Ma iubeste, nu ma iubeste
Raspunsuri - Pagina 5
Aprilie spune:
Draga Elise,
Problema cu care te confrunti e una destul de comuna...nu doar sotul tau ci multi altii devin "insensibili" cind consoarta are probleme de sanatate.
Si al meu sot se panica de fiecare data cind aveam o problema mai "grea" de sanatate (s-a intimplat de vreo 3 ori in viata).Inventa un motiv sau disparea pur si simplu ! Nu stia ce sa faca in atare situatie (si nu e el genul care sa ma gidile lugu-lugu la talpa)...
Asa ca m-am obisnuit,l-am inteles si m-am descurcat singura !
Compatimire,tinut de minuta,uitat in ochi unul la altul - nici pomeneala!
Cind am nascut primul copil era interzis sotilor sa asiste la nastere asa ca a scapat usor.
Cind am nascut a doua oara (in State) ar fi putut, m-a si intrebat daca vreau sa stea cu mine in momentul in care nasc . I-am raspuns senina : NU ! Chiar daca mi-ar fi placut sa ma tina de mina si sa "gifiie", alaturi de mine in momentele cheie.
Am stiut insa ce greu era pt. el asa ceva (poate lesina si-si rupea vreun os, Doamne fereste)si ...l-am absolvit !
A rasuflat usurat si asta a fost.
A stat cu mine de dimineata de la 7 pina seara la 12,impreuna cu mama (care sosise din tara cu 24 de ore inainte si care adormise pe scaun si sforaia de zor)si apoi au plecat amindoi acasa unde au facut nani pina la 7 iar la 8 au ajuns din nou la Spital.
De data asta si cu tata (care era saracul chiaunit dupa calatorie,era la prima lui vizita in USA - dar am tinut mortis sa fie aici amindoi cind li s-a nascut al doilea nepot)
Eu nascusem la 5 dimineata.
Deci, sint unii soti care au aceste "simptome" ciudate ... ele se manifesta exclusiv cind sotia e bolnava !
Dupa parerea mea,trebuie "intelesi" si acceptati.In rest, sint niste soti si tati foarte buni !
Cu bine, Aprilie
sileriki spune:
Salve!
si eu am trecut prin asemenea probl. si zic ca pe langa mine inca ft multe , depinde de tine cum le rezolvi , eu am ales varianta separarii si ne-am separat atat de mult incat eu am ramas la Oradea si el a plecat de unde a venit adica langa Bucuresti , si a fost greu avand in vedere ca avem un copil dar uite eu nu mai puteam suporta situatia , nu am divortat cu acte dar nici in relatii bune nu mai eram ........si au trecut ceva luni si omul meu si-a dat seama cat de mult gresise fata de mine si m-a vrut inapoi in viata lui 9 luni l-am lasat sa imi faca curte din nou , in care ne-am redescoperit unul pe celalalt ca de fapt noi ne iubim ft mult , acum sta de 3 luni aproape cu noi pot sa iti zic ca ne intelegem de minune amandoi ne-am schimbat , e intradevar cu doua taisuri , atat pot sa iti zic nu merita sa suport nici nu iti dai seama cat de puternica poti fii singura , iti doresc tot binele din lume
Elise spune:
Multumesc pentru sfaturi!
Intr-adevar, cred ca nu e maturizat. Si probabil niciodata nu va fi.
Ba in seara asta chiar a inceput sa...jeleasca dupa maica-sa!! Mai exact, pentru ca nu l-a iubit maica-sa. M-am uitat la el stupefiata: si eu m-am simtit abandonata la un moment dat, in copilarie... dar... Doamne iarta-ma, am aproape 30 de ani, am familia mea... nu mai am puseuri de genul asta din adolescentza!
Adica nu ma vad stind cu el la masa, la cina, si umflindu-ma plinsul din senin ca pe mine nu m-a iubit maica-mea suficient cind eram mica!!
Initial am suspectat ca e vb. de altceva, iar asta e doar un pretext...dar nu era asa! El chiar suferea, sincer. Am inceput sa ma intreb cum de m-am gindit eu vreodata ca EL va avea grija de mine... cind de fapt eu sint de 2 ori mai tare decit el, si trebuie sa-i fiu si nevasta, si amanta, si prietenul lui cel mai bun...si acum sa o suplinesc si pe mama-sa!
Elise
light spune:
Cred ca aici e cheia problemelor tale.Comportamentul lui de acum este afectat clar de problemele pe care le-a avut in copilarie. Si e cat se poate de serios si poate si ireparabil.E normal, ca tanjind toata copilaria dupa dragostea materna, sa spere ca macar acum va capata de la sotie, ceea ce nu a primit de la mama.mama Lucia si Liviu minunea (24.05.2002)
Elise spune:
Lucia...da, sint de acord: eu il iubesc, chiar il iubesc, dar altfel.
Nu cred ca o sa pot vreodata sa o suplinesc pe maica-sa, si toata perioada in care ea nu i-a fost alaturi.
As impusca-o, daca as putea, pentru ca a chinuit un suflet de copil si acum toate problemele trecutului se rasfring asupra noastra.
Eu am crezut mereu ca traumele trec. Se vindeca. Ei, se pare ca nu toate se vindeca. Reactia lui la boala mea a fost defensiva, si incet-incet incep sa inteleg de ce.
Si incep sa inteleg ce complicat e sufletul omenesc - chiar si sufletul unui om pe care eram sigura ca-l cunosc ca in palma....
Sint curioasa cum o sa reactioneze cind vom avea copii. Va reusi sa uite propriile lui probleme din copilarie, sau se vor exacerba?
