Pe cine sa sacrific sa fiu fericita..?
Raspunsuri - Pagina 4
sesama spune:
Pot sa spun doar cateva cuvinte din experienta personala.
Copil fiind am trait intr-o familie pe care nu o doresc nimanui. Cand aveam 5-6 ani ai mei s-au despartit, din fericire si pentru mine, zic eu acum.
Am amintiri de la 2 ani...Pentru ca m-a afectat tot ceea ce se intampla in familia in care traiam. Dar cel mai tare ma afecta cand vedeam ca parintii mei nu se inteleg. Simteam ca nu se inteleg...Degeaba ma iubea si mama si poate si tata (asta nu prea imi aduc aminte si nici mai tarziu nu s-a straduit sa-mi arate prea tare dragostea).
Dupa ce s-au despartit a fost altceva. Am avut in mod total dragostea mamei, iar la 8 ani mama a intalnit un alt barbat. Eu eram bucuroasa si am incurajat-o (atat cat poate face un copil) "sa il faca pe nenea tatal meu". Asta pentru ca simteam in felul meu, ca mama era in sfarsit fericit si "nenea" acela ma placea si pe mine...
Acum, sunt fericita ca n-am crescut in continoare intre doi oameni care se ceartau tot timpul, care erau violenti si verbal si fizic unul cu celalalt, care pana la urma de atata rau... uitau si de mine...Zic eu, ca cei mici SIMT si sunt TRISTI cand parintii lor traiesc in aceeasi casa si nu se inteleg deloc...
Nu stiu daca asta o sa ajute... Dar am incercat sa arat punctul de vedere a unui fost copil, crescut o perioada de parinti cu "probleme"...
casandra spune:
Din primul mesaj inteleg ca in 2002 ai fost in US, la familie. Nu te poti intoarce acolo? Familia nu te poate ajuta financiar?
mihaela_s spune:
EU AM FUGIT DE O ASEMENEA SITUATIE!
Te sfatuiesc si eu sa-l sacrifici pe sot. Am sa-ti spun prin ce am trecut eu: cu fostul sot am fost 12 ani, 4 inainte si 8 in casnicie.Avem si o fetita impreuna, dar asta nu m-a impiedicat ca atunci cand n-am mai rezistat sa plec. Am lasat si eu in urma o casa mare, cu centrala, cu tot comfortul, mi-am lasat prietenii si familia si am plecat la 100 km departare ca sa stau intr-un apartament cu 2 camere dar unde armonia si intelegerea domneste pe deplin. Am acum o famile de care sunt mandra si nu regret o clipa ce am lasat in urma. Stiu ca fetita mea nu are conditiile pe care le-ar fi avut daca as fi ramas cu tatal ei, dar stiu sigur ca are mult mai multa liniste si pace in casa asta. Si o vad ca e fericita.
Tatal ei era orgolios, nu prea aveam nimic in comun, era violent verbal si de multe ori sexual, iar sotul meu e exact opusul lui. M-a implorat si fostul meu sot sa mai incercam dar raspunsul meu a fost urmatorul:"cat sa mai stau sa incercam?? o luna, un an, am incercat destul! Sa regret la 40 de ani ca nu am divortat la 30 si sa-mi traiesc batranetea alaturi de tine daca nu vreau asta?" Nu cred ca m-a inteles, oricum nu ma intelegea in nici o privinta.
Ei, inchei aici, nu vreau sa va plictisesc.
Sper sa poti si tu sa faci pasul acesta.
