Mamici noiembrie - decembrie 2004 (95)

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 9

fulguletz spune:

mey fetelor ...asa am o durere in zona lombara cand calc efectiv pe piciorul drept..am vrut sa merg la doctor dar inchsese la cabinet....poate merg maine..
am terminat cu acupunctura ...

Lumi, bine ai venit...asa mi-a placut salopeta aia cu portocaliu a lui bebitza Andreiu...

dintre nenascute mai suntem cateva care mai scriem...eu, Felis, Monica si Bobitza..restu din ce in ce mai putin..

apropos...Monica si Felis, voua v-au programat cezarienele?

Monica, de cand ma stiu am fost o pofticioasa ..daca va trebui sa tin dieta imi va fi tare greu..

inca cu David, 39 sapt., DPN 7 dec.
poze

FELIS spune:

quote:
Originally posted by fulguletz

apropos...Monica si Felis, voua v-au programat cezarienele?

inca cu David, 39 sapt., DPN 7 dec.
poze

Maine se discuta subiectul!...

Am emotii!...

Felis, 39 sapt, DPN 12 dec, Dr. Iliescu Marian (Filantropia)
Pozele mele!

monica-elizabet spune:

fetelor si la mine tot maine cred ca-mi spune cand programam cezariana..sau cel ptuin asa sper eu...
va pupici si va urez noapte buna si somn linistit bebeilor(si voua)

monica

try spune:

Hai ca am tot promis ca pun povestea nasterii. Am scris-o pe bucatele ca de unde atata timp sa scriu totul odata, asa ca e posibil sa nu existe multa coerenta si fluiditate in poveste, dar...intelegeti voi despre ce e vorba.