Il vor ajuta, sau il vor impiedeca sa isi iubeasca, sa isi apere si sa-si protejeze proprii pui?
Nu stiu...vom vedea, decizia mea de a avea bb e ferma si orice ar fi nu o sa dau inapoi. Sper sa am suficienta putere si incredere pentru amindoi sa fac lucrurile sa evolueze bine...
Daca n-o sa am... nu stiu ce o sa fac. Pe el pot sa il sprijin emotional eu. Dar pe mine nu are cine. Nu pot si nu vreau sa vorbesc cu saraca maica-mea, care oricum isi face prea multe probleme si n-ar avea cum sa ma ajute. Nu pot sa vorbesc cu prietenii nostri, fiind si prietenii lui, pentru ca s-ar simti lezat.
Daca eu am nevoie de suport moral, nu stiu cui sa i-l cer....
Elise
light spune:
Noua . DC suntem aici!
Cat despre copil nu poti sti daca il va schimba in bine sau in rau pana nu il vei avea. Insa ma tem ca el insusi e un copilmama Lucia si Liviu minunea (24.05.2002)
Elise spune:
da, dar are 35 de ani !!!
Elise
Aprilie spune:
quote:
Originally posted by Elise
[
Daca eu am nevoie de suport moral, nu stiu cui sa i-l cer....
Elise
Draga Elise,
Suport moral, emotional si afectiv poti gasi in CREDINTA TA IN DUMNEZEU !
Nici un sot,prieten sau parinte nu poate sa-ti ofere dragostea si linistea sufleteasca pe care ti-o ofera Creatorul Universului...
Cind simti ca ai nevoie de un suport (de orice fel) si nu-l poti gasi nicaieri,intra intr-o Biserica, ingenuncheaza si roaga-te !
La fel, cind esti "low", aminteste-ti cite a facut El pt. tine si vei realiza ca ai TOATE motivele sa-i multumesti cu recunostinta...
Esti tinara,in viata (mie mi-au murit deja destui colegi de liceu sau facultate),nu ai nici o boala fatala (gen cancer),nu esti tintuita intr-un carucior cu rotile,nu esti oarba (ci te bucuri in fiecare zi de un colt de cer sau un fir de iarba),nu esti surda (asculti muzica ce-ti place zilnic),esti libera (nu in puscarie),ai o mama,ai rude si prieteni, ai ce minca (aminteste-ti copilasii din Africa flaminzi si goi),etc,etc.
Chiar daca nu realizezi,toate astea sint lucruri importante de care te bucuri zi de zi.
Nu astepta ca sotul sa te faca fericita si ca asta sa fie telul lui in viata !
Telul TAU trebuie sa fie: vreau sa fiu fericita si am toate motivele s fiu !
Am citit si rascitit Biblia si asa de bine am inteles asta...fericirea sta in interiorul sufletului nostru...trebuie doar sa "sapam" adinc si o vom gasi.
Elise spune:
Aprilie...da, ai dreptate.
Cred in Dumnezeu (cumva, toti credem...) chiar daca in biserica am intrat de 3 ori in viatza - 1 data cind m-am casatorit.
Totusi, n-am putut sa-i cer LUI ajutorul decit cind eram intr-adevar in situatii limita. Mai exact, in pragul dintre viatza si moarte.
Si m-a ajutat de fiecare data.
N-am putut altfel. Si nu pot. Nu pot si nu vreau sa gasesc in Dumnezeu un sprijin pentru ca am discutii cu sotzul meu. Sau pentru ca sint obosita, sint stressata, si am nevoie de un umar pe care sa pling.
Uneori chiar de asta e nevoie: de un umar pe care sa plingi.
Elise
ayla spune:
De fapt, am constatat multe lucruri.
M-a uimit faptul ca sotul meu nu ma intelege(persoana cea mai de incredere.... cea mai apropiata...samd).
M-a uimit prietenia si suportul pe care le-am gasit pe acest forum, si m-a ajutat mult sa revin cu picioarele pe pamant. Nu-mi venea sa cred cit de repede pot reactiona persoane pe care nu le-am vazut niciodata la orice problema as avea...cit le pasa, si cit incearca sa ajute.
sper ca glumesti... nu se poate sa compari pe omul care sta langa tine o viata si e pur si simplu acolo cu acest forum. pe noi nu ne costa nimic sa dam din gura. fii mai realista, nu-ti imagina ca ceea ce e dincolo e neaparat mai bun. inceacrca totusi sa depasesti aceasta problema/ criza din viata ta. mi emi se pare ca deja a trecut, iar daca incerci s-o amplifici si mai tare si sa traiesti tot cu senzatia de victima, s-ar putea ca chiar asta sa obtii. ti-ammai spus ca si eu am trait aceasta senzatie cand am iesit din spital si ca era vorba numai de propria neputinta. ei bine, am langa mine acelasi barbat care atunci mi se parea insensibil si ca nu ma iubeste, si iti spun clar si raspicat acum ca nu l-as schimba pt nimic in lume. e cel mai atent si iubitor... si la tine va fi la fel probabil curand. ai grija de tine,
ayla
p.s. in legatura cu ce ai spus de mama ta, ca te intelege si a fost alaturi de tine, ei bine pot sa-ti spun ca eu si mama nu ne intelegem intotdeauna f bine, dar cand nu ma simt bine, mama e singura pe care vreau sa o vad langa mine. si la fel e si pt mama, care nu s-a miscat o secunda de langa patul meu, chiara dormit in spital cu mine.