Mihaela,
Diana(22 nov 1996) si
Silvia(10 sept 2003)
poze1 ; poze2 ; poze3
bebelusi august-septembrie 2003
vikinga spune:
In grea situatie se afla prietena mea, e iarna, caldura nu (prea) e, nu are inca un job, nu mai are bani, nimeni nu o (prea) ajuta si ARE UN COPIL MIC dupa ea, voi ce ati face...? Da si eu am sfatuit-o in chip si fel, dar sincer concret in situatia iei tare greu mi-ar fi sa pun in practica sfaturile pe care i le-am dat. E un copil la mijloc totusi...Inca un raspuns de la ea pentru voi: "Imi cer scuze ca nu am mai scris nimic in ultimele zile... dar nu am fost in stare de nimic, abia daca reusesc sa ma adun putin acum si sa va scriu. Imi dau seama ca aveti drepate, dar simt ca m-am grabit de atatea ori si tot de atatea ori am si dat-o in bara, incat vreau acum sa o gandesc si sa o intorc pe toate partile posibile!Dar sa va zic ce s-a mai intamplat!Miercuri seara am plecat la sala de sport iar sotul meu a ramas acasa cu fetita. M-a cotrobait peste tot, m-a cautat in calculator, si a dat peste primul meu mesaj pentru voi (il scrisesem in word intai ca sa il pot salva pt ca fetita mea se mai apuca si imi inchide compul cand imi e lumea mai draga). S-a abtinut pana joi, cand ... va imaginati ce discutii au iesit... sincer acum el nu a facut scandal, mai mult eu m-am oparit ca imi umbla in lucruri si ma scormoneste, dupa care a plecat la casa lui suparat. Intr-un fel m-am bucurat ca a aflat adevarul dar am intrat intr-o panica cumplita!Vineri seara a venit la fetita si a iesit iar cearta, dupa care s-a dus glont la mama... i-a zis ca el este in stare sa treaca peste povestea asta pentru ca tot ce vrea e sa fim o familie si nu il intereseaza nimic!Noaptea nu am inchis un ochi de ganduri si remuscariSambata a venit mama la mine plangand, intr-un fel are si ea dreptatea ei, ca el se chinuie atat si accepta toate toanele mele pentru ca ne iubeste, si e poate ultima sansa sa imi refac familia etc...In fine. L-am sunat sa vorbim, dar cand ma trezesc fata in fata cu el ma apuca asa o lehamite ca nu imi e sa ii mai zic nimic... Am iesit putin in oras si m-a intrebat ce o sa facem, daca ne mutam sau nu inapoi, si m-a busit plansul aproape, ca parca nu mi se da de ales... cand am venit acasa i-am spus iar sa plece, ca eram un pachet de nerviEu nu stiu ce e cu mine, efectiv nu stiu!
Cand zic ca e gata ca trebuie sa rup totul ma apuca o panica ingrozitoare, imi tremura si parul din cap, ca ma gandesc ca o tin pe mititica asta a mea in casa asta in care nici caldura nu am ca lumea si tremuram amandoua de frig ca niste amarate si nici o baie nu putem face ca lumea, ca suntem racite amandoua, ca mai am in buzunar doar 50.000lei, si ma ingrozesc la gandul sa traiesc din imprumuturi...incat uit de toate sentimentele pe care le am fata de prietenul meu, fara voia mea si ma pocneste un plans nebun...Apoi cand ii zic sa vina inapoi, sa vedem ce putem face, parca se pune intre noi un zid, nu pot nici macar sa vorbesc, si ma intreb ce ma fac eu ca imi sacrific tot pt el, ca m-am chinuit si am luptat atat cu divortul si cu toata lumea si revin in punctul de unde am plecat, si il pierd si pe baiatul ala la care tin cum nu am tinut la alt barbat vreodata...Dumnezeule mare! Cine sa ma inteleaga? ca eu efectiv am inebunit pe toata lumea din jurul meu, nimeni nu stie cum sa ma ajute sau ce sa imi mai zica...Iar eu ce sa fac... ma simt prinsa la mijloc, ma simt atat de slaba si de mica si de buimaca... simt ca imi pierd mintile!
" Vikinga& micul viking Aldo(15noi2003) http://community.webshots.com/user/vikinga109
chatonel spune:
of!!!! in ro e viata grea, dar poate ca reusesti si tu sa iei o prima slujba, chiar daca nu e la calificarea ta si sa ai un venit din care sa poti plati intretinerea si caldura!!! Daca ai o mama care are sfaturi de dat, mai da-i si copila sa isi dea seama ca e o fiinta care are nevoie de una si de alta... la fel si cu sotul! Eu inteleg ca esti la limita, dar problema materiala nu e chiar asa de rea, ex: prietenul actual ar putea sa mai puna scoala in cui un timp, pina cind tu gasesti de lucru.
Nu cred ca asta poate fi o cauza pt care sa iti lasi independenta abia cistigata si afirmarea ta ca femeie care iubeste un barbat!!!!