Eu din sapt. 28 am inceput sa simt prima contractie falsa (nedureroasa) si am tinut-o intr-o joaca de-asta pana am nascut. Nici macar o data aceste contractii nu m-au durut. Si nu mi-am facut probleme din cauza lor, chiar daca in unele zile erau cam multe. Stiam ca sunt contractii pregatitoare, ca uterul meu exerseaza pentru cand vine marele moment, iar bebe se obisnuieste cu starea asta de strangere tot ca un fel de antrenament pt. cand vor veni adevaratele contractii de nastere.
Am asteptat cu sufletul la gura doar, doar oi naste mai devreme. In ultimele 2 sapt. imi pierdusem parca si rabdarea. Nimic, nici un semn, nici un dop pierdut. A trecut si sapt. 39, am intrat si-n sapt. 40 si tot nimic. Trece si sapt. 40, dar Alex tot la caldurica vroia. Si asa se face ca intr-o miercuri seara, la 40 de sapt. si 3 zile, observ ca eu am cam multe contractii false. Erau cam dese si parca mi se parea ca sunt si un pic regulate, cam la 10 minute. Incep sa monitorizez. In max o ora incep sa devina si dureroase. Nu dureau tare, dar deja era o durere, acum era prima data cand puteam sa spun ca da, am si dureri. Si am dus-o asa toata noaptea, insa contractiile nici gand sa se stabilizeze in vreun fel: erau alandala, ba la 18 minute, ba la 10, ba la 7, ba la 20 de minute. Si nici macar nu erau constante in intensitate: acum ma durea mai tare, acum mai incet. Unele abia le simteam, iar altele ma lasau muta, insa eu tare pe pozitie respiram corect ca sa trec cu bine peste. Normal ca n-am dormit, cum sa adormi cu o durere care pulseaza din timp in timp in tine? La spital stiam ca ma duc degeaba, imi invatasem bine lectia: pana contractiile nu ajung la 5 minute departare timp de macar o ora, n-am ce cauta acolo ca oricum ma trimit inapoi acasa. Stiam ca trebuie sa fie regulate si crescatoare in timp in intensitate. Ce aveam eu semana foarte bine cu un travaliu fals. A doua zi era zi de vizita la ginecolog in jur de ora 11 asa ca ma gandesc eu ca tocmai bine vedem cum evolueaza treburile. Insa la ora 10 contractiile mele s-au oprit. Muream de ciuda. Atunci mi-am dat seama ca o pot tine asa intr-o veselie cateva zile pana cand adevaratele contractii vor binevoi sa apara. Auzisem de cazuri care au stat 3 zile cu dureri pana a venit timpul sa nasca.
Mergem, dr. ma controleaza: col scurtat, mult scurtat, moale, dar... inca strans bine acolo, nici un fel de urma de dilatatie. Imi repeta iar povestea in ce conditii sa ma duc la spital etc. si ca dupa parerea lui nu se va intampla astazi, adica joi. Cand am vazut cum stau treburile, il pun pe Florin sa se duca la serviciu, era clar ca nu am cum sa nasc in ziua aia si era pacat sa-si ia din zilele de concediu doar ca sa stea sa-mi tina mie de urat acasa. Preferam sa salveze fiecare zi pentru dupa nastere, ca sa fim cu toti acasa. Asa ca el se duce la servici dupa ce ma lasa acasa si-i promit ca-l tin la curent cu totul prin email, iar daca e nevoie il sun pt. urgenta.
Pe la 2 insa apar iar contractiile, asa... dintr-o data... zbang!! Parca mai hotarate un pic, parca mai puternice si mai regulate. Stateam in sufragerie, ma uitam la televizor sa treaca timpul si cu hartiutele in fatza imi notam constiincioasa fiecare contractie si cat de dureroasa era (slaba, medie sau puternica), ca sa-mi fac idee de patern-ul lor. Parca vroaiu ele la un moment dat sa se indeseasca, dar apoi iar apareau cateva contractii alandala care stricau toata treaba. Asa ca rabdarea mea era pusa la incercare, parca ziceai ca cineva vrea sa ma testeze cat rezist... Pe la 10 si ceva incep sa devina la 5 minute, Florin era deja acasa. Asteptam noi sa fac macar o ora de contractii la 5 minute si la 12 plecam catre spital. Ajungem acolo, ma baga la triaj, cateva formalitati, mi se spune ce o sa mi se faca: monitorizare timp de 20 de minute - un aparat jos pe burta pt. bataile inimii lui Alex, unul sus pt. monitorizarea contractiilor mele si o mica chestie cu fir si un butonas in varf sa apas eu pe el de cate ori il simt pe bebe miscand. Asteptam fiecare contractie si parca era un facut, erau mai rare odata ce-am ajuns la spital. Dupa 20 de minute vine si o doctorita sa-mi verifice starea colului: din pacate aceeasi poveste ca la controlul de la cabinetul ginecologului meu: col scurtat mult, inmuiat, dar...inca inchis. Asa ca acasa cu noi. Oricum nu plecasem eu catre spital prea convinsa ca o sa si raman acolo. Dr. imi zice sa revenim cand om avea dureri de-alea de nu pot sa mai merg si nu pot sa mai vorbesc. Pai eu ii spun ca deja am dureri de-alea. Ea: 'nu ca nu m-ar crede ca am durerile alea, insa mai trebuie sa asteptam.
