Ma iubeste, nu ma iubeste
Raspunsuri - Pagina 3
ayla spune:
Nu stiu daca e intr-adevar o problema sau nu. SA-ti povestesc ca am trecut prin ceva asemanator acum un an. Adica am fost operata si imediat dupa aceea, in perioada in care am stat acasa sa ma refac, al meu mi s-a parut insensibil, egoist si ca nu ma iubeste. Am plecat de-acasa, la cateva zile de la operatie, m-am dus la o prietena si am plans ore in sir pt ca ma lasase singura un timp si se dusese sa faca sport. Mi s-a parut cea mai insensibila actiune.
Sa privim insa problema altfel. La cateva zile dupa aceea, mi-am dat seama ca de fapt facusem o depresie post-operatorie. Nu ma obinuiam cu ideea ca aveam mereu nevoie de cineva sa ma ajute, ca oboseam la fiecare cinci pasi pe care-i faceam. De fapt, nemultumirea mea era in principal legata de mine, eram neputincioasa, ceea ce nu mai fusesem pana atunci, sau, ma rog, cel putin nu fata de el.
Poate ca la voi nu e la fel, dar m-am gandit ca poate ajuta sa-ti spun si pe f scurt povestea mea.
iarina spune:
Elise mi se pare suspect comportamentul lui vis-a-vis de boala ta...pai cine si-ar stii fiinta iubita bolnava nu s-ar misca de la capataiul ei, te-ar ingriji, te-ar rasfata....cum sa nu vina sa stea la spital in timpul operatiei? Cred ca intrebarea asta ar trebui sa ti-o pui si n-ar strica sa i-o pui si lui.
mihaela_s spune:
Hmmm, e ciudat...daca spui ca nu-l mai suporti...e grav! Eu zic ca nu mai exista dragoste intre voi din moment ce ai ajuns sa spui asa ceva...comportamentul lui va fi greu de schimbat, poate imposibil, iar daca tu deja nu-l mai suporti, nu cred ca merita sa mai stai alaturi de acest om. Desigur e parerea mea, nu spun ca asa trebuie sa faci, tu singura esti in masura sa decizi acest lucru. In orice caz, daca nu ati avut o discutie serioasa pe aceasta tema, va trebui sa aveti...comunicarea e foarte importanta, trebuie sa stie ce te-a deranjat.
Comportamentul lui aduce a nepasare, ar trebui sa-l intrebi pe el de fapt ce vrea cu acest comportament...eu as intelege ca nu te mai vrea langa el, e un fel de respingere...
Imi amintesc de fostul meu sot, comportamente asemanantoare am avut si noi unul fata de celalalt la un moment dat, atunci cand incepuse sa nu ne mai pese. Asa cum zicea Rufus...despartirea sa vina dupa multe incercari de conciliere, dar daca-i musai, atunci ce sa mai astepti???
Eu am plecat de langa fostul meu sot intrebandu-ma de ce sa mai stau langa el si cat sa mai stau???? o luna, un an, zece ani???pentru ce? ca sa am 40 de ani si sa-mi fie mult mai greu sa ma desprind????
Multa intelepciune iti doresc!
Mihaela , Diana Alexandra(22 nov 1996) si Silvia Petra(10 sept 2003)
pozici noi
bebelusi august-septembrie 2003
Elise spune:
Va multumesc mult, tuturor, pentru sfaturi.
Am decis sa astept sa ies din pasa asta (ai dreptate, ayla, si pe mine ma enerveaza la culme sa fiu neputincioasa si cred ca am devenit ultrasensibila, ca sa nu spun depresiva, in ultima perioada).
Ma gindesc ca poate pentru o femeie e innascut sa fie grijulie, si tandra, atunci cind cineva depinde de ea - si ma refer la mesajul iarinei. Pentru ca femeile sint nascute sa fie mame. Si au instinctul asta.
Ei, pentru un barbat se pare ca nu, iar pe al meu asta chiar il enerveaza la culme, de 2 ori cit ma enerveaza pe mine sa ma vad asa.
Cu cit il analizez mai bine, cu atit ii descopar comportament de strut: daca el ignora ca ma simt rau, atunci dispare problema, dupa parerea lui.
Sa vedem daca, revenindu-mi fizic (deja ma simt 100% ok), o sa revina si relatia noastra la normal in scurt timp.
Elise
Tanya spune:
Elise eu cred ca ar trebui sa-l iei deoparte si sa-i spui tot ce ai pe suflet...pe un ton calm, fara reprosuri, fara acuzatii, explica-i ce simti.. poate o sa te asculte si poate o sa isi schimbe comportamentul fata de tine. Spune-i ca tu asa nu mai poti, ca ai nevoie de afectiunea lui mai ales ACUM cand treci prin momente grele, si te rog nu mai fa efort fizic!!! E vorba de sanatatea ta pentru Dumnezeu! Ai grija de tine, si lasa-le in colo de treburi. Nu poti si gata! Ai dureri, esti slabita...si mai dramatizeaza si tu un pic sa inteleaga ca ai trecut printr-o operatie. Te pup si bafta!
Nu avem dreptul de a consuma fericirea fara a o produce
Tanya
Emi si mami spune:
Mey, fetelor, nu sunt cinica... Elise stie, vad ca nu s-a suparat.
Incerc sa inveselesc putin atmosfera cu o gluma, asa mai fac eu. 
Sorry daca a fost proasta.
Uneori face bine sa glumesti putin, mai ales ca, din spusele lui Elise, sotul ei e de treaba in felul lui si poate fi adus "pe calea cea buna". Dar pentru asta trebuie calm.