Toulouse, la ville rose
lai spune:
Nu te intoarce! Of, imi dau seama ca trebuie sa fie foarte greu acum mai ales cu aceste dificultati financiare si ca innebunesti sa-ti vezi copilul suferind de frig dar aceasta perioada va trece si mai tarziu va fi mai bine. Insa, daca te intorci la el, eu nu prea intrevad un "mai tarziu" in care sa fie "mai bine." Dimpotriva, intrevad un el care se va razbuna pentru faptul ca nu i-ai fost mereu supusa, care te va invinui pentru "ratacirile" tale, te va face sa te simti vinovata, el fiind marele erou care in bunatatea lui absoluta te-a primit inapoi in ciuda "pacatelor" tale, care te-a scos la liman financiar si care a luptat pentru familie, iar tu, "pacatoasa", vei merita sa induri si mai multe de la el. Sa dea Dumnezeu sa am eu o viziune exagerata si sa nu fie asa, dar..... ai mare, mare grija!
Lai
ps m-am gandit si eu la ce a scris Casandra, la un eventual sprijin din partea familiei din SUA?
ps2 ca job (temporar) poate poti sa dai meditatii la engleza? sau sa faci babysitting intr-un aranjament in care sa stai si cu fetita ta si cu un alt copilas in acelasi timp?
alma spune:
Iti raspund si eu pentru ca situatiile noastre sunt oarecum asemanatoare. Nu te intoarce la sotul tau! Eu m-am intors si e mai rau decat inainte. Ma anihilieaza total ca persoana, ca femeie. Exact ca si al tau, in societate straluceste, insa acasa lipseste cu desavarsire. Are multi prieteni, ii place sa se distreze, e foarte saritor si ajuta pe oricine are nevoie de el, numai pe noi nu. Nu vrea sa faca nimic din ceea ce tine de casa noastra, de educatia copilului, desi fata il iubeste foarte mult.
Nu-mi e aproape niciodata, nu ma respecta, ma jigneste de fiecare data cand incerc sa discut cu el despre problemele noastre.
La fel ca si tine, am intalnit un alt fel de barbat dupa divort. Am fi putut fi o familie fericita, se intelegea de minune cu fetita mea, ma iubea si ma respecta, insa eu m-am intors la ex, simteam ca ii pot da o noua sansa si ca fetitei ii va fi mai bine langa tatal ei natural.
Acum, dupa 2 ani, regret din tot sufletul ca n-am incheiat socotelile odata cu divortul, ca am crezut in puterea de schimbare a unui om.
Am cerut sfatul psihologului aici, pe forum si mi-a spus ca voi face copilul sa sufere cu atat mai mult acum, dupa despartiri si impacari succesive, astfel incat va trebui sa ma sacrific pe mine in povestea asta. Nu stiu insa daca voi putea si cat voi mai rezista...
Noi stam acum in casa mea, care nu are caldura si nici conditii foarte bune pentru un copil, dar, in locul tau, n-as pleca intr-un loc caldut si confortabil care nu va mai avea importanta atunci cand suferinta va depasi limitele.
Ai grija de tine si de sufletul tau!
http://community.webshots.com/user/freediaro
rora spune:
Draga M., am descoperit azi subiectul tau si l-am citit pe nerasuflate, caci la un moment dat m-am regasit pe mine, atat in postura fiicei tale cat si in a ta.