Mergem acasa si incercam sa dormim...cine poate! Pe timpul noptii iar s-a dereglat ritmul contractiilor mele si in loc sa evolueze treburile, parca regresau, dar doar dpdv al frecventei caci durerile erau mai mari.
Vineri la 8 dimineata ii spun lui Florin ca nu mai pot si sa mergem la spital. Deja am avut primul acces de plans, vroaim sa se termine cu durerile astea si tare mi-era teama sa nu fiu refuzata din nou si trimisa iar acasa, dar asta depindea numai de dilatatia mea. Nici frecventa si nici intensitatea contractiilor nu contau asa mult, dilatatia era punctul cheie. In fazta salii de triaj ma intalnesc cu ginecologul meu, ii povestesc cum au evoluat treburile si zice, hai ca vin chiar eu sa te verific. Bucuroasa ca poate i s-o face mila de mine si chiar daca n-am dilatatie corespunzatoare sa ma pastreze acolo. Aceeasi rutina: sala de triaj, monitorizare timp de 20 de minute, eu da-i cu respiratie la fiecare contractie si cu strans de maini pe Florin. Ma controleaza si-al meu dr.: vestea buna era ca am inceput sa ma dilat - dilatatie 1cm - insa nu ma poate tine in spital pana nu fac minim 2-3cm. Eu: "si nu puteti sa-mi faceti ceva sa grabiti contractiile astea, sa grabiti dilatatia? Stau de 2 nopti si o zi cu durerile astea". Imi explica el cum ca ei lasa lucrurile sa decurga natural in pre-labor, ca nu se intervine in pre-labor, doar in labor, pt. ca daca grabesti contractiile si ritmul dilatarii in pre-labor se poate ca bebe sa fie afectat si sa intre in distres prea devreme (ca el mai are cale lunga si efort de indurat pana se naste si nu e bine sa-l obosim de la inceput) si asta sa duca la cezariana de urgenta... si nimeni nu vrea asta, nu?. Accept ce-mi spune, realizez ca e rational, insa cu inima stransa caci a ma intoarce acasa insemna sa mai indur iar dureri pana... cine stie cand.
Ajunsi din nou acasa ne punem iar pe asteptat. Pe la 10 pierd si dopul si-mi imaginez ca asta inseamna ca ma dilatam caci se facuse mai mult loc pe-acolo de i-a permis dopului sa cada. Hotaram sa stam acasa pana nu mai pot sa indur ca sa nu ne trezim iar ca suntem intorsi din drum de la spital. Dupa cum debutasem cu durerile prevedeam ca tot procesul asta de dilatare o sa fie si el lung. Si iar da-i cu respiratie, da-i cu o baie calda, da-i cu plimbat prin casa si masurat fiecare coltisor. Nu veneau mai des contactiile (care oricum erau sub 10 minute), insa durerea crestea. Iar imi vine sa zic hai la spital, dar imi zic, hai sa mai fac o baie in cada sa suport mai bine durerile si in felul asta sa mai treaca si timpul sa nu ma duc iar prea devreme la spital. Era 4 cand am intrat din nou in baie, ma ajuta sa simt mai usor contractiile si chiar mai rar, iar Alexutzu' dadea din picioruse de mama focului cand imi udam burta cu apa (ca avem o cada tare scunda si nu-mi statea toata burta in apa, iesea afara). Am avut ceva contractii puternice in timpul ala de 40 de min. cat am facut baia, parca nici baia nu ma mai ajuta. Dupa ce-am iesit de acolo i-am spus lui Florin ca eu nu mai suport sa stam, mergem imediat la spital. Si am inceput sa am o durere ca o contractie continua de nu mai eram in stare de nimic. Am ajuns plangand la spital, plangeam ca un copil mic, nu mai suportam durerile alea. Le-am rugat pe asistente sa urgenteze treba cu epidurala caci eu nu mai suportam durerile. Insa procedurile sunt proceduri si eu stiam asta: iar monitorizare timp de 20 de minute, iar examinare etc. Urcata in pat simt cum sangerez, le spun printre sughituri si ele imi zic ca-i normal. Si imi mai spun ca daca e dilatatia destul de mare, nu mai apucam sa facem nici o epidurala si ca mergem direct sa nastem. Ma rog in gandul meu sa nu se intample asta caci in mintea mea durerile alea de pe urma trebuiau sa fie de 10 ori mai cumplite decat ce induram eu atunci la cine stie cat dilatatie aveam. Ele ma vad ca sunt disperata si se hotaraste ca una din ele sa ma controleze sa nu mai asteptam dr. Si vestea buna: