserica Romano-catolica si ne oprim la primul bastion: al Cizmarilor. In fata lui, pe un petec de verdeata sunt cateva leagane pentru copii si o scena de teatru. Cu mic cu mare, turistii asteapta o reprezentatie cu “papusi si oameni vii”: Hansel si Gretel. Pe turn troneaza o reclama Connex cu un coif : “E bine sa fii sub acoperire…”. Parintii pot sta linistiti.
Ne indreptam pasii catre Piata Cetatii - fost centru comercial, inima vietii sociale si locul de judecare al proceselor. Aici se afla „Stalpul infamiei” de care erau legati cei care savarseau faradelegi (in special furturi). Acum e mult mai pasnica iar turistii se strang incet, incet la concertele de muzica si dans. Din piata, pornim inapoi catre Turnul cu ceas pe o straduta mica si ocupata de tineri ce fac tatuaje cu 10.000 de lei dar reusim sa zarim printre ei, intrarile la Casa cu Cerb (recent renovata si transformata in restaurant) si casa Vlad Dracul. Principele roman, tatal lui Vlad Tepes, a locuit o vreme in Sighisoara fara a lasa insa o urma clara a acestei treceri. Un portret gasit in aceasta casa a scos-o din anonimat.
Mergem aproape“bara la bara” (vad o alta reclama Connex – “Abonatul Connex e la turnir. Daca se mai intoarce, va suna el” si ma gandesc ca adevarul nu e atat de departe – eu sper sa scap nesifonata) cu pasi marunti ca niste japonezi, caci aglomeratia este tot mai sufocanta. Apuc sa ma uit pe ceasul din turn si sa vad ca e ora 12 fara 2 minute. Ii opresc pe toti si asteptam ora 12 caci mi-e greu sa cred ca ceasul nu schiteaza nici un gest la miezul zilei (macar un “bang” sa faca!). Si totusi… acele s-au miscat 1 minut, 2,3…dar fara spectacol... Presati de fluxul mare de turisti alergam iute pe o strada laturalnica si poc cu nasul in Piata Ratustelor. Lumea asteapta si aici o reprezentatie teatrala. S-au strans cu totii pe iarba din fata Turnului Cositorarilor (nu am gresit, asa se numeste) si se uita deocamdata la cei care monteaza scena. Caldura mare domle’… Din aceasta piateta mai faci 3 pasi (pe numaratelea!) si hopa ajungi in fata Scarii Scolarului. Cea mai spectaculoasa si originala constructie din Cetate a fost ridicata in sec. XVII pentru a facilita accesul scolarilor pe timpul iernii la Scoala din Deal. 175 de trepte iti testeaza inima si pulsul iar daca ajungi in varf esti fericit ca nu ai ales metoda clasica de urcat panta (adica, o banala strada).
Sus deci, se afla Biserica si Scoala din Deal, Turnul Aurarilor si cel al Franghierilor. Primul turn a fost construit in punctul cel mai inalt al intregii cetati si era legat de Turnul franghierilor printr-un imens zid de aparare. Cu timpul, legatura dintre cele 2 turnuri se distruge, Turnul aurarilor cade trasnit la inceputul secolului XIX si ce mai ramane din el e transformat in sala de gimnastica a Scolii din deal, fiind si printre primele din Transilvania. Astazi, el este capela mortuara a cimitirului Evanghelic aflat intre cele 2 turnuri.
Pe zidul de aparare o alta reclama: “Sunt intr-o batalie. Te sun cand ies” Eu si Bogdan incercam sa o interpretam: harta si ghidul Sighisoarei devin pe loc sabii si fiecare vorbeste la telefonul lui mobil cu un interlocutor imaginar. “En-garde pusycat!”
Turnul Macelarilor, este legat cel al Franghierilor printr-un zid cu o deosebita valoare documentara, intrucat s-a pastrat pe toata inaltimea, lasand sa se citeasca cu claritate fiecare faza de constructie din diferitele etape ale dezvoltarii cetatii.
Coboram sa ne ostoim setea cu o bere la halba. Casele micute au fost transformate de proprietarii cu imaginatie si bun gust in frumoase bodegute. Dupa 2 beri incerc sa descifrez o alta reclama Connex cocotata pe un zid si simtindu-ma neputincioasa abandonez (“8 DIM. MTNG KVLRII MSI O. VENITI OR HARST!”). Treaza fiind, realizaz ce a vrut sa zica – la 8 dimineata cavalerii mesei rotunde sunt asteptati la miting, ca de nu…!
Ei, dar se lasa seara si ne grabim in Piata Cetatii caci avem promisiunea unui spectacol deosebit: Muzica si dansuri din Renastere cu ansamblul Flauto Dolce si Amaryllis. 2 ore de incantare care te duc cu gandul la vremurile de atunci. Lumea era fericita? La finalul serii o trupa din Anglia monopolizeaza sufletele romanilor din piata cu cantece celtice. Suna vesel, ei sunt relaxati si publicul e dornic de miscare. Ropote de aplauze la miezul noptii si finalul primei noastre zile in Cetate.
Duminica revenim in Piata. Ansamblul Amaryllis e acolo si danseaza. N-as vrea sa se termine si pentru ca ei au simtit asta, ne-au invitat la dans. Ma prind si eu in cercul pe 3 randuri. Sunt “marginea”. Din megafon se aude: “2 pasi inainte, se invarte centrul, se rasuceste interiorul, acum marginea, faceti o reverenta…2 pasi inainte, 2 la stanga, 2 la dreapta, salutati frumos”. Centru si interiorul este o pereche de tineri exuberanti. Incerc sa nu ma fac de rusine in fata lor si printre zambetele starnite de “reteta” spusa la megafon ma concentrez sa nu gresesc. Ooops cred ca l-am calcat pe “centru”, dar nu-i nimic, nu e competitie; e un loc in care m-am simtit foarte bine.
Drumul spre casa nu ne tenteaza deloc. In fond este intoarcerea spre civilizatie, stres si mult praf. Tragem de timp si pe drum ne oprim la Rupea sa vedem cetatea . Construita in etape si pe o stanca de bazalt, cetatea a fost folosita prima data in 1324 cand oamenii locului s-au refugiat din calea regelui Carol Robert de Anjou. Astazi din ea nu au ramas decat ruinele dar merita sa urci dealul pe cararea ce taie tintirimul satului in 2, sa vezi o particica de istorie. In drum spre Brasov, ne abatem un pic si prin Hoghiz. Citisem ca satul are cateva conace ramase de pe vremea grofilor si am fi vrut sa le vedem. Nefiind marcate in nici un fel, am intrebat oamenii locului: fatalitate, nimeni nu stia de existenta lor si numele le suna ciudat. Intr-un final, o doamna mai in varsta ne-a indicat locul. In sat se cunosc sub numele de Casa grofului si Casa mare. Paraginite si incanjurate de balarii, nu mai pastreaza nimic din falnicia parcului cu vegetatie luxurianta si stejari seculari. Pacat!