Mama mea a fost o fata de la tzara (cand zic tzara ma refer la un satuc uitat de lume) care avand o diploma de scoala profesionala in buzunar si o boccelutza de haine s-a hotarat sa vina la oras si sa se faca vanzatoare la magazinul central... "Orasul" e de fapt un orasel unde toata lumea cunoaste pe toata lumea iar ierarhia sociala e foarte bine stabilita si stiuta de totzi. Astfel incat mama a fost imediat reperata, fiind o domnisoara deosebit de gratzioasa si foarte frumoasa, de mai multzi flacai de prin zona, printre ei si tata. Tata, baiat nascut si crescut la oras, singur la parintzi, dintr-o familie foarte buna, educat pe la cat mai multe scoli, impreuna cu ceata lui de pretenari erau mari si tari prin oras... "shmecherii cu plete in vant, varianta anilor `70". Si nu s-a lasat pana nu ga pus manah pe mama. Punea gashca sa-i bata pe totzi ceilaltzi pretendentzi, astfel in scurt timp nu se mai apropia nimeni de ea, nici macar sa o salute. Trimitea scrisori bunicilor mei de la tzara, se intalnea cu sora mamei si a reusit sa-I castige pe totzi de partea lui. Rezultatul, toata lumea a inceput sa faca presiuni asupra mamei sa se marite. Mama nu-l iubea. Tanjea dupa altul... (nu mai scriu amanunte). In schimb cu toata familia pusa in capul ei sa nu piarda o asemenea partida, baiat de oras, de famile buna, cu studii, si nebun dupa ea... s-a hotarat si s-a casatorit cu el. A ramas insarcinata cu mine imediat, astfel incat la numai un an de la casatorie , mama avand 23 de ani, m-am nascut eu. Pana am facut 2 ani, am stat cu bunicii de pe tata (care nu au placut-o pe mama niciodata zicand ca e taranca si nu are studii), timp in care pt mama a fost un cosmar. Bunica-mea foarte pretentzioasa, eu mica si urlacioasa, taica-meu o tzinea numai in petreceri, ba chiar isi aducea cheflii si acasa. Mama a sperat ca daca se vor muta numai ei, totul se va schimba. Insa s-au mutat dar nimic nu s-a schimbat, dimpotriva... Si urmeaza copilaria mea, numai in certuri, mama tot timpul nervoasa, imbufnata, ba nu de putzine ori, varsandu-si nervii pe mine, tata beat si niciodata devreme acasa. Apoi despartiri, intruniri cu bunicii, lacrimi... promisiuni. Cum priveam eu toate astea cu ochi de copil? O condamnam pe mama, imi era teama de ea si o consideram o femeie rea. Asta pentru ca nu o vedem decat tzipand si trantind, cand era si tata iar cand eram numai noi doua, imbufnata ori absenta, de vorbit sau de jucat cu mine... nici in visurile mele cele mai frumoase... ca sa nu mai spun de desele "educative" aplicate, insa fara a-mi explica de ce, cum si unde am gresit. Pe cand tata, nu numai ca nu m-a lovit niciodata, dar nici macar nu m-a certat niciodata. Cand vedea cum imi arunc hainutzele ma lua si-mi explica ca nu e frumos si ma invatza cum sa le strang si sa le asez. Tot el staea de vorba cu mine, imi explica multe chestii, tot el a fost cel care mi-a insuflat vise si aspiratzii, mi-a dat incredere in mine spunandu-mi tot timpul cat de extraordinara sunt, si cat de mandru e el de mine. Imi gasea tot felul de porecle si se cobora la mintea mea, astfel incat mi-a oferit niste clipe deosebit de frumoase. Mama, dimpotriva, imi rupea foile cu temele fara sa-mi arate unde am gresit punandu-ma sa scriu iar si iar si iar... imi submina increderea in mine, facandu-ma proasta si reprosandu-mi tot timpul ca o fac de ras... Cand am facut 8 ani a aparut fratele meu, iar peste altzi 3 ani, cosmarul copilariei cat si copilaria mea avea sa ia sfarsit... Parintzii mei au divortzat in sfarsit, iar mama a devenit un alt om. Dupa revolutie tata si-a pierdut serviciul si nu ne-a mai platit pensie alimentara, iar nici el nici mama nu s-au mai recasatorit. De iubit stiu ca a iubit-o mult... in felul lui... insa asta nu l-a oprit sa-i vorbeasca urat si sa nu o respecte. Desi pentru mine a fost un tata deosebit, pentru ea a fost un sotz execrabil. A pus intotdeauna anturajul si distractziile pe primul plan. De foarte putzine ori a dat salariul in casa, ba mai mult cand i se terminau rezervele lua fara jena de la mama din geanta. Cand se punea problema divortzului plangea ca un copil mic si promitea ca va renuntza la anturaj si ca ii va vorbi frumos (de dat in ea nu a dat niciodata, in schimb ii vorbea foarte urat). Pe mama nu am vazut-o niciodata plangand... pe el de nenumarate ori... Acum e o epava.