dilatatie 5-6 cm. Eu sa innebunesc ca statusem ca prosta acasa de la 8 dimineata la 5 seara si indurasem toate durerile alea pana la 5-6 cm, ca as fi putut sa vin mai devreme si sa beneficiez deja de epidurala la ora aia, dar de unde sa stiu cat ma dilatasem? Florin era saracu' patruns de tot langa mine si-mi dadea mana sa i-o strang cand vedea ca vine o noua contractie. Iar eu incepeam sa respir cum trebuie, dar pana la sfarsitul contractiei clacam si renuntam si la respiratie "inteligenta" si la tot si plangeam. Cred ca i-am facut rani la degete de cat l-am strans ca avea si veregheta pe deget. Mi se pune perfuzie in mana pt hidratare (necesara pe timpul epiduralei), le reamintesc ca trebuie sa-mi bage si antibioticul pt. bacteria aia (nu ma intrebati care, ca nu stiu) ce mi-a depistat-o dr. meu prin sapt. 30 si ceva. Zis si facut si dupa ce le aranjeaza asistentele pe toate, sunt dusa catre salonul de nasteri (era 6 fara ceva). Arata totul ca o camera de hotel, dar pe mine nu ma interesa in momentul ala decat sa vina anestezistul mai repede sa-mi faca epidurala aia nenorocita. La fiecare 5 minute o noua contractie dureroasa si cumplita. Apoi a venit asistenta, iarasi formalitati, introducere de date in calculator (au acolo un calculator care face legatura cu niste aparate de acolo si cu care se fac toate inregistrarile). Mi se pune si aparatul de luat tensiunea care la fiecare 15 minute pornea singur, se umfla pernita aia pe mana si citea regulat tensiunea mea. Mi-a lasat si urme sangerii sub piele de cate ori s-a tot umflat si dezumflat tensiometrul ala.
La 6 fara 10 o intreb pe asistenta cat mai poate dura pana mi se face epidurala, mi se spune ca sa speram ca in mai putin de o juma de ora, anestezistul trebuia sa vina sau era deja acolo, ceva de genul asta. Numaram in minte de cate contractii o sa mai am parte pana mi se face epidurala. Mi se pare o vesnicie, desi sunt constienta ca fiecare lucru cere timp si atentie deosebita, ca lucrurile aici nu se fac in graba si in stil de hei-rup. Sunt intrebata de fiecare persoana care se perinda pe langa mine (nu mai stiu nici eu ce erau, asistente, medici - imi spun toate cum le cheama si ce rol au, dar eu nu am retinut nici macar numele vreuneia din spital pe toata durata cat am stat acolo - daca sufar de aia de ailalta, date legate de sarcina etc.). Oricine aflat in dureri percepe fiecare secunda ca fiind mult mai lunga. Pe la 6:10, 6:15 se apuca asistenta sa pregateasca epidurala. Ma uitam la ceas si calculam cam cand o sa am urmatoarea contractie si cam cate contractii o sa mai indur pana nu o sa mai simt acel nimic de care vorbea toata lumea. Vine si anestezistul, iar la 6:30 se apuca de treaba. Ma intorc cu totii pe o parte (lucru groaznic avand in vedere contractiile si durerile mele de toate cele), si ma pune sa ma curbez de spate ca un bebe mic si chircit. Imi zice ca-mi va da cu o solutie rece pe spate, apoi cu o a doua, apoi cu o a treia, parca fiecare mai rece ca cealata. Ca imi face o anestezie locala micuta care o sa ma intepe putin si care ma va face sa nu simt cand baga cateterul in coloana. Simt intepatura micuta, apoi doar primesc info de la ei ce faceau pe acolo ca eu nu simteam nimic, dar cand a fost sa-mi bage acul prin care urma sa fie introdus cateterul in coloana, m-au atentionat sa nu ma misc sub nici o forma. Insa am avut un reflex ca atunci cand ti se loveste genunchiul cu ciocanelul si fara sa vreau mi-a provocat o indreptare a spatelui care era curbat. Ei la mine: "don't move", reflexul de a mi se indrepta spatele apare a doua oara, ei iar la mine: "don't move" si le spun "It's not me, it's a reflex". Stiau de asta si mi-au zis ca-i ok. E gata, epidurala e montata, introdus anestezicul, mi se spune ca o sa mai simt urmatoarele 2 contractii si apoi nimic, isi termina anestezistul treaba acolo si imi lipeste niste folii si plasturi mari pe spate sa tina in loc epidurala. Vine urmatoarea contractie, durere mare, dar parca nu asa crunta ca celelalte, a doua deja e o contractie pala, iar a treia era deja o amintire...