A propos, Elise, am primit mesajul tau pe PM. Daca ai nevoie sa discuti cu un doctor pasii urmatori si nu te duci deja la un specialist in fertilitate, eu ti-l recomand pe dr Tutunaru de la Elias. E un doctor foarte bun si un om deosebit.
Spune-mi te rog daca vrei sa mergi la el si o sa aflu cand e de garda si poate sta de vorba cu tine.
Inca o data, sorry daca te-am jignit.
Va pup pe toate,
Emi si mami
cafelutza spune:
Parerea mea e ca nu te iubeste.Daca te-ar iubi nu ar da dovada de atita egoism si insensibilitate.Cind tii la cineva,daramite sa-l iubesti...apai ..nene...nu numa ca ii spui da' ii si arati cu varf si indesat.Si oricit ai incerca sa-l schimbi sau sa-l faci sa inteleaga si sa te ajute,sa comunicati si sa treceti impreuna peste toate...ntzzz...su una sincer nu cred ca se poate asta.Mai vorbim,dar sper din tot sufletul sa gasesti puterea sa faci ceva pentru tine....ca barbati..ohoo...slava domnului,mai gasesti
Asa ca ,deci si prin urmare...fii barbata ..Zoe...ah..ah..era sa uit.Pentru toti forumistii..numa bine dragilor
happiestmom spune:
Eu zic sa-i spui ce simti. AI dreptate, are comportamentul strutului: ce nu stiu, nu exista! Cunosc foarte bine situatia; si eu am trecut prin aceeasi stare la un moment dat. Provin dintr-o familie in care grija si sacrificiul pentru celalalt erau firesti si asta am oferit si am asteptat si eu, la rindul meu, in noua mea familie. De multe ori nu am primit aceasta grija si afectiune pe care o astepti tu acum si la fel am simtit si eu. M-am inchis in mine, am suferit, crezind ca nu ma iubeste. Gresit! Atit de tare m-am "acrit" in urma acestor experiente incit am inceput sa ma comport si eu la fel. Eram convinsa ca nu mai exista iubire, nimic. Si era din ce in ce mai rau. In cele din urma, am explodat. AM inceput sa-i reprosez si sa-i spun ce am simtit de fiecare data, explicindu-i ce as fi asteptat de la el. Surpriza! M-a ascultat cu atentie si cu o oarecare mirare. "Si de ce nu mi-ai spus ce simti? Iarta-ma, dar eu nu am inteles, nu am perceput asa situatia!" Si abia dupa aceea am inteles ce greseala facusem: asteptasem de la el comportamentul invatat/obisnuit in familia mea, numai ca fiecare este educat altfel, creste in ssituatii diferite (singur la parinti sau cu frati etc., cu parinti care au comportamente diferite fata de copil), iar toate lucrurile astea isi pun amprenta asupra caracterului fiecaruia. De aceea, normalitatea fiecaruia este descrisa in alti parametri.Si chiar daca te iubeste, nu stie ce ar trebui sa faca, ce astepti tu de la el. Si de multe ori se teme chiar pt. ca nu stie ce sa faca. Si atunci baga capul in nisip!
Sa stii ca la mine situatia s-a imbunatatit vizibil, in multe situatii actioneaza acum asa cum imi doresc. Iar atunci cind nu se intimpla asa, nu mai sufar, asteptind de la el gesturi pe care eu le cred normale, ci ii explic, fara suparare, ca mi-ar fi placut sau m-as fi simtit mai bine daca ar fi facut cutare lucru. Si sa stii ca are efecte!
Asadar, eu iti propun sa discuti cu calm si sa-i explici ce simti si cum ti-ar fi placut sa reactioneze. Vezi ce se intimpla.Succes.
A fost o simpla parere extrasa dintr-o experienta personala. Sigur ca nu este general valabila.
Emi si mami spune:
Happiestmom, 
Elise, n-ai mai scris. Totul e ok?
Numai bine,
Emi bebelusa si mami Raluca
flavia ramona spune:
La casatorie se spune ca de acum inainte veti fi impreuna si la bine si la rau. Atata timp cat este bine toata lumea e fericita, dar eu cred ca dragostea adevarata se dovedeste la necazuri, cum este al tau.
Eu am avut 2 perioade dificile, o operatie la picior, inainte de a ma casatori cu sotul, acum un an, si o hernie de disc dupa casatorie, mai precis noiembrie-decembrie 2004. Ambele probleme m-au pus in incapacitatea de a mai face ceva, nici macar mancare nu puteam sa fac, trebuia sa mi se aduca mancarea la pat.
Sotul meu imi facea micul dejun inainte de a pleca la servici si mi-l punea langa pat, la amiaza venea mama, iar seara cand ajungea acasa, dupa zile infernale de munca - si credeti-ma cand spun infernale chiar inseamna infernale- venea si imi facea mancarica. Mai facea si curat si ma ajuta sa fac baie (pentru ca nu puteam singura - trebuia sa ma ia in brate din vana), punea la spalat si intindea haine, etc.
Eu cred ca asta este dragostea adevarata, sa ti se ofere ajutorul si fara sa il ceri. Si credeti-ma ca si eu eram in depresie pentru ca sunt in general foarte activa si nu imi place sa depind de nimeni, iar in starea in care eram ma simteam o povara. Dar sotul meu reusea sa ma faca sa simt ca nimic nu e mai important pt el pe lumea asta.
Iti doresc sa simti o astfel de dragoste pentru ca atunci te vei simti implinita.
PS: nici noi nu putem avea copii pe cale naturala, dar IMPREUNA vom trece peste toate