Mama e bine, in schimb mie mi se umple sufletul de lacrimi cand ma gandesc ca a nu a avut shansa se se bucure de dragoste, sa fie iubita, respectata si sa iubeasca asa cum ar fi vrut ea si cum are dreptul orice femeie. Desi avand un copil de catziva anisori, tineretzea isi cerea drepturile si si-ar fi dorit sa poata iesi sa se distreze,, sa se bucure de viata, sa se simta din nou femeie, nu doar mama si gospodina. Si-ar fi dorit sa simta fiorul de a iubi pe cineva demn de dragostea ei, de a avea liniste in suflet si in casa. Insa a fost privata de toate acestea.
rora spune:
Si cum copiii repeta la un moment dat greselile parintilor, desi mama mi-a dat sfatul de a nu-mi face niciodata un iubit caruia ii place bautura si anturajul de noapte, m-am indragostit si eram cat pe ce sa ma casatoresc cu un tip asemanator tatalui meu, si intuiesc eu, si al sotzului tau. L-am cunoscut pe o terasa la bere. Primele luni au fost o nebunie, o pasiune efectiv nebuna pe care nici eu nici el nu ne-o puteam explica, avand in vedere ca nu eram niciunul la prima dragostec Ulterior am aflat ca e catalogat drept gsmecherh, gbaiat de baiath, acolo in orasul in care imi faceam eu facultatea, si care era orasul lui de bastina. Apoi am inceput sa-i cunosc prietenii., si luand parte la distractii, baute de-a lor, am realizat ca iubitul meu e de fapt sufletul petrecerilorc iar eu sfarseam intotdeauna pe undeva printr-un coltzisor, priviind si distrandu-ma cam de una singurica. Atragandu-i atentzia ca ma cam neglijeaza s-a suparat si mi-a reprosat ca nu sunt sociabila ca ar trebui sa ma integrez si sa ma distrez singuricac in timp ce el trage la masea si povesteste bancuri porcoase cu baietzii. Apoi oricand suna telefonul, chiar si la miez de noapte se imbraca si pleca acolo unde il chemau prietenii. Odata, la un revelion, nu ma simtzem bine astfel incat pe la 1, dupa felicitari si sampania de rigoare l-am rugat sa mergem acasa. A zis ca merge sa mai stau putzin si tot asa m-a dus cu zaharelul pana pe la ora 3 cand au inceput prietenii sa-l trimita acasa . Am plecat, insa pe drum, a inceput sa-si traga pumni in cap si sa dea cu picioarele ca nebunul in nametzii de zapada ca a ajuns de rasul baietzilor sa-l ia femeia acasa la ora 3. Ca sa nu mai spun ca a doua zi mi-au batut si parintii lui obrazul ca nu am procedat frumos si ca daca nu ma simtzeam bine intr-adevar puteam sa ma lungesc acolo la petrecere pe un pat sau sa iau un taxi sa ma fi dus la eic Plus multe alte datzi cand imi baga tot felul de motive ca nu vine la mine ca e seara de filme porno cu baietzii, sau ca se duce numai cu baietzii la baut, si multe, multec In 3 ani ne-am despartzit de 3 ori. S-a intors plangand de fiecare data dupa relativ o luna, implorandu-ma sa ne impacam ca se va schimba si ca recunoaste ca a gresit. Insa dupa relativ 3 luni devenea aceelashi. Deja incepusem sa ma impac cu situatzia. Stiam ca ceva nu e in regula, il iubeam, stiam ca ma iubeste (parerea mea e ca daca o femeie este iubita simte imediat la fel cum simte si atunci cand e inselata) Ma iubea insa imi facea rau. Si era si el constient ca-mi face rauc uneori avea remuscari si plangea in bratzele mele asa din senin fara a ne fi certat in prealabil. In interes de serviciu a trebuit sa se mute din orasul natal. M-am bucurat enorm caci m-am gandit ca se va schimba si totodata se va rupe si de anturajul atat de nociv. O jumatate de an cat a fost singur acolo fara prieteni a fost minunat. Deja vorbeam despre casatorie. Insa ce credetzi? Incetul cu incetul si-a facut si acolo o gashca de prieteni si mai solicitantzi decat cei vechi. M-a si inselat de vreo cateva ori. Nu l-am descoperit decat o data, insa l-am simtzit. Apoi