Din momentul ala am redevenit eu. Simteam din nou ca traiesc. Este uimitor cum in cateva secunde poti sa treci din starea de caine in care eram cu durerile alea intr-o liniste si stare de bine. Nu ma mai durea nimic, dar nimic-nimic. Mi se parea nefiresc ca-n 10 minute sa se schimbe totul atat de brusc. Ni s-a spus ca o sa nastem sigur pana in 12 noaptea. Asa ca nu aveam decat de asteptat de acum incolo. Mai sunt controlata o data si mi se spune ca am dilatatie 8 si ca ajungem acusi-acusi la 10cm. Florin a mai facut ceva poze cu noi si cu mine in ultimele momente de graviduta. Face tot felul de aranjamente cum sa puna camera sa filmeze, cum sa pozeze etc. La 9 si un sfert sunt controlata din nou si ajunsesem aproape de dilatatie 10. Mi se spune ca mi se va baga oxitocina sa grabim sau sa intensificam contractiile, nu mai stiu care varianta. Dupa un timp simt ca picioarele din butuci cum erau incep usor, usor sa le simt mai bine si incep sa resimt parca si o usoara durere in burta. Sa fie iarasi o contractie sau mi se pare mie de cat am indurat in ultimele 2 zile? Trece senzatia asta pala. Astept si peste cateva minute iarasi senzatia de contractie, dar de data asta mai dura. Ii spun lui Florin: "sa stii ca eu am inceput iar sa simt contractiile si ca uite, nici picioarele nu le mai simt la fel de amortite, parca ies de sub anestezie". O anunt repede pe asistenta in timp ce resimteam o noua contractie si mai dureroasa, gandindu-ma cu groaza ca iar am reinceput ciclul durerilor. Mi se spune ca de la oxitocina, ca a anulat din efectul epiduralei. Le spun ca vreau o noua doza de epidurala, asistenta imi spune ca anestezistul decide, eu insist sa fie repede ca nu mai vreau sa mai am de-a face cu contractiile. Ma vede ca iar ma schimb la fatza si se duce sa ceara aprobarea cu pricina. Revine in cateva minute si-mi zice ca a obtinut permisiunea sa-mi bage a doua doza si vine iar cu o seringa cu solutia magica. Ma intreaba pe ce parte simt mai tare contractiile, ii spun ca pe centru-stanga, ma intoarce pe stanga - caci epidurala prinde prin gravitatie, adica mai mult pe partea pe care stai - si-mi mai baga o doza de anestezic pe cateter. Aproape imediat dispare durerea, insa de-abia disparand durerea de pe centru-stanga realizez ca ma doare si pe dreapta si ca doare tare, o anunt, parca mi-era si jena ca ma tot vaitam ca ma doare, dar eu aveam un fix: nu mai vreau contractii si gata. Im izice: "repede, intoarce-te si pe dreapta sa vedem daca mai prinde ceva si pe dreapta" si ma intoarce rapid si pe dreapta, s-a inmuiat un pic durerea si pe dreapta, insa pana am nascut am ramas cu o durere de contractie in dreapta.
Undeva in timpul asta, acum nu mai stiu sa-l localizez, mi-au rupt apa. Doar un suvoi de apa care s-a scurs pe-acolo prin pat, nici nu pot spune ca l-am simtit, mai mult am auzit zgomotul ca si cand ar fi varsat cineva o caldare cu apa pe un celofan.
La 10 revine doctorita, ma controleaza si zice ca am deja dilatatie 10 si sa facem niste incercari sa impingem. Eu uimita, asa repede? Gata acum impingem? Imi spune cum sa imping: barbia in piept, cu mainile sa imi apuc picioarele, trag aer puternic in piept si-l tin si imping cu toata forta ca atunci cand faci kk pana numara Forin la 10. Si apoi imediat expir si repet rapid procesul de 3 ori pe parcursul unei contractii. Asteptam sa vina o contractie si dai si impinge: doctorita multumita si ne zice ca o sa dureze cam o ora daca merge asa bine (inainte ne spusese ca poate dura si 2 ore in unele cazuri - asa e cu epidurala, fara epidurala, timpul de impingere e mult mai scurt).
Si apoi da-i si-mpinge. Ea statea la un picior al meu si impingea in el, Florin la celalalt si numara. Eu incercam sa fiu cat mai brava si sa ma concentrez cat mai bine pe push, insa durerea aia de contractie de pe dreapa nu ma lasa si pace. La inceput, in timp ce impingeam era perfect ca nu o mai simteam, in timp insa a devenit mai reala si imi distragea atentia de la impins. Intre contractii, fiecare isi vedea de treaba lui, eu ma odihneam, Florin mai facea reglaje pe la camera video, doctorita tot batea acolo la calculator diverse chestii. Cand venea urmatoarea contractie (ca eu simteam durerea ramasa pe dreapta cum apare si dispare - asa am fost constienta tot timpul de contractii si in final a fost bine ca a fost asa) toata lumea isi relua postul: eu da-i si-mpinge, Florin numara pana la 10, doctorita ma lauda ca ce treaba buna fac si s-o tin tot asa. La un moment dat, ii spune dr. lui Florin sa se uite ca se vede caputzul. Eu de colo: "cum e?". Florin extaziat: "ce de par are!". Insa il linisteste dr. si-i spune ca nu e mult, dar fiind ud, pare mai mult, plus ca era brunet. Intre contractii il intreb, acum se mai vede? El: "nu, se vedea pt ca a departat dr. lucrurile pe acolo, dar cand nu impingi nu se vede".
Peste alte cateva impingeri i se vede caputzul la suprafatza si atunci cand nu mai impingeam si le spun ca vreau si eu sa-l ating. Imi dirijeaza dr. un pic mana. Era o portiune mica si moale ca un tesut caci eu initial am crezut ca am pus mana pe altceva pe acolo. Ea de colo: "nu, nu. Unde-ai pus prima data mana era bine". Ni se spune ca in 10 minute nastem, era 11 fara 10. Se duce dr. si ii cheama si pe ceilalti: asistenta, o alta dr., nu mai stiu ce specialist care trebuia sa-l preia pe bebe. Ma intreaba daca dupa expulzie il vreau pe bebe pe piept, eu spun ca da. Vine toata echipa, cealata dr. ma dirijeaza cand si cat de tare sa imping de fiecare data, ma ajuta sa ma dilat astfel incat sa nu ma rup sau sa-mi faca epiziotomie si gata caputzul a iesit, apoi a iesit repede si corpul.... momentul asta nu e foarte clar in mintea mea. Cred ca venise prea multa lume dintr-o data in sala, fiecare cu treaba lui, eu incercam sa fiu atenta la toata lumea si sa ma concentrez si pe bebe si de-aia probabil ca am pierdut din claritatea momentului, doar m-am trezit dintr-o data cu Alex pe piept, o urlatoare mica si rosie, uda si baloasa si total diferita de ce mi-am imaginat eu. Nu-mi veneam sa cred ca e copilul meu, ca totul s-a terminat si ca de acum el va fi al nostru. Nu puteam sa intru deloc in emotia momentului pe care luni de zile atat de mult mi-am imaginat-o. Eram doar consternata fara sa fiu aproape capabila sa mai simt altceva decat poate confuzie. Si-am inceput sa-l pup si el mititelul a tacut pt. cateva clipe. Si-apoi iar da-i si plangi. Eu iar il pup pe tampla de 2-3 ori si el iar tace pt. cateva secunde. M-a frapat momentul asta, chiar asa de puternica sa fie legatura intre el si mine incat sa taca la pupaturile lu' mami?!?!
Apoi l-au luat sa-l stearga bine, sa-i faca toate cele masuratori, sa-l infese ca lumea. Iar tati apoi mandru si temator il tinea in bratic si eu aproape invidioasa ca poate sta cu el atat in brate si-l studiaza. In timpul asta stiu ca mi-au pus 2-3 stich-uri pe undeva prin interior unde zicea dr. ca s-a crapat un pic tesutul pe peretele vaginal sau ceva de genul asta. Nici acum nu stiu cand mi-au scos placenta si ce s-a mai intamplat, cat a mai durat totul dupa ce Alex s-a nascut. Se intampla totul prea repede si erau prea multi stimuli in jurul meu ca sa pot sa-i reperez pe toti.
Si-apoi ne-am trezit singurei in salon, doar noi doi si bebe la mine in bratic. Si tati pe langa noi cu aparatul foto de ziceai ca suntem super modele la sedinta foto. Iar Alex era tacut acum. Doar din cand in cand mai iesea un planset de cateva secunde din pieptul lui de parca isi aducea aminte ca mai trebuie sa si planga si brusc se potolea precum se pornea. Apoi ma hotarasc sa-l pun la piept. Nu stiu la cat timp dupa ce l-am nascut am facut asta, dar deja trecusem intr-o noua etapa, tot ce fusese nastere trecuse, de-acum ne gandeam la alaptat, la dezmierdat, la fiinta care deja o tineam in brate si care era realitate pentru noi, care nu mai era doar o imagine inchipuita, doar spiritul care ne umpluse inimile de sperante si emotii atatea luni de zile. Era el in carne si oase, o mogaldeata care respira langa pieptul meu si care stiam ca fara ca el sa realizeze are atata nevoie de mine si de tati. Si-n mintea mea ii promiteam luna de pe cer, ca am sa-i ofer mai mult si mai mult dragoste si intelegere, ii promiteam ca am sa ma straduisc din rasputeri sa-i fie bine pe pamantul asta.
Si-apoi iar ma uitam la el si nu-mi venea sa cred ca este al nostru, ca el e Alexutzu' pe care l-am asteptat atat.
Cam asta a fost povestea nasterii lui Alex, poate mai plina de informatii decat de emotii, dar asta pentru ca nici acum nu pot sa descifrez bine prin ce-am trecut. Cred ca am nevoie poate de mult timp de-acum incolo sa ma gandesc la nasterea lui Alex si sa pot spune cu adevarat ce-am trait atunci si sa pot lasa emotiile sa iasa la suprafata, sa le pot intelege.