mi-a marturisit chiar el, ca a incercat sa fie si cu alte fete insa nu poate. A zis ca nu poate nici cu mine, caci cer prea mult de la el, nici fara mine. A renuntza la prieteni si la distractzie ar fi insemnat pentru el a se anula ca om. Intre timp devenise o figura cunoscuta si populara si in orasul de adoptzie. Toata lumea ne cunoshteac. Ma rog, pe mine mai putzin, fiind mereu in umbra lui, si pe postul de iubita a lui. Sa ma fi despartit de el ar fi insemnat sa fi pus punct vietii mele sociale si sa fi ramas fara prieteni, la fel ca tine, eventual sa ma arate lumea cu degetul pe strada si sa comenteze relatzia noastrac (asta e partea cea mai nasoala cu oraselele mici). Plus ca el nu m-ar fi lasat sa scap. Dupa o luna s-ar fi repetat aceeasi povestec. Lacrimi si promisiunic Stii ce am facut? Am fugit!!!!! Mi-am aranjat sa plec in strainatate fara sa spun la nimeni, si intre timp mi-am reinnoit relatiile de prietenie cu vechile mele prietene din scoala si cu prietenii care ii aveam inainte de a-l cunoaste pe el. Apoi mi-am facut prieteni noi care sa ma priveasca si sa ma aprecieze pe mine ca persoana nu ca pe iubita a lui. Cred ca a fost socat ca am disparut asa pe nepusa masa insa a fost una din cele mai intelepte hotarari care le-am luat. Acum sunt casatorita cu un om minunat si alaturi de care sunt foarte fericita. Cand spun fericita ma refer la pacea si la linistea in suflet care cred eu ca sunt cele mai importante.
Crede-ma, boala lunga e moarte sigura. Iar ceea ce e intre tine si tatal fetei e o relatzie bolnavicioasa de dependentza. El e un vesnic adolescent care nu se va maturiza niciodata, la fel ca si tatal si fostul meu prieten. E constient de nevoile tale, te iubeste, e varza poate sufletul lui dar nu poate mai mult de atat! E patologic, intzelegi? Odata ce va avea sigurantza ca esti iar a lui si sufleteste nu numai trupeshte, va recidiva!!!!!!!!!! Va repeta aceleasi si aceleasi greseli la infinit, iar tu vei fi o femeie neimplinita si nefericita la fel ca mama mea si te vei trezi ca ai ajuns la 40 de ani, copiii pleaca la scoli, apoi la casele lor si te vor compatimi ca nu ai stiut sa-ti traiesti viatza. Nu-ti refuza fiorii de a-l astepta pe cel drag cu masa pusa si fericirea de a-l vedea ca se intoarce acasa exact la ora la care il asteptai cu fatza senina, nerabdator sa te vada si sa te stranga in bratze. Nu-ti refuza placerea unei imbratzishri a omului cu un suflet curat si care face mult mai mult decat nu stiu cate nopti de amor cu un om care te-a ranit si care atunci cand se apropie de tine ai o reactzie fireasca de respingere. Nu ai cum sa-ti impui sa iubeshti pe cineva. Fetitza ta indifferent ce decizie vei lua te va iubi intotdeauna, la fel cum o iubesc si eu pe mama mea chiar daca a fost foarte severa si nu a putut sa-mi ofere caldura sufleteasca necesara. Si oricum, sunt convinsa ca tu nu porti cu ea cum s-a purtat mama mea cu mine. Eu cred ca de iubit il iubeshti, iubirea nu se poate sterge asa cu buretele, doar ca ti-e teama sa-ti deschizi sufletul iar. Insa in momentul in care o vei face el va recidiva, dupa cum am spus mai sus si te va rani iar. Pentru a te putea rupe definitiv sfatul meu e sa pleci din oras. La inceput iti va fi mai greu cu banii dar Dumnezeu va fi alaturi de voi. Daca refuzi de la viatza jumatatzi de masura, vei prim mai mult, zicea cineva pe forum si avea dreptate. Fetitza ta va ajunge sa te aprecieze ca are o mama puternica si femeie adevarata. Nu te priva de dreptul la fericire!!!!!!!!!!!!!!!!! Asteapta sa treaca iarna si fa-ti planuri de evadare. Discuta situatzia si sentimentele tale cu omul care zici ca il iubesti si te intelege.
Melaroxy spune:
nu te intoarce la el.