Alex - 5 Nov. 2004

try spune:

Andreap, banuiesca fetita ta nu stie sa adoarma singura si dupa ce trece de pragul ala de oboseala confortabila intra intr-o stare prea mare de oboseala si nu mai poate adormi.

Eu nu stiu alta metoda de a-l adormi pe Alex decat la san. Adica eu nu l-am pus niciodata in patut sa adoarma singurel sau l-am leganat fara a avea tzitzi in gura. Alex la mine adoarme la san si apoi il transfer in patut sau unde il culc eu.
Incearca si tu asa daca cumva nu ai incercat pana acum, mi se pare cea mai confortabila metoda de a adormi pt. ei.
Ce-am mai observat eu: Alex are si el momente cand e destu lde obosit si nu poate adormi. Adica adoarme la san, dar imediat cum il pun in patut sau la 10 minute dupa se foieste, misca tare din manute si picioruse si apoi iar se trezeste. Si asta poate dura la infinit. Cand vad ca se repeta de 2-3 ori figura si nu poate adormi, eu il infash. Adica il leg strans cu un scutecel sa-i tin mainile si piciorusele blocate (sa nu ma idea bezmetic din ele - ca de-aia se trezeste). Nu am bete sa-l leg (ca aici nu exista asa ceva sau cel putin eu nu am vazut asa ceva in mag.), dar poate ramane strans infasat si fara bete caci scutecelele sunt destul de mari. Si cam de fiecare data adoarme imediat dupa ce-l infas, dar numai la primul somn din noapte sta infasat (adica pana la prima masa din noapte), apoi ori isi scoate el manutele, ori bag seama ca nu mai e nevoie de infasare si ca poate readormi si far asa-l mai leg. Am observat asta acum vreo 2-3 nopti cand eu credeam ca Alex e deja maricut si ca nu mai are nevoie de infasat si ca gata, s-a obisnuit cu manutele lui, dar uite ca m-am inselat si ca din cand in cand tot mai e nevoie sa-l infas, atunci cand este prea agitat.

Nu stiu ce altceva sa te sfatuiesc in legatura cu somnicul.

Alex deja a intrat singurel intr-un program, manca-l-ar mama ca el singur si-a facut programul asta si asta ma bucura si mai mult. Doarme noaptea (nu continuu e adevarat - dar ce poti sa-i ceri la 3 sapt? - cu vreo 3 pauze de papa care uneori pot fi si de cate o ora si ceva), dar nu plange, ci scanceste si odata pus la piept mananca si readoarme. de la 9-10 doarme pana la 9-10 dimineata. Apoi are 2-3 ore de stat treaz dupa care da semne ca ii e iarasi somn. Il scot afara si dormim prima runda din somnul de peste zi afara. De pe la 12 doarme pana la 5 dupa-amiza. Tot asa cu intreruperi de papica, dar readoarme far aprobleme, nu face ochii mari. Si de la 5 (uneori si mai mult de 5) pana la 8 incerc sa-l tin treaz - la 8 facem baita. Ca sa doarma cat mai bine peste noapte, ideea e ca macar 2 ore inainte de baita sa nu-i culcati. Daca nu e posibil, incercati ori sa mutati ora de baita, ori sa-i modificati ora de somnic de dinainte.
Asa ca e uma declar o mamica multumita, iar Alex pot spune ca-i un bebelus cuminte. Are si el normal momentele lui de nervozitate si clipe de urlete unde nu stiu cum sa-l calmez, cum sa procedez, dar in mare totul e bine.

Alex - 5 Nov. 2004

Cecilia C spune:

Try, frumoasa povestea nasterii lui Alex si crede-ma ca fiecare poveste are emotiile ei si a ta nu e mai prejos de altele....eu una parca m-am vazut pe mine in sala de nasteri, mai precis in camera de hotel asa cum bine ai zis....si incerc sa ma gandesc cum o sa fie si la mine. Nu mai pot de curiozitate dar in acelasi timp parca am si emotii..emotiile durerilor care or sa vina dar peste care sper ca o sa trecem toate fetele cu bine.
In rest sunt si eu in sfarsit in concediu, azi a fost prima zi si m-am apucat de curatenie, ha ha, sper ca saptamana asta sa termin cu tot inclusiv de aranjat hainele lui Alexia si-apoi sa asteptam marea intalnire.

La mine totul este ok, am ceva contractii pe zi dar foarte rare, am fost la doctor si totul e in regula. Asa ma simt de parca ar trebui sa nasc peste 2 luni si nici burtica nu e foarte mare

Voi fetelor, decembristelor, cum va simtiti? simti-ti ca se apropie marea intalnire?

Am observat si eu ca putine din decembriste mai povestesc pe forum..fetele din noiembrie au fost mai active si acum povestile se axeaza pe bebici…dar lasa ca nu mai avem nici noi mult si o sa fim cu bebeii in brate.

Eu va doresc sa aveti parte numai de nasteri usoare si rapide si de bebelusi sanatosi, mancaciosi si somnorosi iar la cele care au deja bebeii lange ele, toate cele bune si sa ne tina pumnii stransi si noua.

O noapte buna la fetele din Ro si o seara frumoasa la restul.
Paaaa
Am pus poze noi cu burtica.

Cici si Alexia din burtica
sapt 38-a,DPN 18 Dec
http://pg.photos.yahoo.com/ph/cas_cici/my_photos

bits spune:

DAMA eu inca nu pot sa-mi vad opertia caci am un plasture impermeabil pt dus(nu am voie sa fac baie in cada) dar ti-am trimis o poza de cand eram in spital si a venit doc sa ma controleze,a fost singura data cand mi-am vazut operatia si am pozat-o.sper sa-ti faci o idee.

GANDACICO e scump rau IOACHIM,si are niste obrajori.i zii de cate ori pe zi ii pupi falcutele?eu nu ma mai satur de ale lui KEN.

ELE pt bubitele alea eu am folosit nidoflor,intr-un strat subtire si am evitat zona ochilor(acolo i-am pus laptic din tzatza).noua ne-a trecut.

octy si KEN http://photos.yahoo.com/octyb

bits spune:

astazi e ziua numelui baietelului meu ANDREAS KENZO,sa-l pupe mama pe gropite.

ANDREA si tuturor sarbatoritelor LA MULTI ANI!

octy si KEN http://photos.yahoo.com/octyb

Mona_B spune:

quote:
Originally posted by fulguletz

mey fetelor ...asa am o durere in zona lombara cand calc efectiv pe piciorul drept..am vrut sa merg la doctor dar inchsese la cabinet....poate merg maine..
am terminat cu acupunctura ...

Lumi, bine ai venit...asa mi-a placut salopeta aia cu portocaliu a lui bebitza Andreiu...

dintre nenascute mai suntem cateva care mai scriem...eu, Felis, Monica si Bobitza..restu din ce in ce mai putin..

apropos...Monica si Felis, voua v-au programat cezarienele?

Monica, de cand ma stiu am fost o pofticioasa ..daca va trebui sa tin dieta imi va fi tare greu..

inca cu David, 39 sapt., DPN 7 dec.
poze

pai uite ca scriu si eu, cu o veste, ca sa-ti fac in ciuda

ieri la control a constatat medicul ca deja mi se deschisese colul un cm, de aceea ma simteam eu asa aiurea si aveam dureri, iar aseara am vazut si scurgere rozalie...dar n-am contractii regulate inca si nici lichid amniotic nu pierd;totusi,ma astept sa nasc zilele urmatoare deci inainte de 7, cum mi-a spus si medicul.
Mona sapt.40